Radu Stefan si initiativa lui de a crea o platforma de joburi pentru persoanele cu dizabilitati din Romania a adunat, in aproape un an de activitate, multe laude si locuri de munca ocupate. Ideea, spune el, i-a venit de la mama sa, care este profa la un un liceu pentru elevi cu probleme de auz din Craiova.
Potlucra are peste 50 de companii inscrise, iar pana la finalul lui 2018, planul este sa se ajunga la 250. Firme care ar urma sa ajute la angajarea unui numar minim de 500 de persoane cu dizabilitati. In medie, sunt cam 5 joburi postate pe saptamana, iar numarul de utilizatori creste si el constant: 3-4 conturi noi pe zi.
Cele mai frecvente joburi postate pe site pana acum au fost in zona de ”servicii clienti”: in zona de Retail, cat si in zona de Restaurante/Fast Food.
In recrutarea propriu-zisa ne implicam doar daca este nevoie. Adica incercam sa fim acolo pentru ambele parti, atat pentru angajator cat si pentru angajat.
Echipa este formata, momentan, din sase oameni, iar in circa trei ani au de gand sa duca produsul PotLucra si pe pietele din afara Romaniei. Radu explica, pe scurt, modelul de business:
Partea de subscriptions va avea pentru inceput 3 posibilitati. Va fi subscriptia pe job, undeva la maxim 5 euro pentru fiecare job postat, apoi vom incepe sa oferim servicii de consultanta pentru companii, imediat dupa ce vom finaliza detaliile colaborarii cu o companie de HR.
Ideea
A venit de la mama mea. Ea este profesoara la un liceu pentru elevi cu deficiente auditive din Craiova. Am decis sa mergem spre directia asta, a pietei de joburi, pentru ca am observat dificultatile pe care acesti elevi le au la terminarea liceului. Multi dintre ei aleg sa nu urmeze studii superioare, drept pentru care doresc sa se angajeze,. Iar asta nu le este tocmai usor sau facil. Din acest motiv am decis sa mergem in directia asta.
Inainte de a incepe treaba, am incercat sa vad daca mai exista proiecte de acest gen la noi si in afara. In Romania exista ceva similar, sunt foste ”unitati protejate” care, dupa schimbarea legii, au ramas active in postura de companii de recrutare. Sunt trei, iar cu doua dintre ele am avut deja discutii despre a face parteneriate sau a ne ajuta reciproc. Inca nu am concretizat nimic in acest sens, dar vom vedea in ce directie merg lucrurile.
In afara, nu am reusit sa gasesc un tool asemanator, cel putin nu unul privat. Este posibil sa existe ONG-uri locale care sa faca ceva in zona asta, dar nimic la nivel international/global.
De asemenea, am incercat sa inteleg mai bine care ar fi exact problemele cu care se confrunta, cum am putea sa le rezolvam, care ar fi interesul, care ar fi piata careia ne adresam.
In Romania, sunt aproximativ 781.000 de persoane cu dizabilitati, dintre care cel putin 15% pot intretine un job. Insa situatia unei persoane cu dizabilitati este speciala; abordarea, intelegerea si procesele de integrare ale unei astfel de persoane intr-o companie sunt diferite. Apar probleme care tin de prejudecati si idei preconcepute, venind din ambele parti - atat din partea companiilor, cat si din partea persoanelor cu dizabilitati.
Cu alte cuvinte, resursele initiale s-au limitat la timpul meu si la ajutorul unui prieten care a facut toata partea tehnica.
Echipa
In acest moment, echipa numara 6 persoane. Avem doua colege care ne ajuta pe partea de comunicare, un coleg care ne ajuta pe partea tehnica, mai lucram cu o prietena buna care este psiholog si care ne ajuta sa intelegem din ce in ce mai bine necesitatile si problemele, si Ramona cu mine ne ocupam de restul.
Fluxul de joburi, fluxul de companii
La inceput, am mers noi catre companii, dar usor-usor, companiile au inceput sa vina si ele catre noi. Putine companii cunosc exact ce presupune procesul de angajare a unei persoane cu dizabilitati, dar au fost si companii care aveau experienta si cu care am colaborat pentru a invata impreuna mai multe.
Ritmul in care se posteaza joburi nu este unul foarte accelerat - sunt, in medie, cam 5 joburi postate pe saptamana. Numarul de utilizatori a ajuns constant la 2-4 conturi noi create in fiecare zi. Cele mai frecvente joburi postate pe site de catre companii au fost in zona de Servicii Clienti. In zona de Retail, cat si in zona de Restaurante/Fast Food.
Ne-am propus ca anul acesta sa depasim 250 de companii pe site, dar si sa reusim sa angajam cel putin 500 de persoane prin intermediul platformei.
Implicarea voastra dincolo de platforma
In recrutarea propriu-zisa, momentan ne implicam doar daca este nevoie. Incercam sa fim acolo pentru ambele parti, iar daca ajutorul ne este cerut, ne implicam printr-o consiliere a persoanelor responsabile de HR si a persoanelor interesate de a fi angajate, care pot suferi si ele de anumite idei preconcepute. Vom incepe sa ne dezvoltam mai mult pe aceasta parte de consultanta.
Pe partea viitorilor angajati, incercam sa fim mai implicati si sa initiem uneori interactiunea, tocmai pentru a ne asigura ca suntem acolo pentru ei si ca totul functioneaza cat mai bine.
Monetizare
In acest moment, serviciul este gratuit pentru ambele parti, dar vom introduce subscriptie pentru companii incepand cu luna aprilie sau mai. Vom avea o subscriptie per job, undeva la maxim 5 euro pentru fiecare job postat, apoi vom incepe sa oferim servicii de consultanta pentru companii imediat ce vom finaliza detaliile colaborarii cu o companie de HR in acest sens.
De asemenea, va exista posibilitatea de promovare a joburilor postate de anumite companii, lucru care va fi contracost.
Promovarea
In acest moment, ne folosim foarte mult de social media. A fost calea prin care am reusit sa ajungem la un numar cat mai mare de utilizatori. In acelasi timp, am reusit sa avem si cateva aparitii TV/radio, sa fie cateva articole scrise in diverse publicatii, dar si sa fim promovati de cativa Influenceri.
Planuri
Resursele necesare pentru pasii urmatori sunt de natura financiara, dar urmeaza sa accesam si Fonduri Europene pentru proiect. In afara de asta, urmeaza sa semnam cateva parteneriate strategice pentru a ajunge la cat mai multe persoane cu dizabilitati din Romania.
In 3 ani ne-am dori ca in Romania sa fim deja o firma matura, cu un model de business valid si sustenabil, cu un produs stabil si care sa ajute cati mai multi oameni. Cu timpul, ne dorim sa ajungem si pe alte piete, deja avand discutii cu Finlanda, Polonia si Elvetia, dar acest este un pas care se va intampla probabil in anul 2019.