Atunci când îți place ceea ce faci, îi înveți și pe alții cu drag. FAN Courier nu este un simplu angajator, ci și un formator. Compania și-a consolidat poziția de lider prin setarea standardelor în cadrul industriei, iar Școala FAN continuă această direcție prin dezvoltarea competențelor forței de muncă și îmbunătățirea calității serviciilor. Mai exact, acest program oferă un cadru de formare profesională în domeniul curieratului rapid, iar absolvirea cursurilor implică și posibilitatea angajării în cadrul companiei.
Școala FAN este interfața unui angajator care își asumă și rolul de educator. Adică, face mai mult decât să ceară implicare și competențe, oferă instrumente de dezvoltare și suport.
Discursul brandului este simplu, prietenos, pe înțelesul tuturor și face trimiteri la cadrul educațional ca la un "safe space" în care ai tot sprijinul pentru a-ți croi propriul drum profesional. Suntem toți în aceeași echipă.
Identitatea vizuală a școlii se diferențiază de cea a brandului-mamă, pentru că acest program educațional aduce valoare unei întregi industrii, nu doar companiei care l-a inițiat. Beneficiarii acestei școli gratuite sunt cei care își doresc să obțină o specializare în domeniu, dar și un loc de muncă imediat după finalizarea programului.
Logoul ilustrează conceptul unei școli prietenoase, la care îți dorești să mergi. Alăturarea dintre toca de absolvent și camion, simbol al curieratului, simbolizează aspirația celui aflat la început de drum, dar și promisiunea împlinirii, susținând ideea sloganului. Studentul Școlii FAN își descoperă calea profesională, descoperind drumurile de zi cu zi ale unui curier.
Cuplul de culori este creat din albastrul care derivă din nuanțele logoului FAN Courier și o nuanță echilibrată de magenta, pentru un contrast memorabil.
Școala FAN își dorește să creeze un win-win situation. Investiția în educație înseamnă mai multe șanse de dezvoltare și un loc de muncă asigurat pentru cei care își doresc să învețe, dar și servicii de curierat la standarde înalte pentru clienții care ne aleg.
Dezvoltarea FAN Courier este echivalată cu dezvoltarea pieței de curierat și, de aceea, vorbim de o strategie pe termen lung. FAN Courier nu se așteaptă să găsească angajații perfecți azi, ci investește în formarea lor pentru mâine. În felul acesta, contribuie la stimularea pieței muncii, în general, și dezvoltarea resurselor umane din domeniul logistic, în special. Programul de training asigură egalitate de șanse pentru persoanele din medii și zone defavorizate, oferind suport educațional și un loc de muncă sigur. Brandul crește alături de comunitatea care îi oferă atât de multă încredere.
Dorința de a face lucrurile ca la carte și fără compromisuri este motivul pentru care FAN Courier a dezvoltat Școala FAN. Ne confruntăm cu un deficit de forță de muncă specializată? Atunci creăm noi cadrul vocațional de care e nevoie. Zis și făcut.
Echipele participante:
FAN Courier
Roxana Magopeț, Marketing & PR Manager
Marks
Mia Munteanu, Client Service Director
Ana-Maria Preduț, Account Executive
Sabina Stănciucu, Creative Director
Evelin Bundur, Art Director
Amalia Toban, Art Director
Maria Ștefăniță, Art Director
Dan Hagiu, DTP