Irina Georgescu ilustreaza elani astronauti si campanii sociale

Irina Georgescu ilustreaza elani astronauti si campanii sociale

Pana sa mearga spre arhitectura si ilustratie, Irina Georgescu luase in calcul o cariera in medicina. Mai exact, stomatologie sau ortopedie. Insa si aceste specializari erau privite mai degraba prin ochelari de artist, asa ca, pana la urma, a mers la ”Ion Mincu”. Este freelancer, dar nu a renuntat la gandul ca, intr-o zi, ar putea sa-si duca munca intr-o agentie de publicitate. 

Pana in prezent, ilustratiile sale au vazut lumina tiparului (sau a pixelilor) la Decat o Revista, Beau Monde, Revista Femeia, CeRe, Teatrul Ion Creanga, Deutsche Welle, Hotnews, RFI sau The Carter Foundation. Iar recent, Irina a ilustrat pentru o campanie de constientizare a TBC-ului, numita ”13 mii de vieti”

Sa nu stigmatizam persoanele bolnave de TBC, sa nu ii divizam si marginalizam ca fiind persoane separate de noi. In Romania exista o imagine despre bolnavii de TBC ca fiind parte dintr-o anumita patura sociala si atunci, unii considera ca nu e o problema suficient de importanta.

Irina ilustreaza inclusiv carti pentru copii; una din ele este despre un elan astronaut.

 

Irina, arhitect ilustrator

Sunt arhitect ca meserie, activez in paralel ca ilustrator. Am urmat Universitatea de Arhitectura si Urbanism ”Ion Mincu”, unde am terminat cu diploma de arhitect, iar ca ilustrator, sunt mai degraba self-taught, desi nu e chiar asa de simplu de spus. Adevarul e mai degraba la mijloc.

Scoala si liceul le-am facut la Liceul German, in paralel am urmat o scoala de arte cativa ani, unde am invatat desen, pictura, modelaj. Mai tarziu, in timpul facultatii si dupa, am urmat tot felul de cursuri, de ilustratie sau grafica, inclusiv la Londra.

Am invatat foarte mult din ce inseamna digital din revistele Computer Arts, care, impreuna cu cateva forumuri (inclusiv Visualart.ro pentru cine isi aduce aminte) in anii 2000, erau singura mea sursa de invatare.

Am avut un foarte mare tehnojoy referitor la ilustratia si grafica digitala foarte mult timp. Intre timp, lucrul asta s-a mai diminuat si m-am intors de cativa ani catre tehnicile traditionale.

Am lucrat cu o varietate de lume, de la Decat o Revista Magazine, Beau Monde, Revista Femeia, CeRe, Teatrul Ion Creanga, Deutsche Welle, Hotnews, RFI, The Carter Foundation si altii, pe proiecte de editorial, activism sau comerciale, afise de formatii si ilustratie pentru copii. Ma intereseaza naratiunea in diferitele ei forme, de la imagine pana la scris pana la experienta spatiala. In restul timpului sunt o persoana foarte outdoor, merg pe munte si ma agit.

 

Devenirea

Am arhitecti in familie, parintii cat si bunicii din partea tatalui au fost arhitecti. Sora mea de asemenea e arhitect, iar mama are si ea veri tot arhitecti. Arhitectura a fost alaturi de noi de mici, planseta parintilor trona in living si aveam peste tot reviste, suluri de hartie de calc si foite, truse de rapidograf, markere, creioane, teuri, tot arsenalul.

Ai mei faceau martisoare, bijuterii, tata facea fotografie in casa, cu tot cu tot procesul de developare, desenau cu noi, construiam impreuna lucruri. La un moment dat, tata ne-a construit un teleferic pentru papusi in gradina. Tot tata construia mereu cate o soba cand mergeam la mare sau pe malul unui rau, un fel de barbeque din pamant ars, cu tot cu cos de fum. Era destul de boem totul cand ma gandesc acum.

Cand ne jucam, sora mea si cu mine foloseam bibliotecile si cartile cu coperti cartonate, ca sa facem casute si blocuri intregi pentru papusi. Aveam un intreg oras, cu tot cu primar. Barbie era primarita si a fost aleasa prin vot democratic de celelalte papusi. In plus, activitatea noastra principala era sa desenam si sa mesterim ceva. Iar cand ieseam din casa, sa ne plimbam si sa ne uitam la case, sa le discutam arhitectura, atmosfera cu ai nostri.

Cred ca toata aceasta familiarizare timpurie a devenit atat de impregnata in noi ca nu am avut mari dubii referitor la ce urmeaza sa fac. Am avut o perioada scurta in care ma tenta stomatologia sau ortopedia, dar modul in care le priveam era din prisma sculptorului si artistului.

Ai mei imi spuneau ca daca te faci medic (si cred ca atunci cand eram mici asa ar fi vrut) vei avea mereu bani, dar ca un medic trebuie sa stie si sa deseneze. Acum cred ca ei erau fermecati de filmele cu medici care deseneaza anatomic intr-un jurnal.

Treaba cu stomatologia se datora faptului ca in gimnaziu am urmat in paralel scoala de muzica si arte plastice nr. 3, de la "Cuibu cu Barza", unde am facut pictura, modelaj si desen, iar modelajul in lut imi placea enorm. Cred ca de acolo am tras eu concluzia ca mi-ar placea sa modelez dinti, danturi.

Cred insa ca, de fapt, in spatele tuturor acestor alte indeletniciri statea, intr-o forma sau alta, nevoia de reprezentare, prin desen, prin modelare, prin orice material. Crearea de imagine. Facutul. Iubirea pentru desen vine tot de acolo, din coconul asta primordial care era la noi acasa.

Si eu si sora mea am desenat dintotdeauna. Multe din amintiri sunt despre mama care desena cu noi, despre diferitele cutii de creioane colorate Toison d'Or, despre tata care ne facea portrete in stilul lui Alphonse Mucha. Am desenat mereu.

Mai tarziu, am desenat, modelat si pictat la scoala de arte, lucru care a fost extrem de benefic, majoritatea a ce acum unii numesc fundamentals le stiu de acolo. Apoi pregatirea la arhitectura, desenul de arhitectura etc.

Revistele Computer Arts mi-au deschis ochii la ce se intampla in lume in domeniul ilustratiei digitale si apoi, pe masura ce au inceput sa se gaseasca si la noi, am inceput sa imi cumpar tot felul de artbooks.

Initial, ce ma impingea sa invat si sa desenez era ca voiam sa "fac si eu asa". Erau forme, culori, texturi care ma innebuneau si voiam sa stiu si sa pot si eu sa fac asa. Intre timp, colectionez carti de copii si incerc sa invat de la tot ce ma atrage si cine ma atrage dar imi urmez si propriul drum si propria expresie.

 

Stilul tau

Eu am inceput, de fapt, demult cu ilustratia si stilul meu a evoluat o perioada in functie de ce mi se parea cool la momentul respectiv; si pe masura ce invatam noi si noi chestii care puteau fi facute pe computer.

Am avut o perioada foarte grungy inspirata de David Carson sau albumele Nine Inch Nails si apoi o perioada mai vectoriala etc. Astea sunt insa in trecut, puse in niste foldere acasa. La un moment dat insa, dupa ce s-a mai potolit tehnojoy-ul meu de tanara si nelinistita de inceputul anilor 2000, am inceput sa ma tot revolt impotriva calculatorului in sine si a desenului corect.

Cred ca asta a venit si dintr-o rebeliune impotriva desenului si imaginii standard de arhitectura care mie mi se parea un sablon lipsit de suflet. Apoi, in facultate, am avut un curs cu doamna Mihaela Schiopu si am experimentat tot felul de chestii, inclusiv desenul cu carbune, sau cu mana stanga.

Si incet, m-am reintors la traditional si apoi l-am combinat cu digitalul. Nu stiu daca am un stil anume, stiu ca imi place acuarela si imi plac mediile mixte, imi place sa bag pasteluri uleioase peste guase si sa se vada textura si imi place sa pictez acuarele intr-un amestec de ud pe ud si laviu.

Imi plac cand culorile pastelate in acuarela cand culorile puternice in pasteluri sau guase. Si imi place sa lucrez cu textura si pictural inclusiv in digital. Imi plac lucrurile naive, de outsider art, desenele de copii si gesturalul. Imi plac foarte mult elementele suprarealiste si stranii, simbolurile si povestea, lucrurile un pic strambe si gresite, imi place perspectiva suie, casutele, norii si portretele, elementele oculte sau onirice.

Imi place naples yellow, quinacridone rose si violetul, Magritte si desenele lui Saint Exupery si Jean Cocteau, printre enorm enrom de multi altii.

 

Clienti, briefuri

Briefurile care vin dinspre agentii sunt extrem de descriptive si clare in cerinte. Cele de editorial sau destinate ONG-urilor si de activism imi dau de regula multa libertate. La fel si cele de ilustratie pentru copii.

Uneori trebuie in unele situatii sa clarific cu clientul brieful atunci cand mi se pare ca nici el sau ea nu stie clar ce isi doresc. Editorialul, activismul si ilustratia de carte de copii sunt de departe cele care ma implinesc cel mai mult, iar briefurile difera de la a fi foarte clare sau a fi povesti sau un feeling pe care apoi il clarific cu clientul.

E acolo, in naratiunea aia co-creata cu ei, ceva foarte misto si care ma inspira si pe mine mult in directia pe care o abordez ulterior.

 

Colaborari

Am avut putine colaborari cu agentii de publicitate, insa atunci cand am avut parte de ele, pot sa spun ca diferenta pe care am simtit-o a fost mereu un brief foarte bine pus la punct si foarte clar, din ale carui cadru nu am simtit ca am posibilitatea sa ma abat foarte mult.

Insa pe subiectele abordate – ilustratii pentru etichete de ulei sau vin, acest lucru a fost foarte bine venit. Mi-a facut placere in special sa lucrez la niste ilustratii pentru etichete de sticle de vin, in principal pentru ca am incercat sa dau un aspect de acuarela vectoriala, ceea ce a fost usor diferit.

O alta smecherie a fost ca am desenat un conac intr-o vie, conacul fiind o casa dintr-o fotografie din familia mea, o cladire care nu mai exista, dar care la un moment dat exista intr-o vie. Am incercat cumva sa fac sa ramana amintirea aia, chiar daca ce mi s-a cerut mie in brief era un desen devenit aproape standard in industria vinului; am incercat sa aduc ceva din mine.

 

Proiecte mai speciale

Probabil ce am lucrat pentru Decat o Revista, Cere si un set de ilustratii de copii despre o pisica neagra, calatoare prin lumi imaginare. Cel mai mult la ele mi-a placut libertatea si creativitatea pe care am accesat-o cand le-am lucrat.

 

Dar depinde de moment de fapt. In ultimul timp ce e cel mai apropiat sufletului meu e o ilustratie despre iluzii facuta prin iunie, pentru ca a venit aproape terapeutic intr-un moment mai greu si m-a ajutat.

 

Promovarea serviciilor tale

Eu am avut o cariera atipica, in sensul ca am lucrat in paralel in arhitectura si in educatie (proiectare de arhitectura, design ambiental). Lucrul asta s-a tradus prin niste perioade mai seci pe ilustratie cand, de exemplu, a trebuit sa ma dedic arhitecturii mai mult si a trebuit sa refuz proiecte; lucru pe care apoi l-am regretat.

A urmat o perioada in care nu am mai avut de lucru si facebookul de artist a cam somat. Vorbeam despre ilustratie, dar portofoliul meu era efectiv in acelasi loc ca acum un an. La un moment dat, am ajuns la concluzia ca daca vreau foarte mult sa fac ilustratie, e absolut important sa produc lucrari si atunci cand nu am ceva de lucru.

Si pentru ca absenta imi produsese o oarecare stare de nesiguranta referitoare la skillurile mele, am inceput pur si simplu cu niste proiecte personale. Iar ce am observat, si nu este o mare descoperire, este ca atunci cand produc lucrari interesul apare.

 

Asta e de fapt ce imi aduce lucrari. Ma ocup si de promovare pe facebook sau instagram sau altele si incerc sa ma ocup mai puternic de latura de social media, insa in mod cert ce imi aduce interes este propriul efort de a produce continut.

In momentul de fata, cel mai mult functioneaza word of mouth de la fosti clienti si facebookul de ilustrator prin care imi mai vin comenzi. Urmeaza mai mult efort pe social media si mai multe lucrari. Daca acum cateva luni simteam ca nu am idei acum umplu caiete de schite de idei, ceea ce e bine. Tot secretul sta in lucru de fapt.

 

Viata de freelancer

Multa munca. Eu cu siguranta sunt inca la inceput. Am mai avut incercari in trecut si m-am reintors la arhitectura. Cred ca cel mai important e sa te dedici trup si suflet muncii. Fie ca munca inseamna munca efectiva la proiecte platite ori inseamna munca la proiecte personale atunci cand e o perioada mai putin solicitanta, ori ca inseamna munca de promovare, de facut fotografii profesioniste, aranjat si curatoriat feedul de instagram etc, contactat oameni, trimis la reviste etc.

 

 

Cred ca atunci cand te dedici ca unui job full time, nu e posibil sa nu gasesti de lucru. Nu e usor, e chiar destul de greu din ce imi dau eu seama, mai ales ca trebuie sa imbini munca la ilustratii cu munca de sef care alearga dupa lucrari si munca de gestionare a resurselor si nu exista siguranta aia ca la sfarsitul lunii ai sigur bani, dar cred ca, desi incep sa fie deja destul de multi ilustratori buni pe piata fata de cum stateau lucrurile acum cativa ani, cred ca lumea incepe sa stie ce inseamna ilustratia si incepe sa ceara ilustratie din ce in ce mai mult. Chiar imi pare ca in ultimii ani publicul a inceput sa ceara ceva mai altfel.

 

Campania ”13 mii de vieti”

 

Am avut placerea si onoarea sa mai lucrez cu Vlad Mixich in trecut pe proiecte multimedia despre subiecte importante din sfera medicalului si socialului. Am lucrat impreuna pentru un proiect multimedia despre depresie si despre mortalitatea infantila printre altele, impreuna cu Laurentiu Diaconu Colintineanu.

Pe subiecte de genul activism si implicare civica am mai lucrat si pentru CeRe. Sunt subiecte in care cred si la care mereu am vrut sa pot ajuta un pic. Asa ca m-am bucurat mult cand Vlad m-a cautat din nou, mai ales ca este un om pe care il respect foarte mult.

Mi-a povestit despre situatia medicamentelor necesare tratamentului tuberculozei. Nu am ezitat sa ma implic. Prin Vlad l-am cunoscut pe Stefan si intr-o seara am stat de vorba toti trei si mi-au prezentat situatia si am discutat ce directie si mesaj ar trebui sa transmita.

Era important pentru toti sa nu stigmatizam persoanele bolnave de TBC, sa nu ii divizam si marginalizam ca fiind persoane separate de noi. In mod gresit, in Romania exista o imagine despre bolnavii de TBC ca fiind parte dintr-o anumita patura sociala si atunci unii considera ca nu e o problema suficient de importanta sau o impingem la marginea constiintei ca fiind ceva ce nu ne afecteaza.

TBC-ul nu este o boala a saraciei sau a murdariei. E o boala care poate afecta pe absolut oricine, pe mine, pe tine, indiferent de statut. Iar important a fost sa transmitem cumva urgenta si faptul ca timpul nu e in favoarea noastra. Ca trebuie sa fie gasita o solutie foarte curand dar fara sa recurgem la imagini apocaliptice pline de sange etc.

 

Munca propriu-zisa

Am avut mai multe schite si idei pentru desen. Pana la urma am ales-o chiar pe prima, parandu-mi cea mai directa si simpla in mesaj. Altele incercau sa combine prea multe mesaje sau erau un pic prea apocaliptice.

Pentru mine, simplitatea ideii si un fel de liniste in acelasi timp, fara sange, urlete, melodrama, au fost cele mai importante lucruri. Le-am aratat ideea si lor le-a placut. A urmat apoi o perioada de pictat digital si rafinat detalii.

 

Ce a fost mai greu?

Sa gasim un echilibru intre gravitatea mesajului si posibilitatea de a transforma imaginea in ceva kitsch prin violenta sau imagini cliseu - sange etc. Pentru mine asta a fost hopul principal, sa incerc sa transmit mesajul, sa ramana ceva simplu si direct si sa pastrez un fel de subtilitate.

 

Planuri

Lucrul la niste ilustratii pentru copii, atat pentru niste produse custom, cat si pentru niste carti de copii. Una este despre un elan astronaut. In rest vreau sa scriu si ilustrez o carte, desenez patternurisi am un caiet de schite plin de idei de pictat/desenat.

Am tot cochetat cu gandul, de-a lungul anilor, sa merg intr-o agentie si nu am renuntat complet. Insa cred ca cel putin in momentul de fata ma intereseaza mai mult colaborarea pe proiecte cu agentiile decat statul full time intr-una.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Companii

Sectiune



Branded


Related