Despre impactul normelor GDPR, în cadrul conferinței ”Mediul de business după 25 mai”

Despre impactul normelor GDPR, în cadrul conferinței ”Mediul de business după 25 mai”

Data de 25 mai 2018 reprezintă momentul în care vor intra în vigoare reglementările GDPR, cele mai importante modificări efectuate de către Uniunea Europeană în administrarea datelor cu caracter personal, din ultimii 20 de ani.

Toate companiile, ONG-urile și instituțiile care colectează, prelucrează și administrează date cu caracter personal trebuie să se alinieze la noile reglementări. Acestea implică schimbarea a o serie de procese interne, modificări în comunicarea cu clienții, noi proceduri și măsuri mai stricte în securitatea datelor. 

La data de 25 mai 2018, companiile vizate trebuie să aibă deja implementate intern noile proceduri și măsuri de securitate a datelor. O situație contrară ar putea duce la o serie de amenzi de până la 4% din cifra de afaceri sau echivalentul a 20 milioane de euro.

Care sunt soluțiile optime de aliniere la normele GDPR și cum vor afecta ele mediul de business pe termen lung, sunt temele pe care Upgrader le va trata în cadrul conferinței “Mediul de business după 25 mai”, care va avea loc în data de 15 martie, orele 17:00 - 21:00. Evenimentul se adresează antreprenorilor și specialiștilor din departamentele direct implicate în conformarea la noile reguli GDPR.

Speakeri

Conferința reunește unii dintre cei mai buni specialiști din marketing, IT&C, audit și legal: Marian Șeitan - General Manager la Mediapost Hitmail, Mircea Bozga - Partener, Risk Assurance la PwC România, Oana Terteleac - Enterprise Channel Manager la Microsoft, Bogdan Tudor - Fondator și CEO la Startech Team, Silvia Axinescu - Managing Associate la Reff & Associates - Membru Deloitte Legal, Răzvan Codreanu - CEO la Enersec, Adina Nichitean - Head e-Commerce la Zitec.

De ce să participi

Primești recomandări legate de modul în care este optim să te conformezi la noile reglementări;
Reduci riscul în efectuarea unor greșeli care pot afecta business-ul pe care îl reprezinți;
Ai ocazia să adresezi întrebări legate de situațiile specifice cu care te confrunți;
Afli care sunt principalele puncte sensible în procesul de aliniere la noile reglementări;
Vezi previziuni legate de impactul pe termen lung al reglementărilor în ecosistemul de business.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Zitec

Una dintre cele mai proeminente companii de servicii de dezvoltare software end-to-end din Europa, Zitec sustine transformarea digitala a companiilor pe aproximativ 30 de piete, precum SUA, Canada, Marea Britanie,... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related