[Stand up, comedie!] Nimeni nu-i văzuse pe Scooby Doo și George Bonea în același loc. Până într-o zi

George versus George. Adică Bonea uitându-se, în tinerețe, la Carlin și înțelegând că se poate filozofa în umor. Din ziua aceea, cariera lui George a decolat, iar un costum de Scooby Doo i-a servit drept pistă. Începem seria de interviuri cu comedianți, pentru că avem niște nelămuriri. Ce înseamnă un showman bun? Cât de des trebuie să produci material nou? Se poate trăi dintr-un microfon și-o scenă de cârciumă? 

Primul care a răspuns prezent, cum spuneam, a fost George Bonea. Data trecută când ne-am pus la curent cu persoana și activitatea lui, chestiunea stand-up-ului a fost povestită mai pe scurt. De data asta, intrăm în niște detalii arhibinevenite.

De pildă, George își amintește cu drag de un show la Sibiu, unde un betiv cu pasaport de Belgia aflat în public a încercat să-i crape capul cu o carafă de vin. Motivul? George, nesăbuit cum îl știm, a făcut o glumă despre Michael Jackson. Nu te iei de Rege în la Sibiu, oricine știe asta, dar Bonea mereu a fost un comediant mai edgy.

În această perioadă, el lucrează la un serial pe Youtube despre viața de comediant. Care nu e tristă mereu și lipsită de aventuri. În episodul 3, de pildă, George mănâncă un covrig:

Filozofie cu glume

Aveam 16 ani și eram la un tip acasă. Îmi făcea dread-uri. Ca să-mi distragă atenția de la faptul că-mi trăgea de plete mi-a zis „hai să-ți pun ceva mișto de văzut”. Și-a pus un special cu George Carlin. A fost absolut fascinant să-l ascult pe omul ăla și să râd la lucruri pe care le gândeam și eu, dar nu știam să le împachetez cu umor. Filosofie cu glume. Genial.

Peste ani, până să mă apuc, am mai descoperit din ei. Ușor, bătrânește, din link în link.

Intrarea în stand-up

A coincis cu faptul că eram deja încurajat să fac asta. Șefa firmei de clovni la care activam în timpul liber ca animator la petreceri pentru copii m-a încurajat. În aceeași perioadă lucram și la Academia Cațavencu și făceam interviuri cu toți comedianții mari din țară. Așa am ajuns să-i cunosc pe toți.

Radu Isac mi s-a părut cel mai prietenos și, auzind că vreau să mă apuc de stand up, m-a luat câte 2-3 minute în deschidere în clubul în care era rezident. Apoi minutele au crescut. Tot de la el au venit și primii bani.

Nu-mi aduc aminte cu exactitate ce impresie mi-au lăsat comedianții. Cred că unii-mi păreau aroganți, alții triști. Lucrurile s-au păstrat la fel și astăzi. Doar că o parte din ăia triști au ajuns și vedete, așa că sunt niște vedete triste. Că așa-i personalitatea lor.

Scooby Dooby Doo

Prima oară am urcat pe scenă îmbrăcat în Scooby Doo. Nu știu ce a fost în capul meu. Sau știu, dar nu vreau să-mi amintesc. Cred că mintea mea proastă a crezut că o să fie amuzant.

Primul show l-am avut într-un club din Centrul Vechi. Pe vouchere. Era isteria cu voucherele pe atunci. Se ducea românul la orice prostie dacă era pe voucher. Așa că la primul meu spectacol au fost vreo 100 de oameni, într-un subsol.

Am avut emoții uriașe. Transpiram respirând.

Aveam și un laptop ascuns după o masă pe post de „foaie” în cazul în care uitam structura show-ului. Și poate ați uitat, dar eram îmbrăcat și-n Scooby Doo. Ca să fie totul regretabil.

Am înregistrarea acelui show și mă uit din când în când la ea ca să mă motivez și să nu uit că se poate oricând mai prost.

Din material nu-mi mai aduc aminte nimic. Multe chestii se legau de actualitatea perioadei. Și n-am testat materialul cu nimeni. M-am dus cu el la show ca românul în mall în ziua de salariu. Cu o încredere stupidă.

Prietenii mi-au zis că a fost decent. Asta înseamnă că a ieșit oribil. Dar m-am ambiționat. Și am renunțat la costumul de Scooby Doo. Să nu perseverăm în penibil.

Cu ce ai ramas din perioada aia?

Cu senzația că pot să spun orice, atâta timp cât e amuzant. Și că, în sfârșit, sunt ascultat. O să auziți asta la mulți comedianți.

Ca să nu mai spun de serile când îmi ieșea și mă simțeam rockstar. Ce senzație extraordinară.

New stuff

Încerc să fac măcar o oră de material nou pe an. Încerc. Nu-mi iese mereu. Știu asta pentru că n-am 6 ore de material. Ori dacă am, nu știu în ce văgăună din creier a dispărut.

„Material” produc zilnic, notând idei în agenda pe care o port non-stop cu mine. Dar nu tot ce scriu devine material. De cele mai multe ori sunt prostii.

Momentan nu știu când „e cazul” să produc material nou pentru că nu mă știe îndeajuns de multă lume încât să ajung în situația în care măcar 20% din publicul de la un show să spună că-mi știau glumele. Public mare, comediant mic.

Procesul meu creativ e cam așa: am o agendă – în ea notez idei și premise – ajung pe scenă – imi aduc aminte premisa – improvizez – mă las dus de val vreo 2-3 minute – termin show-ul – mă chinui să-mi amintesc ce a mers și ce nu. Repet procesul până finisez materialul.

Încercare și eroare. La stand up nu pot avea organizarea de care dau dovadă pe blog. Din păcate pentru mine.

Nu am un loc unde scriu. Nu am un loc pentru nimic. Cu cât sunt mai îngrădit cu atât sunt mai blocat. Dacă-mi vine o idee în somn trebuie s-o notez atunci.

Cel mai reușit show de până acum

Mă gândeam la vreun show din trecut, că au fost multe. Am avut show-uri extraordinare la Timișoara, Cluj sau Craiova, dar acum îmi vine-n minte un spectacol de acum câteva săptămâni din București.

A fost bun pentru că a fost așa cum îmi place mie. Sincer. Spontan. Am improvizat enorm și am fost intim cu oamenii. Și au râs, au înțeles, au simțit ce am vrut să transmit. Faptul că publicul era cald și deschis să râdă de viață, nu la glume, m-a făcut să mă simt incredibil.

Simt că încep să-mi formez un public. Adică aud mulți oameni că vin la show după ce mi-au citit textele pe blog. Asta înseamnă că știu ce și cum gândesc. Și că ne potrivim. Și asta face show-ul perfect.

Cel mai nasol?

Bârlad. Acum mulți ani. Din vina mea. M-am ambiționat să dau un material nepotrivit pentru public. Era o liniște. Locul perfect unde să-ți faci concediul de odihnă. Nu te deranja nici măcar un râs.

Evoluția artiștilor

O să spun cum evoluez eu, că nu știu de ceilalți.

Ok, sunt trendurile contemporane pe care le urmezi pentru că... valul. Adică viața de zi cu zi te inspiră și nu poți omite un element comic general valabil.

Dar acum sunt în altă etapă a vieții. Citesc mult, citesc divers, experimentez emoții noi. Și toate astea mă aduc într-un alt punct al materialului. După mine e o evoluție. Cred că și publicul simte asta. Încerc să nu fiu un bufon care spune glume, ci un om care relatează comic o serie de experiențe și emoții. Și glumele le cizelez din mers.

De ce are nevoie un comediant bun? 

Nu știu. Eu nu sunt încă un comediant bun, deci nu știu ce să răspund. Dar ce înseamnă un comediant bun? Unul care umple săli de mii de locuri? Unul care are un material genial, dar nu umple săli mai mari de 100 de locuri? Eu cred că, individual – ca spectatori, trebuie să ne întrebăm ce e bun pentru noi.

Dacă vorbim de skilluri... și aici e complicat. Sunt comedianți geniali cu trac de scenă. E o antiteză, știu, dar ăsta e stilul lor. Cred că singurul skill universal e să nu fie mut. Cu toate că...

Hecklers

Reacționez la ei în funcție de stare. Uneori caut să râd cu ei și să introduc părerea lor în show. De cele mai multe ori, dacă-s răutăți gratuite, mă enervez și încep să-i pun la colț. Nu-i jignesc, nu-s (neapărat) vulgar, nu mă iau de defecte fizice, dar le subliniez mitocănia până devine evident cine-i pe scenă. Și până văd și ei că deranjează.

Dacă ai și publicul de partea ta e tot ce contează.

Am avut o experiență interesantă la un show în Câmpulung. După 5 secunde un domn mi-a zis să tac dracu` că-l deranjez. Lucrurile s-au înfierbântat repede pentru că era beat și nervos. Și ceva interlop prin oraș. După 20 de minute de frecuș constant s-a ridicat și a plecat. Dar părea c-o să mă aștepte la cazare cu „băjeții”.

Iar la începuturile mele am avut un spectator în Sibiu care a sărit să mă bată. Era belgian (locuia de vreo 10 ani în România) și s-a supărat la o glumă despre Michael Jackson. A aruncat cu un pahar după mine, apoi cu carafa de vin, a fost dat afară, a spart toate geamurile localului, a sărit să se bată cu Poliția și show-ul a continuat.

A fost și ultima mea seară de Jaggermeister.

Evoluția stand-up-ului la noi

Oamenii știu din ce în ce mai mult de „stand up”. iUmor a pus fenomenul pe hartă. Din păcate, în ciuda numărului măricel de comedianți, fenomenul e încă puțin confuz în mintea unor spectatori. Unii vin la show și se așteaptă să spunem bancuri, să imităm personaje, să facem pe bufonii.

Când aud povești se plictisesc. Și dacă mai e și vreo morală pe undeva sunt pierduți. Dacă spui și glume la care trebuie să gândească se enervează.

E și vina unor comedianți, care sunt măscărici dar se marketează ca fiind „stand up comedians”, dar nici unii spectatori n-au răbdarea/capacitatea să înțeleagă că nu-i teatru comic.

Dar de bine de rău e bine. Cu potențial de și mai bine.

Job

Eu am încercat să trăiesc din asta. Vreo 6 luni. Au fost 6 luni grele. Ba chiar ghinioniste. Așa că am abandonat barca asta. Dar se trăiește bine din asta, dacă doar asta vrei să faci.

Sistemul e simplu: tragi tare în sezoanele reci pentru a sta vara cu burta la soare.

Banii sunt frumoși, dacă ăsta-i triggerul pentru care alegi să faci stand up. Dar banii frumoși vin greu. Eu încă mai mănânc merdenele. Din când în când asezonez cu o lingură de caviar.

Topuri

România: Radu Isac (departe de factorul emoțional, dar pentru mine e cel mai bun din țară), Toma și Sorin Pârcălab. Dar e loc și pentru Micutzu. Îl înghesui în top, că-i silfid.

Internațional: Doug Stanhope, Dylan Moran și Eddie Izzard. George Carlin nu apare în top pentru că el e trofeul.

Cu bune, cu rele

Cred că e mișto să te asculte cineva. Să ai libertatea de a spune cele mai întunecate idei și cele mai nebunești lucruri. Să ai o părere care stârnește emoții (de preferat râsete, alături de „AȘA E!”-uri). Unii comedianți nu sunt de acord cu mine, dar stand up-ul îmi pare și terapeutic.

Mă sâcâie când nu sunt îndeajuns de bun la un show și nu dau tot ce pot. Și când n-am show-uri. Șomajul prin lipsă de cerere te distruge.