Peste 1800 de copii au devenit prieteni ai emoţiilor

Peste 1800 de copii au devenit prieteni ai emoţiilor

În campania "Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3Bucureşti", copiii au învăţat să îşi cunoască emoţiile şi să fie prieteni cu ele, pentru ca agresiunea şi manifestările de tip bullying să se diminueze mult. 1.879 de copii au construit Emometre împreună cu educatoarele lor şi apoi le-au folosit în activităţile de la clasă. Emometrul este un instrument foarte simplu de creat şi de folosit, care ajută la dezvoltarea emoţională a copiilor şi la menţinerea unui mediu favorabil educaţiei.

90 de grupe mari şi mijlocii au participat la proiect, iar cele mai creative Emometre realizate de ele au fost premiate cu un spectacol - curs de dezvoltare emoţională. Spectacolul - curs „În lumea emoţiilor” a fost susţinut cu ajutorul personajul SuperZĂPĂ de la Itsy Bitsy FM. Zilnic, cei mici vorbesc în direct la radio cu SuperZĂPĂ despre emoţii, despre provocările din viaţa lor, pentru că ea este prietenul de care au nevoie.

"Am început în grădiniţe demersurile de prevenire şi diminuare a bullying-uluipentru că este vârsta cea mai potrivită dezvoltării lor emoţionale. Dacă de mici copiii încep să îşi recunoască şi să îşi gestioneze emoţiile, ei vor creşte echilibraţi emoţional şi riscul să devină agresor sau victimă va scădea.

Modul pozitiv în care au răspuns educatoarele şi copiii din sectorul 3 la campania noastră, mă face să cred că vor fi acel bun exemplu care va inspira toate educatoarele din ţară să folosească Emometrul în activitatea de zi cu zi din grădiniţe", declară Nadia Tătaru, Preşedinta Asociaţiei Părinţilor Isteţi.

Proiectul "Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3, Bucureşti", finanţat de Primăria Sectorului 3 a debutaca urmare a semnalelor de alarmă pe care le trag în mod repetat copiii, care adesea simt că nu au parte de susţinere şi înţelegere din partea adulţilor, părinţi sau cadre didactice. În 2016, sesizările legate de fenomenul bullying în România au crescut cu 25% faţă de anul precedent (conform Asociaţiei Telefonul Copilului). Cele mai cunoscute forme ale bullying-ului sunt: insulte, jigniri, porecle, sarcasm, loviri, îmbrânciri şi intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social.

Reacţiile pozitive venite din partea cadrelor didactice şi copiilor din grădiniţele Sectorului 3 au stârnit deja interesul şi în altor grădiniţe din Bucureşti şi din ţară. Cu sprijinul autorităţilor din educaţie, instrumentele dezvoltate în această campanie (Emometru, informaţii despre bullying şi emoţii, tehnici de împrietenire cu emoţiile) pot ajunge în toate grădiniţele din ţară. Mai mult, toate aceste instrumente pot fi folosite cu succes atât în clasele primare, cât şi în fiecare familie.

Materialele se pot descărca gratuit de pe site.

Aceasta este prima etapă a campaniei de prevenire a bullying-ului în rândul copiilor, lansată de Itsy Bitsy FM şi Asociaţia Părinţilor Isteţi, împreună cu autorităţi şi parteneri din societatea civilă.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Oameni

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related