[Pasionat de bunătățuri] Laura Laurențiu (Rețete ca la mama): Eu nu cred în secrete; dacă îi dau unui om ceva, nu tai o bucățică de acolo ca să o păstrez doar pentru mine

"Retete ca la mama" inseamna, astazi, o comunitate de peste 360.000 de useri pe Facebook si peste 28.000 de subscriberi pe YouTube. Iar Laura Laurentiu, autoarea blogului (cu care ne-am mai intalnit), spune ca i-a strans printr-un lucru simplu: publicand retete corecte, amanuntite, care se pot replica acasa. Iar succesele retetelor, iata, depind si de priceperea cu care sunt date mai departe. Asa ca daca nu ti-a iesit tocanita aia facuta dupa primul rezultat din Google, inseamna ca-ti trebuie ghidaj mai bun.

Laura a inceput blogul in 2009, trecand printr-o prima etapa de buimaceala, cum spune ea, in care nu stia cu ce se mananca scrisul in online, iar in bucatarie imbina retetele "de la bunica" cu tot felul de inventii mai reusite sau nu. Initial, blogul se numea "Cuina banateana", dar s-a transformat in "Retete ca la mama" pe ideea rasfatului din copilarie. Cu toate ca lumea a inteles altceva: 

Cititorii mei inca mai cauta pe blogul meu retetele mamelor lor si nu putini sunt dezamagiti ca nu le gasesc :)

De atunci si pana astazi, Laura si-a luat si diploma de bucatar, gatind la evenimente private, implicandu-se in proiecte de consultanta sau participand la demonstratii culinare. De mai bine de un an, ea lucreaza si la o carte de retete, dar progresul e mai lent: nu e vorba de o carte cu retetele de pe blog, ci de una cu retete 100% noi si originale.

Iata, deci, ce poate face pasiunea din om: de la un blog la o comunitate, spre o specializare profesionala si pana la o carte de retete proprii. Parcurgem traseul Laurei Laurentiu intr-un interviu care face parte din seria editoriala Pasionat de bunătățuri, pe care o realizam alaturi de Selgros Romania. 

Cum ai decis sa devii bucatar cu diploma?

Am luat decizia asta intr-un moment in care simteam ca imi doresc mai mult decat orice altceva sa ajung sa gatesc pentru oameni. Experienta culinara virtuala pe care am avut-o era deja, la momentul respectiv, un mare succes, dar dorinta mea cea mai mare era aceea de a le oferi oamenilor - si de a-mi oferi mie - sansa unei experiente senzoriale complete.

In plus, aveam eu nevoie de niste confirmari, pana atunci gatisem doar pentru familie si imi doream niste opinii impartiale despre preparatele mele, erau ele chiar asa cum le simteam eu sau era doar o opinie subiectiva? Aveam nevoie ca aceasta intrebare sa nu ramana retorica si… asa a inceput. 

Nu am practicat gatind intr-o bucatarie de restaurant, ci in proiecte de consultanta, demonstratii culinare si gatit pentru evenimente private. Pozitia de bucatar in bucataria unui restaurant nu mi s-ar potrivi, decat daca ar fi al meu.

Nu sunt omul care sa faca fata, pastrandu-si calmul, imixtiunilor unui patronat nu intotdeauna avizat (de fapt, de regula sunt doar oameni cu bani care au impresia ca un restaurant e doar o sursa de si mai multi bani) si nici nu ma intereseaza profitul inainte de orice.

Preferinte culinare

Imi place foarte tare sa gatesc preparate pe care le gandesc eu insami, acelea a caror ”conceptie” imi ia uneori ceasuri sau chiar zile intregi. Practic, in momentul in care pun mana pe cutit, deja stiu bine in ce directie ma indrept si e foarte placut momentul in care pun in farfurie ceea ce existase pana de curand doar in imaginatia mea. 

Altfel, ma atrag retetele ingenioase, in general. Uite, cu toate ca eu nu consum dulciuri, ma tenteaza foarte mult sa incerc sa fac un cronut a la Dominique Ansel, tocmai pentru ca presupune o inovatie, o abordare ingenioasa si amuzanta. Nu tin neaparat sa mananc ceea ce pregatesc, exista si alte metode de a aprecia daca o reteta mi-a reusit sau nu si principala este bucuria degustatorilor.

Nu urasc chiar nimic, as zice ca nu ma prea atrag chestiile cu maioneza si nici dulciurile.

Un singur fel de mancare pentru tot restul vietii

Painea cu maia naturala.

Formula perfectiunii in bucatarie

Fericirea. Daca ai reusit sa faci fericit un om pe care l-ai hranit, daca omul respectiv isi va petrece ceva timp gandindu-se la preparatul tau, incercand sa retraiasca senzatiile degustarii, ai reusit si poti fi si tu, ca bucatar, fericit.

Ingredientele, tehnica, creativitatea sunt doar instrumente si depinde de inspiratia fiecarui bucatar cat din fiecare pune intr-un preparat, ca sa iasa asa cum l-a gandit. Cu mentiunea ca nu poti face mancare buna din ingrediente proaste, ca degeaba ai ingrediente bune daca le distrugi cu o tehnica proasta si degeaba le posezi pe ambele cele inainte mentionate, daca un strop de creativitate nu le va scoate din anonimat.

Cel mai recent dezastru?

Parca inca nu sunt pregatita sa-mi asum toata culpa, dar am ratat de doua ori la rand bezeaua italiana, destul de curand. Asta s-a intamplat dupa ce mi-am achizitionat un nou termometru pentru masurat temperatura siropului care trebuie turnat in aceasta bezea, asa ca ma simt oarecum mai confortabil sa arunc o parte din vina catre acest nou termometru, mai ales ca niciodata in trecut nu mi s-a mai intamplat asa ceva.

Desigur, nu sunt inocenta, dupa prima ratare nu am comparat temperatura masurata cu valoarea termometrului vechi, ar fi fost foarte simplu sa constat a cui e vina, de fapt, dar eu am fost destul de comoda ca sa mai ratez o data.

Bucataria banateana si alte bucatarii „regionale”

Bucataria banateana e interesanta si inedita, pentru ca s-a cristalizat de-a lungul unor secole in care au coexistat in acelasi spatiu culturi diferite. Banatul este un adevarat creuzet cultural si cultura noastra culinara cuprinde feluri indraznete, unele dintre ele cu influente nemtesti, unguresti si sarbesti, in acelasi timp.

Marele pacat este acela ca, in tot Banatul, nu exista niciun restaurant, macar unul, care sa fie specializat in bucataria locala. Toate oferteaza meniuri de o uniformitate trista si, practic, intre a manca la Timisoara sau la Vaslui nu cred ca e o mare diferenta, aceiasi mititei, aceeasi ceafa si ciorba de burta le vom gasi peste tot. 

Aceeasi nota inedita, consecinta a multiculturalismului, o vom gasi si in Dobrogea si Bucovina. Chiar am avea cu ce iesi in lume, din punct de vedere culinar, totul e sa ne asumam ceea ce avem si sa facem pasul in fata.

Cultura gatitului la romani

Multi dintre romani au impresia ca stiu sa gateasca, fiind la fel de priceputi la bucatarie pe cat sunt la fotbal sau politica. Bineinteles, multi emit pareri, critica fara rezerve, neavand alte argumente decat ”asa se face” sau ”asa facea bunica”.

Pe de alte parte, e in crestere un segment cu adevarat pasionat si interesat de gatit, de insusirea unor tehnici si retete corecte, care apreciaza cu adevarat atunci cand, incercand un preparat nou sau doar ”altfel”, obtin rezultate la care nici nu indrazneau sa spere.

Introducerea unor ore de educatie culinara in scoli ar fi un mare castig, e atat de important ca cei mici sa se formeze intelegand ce anume le ofera mancarea, atat din punct de vedere nutritive cat si spiritual, in acelasi timp intelegand ca gastronomia chiar este o parte a culturii noastre.

Poti creiona cateva etape de evolutie a blogului?

O, da: etapa ”buimaca”, care a tinut cam un an de la lansare, in care nu stiam nimic despre blogging, nu aveam habar sa scriu in asa fel incat sa fiu inteleasa si de Google, nu doar de oameni si in care in bucatarie amestecam haotic retete traditionale, cele cu care ma trezisem eu pe lume, cu tot felul de ”inventii”, mai mult sau mai putin reusite. Cam de la finalul lui 2010 pot spune ca am cam inteles ce-i bloggingul culinar si am inceput sa postez retete atragatoare pentru cititorii mei.

Am mai avut o perioada, imediat urmatoare celei in care mi-am facut ucenicia intr-un restaurant cu mare staif, cea in care am inceput sa public retete tot mai pretentioase, incat aproape mi-am pus pe fuga cititorii, pentru ca, in general, oamenii cauta retete simple, pe care sa le poata realiza acasa la ei fara mare efort si care sa nu-i descurajeze din start, parandu-li-se prea complexe.

Acum as zice ca am cam inteles ca bloggingul si gatitul la evenimente pretentioase nu sunt acelasi lucru si ceea ce fac eu in acest segment al activitatii mele chiar nu-si are locul pe blog, cu mici exceptii.

Rebrandingul - de la Cuina banateana la Retetecalamama

Dintr-o greseala :) Ceea ce am vrut eu sa transmit a fost ideea de confort, de bine, de rasfat asa cum a trait fiecare la propria mama; in schimb cititorii mei inca mai cauta pe blogul meu retetele mamelor lor si nu putini sunt dezamagiti ca nu le gasesc :)

Unicitatea blogului 

Hm, o intrebare la care mi-e greu sa raspund, probabil ca cei 360.000 si mai bine de fani ai paginii Facebook, dintre care mai bine de 40.000 viziteaza blogul zilnic, ar putea sa raspunda mult mai bine. Evident, e ceva care i-a facut sa se fidelizeze.

Multora, de exemplu, le place vocea mea, pe care o aud in retetele video. Altora le place cum scriu. Cred ca celor mai multi le place ca gasesc raspunsuri la propriile nelamuriri fara sa mai trebuiasca sa intrebe, pentru ca ma straduiesc sa includ in retete cat mai multe amanunte. Stii, eu nu cred in secrete; daca ii dau unui om ceva, nu tai o bucatica de acolo ca sa o pastrez doar pentru mine.

O foarte buna prietena mi-a spus ca oriunde vede fotografiile mele, le recunoaste. Probabil ca despre asta e vorba, de un stil care se vede si in cele mai simple preparate, desi nu pretind ca tot ceea ce am publicat pe blog chiar ma reprezinta. Din aprecierile cititorilor mei, am inteles ca cei mai multi dintre ei apreciaza rigurozitatea, corectitudinea retetelor, faptul ca le pot reproduce.

Monetizare

Diverse colaborari cu branduri care activeaza in tara noastra, atat producatori de bunuri cat si comercianti. Multi au dovedit interes fata de oportunitatile de promovare pe care le ofera blogul meu, dar am fost destul de selectiva si am ales sa ma implic doar in colaborari care au presupus promovarea unor produse pe care le folosesc si eu acasa la mine, fara rezerve.

Obiective

Am pornit la drum cu blogul absolut orbeste si fara niciun obiectiv. Astazi… as zice ca obiectivul principal ar fi sa ma mentin unde am ajuns, de vreo sase-sapte ani (cred) blogul meu a fost permanent intre primele cele mai vizitate trei din Romania. E mult mai greu sa te mentii decat sa ajungi. 

In ce priveste inchegarea comunitatii, eu nu am facut mare lucru, doar acela ca am publicat retete corecte. Cred ca reusitele de acasa au fost cel mai important factor de fidelizare, pentru fiecare cititor in parte. 

Alte planuri?

As dori sa finalizez cartea pe care am inceput-o de mai bine de un an si care a ramas intr-un stadiu incipient, pentru ca, uite, un blog de marimea pe care o are retetecalamama.ro imi ocupa chiar tot timpul.

Proiectul asta e unul drag mie, dar foarte solicitant, pentru ca nu mi s-ar parea fair play sa scot la vanzare o carte care sa contina materiale disponibile gratis, pe blog. Asta inseamna ca toate retetele pe care ar urma sa le contina cartea mea ar trebui sa fie nou-noute. Cum eu sunt un singur om, pare aproape irealizabil sa gatesc si sa scriu in acelasi timp pentru blog si pentru carte, dar sper ca timpul sa aduca o rezolvare.

Recomandari

Larousse Gastronomique si Advanced Professional Pastry Chef de Bo Friberg. Prima e o biblie a gastronomiei, cu mici exceptii, gasesti explicatii pentru orice nelamuriri ai avea, a doua e un manual practic de patiserie pentru profesionisti, foarte serios si bine conceput. La ambele apelez foarte adesea si probabil ca o s-o fac si in continuare.

Ce inseamna maiestria? Incercam sa-i dam o definitie prin profilele oamenilor care i se incadreaza, oameni care tind spre excelenta, indiferent daca isi petrec zilele intr-un restaurant sau in contexte mai informale precum bucataria de acasa. Povestea de mai sus ne-a aratat cum ambitia si motivatia pot duce un pasionat la rangul de profesionist. Iar adevaratul profesionist fiind cel care da mai departe ceea ce stie, fara sa-si pastreze "secretele" pentru sine. 

Intr-o serie editoriala realizata alaturi de Selgros Romania, ii cunoastem indeaproape pe (o parte din) membrii clubului pentru profesionisti si pasionati. De bunataturi.