Creative Business Management a lansat catalogul cursurilor din 2018

Creative Business Management a lansat catalogul cursurilor din 2018

Agenția de Creative Business Management a lansat un catalog care cuprinde portofoliul trainingurilor pentru anul 2018. Catalogul este conceput ca o resursă utilă pentru toate persoanele care vor să găsească inspirație pentru programele de formare la care își doresc să participe în acest an. Cursurile susținute de trainerii români, cât și cele organizate în parteneriat cu instituții de training din Marea Britanie se regăsesc în catalog. Agenția vrea să ofere, în această formă, o imagine de ansamblu a experienței de învățare pe care o pot găsi participanții în sala de curs.

Cu o experiență de 7 ani în organizarea cursurilor de comunicare și management, Creative Business Management a inclus în 2018 noi programe de formare. Acestea vin în completarea cursurilor actuale și dezvoltă aptitudinile de comunicare și marketing dar promovează și alte preocupări care țin de un stil de viață sănătos, precum agricultură urbană și agricultură ecologică. O premieră în acest an va fi lansarea cursului de Designer floral, organizat în colaborare cu florăria online Floridelux.ro. Cursul are dedicată o secțiune specială în catalog, intitulată "De la Hobby la Profesie". Decorator floral este primul din seria de cursuri de transformare a unor simple hobby-uri în afaceri profitabile, urmând motto-ul adoptat de agenție "Fă ceea ce îți place și nu vei munci o zi în viața ta".  

 

 

"În 2018 ne vom axa pe dezvoltarea abilităților de comunicare și management ale persoanelor care doresc să își îmbunătățească performanțele în organizație sau vor să încerce experiențe noi precum freelancing-ul. Pentru aceștia din urmă, cursurile de marketing digital, copywriting și comunicare online sunt cele mai importante, întrucât pun bazele unui sistem pe care freelancer-ul trebuie să îl cunoască pentru a câștiga vizibilitate în rândul potențialilor clienți" spune Beatrice Pandea, coordonatorul de training al agenției.   

 

Un alt domeniu important pentru agenție este agricultura. Anul acesta portofoliul va fi completat cu un curs nou, de management al fermei, ca urmare a solicitărilor venite din partea absolvenților cursurilor de agricultură ecologică. Prin introducerea unui modul de marketing în cadrul singurului curs acreditat de agricultură ecologică, agenția și-a propus să crească vizibilitatea fermierilor și companiilor agricole autohtone și să îi sprijine în competiția pentru promovarea produselor românești de calitate.

Catalogul cuprinde detalii despre cele mai vândute cursuri de-a lungul celor 7 ani de activitate, precum organizarea de evenimente, marketing digital și copywriting. Foștii cursanți vor găsi module suplimentare pentru cursurile pe care le-au urmat având posibilitatea să aprofundeze cunoștințele cu resursele gratuite precum eBook-urile și Ghiurile legislative lansate recent. 

 

 

"Ne dorim ca interacțiunea cu Creative Business Management să fie o experiență umană și nu una exclusiv profesională. În 2018 vom continua să ne dedicăm efortul către crearea unei comunități de oameni interesați de dezvoltare personală prin training" spune Beatrice Pandea

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune



Branded


Related