[Pasionat de bunătățuri] Cristina Toth (Divă În Bucătărie): Nu copiez rețete din cursuri sau de pe alte bloguri, vreau ca preparatele să fie ale mele

Bloggingul nu e job, dar cum se numește când muncești zilnic, fără pauză, vreme de 5 ani ca să crești un blog? Cristina Toth a făcut asta. Iar dacă ţii un blog culinar ca la carte, a posta zilnic implică în bună măsură a găti zilnic. Deşi, spune ea, n-ar fi vrut ca bucătăria să-i devină vreodată meserie; găteşte de plăcere, pentru familie. Aşa a început şi blogul ei: renunţând la cariera pentru a se dedica familiei, scrisul pe blog a pornit ca o activitate de timp liber. Dar, odată cu aprofundarea tehnicilor culinare, Cristina a devenit un connaisseur al culiselor bucătăriei, ajungând să facă şi un curs de cofetărie-patiserie.

Inițial, Divă În Bucătărie era adresat unui public de 20-30 de persoane care voiau să reproducă dish-urile pe care le mâncau în cursul vizitelor frecvente şi spontane la ea acasă (şi la masă). În timp, traficul a tot crescut, iar de Crăciun Divă În Bucătărie ajunsese în top 5 bloguri după trafic de la acea vreme. Iniţial, s-a speriat. Apoi s-a gândit că are o responsabilitate faţă de cei care o urmăresc şi s-a pus şi mai serios pe treabă. Însă, până în ziua de astăzi, blogul ei îşi primeşte inspiraţia de la gusturile şi preferinţele familiei şi prietenilor, adresându-se oricui vrea să meştereasca prin bucătărie, oricât de începător. Şi, dincolo de input inspirational, Cristina plănuieşte să-şi convingă cât mai mulţi prieteni să participe la sesiuni de gătit live pe Facebook, parte din proiectul "Gătesc cu prietenii”.

Pasiunea culinară a Cristinei Toth se traduce cel mai potrivit prin dorinţa şi îndemnul ei că fiecare să-şi pună amprenta pe preparatele duse la capăt. Nu copiază reţete, nici măcar din cursuri, ci le modifică şi adaptează în funcţie de gust.

Dacă nimeni nu ar încerca să şi creeze, să şi experimenteze culinar, bloggerii din nişă asta ar fi doar nişte copy-pasteri. În consecinţă, n-ar avea ce căuta în Clubul Profesioniştilor şi Pasionaţilor de Bunătăţuri, din care face parte şi Diva noastră din bucătărie. Şi pe care o cunoaştem mai bine în continuare, prin intermediul seriei editoriale pe care o dezvoltăm alături de Selgros Romania.

Despre tine

Blogul a venit în viața mea după decizia de a renunța la carieră pentru a mă ocupa de familie. Nu m-am gândit niciodată să devin bucătar profesionist, nu cred că aș putea să fac asta ca meserie. Pasiunea și bucuria mea de a găti țin și de libertatea pe care mi-o oferă blogul; în schimb, dornică de a învăţa tehnici de decorare, am terminat și un curs de cofetărie-patiserie. Apoi, am citit mult și despre multitudinea tehnicilor de gătire, am experimentat continuu, lucru foarte important de vreme ce am ales un astfel de drum. 

Primele amintiri cu gătitul

Am tot povestit despre prima ciorbă pregătită părinţilor mei, după vacanţa din clasa 1-a :) Era o ciorbă foarte sărată, dar pe care ai mei au mâncat-o până la ultima picătură. Azi o pregătesc perfect, după aceeași rețetă, și este preferata familiei pe timp de vară: 

Apoi, prăjiturile verişoarei mele; datorită checurilor pufoase pe care le făcea, am început și eu să încerc, vrând să-mi iasă unele măcar ca ale ei. Checul simplu este, aşadar, reţeta copilăriei mele şi poate cea mai pregătită în acea vreme. În altă ordine de idei, nelipsite de la toate petrecerile noastre erau şi fursecurile nuci.

Una dintre bunicile mele mă chema adesea în bucătărie să o ajut la lucruri banale, dar avea grijă să “scape” câte un secret despre ce gătea. Din păcate, bunica nu mi-a lăsat un caiet de reţete, dar experimentând am redescoperit câteva dintre gusturile copilăriei. Aşa că sunt bucuroasă că printre reţetele mele se regăsesc azi rulourile de vițel umplute cu ciuperci, știuca umplută, babka sau tortul cu cremă de zahăr ars.

Rolul de gazdă. Primele apariții ale Divei În Bucătărie

Prietenii vin foarte des să ne vadă. Nu au nevoie de invitaţie specială, casa noastră e deschisă pentru ei oricând, aşa că de cele mai multe ori aflu că avem musafiri într-o oră sau pe seară, după job :) Încerc să-i primesc mereu cu ceva bun. Fie o gustare, fie un desert, dar încerc să îi răsfăţ indiferent de oră sau zi.  Încerc să fiu atentă la preferinţe şi să le pregătesc reţete pe gustul lor (cu multă ciocolată, cu foarte puţin zahăr, cu carne sau vegetariene). Uneori mă întreabă ce gătesc în săptămâna următoare pentru blog și vin special pentru a gusta noile reţete.

Așa că nu am început să scriu datorita vreunui “declic”. O făceam strict pentru cele 20-30 persoane care îşi doreau reţetele mele pregătite cu poze, în etape, pas cu pas.  Primele reţete au fost pregătite pentru o petrecere de ziua mea: tort cu căpșune, labneh, chifteluțe de cartofi la cuptor, chifteluțe de dovlecei cu telemea, prăjitură cu prune.

După 3 luni, am avut surpriza să văd că traficul era neaşteptat de mare. În prima fază m-am speriat, apoi mi-am spus că trebuie să iau foarte în serios faptul ca oameni care nu mă cunosc vor să încerce reţetele mele. Surpriza cea mai mare a fost de Crăciun, când blogul a avut un trafic atât de mare, încât m-aş fi situat între primele 4-5 bloguri de la acea vreme. Şi nu făcusem nimic special pentru asta. În timp, am schimbat și modul în care prezint etapele preparării, am învăţat și să fac poze mai bune. 

Preferințe

Să mănânc un singur fel de mâncare tot restul vieţii? Nu ştiu dacă aş putea, dar aş încerca să mănânc o perioadă doar pe bază de peşte şi fructe de mare. Şi nu m-aş da în lături dacă ar trebui să gătesc zilnic ceva cu ciocolată.

Nu îmi place să gătesc oaie. Miel da, dar carnea de oaie nu mă atrage.

Nu îmi plac nici amandinele pe care am tot evitat să le pregătesc, dar pe care voi fi nevoită să le fac, de vreme ce cititorii vor sa-mi vadă reţeta proprie. Asta, deşi pot găsi modul de preparare și în alte părți, de cele mai multe ori copiat din reţetarele de la cursuri. Eu exact asta nu vreau să fac: să copiez reţete din cursurile de cofetărie. 

De fiecare dată când gătesc, vreau ca preparatul să fie ceva al meu. Cred că toată viața am vrut să ies din tipare, să-mi aduc amprenta personală în tot ceea ce fac, iar gătitul mă ajută să mă exprim în felul ăsta.

Tot aici, pot să spun ca în mod cert nu voi găti în viața mea preparate prea exotice, bazate pe ingrediente de tipul insecte sau viermi :)

Dezastre și complexități

Cel mai recent dezastru în bucătărie a fost un cozonac uitat în cuptor în timp ce pozam, în curte, alte 4 produse pregătite anterior. S-a cam ars la exterior, dar interiorul era încă comestibil.  Până la urmă, tot răul a fost spre bine: am recuperat partea bună şi am pregătit o budincă cu cozonac şi mere. 

Reţeta cea mai grea de pus în practică pentru mine a fost cozonacul însiropat. Are timpi mari de pregătire, necesită răbdare şi nu te poţi abate deloc de la reţetă.

Formula perfecțiunii culinare - ingrediente, tehnică, creativitate?

Perfecţiunea culinară şi-o dezvoltă fiecare, în funcţie de stilul propriu. Avem de învăţat de la profesionişti - dar aşa cum am mai spus, trebuie să ne punem amprenta pe ceea ce facem, altfel am fi doar nişte copy-pasteri, statut care nu are niciun avantaj pe termen lung.

Chiar şi cei care nu au diplome de bucătari sau cofetari-patiseri pot găti foarte bine dacă se documentează, experimentează şi fac asta cu plăcere. Am prieteni avocaţi, arhitecţi, doctori, profesori, ingineri care gătesc extraordinar de bine pentru că folosesc ingrediente de calitate şi pentru că activitatea îi relaxează; e vorba şi de ocazia de a fi creativi dincolo de meseria lor de bază.

Cultura gătitului și a mâncării la români

Din ce am observat eu, românilor le place să mănânce acasă, fie pentru că aşa au văzut la părinţii lor, fie pentru că li se pare că ei pot pregăti mâncarea mai sănătos. La mijloc sunt, de asemenea, şi motive economice. Aceasta mâncare pregătită acasă e în general săţioasă, bogată în grăsimi.

Micul dejun e partea cea mai puţin importantă a zilei (deşi nu ar trebui să fie aşa), dar prânzul ocupă un loc important în meniul românilor. Supele/ ciorbele nu lipsesc din meniu, iar felul principal este de cele mai multe ori cu carne: de la friptură, la sarmale, mici sau alte produse din carne tocată (cârnați, chiftele). Partea bună e că aceste mâncăruri sunt însoţite de garnitură şi salate proaspete sau murături.

Pe de altă parte există tendința multora de a scoate complet carnea din alimentaţie, lucru care, după părerea mea, afectează organismul foarte tare în timp. Nu spun asta doar pentru că doctorii explică clar de ce nu trebuie să ne lipsim de ele, ci pentru că am avut ocazia să văd latura negativă a acestei alegeri la cunoscuţi.

Sănătos nu înseamnă “fără carne”, “fără ouă”, “fără grăsimi”. Înainte să punem etichete, trebuie să fim siguri şi foarte documentaţi, căci toate au rolul lor important în organism. Dacă există moderaţie, iar alimentele sunt consumate în combinaţii bune şi în cantităţi rezonabile, nu vom fi nevoiţi să ne lipsim de ceea ce ne place să mâncăm.

În ce priveşte băutura, mesele românilor încep cu o ţuică/ palincă şi continuă cu bere sau vin. Nu există o cultură în acest sens. Oamenii ar trebui să fie învăţaţi să mănânce corect, apoi să asocieze băutura tipului de mâncare ales.

Despre blogosfera culinară. Cu bune, cu rele

Blogosfera culinară din România este “colorată”. Pe de o parte, sunt bloguri care au în spate oameni care muncesc foarte mult şi serios, pornind de la documentare, fotografiere, la încercarea de a reda tehnici corecte de pregătire a reţetelor.

Ajungem, apoi, până la bloguri care funcţionează pe bază de copy-paste, îşi însuşesc poze care nu le aparţin sau postează o reţetă la două luni. Mi-am regăsit multe poze luate şi postate pe alte bloguri, dar şi pe meniuri de restaurante. Deşi există o lege a drepturilor de autor, se pare că unii nu ţin cont de ea.

Totodată, observ cum mulţi bloggeri îşi asumă meritul unor reţete copiate sau adaptate după reţetele mele. Sigur, pentru alţii ar fi un motiv de dispută, însă eu îmi spun că asta este un motiv de mândrie personală - cu toţii ştim că acolo e, de fapt, reţeta mea.

Lucrul pe blog

În primii 5 ani am postat zilnic. Fără pauză. Acum doi ani am suferit o intervenţie chirurgicală ce m-a ţinut departe de blog 2 luni, dar am încercat să-mi trec absenţa neobservată postând reţete pregătite în avans la distanţă de 2-3 zile. Încerc să postez cât de des se poate, am vizitatori care aşteaptă doar să văd ce noutăţi aduc. În funcţie de colaborări şi proiecte, am zile în care pregătesc 3-4 reţete; o parte din ele apar pe blog, altele nu. Cel mai mult timp mi-l răpeşte pozatul şi prelucrarea pozelor.

“Diva În Bucătărie” nu urmăreşte o orientare culinară, este un blog în care toată lumea va găsi o idee, o reţetă ce poate fi pregătită uşor acasă, chiar şi de către un începător într-ale gătitului. Conţinutul e influenţat de indicaţiile vizitatorilor, prietenilor şi ale familiei. Nu voi posta reţete doar pentru că alt blogger le-a făcut şi are succes cu ele. Am pus mereu interesul cititorului mai presus de “concurenţă”, abordarea mea fiind răsplătită în timp - am ajuns în topul blogurilor din România.

Reţele cele mai căutate sunt “Aperitivele festive” şi prăjiturile. Căutările sunt influenţate şi de sezon, anotimp, sărbători. În categoria “paste” sau “reţete de post” există reţete căutate zilnic, aşa că multe se află pe prima pagină în topul căutărilor pe Google.

Publicul care te urmărește

Publicul meu are, în mare parte, vârste cuprinse între 25-45 ani, au venituri medii şi peste medie, sunt dornici de a experimenta ceva nou, oameni care călătoresc şi îşi petrec vacanţe în afara ţării, chiar dacă o fac doar până în Grecia, şi caută apoi reţete specifice din zonele vizitate.

Din prima zi, m-am adresat celor care stau la birou foarte mult (corporatiştii), celor din lumea din care abia plecasem. Chiar dacă stăteam la birou până la ora 18.00 şi făceam 60-90 de minute până acasă, tot îmi găseam timp să pregătesc ceva pentru ai mei. M-au inspirat într-un anumit fel foste colege şi prietene.

Formula de monetizare. Colaborări

Am reuşit să monetizez blogul încă din primele 4 luni de viaţă, dar în primii doi ani venitul nu a fost constant; uneori, mi-a fost greu să-i fac să înţeleagă pe cei care-şi doreau să le pregătesc reţete dedicate că e vorba de muncă și cheltuieli în spate. După un timp, însă, lucrurile s-au aşezat frumos şi sper să continue la fel.

Din fericire, de-a lungul timpului, am avut colaborări foarte multe; o mare parte dintre ele nu s-au văzut pe blog, căci nu implicau decât realizarea pozelor finale cu produsele gătite. Sunt fericită că am fost implicată în cele mai frumoase proiecte, iar colaboratorii mei au fost mulţumiţi la rândul lor de tot ce am realizat. Când îţi vezi pozele pe autobuze prin oraş, în pliante, în magazine sau la TV în diverse emisiuni, nu ai cum să nu fii mulţumit de ceea ce faci.

Revenind la partea de monetizare, au fost colaborări pentru care a contat numărul vizitatorilor de pe blog, dar am avut şi campanii la care nu a contat decât omul din spatele blogului, faptul că vedeau în mine un om dedicat şi implicat. Eu îmi iau “salariul” din blog, aşa că este important să fac lucrul ăsta foarte bine.

Pe termen scurt și pe termen lung

În primul rând, vreau să cresc conţinutul video de pe canalul de YouTube. În al doilea rând, aş vrea ca noul meu proiect “Gătesc cu prietenii” să devină constant, pentru că am foarte mulţi prieteni şi toţi au idei bune legate de bucătărie. Mulţi se sperie să gătească live pe Facebook, îi înţeleg perfect, dar împreună sper să depăşim emoţiile.

În ceea ce priveşte blogul, nu-mi doresc decât că numărul reţetelor să crească şi mai mult, iar cei care îşi doresc o idee sau o reţetă din orice colţ al lumii să se poată inspira de aici.

Cum se formează măiestria culinară? Respectând mai întâi regulile şi mergând pe căile bătute. Dar, apoi, e musai să evoluezi, să creezi, să experimentezi şi să-ţi imaginezi. Până la urmă, bucătăria e o artă a gusturilor, iar combinaţiile de arome sunt infinite. Mai sus am văzut cum pasiunea te poate duce dincolo de executarea unei reţete până la îmbunătăţirea şi personalizarea ei în funcţie de preferinţe. Lucru care tot spre măiestrie ne îndreaptă.

Seria editorială pe care o realizăm alături de Selgros Romania continua, spunând poveștile celor care fac parte din clubul profesioniștilor și pasionaților. De bunătățuri.