2017 este un an generos pentru categoria de SUV-uri de la ŠKODA. După surprinzător de încăpătorul KODIAQ, lansat la începutul anului, a venit timpul să cunoaștem noua ŠKODA KAROQ – un SUV compact, super versatil și funcțional.
Remarcându-se prin design, soluții smart de conectivitate și infotainment, cu un scor excelent la capitolele confort, calitate și fiabilitate, ŠKODA KAROQ le oferă celor în căutare de experiențe remarcabile toată libertatea și inspirația de a se bucura de experiențe altfel.
“Altfel” este cuvântul cheie al acestui model. Poziționarea sa internațională, „another way”, a fost adaptată în România sub forma sloganului „Drumul tău e altfel”, iar spotul adaptat, de 45 de secunde, este construit în jurul libertății de a fi diferit și de a alege să mergi pe drumul tău. De la felul în care te îmbraci și în care muncești până la felul în care-ți plimbi câinele și îți începi săptămâna, ŠKODA KAROQ te inspiră să fii așa cum simți: altfel. Adică mai liber, mai entuziast și mai fericit.
Adaptarea în limba română a spotului se bucură de vocea deosebită a unei personalități remarcabile: doamna Maia Morgenstern.
"Suntem foarte bucuroși că, pe acest drum altfel pe care-l începem cu ŠKODA KAROQ, suntem conduși de vocea doamnei Maia Morgenstern. Pe lângă talentul extraordinar, o admirăm pentru felul în care a știut mereu să-și urmeze propriul drum altfel și să-și exprime această libertate interioară cu autenticitate. Și cu o voce caldă și memorabilă.", a declarat Patricia Zegreanu (Director de Marketing și Comunicare ŠKODA România).