Nu prea ne inghesuim sa vorbim despre mediu, dar avem asa, o idee, ca tehnologia, in ansamblu si netinuta sub control, face rau naturii. Dar stai un pic, ca poate face si bine, s-a gandit Media Image Factory visand la posibilitatile tehnologiei verzi. Un stil de viata, business si lucru deopotriva, tehnologia verde nu e atat de cunoscuta, nici prea promovata. Dar acest issue a inceput treptat sa fie abordat odata cu proiectul sus-mentionatei agentii, GreenTech Film Festival.
Cu Nicoleta Talpes de la Media Image Factory am mai vorbit acum niste vreme - si de pe-atunci ne-a zis ca agentia isi cam ocupa timpul cu probleme legate de mediu. Guerilla Verde, de pilda, este o caravana educationala pe care o organizeaza de prin 2009.
Dar anul asta au trecut la urmatorul nivel, punand cap la cap proiectii, speech-uri si workshopuri pe teme de mediu (reciclare creativa, de pilda, dar si robotica, destinate copiilor) si realizand prima editie a unui festival dedicat naturii si tehnologiei care o sustine. Piesa de rezistenta a fost un documentar produs independent de agentie: 10(ZECE) e un film (produs in conditii eco-friendly) ce doreste sa creioneze portretul societatii actuale in raport cu mediul, si sa raspunda la intrebari precum "De ce este nevoie de modele pozitive intr-o societate?", "Ce ne face sa ne asumam riscuri?" "Cum apar liderii?", "Cum arata o Romanie ideala?".
Dar dincolo de content, Green Tech a fost in sine un exemplu, fiind primul eveniment carbon netru de acest fel; anume, care a eliminat componente poluante precum bannerele tiparite, ambalajele de plastic, metal si PET-urile. Totul, cu sprijinul Asociatiei Zero CO2. Povestea in ansamblu, in continuare:
Idee, resurse, parteneri si echipa
Green Tech a aparut din dorinta de a discuta pe larg despre un subiect care este prea putin cunoscut si prezentat publicului larg din Romania: impactul si beneficiile pe care le poate avea tehnologia. Si cum altfel, decat prin intermediul filmelor documentare si al dezbaterilor. Pentru ca vorbim despre un festival de filme, evident acestea au fost cele mai importante resurse - titluri noi si relevante pentru ceea ce ne-am propus. Dincolo de toate resursele materiale, cea mai importanta resursa de care am avut nevoie de la inceput si pana la final a fost energia. Si nu ne-a lipsit!
Organizam din 2009 Guerilla Verde - o caravana educationala care foloseste filmul documentar cu mesaj ecologic in scolile din tara. Acest proiect a adus de-a lungul timpului o serie de companii partenere care ne-au sustinut si in acest proiect.
Echipa a fost restransa la inceput, dar pe masura ce proiectul a avansat, ni s-au alaturat multi voluntari - o resursa importanta in orice tip de proiect, cu atat mai mult in cele care tin de filme. Tinerii cu care am lucrat sunt fie pasionati de tehnologie, fie de film si sunt de altfel voluntari la cele mai importante festivaluri de la noi din tara, indiferent de specificul acestora.
De ce un festival carbon neutru?
Se vorbeste foarte mult despre „amprenta de carbon”, insa partea practica, aplicarea a ceea ce stim ca ar trebui sa facem este cea mai mare problema. Am vrut ca festivalul nostru sa poata fi privit ca un studiu de caz despre se inseamna un eveniment zero carbon, iar cei de la Asociatia Zero Co2 ne-au venit in ajutor cu sfaturi si monitorizare permanenta a activitatilor, astfel incat sa reducem emisiile posibile si sa compensam acolo unde a fost nevoie.
Eliminarea materialelor de promovare tiparite, folosirea cartonului si a hartiei din materiale reciclabile, folosirea produselor locale pentru serviciile de catering, eliminarea ambalajelor de tipul plastic, PET sau metal, incurajarea invitatilor si a publicului larg sa foloseasca bicicleta sau mijlocul de transport in comun pentru deplasarea catre sala de cinema – sunt doar cateva dintre „masurile” pe care le-am luat pentru a reduce amprenta de carbon.
Obiective
Cele mai multe evenimente care dezbat subiectul „tehnologie verde” sunt dedicate mediului de afaceri. Ne-am dorit sa prezentam acest subiect ca pe unul la indemana oricui, despre care se poate discuta cu usurinta si daca esti student sau membru ONG. GreenTech Film Festival a fost primul eveniment despre „tehnologie verde” deschis publiculul larg, chiar si copiilor, care au avut acces gratuit la atelierele de stiinta, robotica, reciclare creativa.
Pentru prima editie am vrut sa vedem care este interesul publicului larg fata de acest subiect. Nu a fost o surpriza sa aflam ca exista interes, ceea ce ne face sa fim optimisti ca publicul va fi si mai numeros la urmatoarea editie.
De asemenea, am targetat mediul educational – am organizat ateliere pentru elevi cu diverse teme – de la orasele viitorului, reciclare creativa, pana la robotica - la care rata de raspuns a fost foarte mare. Este ceva ce vom pastra si in programul urmatoarei editii.
10 (Zece), un documentar independent despre societatea romaneasca
Vorbeam mai devreme despre exemple. Aceeasi idee a stat si la baza acestui documentar. Ideea a fost a noastra, a organizatorilor festivalului, de a prezenta exemple, oameni care prin ceea ce fac pot inspira societatea si pot aduce o schimbare.
De ce este nevoie de modele pozitive intr-o societate? Ce ne face sa ne asumam riscuri si cum apar liderii? Cum arata o Romanie ideala? Sunt doar cateva dintre intrebarile la care proiectul 10 (Zece) raspunde, lasand in acelasi timp loc de gandire: „Pe tine cine te inspira?”
In ceea ce priveste realizarea filmului documentar, deplasarile au fost facute cu masini electrice, fapt care a contribuit, de asemenea, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (cu 270.9 kgCO2e). Filmul este inca in postproductie, lucram la finalizarea acestuia si vom anunta in curand si o lansare a variantei finale.
Obstacole si provocari
Ne-am dorit filme noi, atat de noi incat unele dintre ele ne-au fost trimise direct de la studio, in ziua proiectiei. Pentru organizatorii de festivaluri, acest lucru nu este de dorit pentru ca pot aparea multe surprize la transfer, ceea ce s-a si intamplat. Din fericire, acest lucru nu a afectat calitatea proiectiilor si filmele au fost prezentate publicului dupa programul comunicat.
Totodata, promovarea este foarte importanta pentru ca informatia sa ajunga la public. Aici avem mult de lucru, la identificarea partenerilor care sa ne ajute in acest demers. Dupa vacanta de iarna revenim cu planuri de o editie secunda :)