WHISKY FEST 2017 prezintă cu mândrie cele nu mai puțin de șapte sesiuni de mentoring ce vor avea loc în cadrul festivalului, dedicate celor cu adevărat pasionați atât de gustul, cât și de istoria whiskyului.
Festivalul va avea loc la Casa Presei, Sala de Marmură, în perioada 17 - 19 noiembrie 2016.
Publicul WHISKY FEST se va bucura de sesiuni de mentoring exclusive, pentru un număr limitat de persoane, respectiv 30 per sesiune. Participarea la aceste sesiuni se va face pe bază de bilet, la prețul de 30 de lei, băuturile degustate fiind incluse în preț
Biletele pentru aceste sesiuni se vor putea cumpăra la fața locului, pe baza sistemului primul venit, primul servit.
Programul va fi următorul:
Vineri, 17 noiembrie
ora 19.00, speaker Robert Marshall, Premium Spirits Ambassador The Macallan.
Etichete degustate: The Macallan Amber, The Macallan Rare Cask, The Macallan Sienna.
ora 20.00, speaker Ewan Henderson, Global Brand Ambassador Lost Distillery, sesiunea I.
Etichete degustate: Auchnagie, Stratheden, Gerston, Towiemore.
ora 21.00, speaker Ciarán O'Donovan, International Whiskey Ambassador Redbreast Irish Whiskey.
Etichete degustate: Redbreast 12 YO, Redbreast 14 YO.
ora 22.00, speaker Tudor Bălțeanu, Jura Whisky.
Etichete degustate: Jura Origin 10 YO, Jura Superstition, Jura Prophecy, Jura Diurachs' Own 16 YO.
Sâmbătă, 18 noiembrie
ora 18.00, ora 20.00, speaker Ewan Henderson, Global Brand Ambassador Lost Distillery, sesiunea II.
Etichete degustate: Jericho, Gerston, Dalaruan, Lossit.
ora 19.00, speaker Ciarán O'Donovan, International Whiskey Ambassador Redbreast Irish Whiskey.
Etichete degustate: Redbreast 12 YO, Redbreast 14 YO.
ora 20.00, speaker Robert Marshall, Premium Spirits Ambassador Bruichladdich.
Etichete degustate: Bruichladdich The Classic Laddie, Port Charlotte, Octomore.
Aceste sesiuni onorează unele dintre cele mai speciale etichete din festival și sunt dedicate cunoscătorilor.
În ceea ce privește partea gastronomică a festivalului, și aici invitații sunt unul și unul.
Zexe Braserie este un loc născut din dorința de a reda savoarea cofetăriei românești. Noua braserie este concepută în jurul renumitelor deserturi ale Anei Consulea, iar la Whisky Fest iubitorii de ciocolată vor fi mai mult decât delectați cu fel și fel de produse care se potrivesc foarte bine cu whisky-ul.
Maidan ne va ține energizați la Whisky Fest cu mai multe rețete de cafea de origine, asortate cu pricomigdale delicioase, precum și - pentru cei care apreciază comfort food-ul - chilli con carne și supă cremă de roșii coapte și busuioc.
Voila - cochetul bistro de pe Budișteanu 18 - aduce la Whisky Fest o simfonie de gusturi care vor delecta, cu siguranță, papilele gustative ale vizitatorilor. Preparatele sunt concepute pentru a se potrivi cu degustarea de whisky: pate de gâscă cu sfeclă marinată, camembert copt cu nuci, miere și trufe, rillettes du mans cu castraveți murați sau cârnați de mangaliță cu cremă de mălai, trufe și verdeață.
Și acum că ne-am ocupat de papilele gustative, urmează să delectăm și restul simțurilor, cel puțin o parte.
Atelierul de creație Wood Be Nice vine la Whisky Fest cu idei dezinhibate meșterite în lemn, cu mult curaj și pasiune, poezie și culoare, deci cu multă magie. Fotografie pe lemn, instalații, colaje sau design de obiect, pe toate le găsiți în standul lor.
Pălăria este un accesoriu demn de un adevărat gentleman, iar în ultima vreme a revenit în centrul atenției. The Hat Butcher face pălării cu atitudine pentru rebelii moderni, deci se potrivesc bine cu băutorii de whisky de calitate.
Și tot pentru gentleman-ul modern, Bogdan Deliu Design aduce la Whisky Fest accesorii handmade de piele, cu un design unic și pline de personalitate.
Mr Blade, celebrul barber shop din strada Brezoianu 3-5, vine la Whisky Fest cu tot ce trebuie, de la foarfecă la scaun și e gata să îți rafineze stilul.
Studio Foto Ambrotipescu ne ve ajuta să nu uităm cât de frumos a fost la Whisky Fest. Procedeul fotografic Colodiu Umed a fost inventat în 1851 de către Frederick Scott Archer și permite realizarea de imagini direct pe coli de sticlă. În 2017, la Whisky Fest, Studio Foto Ambrotipescu, vine cu același procedeu și își propune să-i surprindă pe pasionații de whisky în cadre care ne vor duce cu mintea la începuturile distileriilor.
Bilete
Biletele și abonamentele se pot cumpăra din Rețeaua IaBilet.ro.
Whisky Fest 2017 este un eveniment organizat de The Whisky Club și Mixtopia Live Pro Events.
Eveniment exclusiv 18+, ținuta recomandată fiind smart casual.
Eveniment degustat de Radio Guerrilla