[Stand up, comedie!] Toma Alexandru: Singurul mod valid de a te imbunatati e sa ai spectacole live; in detrimentul publicului platitor, uneori

L-am intrebat pe Toma Alexandru de ce are nevoie un comediant pentru a fi bun. Sunt mai multe raspunsuri aici, spune el, pentru ca depinde ce inseamna pentru fiecare conceptul de "comediant bun". 

Inseamna de succes, care sa apara la TV si sa aiba bani? Atunci are nevoie de incredere. Inseamna sa aiba shouri la care lumea moare de ras? Atunci iti trebuie glume cu "pula".

Pentru el insa, multumirea vine de la angajatii benzinariilor. Nu intram in detalii, vedeti tot interviul mai jos. Ar mai fi interesant de punctat ca Toma nu bea si nu se drogheaza inainte de showuri, gandeste cel mai bine sub dus, iar relatia cu Cristi Popesco e una speciala. Aici chiar nu intram in detalii, vedeti voi mai jos.

Eternul Jerry 

Similar cu majoritatea de la noi, am aflat despre stand-up intr-o forma foarte de baza din Seinfeld. Mi se parea interesanta ideea de a spune lucruri amuzante pe care le-ai observat tu pe scena in fata unor necunoscuti. Pana sa intru in lumea asta personal, adica sa ma apuc de spectacole, nu am cautat alti comedianti pe net.

Dupa un spectacol de improvizatie de la Cafe Deko acum fix 12 ani, am vazut un afis cu stand-up. Prietenul care ma adusese la improvizatie mi-a zis ca nu "se merita". Asa ca l-am ignorat si am fost la un show de standup cu Bobonete, Vio, Costel si Teo. Am ras mult si instantaneu mi-am dat seama ca vreau sa fiu acolo pe scena. Mi s-a parut extraordinar de amuzant.

Prima oara nu se uita 

A fost oribil, insa nimeni nu si-a dat seama. Tin minte ca m-a luat Bobo in culise deoparte si m-a intrebat daca am pregatit ceva. I-am spus ca da, am 30 de minute. El mi-a zis "Ai 5.". Avea dreptate, nu doar ca nici n-aveam ce sa caut pe scena 30 minute, doar 5 erau amuzante.

Era o seara de vineri in DEKO si era plin pana la refuz si dupa, si bineinteles totul sub o perdea groasa de fum. Bobo a urcat 10 minute, a facut incalzirea si pe urma m-a introdus. O singura alta data in viata mea am avut asa emotii mari (tot la un show de standup). Odata ce am ajuns pe scena, s-au risipit emotiile cat sa pot sa vorbesc, dar nu cat sa mai am control pe maini, picioare sau intestin. Mi-am zis glumele, lumea a ras si a aplaudat si eu am avut o mini erectie.

Ca material, pregatisem in mare parte lucruri auzite pe-acasa, cateva idei care mi se pareau mie amuzante, si din ce imi aduc aminte si niste glume din popor (nu bancuri, insa genul de glume recurente de licean). L-am validat in mod profesionist, repetand singur in camera cu un cronometru. Eu am ras la el, asa ca l-am considerat excelent.

Ce ai invatat din primele showuri?

Am ramas doar cu povestile. Nimic altceva, a durat multi ani pana sa incep sa stapanesc niste lucruri. Si am ramas de asemenea cu bucuria faptului ca am incercat. As fi regretat mult daca nu aveam curajul sa fac asta, mai ales pentru ca a fost extrem de palpitant.

Material nou 

E greu de estimat frecventa cu care apare materialul nou, pentru ca nu am un sistem bine pus la punct. In general, imi notez toate ideile care imi par fie amuzante, fie cu potential, apoi incerc sa le dezvolt un pic in dus (acolo gandesc cel mai bine) si pe urma le incerc pe scena, unde mi se dovedeste ca dusu poate fi inselator.

Din fericire sau din pacate, in momentul de fata nu mai am situatia in care sa fie neaparat nevoie sa pregatesc material nou, pentru ca am destul de mult strans dupa atatia ani.

Durata de viata a unei glume e un lucru ciudat la mine. Am unele glume vechi de tot, din primii ani, care atunci n-au mers deloc, insa eu am tinut la ele mult. Si dupa multa vreme, cand am invatat cum se face comedie, si am inceput sa stapanesc delivery-ul, adica felul in care spui o gluma (care, dupa parere mea, e undeva la 70-80% din amuzamentul perceput al unei glume), m-am intors la "fostele" mele si acum am cateva glume foarte vechi dar care merg foarte bine.

Altfel, in mod normal, pe masura ce am evoluat, durata de viata a glumelor a scazut. La inceput am tras de glume si 4-5 ani. Acum as zice undeva la 2 ani si fac eforturi sa scad si mai mult. Mi-ar placea sa ajung la maxim 1 an. Mai putin cred ca e pacat de gluma, nu o valorifici la maxim.

Procesul creativ

Notez oricand imi vine ceva amuzant. Uneori imi vin idei lungi, alteori e suficienta o expresie sau un joc de cuvinte. Apoi le incerc pe scena cand am curaj. Am descoperit ca ma ajuta presiunea de pe scena, unde te apropi de sfarsitul glumei si realizezi ca nu poti sa termini jos. Iti trebuie o poanta - si asa imi fortez creierul sa intre in modul creativ. Nu iese mereu.

De consumat, nu consum nimic, nu ma ajuta. De asemenea, am avut o perioada in care am incercat in mod activ sa nu consum nimic, nici macar o bere inainte sa urc pe scena, tocmai ca sa imi dovedesc ca pot sa stapanesc emotiile fara ajutor, si de asemenea sa imi validez mie ca sunt amuzant eu asa cum sunt.

Dupa doua beri oricine e mai amuzant. Acum mai beau o bere, un cuba libre sau un Martell (in pahar neincalzit, nu stu cine a inventat prostia aia), pentru ca stiu ca pot sa controlez sala si sa fac oamenii sa rada la fel de usor si cu si fara. 

Cel mai bun show

E greu de zis, au fost multe bune. Cam tot ce gasesti pe net cu mine a fost considerat cel mai bun in perioada in care l-am postat, altfel nu aparea. As zice unul dintre cele mai reusite overall a fost cel din Anglia, de la Comedy Store, care a fost si primul spectacol pe care l-am facut in engleza, si unde am castigat in seara aia concursul in fata a 26 de alti comedianti (multi din ei englezi nativi). Seara aia a fost incredibila, si e greu de descris in cuvinte.

Pentru mine, ca si glume, ca delivery si "cum am dat-o" nu-l califica nici pe departe ca cel mai bun show al meu. Insa a fost ceva in seara aia in atmosfera si a iesit. Sincer, eu nu pot sa ma mai uit la el, e cringe-y pentru mine.

Altfel, raspunsul cel mai sincer este ca cel mai recent e totdeauna cel mai bun, pentru ca acolo sunt eu cel mai bun comediant din cum am fost vreodata. Inca invat.

As adauga ca am fost placut surprins de cat de bine a iesit la roast-urile lui Dorian Popa si Doroftei, nu ma asteptam sa am asa succes. Nu e standup clasic insa e tot scris de glume si spus pe scena.

Cel mai nasol?

Cel mai nasol a fost un spectacol in Bellagio, in primii ani de stand-up, fix cand io nu ma pricepeam si ei erau niste tarani cu bani si cu lucruri de vorbit in timpu show-ului. M-a distrus pe moment ce s-a intamplat acolo, insa am ramas cu o poveste simpatica pe care o folosesc si azi sa inchei spectacolele, pentru ca toata lumea se bucura s-o auda.

Nu vreau sa fac clickbait aici, insa chiar trebuie s-o auzi povestita de mine, si nu s-o citesti aici pe net. Mai ales avand in vedere ca ar trebui sa muncesti, spreadsheet-urile alea nu se completeaza singure.

Evolutia unui artist de stand-up

E dificil de spus, evolutia e foarte subtila. In acelasi timp, o persoana total neavizata din public isi da seama instantaneu daca are in fata un profesionist sau un amator. Si cu toate astea, din punctul meu de vedere, ca om pe scena, diferenta asta e facuta de limbajul non-verbal, de felul in care privesti, de tonul cu care vorbesti, de cadenta materialului - toate, lucruri greu de stapanit si aproape imposibil de invatat "la rece".

Asta a fost marea mea problema - am evoluat lent, pentru ca singurul fel in care poti deveni mai bun e sa exersezi. Si la standup e ca la sex - oricat ai exersa singur, nu te ajuta cu nimic cand esti in fata a 150 de oameni. Ce vreau sa zic e ca nu poti exersa acasa, singurul mod valid de a te imbunatati e sa ai spectacole live. In detrimentul publicului platitor uneori.

Si din ce vad in juru meu, au evoluat oamenii care fac stand-up din pasiune, si nu ca job. Cei care au vazut asta ca un mod de a manca o paine au batut pasul pe loc, pentru ca n-au simtit nevoie sa evolueze. Ceilalti sunt macinati constant ca nu sunt suficient de buni, desi toata lumea ii apreciaza ca pe niste artisti desavarsiti.

Feedback?

Parerea mea e ca nu prea exista feedback la stand-up. Mai ales pentru incepatori - eu evit mereu sa dau sfaturi chiar si cand mi se cer. N-am ce sa le spun - delivery-ul trebuie sa-l invete, nu pot sa sara peste etapa asta, iar materialul e subiectiv.

Daca as fi dat ce sfaturi vroiam sa dau de-a lungul timpului, jumate din comediantii mai de succes decat mine ar fi trebuit sa se lase, sau sa schimbe fundamental felul in care fac comedie, ca nu era cum credeam io ca e singurul mod corect de a fi amuzant.

Cizelatul de glume e o chestie pe care foarte putina lume o face. De obicei, lucrezi la o gluma doua trei saptamani pana capata o forma asezata si te prinzi pe unde iei rasete la ea. Pe urma nu mai esti motivat sa o schimbi. If it ain't broke, don't fix it. Singurulele moduri in care o gluma e modificata / completata dupa luni sau ani de zile sunt fie pentru ca un comediant coleg de care iti pasa are un topper bun, fie cineva din public iti da o idee noua pe gluma ta.

Ca sa fii bun

Nu stiu ce inseamna in acceptiunea ta un comediant "bun". Inseamna de succes, care sa apara la TV si sa aiba bani? Atunci are nevoie de incredere. Inseamna sa aiba shouri la care lumea moare de ras? Atunci iti trebuie glume cu pula.

Iar daca inseamna un comediant care e multumit de material, e multumit de el pe scena, si considera ca e un comediant indeplinit, atunci asta nu exista. Toti avem frustrari si probleme si cautam validarea strainilor. Si cei mai buni pe care-i cunosc sunt macinati de teama ca sunt niste impostori si ca nu sunt deloc amuzanti si practic e totul o mare farsa.

Pentru mine inseamna ca atunci cand opresc la o benzinarie in Satu Mare sa-mi iau o cafea, tipul de la casa sa imi recite punchline-u la una din glumele mele. Asta ma face fericit. Si pentru asta inca muncesc, mai am de invatat - deocamdata am un pic din toate. Am niste bani, nu multi, am un pic de pula, si un dram de incredere. E un cocktail ok momentan.

Hecklers

Cel mai bun exemplu e povestea din Bellagio. Hai la un show.

Altfel sufar des de l'esprit de l'escalier. Adica imi vine replica perfecta pentru heckleri, insa doua zile mai tarziu.

Scena stand-up in Romania

In ultimii ani a fost cea mai rapida evolutie. Foarte multi oameni noi care vor sa incerce, emisiuni la TV care promoveaza (si) stand-up-ul, si spectacole mari in multe locuri in tara, plus Sala Palatului.

Pentru mine e clar ca vor aparea din ce in ce mai multe produse secundare stand-up-ului - late night-uri, sketch show-uri, comedy specials la TV, seriale cu si despre comedianti si incet incet sper umor mai de calitate si pe TV.

In acelasi timp, vor aparea multe lucruri noi pe internet facute de comedianti - vloguri, podcasturi, emisiuni, sketchuri. O inflatie de comedianti si umor nu face rau deloc, pentru ca forteaza mediul sa evolueze si sa se rafineze.

Deja procentul de incepatori in stand-up (si chiar de oameni obisnuiti pe Facebook) care inteleg cum functioneaza o gluma si care produc content de calitate este surprinzator de mare fata de acum 3-4 ani.

Si ce sper e ca odata cu cresterea cererii si ofertei de umor autohton, sa creasca si oferta de show-uri cu comedianti adusi de peste mari si tari. 

Umorul ca job

Acum se poate trai clar doar din stand-up. Cand am inceput eu, numarul celor care puteau era foarte mic (fara trecere peste ordin). Eu nu eram unul din ei si oricum eu am si alte pasiuni (desenul) si lucram deja in domeniu celalalt.

Mi-am permis sa fac si standup fara sa renunt la freelancing / day job si deci nu m-a interesat prea mult niciodata sa fac bani din stand-up (nu ca ar fi vrut cineva sa-mi dea pe-atunci oricum).

Asta mi-a permis sa imi aleg unde si cu cine vreau sa fac fara sa am presiunea banilor. Si m-a ajutat sa pot sa fac arta pentru arta. Reversul medaliei a fost insa ca din lipsa unei motivatii financiare, m-am cam lalait o vreme. Daca mi-ar fi fost foame, eram nevoit sa lucrez mai mult si sa evoluez mai rapid decat am facut-o.

Preferati

Evident ca nu pot sa-ti dau top 3 de la noi. Imi plac mai multi oameni din diverse puncte de vedere. Nu-mi place Costel mai mult decat Vio, insa imi plac lucruri diferite la ei. E ca si cum m-ai pune sa-ti spun top ciocolata - toata, in afara de ciocolata alba care nu e ciocolata adevarata, si de Cristi Popesco.

 Din afara, as zice Brian Regan, Steven Wright, Mike Birbiglia. Si ar mai fi inca 5 cel putin pe acelasi nivel cu astia, e o selectie total aleatoare din preferintele mele.

De ce o faci?

Pentru mine e despre a-i face pe altii sa rada. Sa simt ca am puterea asta sa-i binedispun si sa-i surprind. Sunt multe lucruri urate in lume, imi place sa cred ca trag de balanta in partea celalalta (chiar daca nu se vede cu ochiu liber cat se inclina).

Ce ma sacaie? Ca inca sunt locuri in care scena e langa intrare, sau langa bar, sau langa toaleta. Si ca unii patroni au in tot clubul lor doar setul de baterii din microfon si nimic in plus. Si Cristi Popesco.