[Pe culmile lui 2017] Dani Macarie: "Privim consumatorul cu mai mult respect si nu mai incercam sa-l hranim doar cu lucrurile care ii plac deja"

E ceea ce nominalizeaza Dani Macarie, Creative Director Ogilvy&Mather Romania, la titlul de cea mai tare chestie a anului in publicitate. Preocuparea pentru educatie, care il bucura nespus, si o anumita inclinatie catre craft. Altfel, publicitatea continua sa ramana singura industrie in care esecul produsului propriu este pus in carca beneficiarului.

Nu cred ca sunt pe lume frizeri care sa te tunda mereu prost, sa dea vina mereu pe tine pentru asta si sa-si pastreze si businessul in acelasi timp. Sau arhitecti care sa acuze proprietarii caselor de faptul ca peretii sunt strambi.

Folosim ultimele saptamani ale lui 2017 si facem ordine in ceea ce s-a intamplat. Extragem invataturi, distilam apele. In aerul rarefiat de la varful piramidei lui Maslow, se disting trei cuvinte care au marcat acest an: rezist si metoo. La baza, sunt mai multe si mai greu de distilat.

Pentru 2018, Dani Macarie ii cheama alaturi pe Heidegger, Liiceanu, Netflix si George Constanza si ajunge la o singura urare: Serenity now! Ceea ce va dorim si voua.

2017 intr-un cuvant. Hai doua

Depinde. Aici, in aerul rarefiat de pe varful piramidei lui Maslow se disting clar doua cuvinte (de fapt trei) precedate de un simbol si devenite simbol la randul lor - "rezist" si "metoo". La baza, atmosfera e mai incarcata iar preocuparile, grijile si nevoile sunt mai greu de distilat.

Acolo ne trebuie mai multi termeni - #trecereacontributiilordelaangajatorlaangajat, #pretullapompa, #facturalaintretinere, #uitatullatelevizor, #statullacoada, #mireasalafiulmeu, #alocatialacopil, #vocealaromania si #bravolastil.

Ce asteptai, ce a venit 

Nu asteptam nimic special. Asteptam sa termin niste proiecte incepute in 2016. Sa incep unele noi. Asteptam sa vad #lumeanoua creata de colegii mei pentru Ciuc Premium si sa-i felicit pentru ea. Abia asteptam sa vad desenele copiilor din noua campanie Mini Mega Chic. Asteptam sa filmez niste spoturi si acum astept sa iasa pe post. Asteptam sa mai iau un pitch doua. The usual.

Bun si rau in publicitate

Sunt cateva lucruri bune. Mi se pare ca vad din ce in ce mai multi oameni care, sedusi initial de partea digitala a fortei, ajung acum sa caute un echilibru intre medii.

Mi se pare ca privim consumatorul cu mai mult respect si nu mai incercam sa-l hranim doar cu lucrurile care ii plac deja. Incep sa vad din nou o anumita preocupare pentru educatie si (lucru care ma bucura nespus) o anumita inclinatie catre craft. Ce-a fost rau? Cine mai stie?

Adurile arata din ce in ce mai bine si unele reusesc sa transmita mesajul corect cu fiecare touch point. Asta dupa destui ani de zile in care cele mai valoroase campanii capatau sens doar pentru cineva expus la toate executiile in acelasi timp - lucru imposibil in afara case studyului.

Mirari

Fac asta de prea multa vreme ca sa ma mai mire ceva la publicitate. Ma mira in schimb oamenii si ce spun ei si ce fac. Sunt in continuare uimit de felul in care publicitarii dau vina pe clientii lor pentru halul in care le arata reclamele.

Nu cred ca sunt pe lume frizeri care sa te tunda mereu prost, sa dea vina mereu pe tine pentru asta si sa-si pastreze si businessul in acelasi timp. Sau arhitecti care sa acuze proprietarii caselor de faptul ca peretii sunt strambi.

Suntem probabil singura breasla care pune atat de des esecul produsului propriu in carca beneficiarului si asta e foarte ciudat.

Cea mai tare chestie de anul acesta

Cum spuneam, un pic mai mult respect pentru inteligenta consumatorului si un pic mai multa grija la craft.

O campanie din afara si una din Romania 

Din afara m-a dat pe spate Breaking2 de la Nike. In toate felurile. De la noi m-au surprins placut multe dintre lucrurile facute de Jazz in ultimul timp.

Meme-ul anului

Nu :)

Ce ii spui lui 2018

E un film acum pe Netflix. Un serial. Binging material. Se cheama Dark si nu e rau deloc - un cocktail de Stranger Things, Lost si o eventuala ecranizare a celebrei Sein Und Zeit de Martin Heidegger.

Fac glume cu Heidegger doar pentru ca filmul e nemtesc. Si e despre timp. Si despre fiinta intr-un fel... Anyway, unul dintre personaje repeta o rugaciune care mi-a adus aminte de ceva ce-am aflat in '92 la cursul de peratologie al domnului Liiceanu (pentru curiosi, cursul a aparut si sub forma de carte - Despre Limita).

Liiceanu ne invata ca omul cu adevarat liber stie ce vrea, stie ce poate si vrea numai ce poate. Rugaciunea (scrisa se pare de un teolog american in anii 30) se cheama The Serenity Prayer si spune cam acelasi lucru - "God, grant me the serenity to accept the things I cannot change, Courage to change the things I can, And wisdom to know the difference".

Cum era de asteptat, in ce priveste serenitatea, eu sunt infinit mai aproape de tatal lui George Costanza decat de Sfantul Francisc (in ce priveste serenitatea si orice altceva de fapt). Dar v-o doresc voua. Macar un pic. In 2018. Hai! Serenity now!