Multe proiecte ambitiose si misto strang bani pe platformele de crowdfunding, dar unele sunt mai notabile decat altele. Ne exprimam pe aceasta cale entuziasmul si speranta ca veti dona pentru acesta. Alina Turco e o tipa care s-a mutat in Franta in anul 2004, imediat dupa ce si-a luat bacul, iar de cativa ani, incearca sa-si cladeasca o viata undeva la granita dintre Paris si Bucuresti.
Festivalul de la Ceuas, proiectul despre care spuneam ca merita atentia si banii vostri, este dedicat muzicii rromani cantate de comunitatea locala din satul Ceuas. Dureaza 5 zile si 5 nopti si aduce iubitorii de muzica si istorie chiar in mijlocul oamenilor care o produc, insa care au nevoie de ajutor pentru a putea continua. Fara scene, sisteme de sonorizare sau lumini care sa amplifice totul. Este organizat de Alina impreuna cu Sanyika & Piroska.
In februarie anul trecut, am fost in Ceuas cu prietenii mei muzicieni, Frida Zelosch si Julian Krath, si atunci am trait 10 zile de sinergie maxima. Primul pas concret a fost sa incercam sa filmam nebuloasa umana din care faceam cu totii parte
Si asa a inceput totul.
Detalii despre festival gasiti pe pagina unde puteti sa si donati niste euroi (sau pe site). Dar despre povestea din spatele organizarii, care e mult mai interesanta, o lasam pe Alina sa zica mai jos.
Am vrea sa stabilim un festival anual in Ceuas, pentru ca muzicienii sa-si poata continua traditia intr-un mod durabil. Alte locatii? Speram sa inspiram si chiar sa colaboram cu oricine ar vrea sa faca acelasi lucru altundeva in Romania.
Plecarea din Romania
Imediat dupa obtinerea bacalaureatului in 2004, am vrut sa "scap" din Romania. Mi-am convins si prietenul de atunci si impreuna am facut toate demersurile si hartiile pentru a merge in Franta, unde fosta mea profesoara de franceza acceptase sa ne dea un document fictiv de luare in gazda.
La vremea aceea nu eram in Uniunea Europeana si deci am trecut cu emotii. De atunci, m-am intors de multe ori sa-mi vad familia, dar numai acum vreo doi - trei ani am inceput sa ma simt bine in Romania. Ceva s-a schimbat in mine si incep sa vad lucruri interesante, oportunitati. Acum incerc sa-mi construiesc o viata intre ambele tari.
Studiile din Franta
Mai intai am studiat arta, si, in colaborare cu Vlad Turco, prietenul devenit sot (si acum din nou prieten), am format un cuplu de artisti. In paralel, eu lucram ca producator in agentii de fotografi de moda de renume international. Dupa cativa ani, lumea modei, dar si cea a artei contemporane mi s-au parut inchise asupra lor insile. Am ajuns sa ma plictisesc sa fac expozitii.
Stiu, pare foarte pretentios, dar de fapt asa eram si eu la vremea aceea. Deci mi-am luat destinul in maini, am renuntat la tot si m-am mutat la tara, intr-o casuta pe marginea padurii. Am inceput sa citesc, sa ascult muzici traditionale din lumea intreaga, sa invat sa cant, sa bat un ritm si sa alternez niste corzi. Dupa trei ani de cugetari in gradina, si sub indrumarea unei profesoare de arta (mentorul meu), m-am decis sa ma apuc de a doua facultate si sa studiez antropologia.
Nu mai stiu exact care a fost motivatia initiala (sau daca a fost vreuna), dar de atunci, simt cum mi se largaste orizontul dincolo de limitele pe care mi le impuneam. Binenteles, mai mult prin experiente, dar si prin lectura. In antropologie, suntem indrumati de catre profesori sa renuntam la certitudini, si sa ne scufundam intr-un mediu necunoscut.
De exemplu, directorul meu de cercetare m-a trimis in Nepal ca sa studiez samanismul. Am petrecut o luna plimbadu-ma prin Himalaya dupa ritualuri, intalnind in fiecare zi oameni noi, incredibili. Cat despre planurile de viitor, nu prea am. Eu zic: as vrea sa continui cercetarea, dar traind nu in Paris, ci intr-o mica comunitate, undeva in natura. Si viata raspunde cu ceva neprevazut. Si tot asa.
Muzica traditionala rromani
Am inceput cautand pe internet si prin carti de etnomuzicologie, am inceput sa indragesc toate muzicile traditionale. Cu un prieten muzician, Clement Buffiere, discutam intr-o zi de ideea unei orchestre itinerante care ar calatori in toata lumea si ar juca muzica traditionala a popoarelor defavorizate.
Zicea ca e total nerealizabil, si eu am raspuns, nu, am putea incepe chiar cu tiganii din Romania. Si asa ne-am apucat, cu un grup de prieteni muzicieni, sa ascultam si sa invatam muzica rromani. Vroiam sa merg si mai departe, asa ca am inceput sa invat limba, cu genialul Cristian Padure (despre care am scris un articol in News pe siteul de crowdfunding). De atunci o lume noua s-a deschis pentru mine, si am inceput sa frecventez micul mediu asociativ parizian implicat in chestiunea rromilor.
Sanyika & Piroska
Simina Balan, care lucreaza la Grenoble intr-un ONG pentru integrarea rromilor, mi-a recomandat programul "Tzigania Project" dirijat de jurnalistul american Chuck Todaro, si care propune sejururi turistice in diverse sate de rromi din Romania. Am organizat astfel un sejur in Ceuas pentru proiectul de orchestra.
Intre timp, am descoperit din intamplare cartea lui Filippo Bonini Baraldi despre acelasi Ceuas ("Tsiganes, musique et empathie")', si am sarit in sus de bucurie in biblioteca. Inainte de sejurul muzical, am mers in Romania cu alt motiv, si aterizand la aeroportul Targu Mures, am vrut sa trec si prin Ceuas.
Inima imi batea foarte tare, pentru ca de cand sunt mica am visat sa ma opresc intr-un sat de "tigani" ca sa vad ce se intampla, si intotdeauna mi s-a interzis, astfel incat mai tarziu, cand puteam face asta si singura, a inceput sa-mi fie frica. Cand am ajuns la poarta lui Shanyika, se inserase deja, nu era nici tipenie de om pe strada, si pe telefon aveam cinci mesaje de ingrijorare de la prieteni si familie.
Am intrat timid in curte printre latraturi de caine, si am batut incetisor la usa. Si, dupa cum intuisem, mi-au raspuns doi oameni "normali", primitori, zambitori si modesti. Am vorbit cu ei si cei doi copii vreo doua ore, nu-mi venea sa plec. Shanyika mi-a vorbit despre o idee de festival, iar eu am zis sa vedem cum se intampla lucrurile.
Si lucrurile s-au intamplat astfel: proiectul de orchestra s-a transformat in proiectul de festival. Ca "gadjo", nu este usor sa castigi increderea unei comunitati de rromi, cand vii la ei cu un proiect al tau. Dar daca vrei o adevarata colaborare, nimic mai usor decat sa pleci de la ideea celuilalt. Cand am inceput discutiile, Shanyika mi-a prezentat-o pe prietena lor Piroska, o calugarita catolica implicata in lumea profana, si ne-am inteles imediat foarte bine, in ciuda dificultatilor diferitelor limbi materne. Ceea ce este amuzant: comunicam in limba romana, dar nici unul dintre noi nu o vorbeste bine.
Start festival
In februarie anul trecut, am fost in Ceuas cu prietenii mei muzicieni, Frida Zelosch si Julian Krath, si atunci am trait 10 zile de sinergie maxima. Am invitat si un prieten cameraman, Horia Rusu, care a venit cu inca un prieten, Razvan Dima.
Primul pas concret a fost sa incercam sa filmam nebuloasa umana din care faceam cu totii parte. In fiecare seara, Shani, sotia lui, Angela, si cu mine ramaneam ultimii, discutand cele intamplate in timpul zilei, gasind solutii sau idei pentru ziua urmatoare. Vorbeam despre cerintele unora si altora, despre emotii, despre calitatea muzicii, despre personalitatea celor implicati, despre bani, despre instrumente, despre romani, straini si "tigani", despre ce se poate filma si ce nu.
Provocari
Nu mai sunt asa de sigura ca am trecut deja de partea grea. De o luna trimit mailuri, sun, caut, vorbesc numai despre asta, ma culc si ma trezesc verificand suma donatiilor. Devine obsesiv, ca o meserie de broker, imi imaginez. Bine macar ca nu sunt banii mei, atunci chiar as lua-o razna.
Dar si video-ul a fost greu de facut, pentru ca nu aveam finantare si totul se baza pe prietenie. Si deci, atunci cand proiectele banoase au prioritate, trebuie sa stai sa tragi prietenii - ocupati - de maneca. Imi aduc aminte de o saptamana intreaga in care l-am chinuit pe Razvan cu montajul, cu nopti nedormite si schimbari peste schimbari.
Problema noastra era ca nu filmasem destul timp, si aveam atat de multe rush-uri bune dar fara legaturi unele cu celelalte. Cand credeam ca in sfarsit am terminat video-ul, am inceput sa-l aratam in jur si ne-am dat seama ca oamenii nu prea intelegeau ce se intampla acolo. Asa ca am luat-o de la capat, cu ajutorul lui Marius Serban, care a acceptat sa ne dea o mana de ajutor.
Dar provocarea cea mai mare este sa vezi copii desculti, murdari, care iti cer o tigara si sa te intorci in viata ta confortabila prefacandu-te ca nu exista. Dar pentru a-i ajuta, sunt obligata sa ma intorc si sa fac ceva incepand "din lumea mea".
Parteneri
Multi prieteni, printre care si o atasata de presa (sounds funny? - attache presse) din Paris, Samantha Lavergnolle, si asistenta ei Lula Francois. Doua colege de facultate, Lison Merville si Clara Sfez, au vazut proiectul circuland pe mailingul comun si m-au contactat imediat pentru a ma ajuta ca benevol. Ne-am impartit rolurile si suntem o echipa foarte eficace, de exemplu Lison tocmai mi-a trimis informatii despre demersurile unei eventuale inscrieri a muzicii rromani in patrimoniul imaterial Unesco.
Comunitatea locala
In antropologie invatam ca o persoana exterioara ajunsa intr-o comunitate mica va trebui intotdeauna sa treaca printr-un fel de proba, si apoi sa i se dea un rol precis. La inceput, cand ieseam "in tiganie" cu cei doi baieti care filmau, desi cu camere foarte mici, toata lumea tipa la noi "nu poza", "da bani" sau se intorceau cu spatele. Atmosfera era tensionata.
Intr-una din seri, baietii rromi m-au invitat la discoteca, pe un ton ironic. Shani a fost jenat, a zis ca mai bine mergem acasa. Dar mie mi s-a parut o idee foarte buna, si in cinci minute boxele se carau prin fata noastra, lumea se agita in toate directiile si diverse persoane veneau la mine sa-mi ceara 10 lei pentru electricitatea din discoteca, care trebuia cumva pusa in functiune de catre cineva care cerea bani.
Am refuzat de mai multe ori, pana cand s-a rezolvat intre ei, si am inceput sa auzim tare si intepator hituri ce imi aduceau aminte de vacantele din copilarie de la Mamaia. In cateva momente, toata tigania era ingramadita intr-un fel de hangar plin de praf care se ridica in raze de lumina stroboscopica.
Ca prin minune, muzica, desi proasta, ma facea sa dansez, si am inceput sa ma dau in spectacol, spre hazul copiilor. Dupa trei melodii nu mai puteam respira de praf si am decis sa incheiem seara, dar acela a fost momentul in care am simtit ca ne-am acceptat unii pe altii.
In ultima zi a sejurului muzical cu Frida si Julian, am cantat impreuna cu muzicienii rromi, in piata din tiganie de fata cu toata lumea. A fost o atmosfera foarte puternica, dar majoritatea rromilor stateau si se uitau cu ochii cascati, nu erau obijnuiti sa vada asa ceva. Ma asteptam sa danseze, dar numai un batran a dansat (de altfel cel care cade in video).
Si ma intrebam sincer daca le place muzica pe care o faceam. Pentru ca desi erau cantecele lor vechi (plus alte melodii rromani din alte tari), multi dintre ei asculta azi manele si alte muzici comerciale recente. Dupa doua luni, am vorbit cu Angela la telefon, tot Ceuasul era la muncit campul in Slovenia (asa fac bani). Si cand mi-a zis ca se uita seara toti la un video filmat de unul dintre ei cu telefonul atunci cand am cantat in tiganie, m-am emotionat si am zis: ok, continuam !
Detaliile festivalului
Procesul nu a fost deloc dificil, ne-am intalnit intr-o zi toti patru (nu o mentionez pe Angela in documentele oficiale pentru ca nu vrea, dar de fapt si ea este organizator). Si am stabilit pretul, numarul minim si maxim de persoane, cum facem cu cazarea, cate toalete si dusuri trebuie sa construim, etc.
Noroc ca Shani se pricepe la calcul mental, pentru ca eu eram mai lenta. De atunci, cand mai apare vreo problema, discutam la telefon si ne punem de acord (de obicei foarte repede). Avem toti trei experienta in organizarea evenimentelor si deci suntem pe aceiasi lungime de unda.
Campania de crowdfundng
Astazi, la 8 zile pana la inchiderea donatiilor, avem 78% din suma totala (3000€). Dupa conseierii Ulule, suntem bine. Din cate imi amintesc, am primit de doua ori suma de 200€, care corespunde unei melodii cu dedicatie speciala in numele donatorului si trimisa pe video aproape in direct (in functie de internetul zilei).
Desi donatiile sunt putine, sumele sunt destul de mari. Si daca citesc mesajele de incurajare, pot sa deduc ca este vorba despre donatori constienti de situatia rromilor si de dificultatea de a finanta un astfel de proiect. Dupa Paul Eluard, nu exista intelepciune fara generozitate.
Ceuas, un proiect greu de finantat
Motivul principal pleaca intotdeauna de la ignoranta. Dar societatea este in primul rand oamenii care o compun. Schimbarea nu poate veni decat din interior. Politicienii vor urma, cu intarziere.
Planuri de viitor
Am vrea sa stabilim un festival anual in Ceuas, pentru ca muzicienii sa-si poata continua traditia intr-un mod durabil. Alte locatii? Speram sa inspiram si chiar sa colaboram cu oricine ar vrea sa faca acelasi lucru altundeva in Romania. Si poate, cine stie, intr-o zi chiar si la griotii malieni, kabilii din Nordul Africii, amerindienii din State sau inuitii din cercul polar.
