Minimest îi invită pe cei mici la cinema. Cele mai frumoase filme de animație pentru copii, în cadrul Anim’est 2017

Minimest îi invită pe cei mici la cinema. Cele mai frumoase filme de animație pentru copii, în cadrul Anim’est 2017

Cele mai bune și cele mai așteptate filme de animație pentru copii vin în fiecare an la Minimest, secțiunea specială dedicată celor mici a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est. Cea de-a douăsprezecea ediție a festivalului, ce va avea loc între 29 septembrie – 8 octombrie, va include în program o selecție generoasă de proiecții pentru copii, cu teme adaptate vârstei lor – povești memorabile despre prietenie, timiditate, curaj, iubire și acceptare. În plus, și de data aceasta, cei mici vor fi invitați să participe la o serie de ateliere creative care îi vor introduce în culisele fascinante ale filmului de animație. 

Filmele din secțiunea Minimest vor fi proiectate în cele două weekenduri ale festivalului, de vineri până duminică, între 29 septembrie – 1 octombrie și 6 – 8 octombrie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie.

22 de scurtmetraje pentru copii cu vârste între 3 și 14 ani au fost selectate, anul acesta, dintre cele câteva sute înscrise în competiția Minimest. Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație pentru copii va fi decis de un juriu format tot din copii, a cărui misiune nu va fi ușoară: selecția cuprinde titluri care au avut deja succes la festivaluri de animație de renume, precum Tabăra de vară / Summer Camp Island (r. Julia Pott), o producție Cartoon Network selectată și premiată precum Sundance, Ottawa IFF sau Anima, Povești încurcate / Revolting Rhymes (r. Jakob Schuh, Jan Lachauer), adaptat după îndrăgita carte pentru copii a lui Roald Dahl și premiat la Annecy pentru Cea mai bună producție TV, sau celebrele creații pentru copii produse de Les Films du Nord, Unicornul / The Unicorn (r. Rémi Durin) și Vântul printre trestii / The Wind in the Reeds (Nicolas Liguori, Arnaud Demuynck).

Secțiunea Minimest cuprinde și câteva dintre cele mai de succes lungmetraje recente pentru copii: Școala iepurașilor / Rabbit School (r. Ute von Münchow-Pohl), nominalizat la Premiul Ursul de Cristal la Berlinale 2017, în secțiunea Generation Kplus, o poveste despre peripețiile iepurașului Max la misterioasa școală a iepurașilor de Paște, sau lungmetraje proiectate în premieră la noi În pădurea Huckybucky / In the forest of Huckybucky (r. Rasmus A. Sivertsen), selectat la Festivalul de Film de la Sarajevo anul aceasa, un film despre legile pădurii Huckybucky, în care animalele mici trebuie să le facă față suratelor lor mai mari și Devoratorii de şosete desperecheate / Oddsockeaters (r. Galina Miklínová), animația despre micile creaturi mâncătoare de șosete, selectată la Anima Mundi și la Karlovy Vary anul acesta.

Trei lungmetraje de animație extrem de îndrăgite, prezente la Anim’est în cadrul programului special Focus Finlanda, ce cuprinde câteva dintre cele mai bune animații finlandeze din ultimii ani, vor fi incluse și în programul Minimest: Familia Moomins Pe Riviera / Moomins on the Riviera, lungmetrajul în regia lui Xavier Picard și Hanna Hemilä (membră a juriului Anim’est anul acesta), după celebrele cărți și benzi desenate ale lui Tove Jansson și Lars Jansson, Niko şi drumul spre stele / Niko & The Way To The Stars (r. Michael Hegner, Kari Juusonen) și Niko 2: Frate mic, mare belea / Niko 2 - Little Brother, Big Trouble (r. Kari Juusonen, Jørgen Lerdam), proiectate în prezența regizorului Kari Juusonen.

 

Părinții vor putea veni însoțiți de cei mici și la alte proiecții – highlight în cadrul festivalului. Trei titluri de neratat anul acesta sunt: Viaţa mea de dovlecel / My Life as a Zucchini (r. Claude Barras), câștigătorul Premiului Publicului la Annecy în 2016 și nominalizat la Oscar anul acesta, Vulpea cea mare şi rea şi alte povestiri / The Big Bad Fox and oOther Tales, cel mai recent film de animație regizat de Benjamin Renner și Patrick Imbert, cunoscuți pentru lungmetrajul Ernest și Célestine, nominalizat la Oscar, în 2014, și Despicable Me 3 (r. Pierre Coffin, Kyle Balda), cea mai recentă creație a studioului invitat la această ediție a festivalului, Illumination Mac Guff.

 

Tintin şi Templul Soarelui / Tintin and the Temple of the Sun (r. Raymond Leblanc, 1969), Avril și lumea extraordinară / Avril and the Extraordinary World (r. Christian Desmares, Franck Ekinci, 2015) și Titeuf, filmul / Titeuf, the Movie (r. Zed, 2010), sunt alte titluri recomandate și copiilor, din secțiunea Comics & Animation – cea care dă și tematica ediției Anim’est 2017.  

Și anul acesta, o serie de ateliere de animație pentru cei mici vor avea loc zilnic în timpul festivalului, sub îndrumarea unor specialiști ai industriei.

De vineri până duminică, în ambele weekenduri ale festivalului, copiii cu vârste între 10 – 14 ani vor putea participa la un atelier de benzi desenate în care vor fi parcurse noțiuni de bază despre conținut (compoziţie, mesaj, titlu, simboluri), sub forma unor exerciţii interactive, materializate într-o serie de BD-uri scurte, cu poveşti individuale sau de grup. Trainerul acestui atelier, Aniela Ariton, este ilustrator şi lucrează la aplicaţii pentru mobil, dar şi la poveşti pentru copii.

De luni până joi, între 2 şi 5 octombrie, copiii cu vârste între 8 – 12 ani vor putea participa la atelierul de animație stop motion cu Ion Aramă, regizor, ilustrator și animator, și Radu C. Pop, artist vizual și animator. Copiii vor lucra cu hârtie decupată și plastilină pentru a-şi crea propriile personaje şi poveşti, iar rezultatul va fi pus laolaltă pentru a realiza primele lor filme de animaţie. Atelierele vor avea loc la Centrul CINETic zilnic între orele 15.00 – 18.00, iar participarea va fi gratuită. 

De asemenea, între proiecțiile de film de la Cinema Elvire Popesco, cei mici vor avea parte de o serie de ateliere de creație cu trainerul Ana Cătălina Dobrescu, designer grafic și animatoare, care vor face să treacă mai ușor pauzele dintre filme. Atelierele se vor ține în Sala Atrium a Institutului Francez și vor fi animate de Cartoon Network, partenerul principal Minimest. Participarea nu necesită înscriere.

  

Cea de-a douăsprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 29 septembrie - 8 octombrie 2017 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Expirat, Apollo 111 și Carol 53.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, membru al reţelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n'est, și finanțat de Centrul Naţional la Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România, Institutul Cultural Român și Fundația Japonia. Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de catre Primăria  Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

 

Parteneri instituţionali: Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative CINETic, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, Institutul Francez și Ambasada Franței în România, British Council, Centrul Cultural al Republicii Ungare Balassi Bálint, Goethe Institut, Delegația Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Institutul Polonez din București, Centrul Ceh și Institutul Cervantes și Ambasada Spaniei.

Partener Principal: Old Mout

Parteneri: Groupama, Cartoon Network, Ogilvy, Veneris, AVIS Rent a Car, Shorts TV, Les Ateliers Nomad, Cărturești, Opus, Bucate pe Roate, Lente, Apollo 111, Expirat

Parteneri media: Radio Guerrilla, AGERPRES, BlitzTV, VICE România, Radio România Cultural, The Institute, Cinemagia, Scena 9, IQads, SMARK, Feeder.ro, AaRC.ro, proanimatie.ro, LiterNet.ro

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Partener principal Minimest: Cartoon Network.

Parteneri Minimest: Itsy Bitsy, Ateliere Recreative Tei, Green Sugar, Cinemil.ro, Clopotel.ro, Copilul.ro, KidSpots.ro, GOKID.ro, Urbankid.ro, Superpisi.ro

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Ogilvy Group România

Ogilvy România, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY). Pe piața locală, Ogilvy creează platforme de comunicare,... vezi detalii »

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related