MATERIA își propune să susțină comunitatea creativilor din domeniul pielii

MATERIA își propune să susțină comunitatea creativilor din domeniul pielii

Înaintea celei de-a treia ediții a târgului MATERIA, care se va desfășura pe 4 și 5 noiembrie la Sala Dalles, a avut loc întâlnirea MATERIA. Aceasta se întâmplă de două ori pe an și are ca scop clar creșterea și susținerea unei noi comunități creative a celor care au ca prim material de lucru pielea, prin aducerea lor în același spațiu și oferirea accesului la specialiști în domeniul retail-ului și business-ului în modă.

 

„Misiunea noastră este să promovăm creativitatea în domeniul pielii. MATERIA crede în parteneriatul târg-designeri, o formulă în care ambele componente sunt esențiale pentru a crește”, spune Dan Pierșinaru, organizatorul târgului.

 

Moderatorii întâlnirii au fost Mirela Bucovicean, fondatoarea platformei dedicate designului românesc Molecule F, și Viorela Lucescu, designerul brandului LIA Essentials, care au dezbătut alături de invitați subiecte legate de poziționare, branding și vânzări.

 

Discursul celor doi speakeri s-a axat cu rapiditate pe subiectul calității produsului pe care un designer îl realizează. Aceștia au pledat pentru atingerea calității și menținerea ei pentru a putea vorbi de o creștere organică în acest domeniu.

 

“Sănătatea financiară a afacerii este un aspect care ar trebui să primeze în planul de business al oricărui antreprenor. Un business performant este un business profitabil”, spune Viorela Lucescu.

 

“Cunoașterea și adaptabilitatea la piața pe care ți-ai propus să activezi reprezintă criterii fundamentale pentru succesul business-ului tău. Este esențial să îți definești bine targetul pentru a știi ce să oferi și cum să comunici” completează Mirela Bucovicean.

 

45 de designeri selectați își vor prezenta în premieră noile colecții la târgul MATERIA

Aflată de-abia la a treia ediție, MATERIA devine târg european prin participarea designerilor Giulia Boccafogli și Maison Dressage din Italia și Christina Karakalpaki din Grecia, care își vor prezenta în exclusivitate colecțiile lor.

Brandurile românești selectate la cea de-a treia ediție sunt: Atribut, Alex Clipa, Alexandra Abraham, Ana Marchetanu, Atelier 437, Atelier Nichita, Bianca Popp, Colours of my life, DaDa, DiaHandmade, Giuka, Handmade Revolution, Hardot, Isabela Groza, Karakter, Laura Olaru, LE XA, Lemnia, Lia, Lucia Olaru, Lucienne, Luwa Leather, Lyria povestea ta pictata, Millisimo, Mota, Oana Lupaș, Oana Vasiloiu, Otilia Flonta, Sebastian Roncea, Siameza Atelier, Simina Filat, Size 41 Matters, Snob, Vivienne Ruth, Yoko Aida și Zig Leather.

Vizitatorii MATERIA vor avea astfel șansa de a vedea în premieră colecțiile de toamnă-iarnă ale designerilor care lucrează în piele.

 

Creat și susținut de Platforma Autor, MATERIA este primul târg contemporan de design în piele. Acesta își propune să devină o platformă dedicată designerilor și creatorilor care lucrează în piele sau au ca material principal de creație pielea.

 

Program:

  • Sâmbătă 4 noiembrie: 11.00 – 20.00
  • Duminică 5 noiembrie: 11.00 – 20.00

SALA DALLES, bd. Nicolae Bălcescu, nr.18

Prețul unui bilet de intrare: 10 Lei

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related