Insultele, poreclele, îmbrâncirile, înjurăturile şi intimidarea la nivel de grup, sunt fenomene pe care copiii le întâlnesc încă de la grădiniţă. Acestea fac parte din fenomenul de bullying, care a luat amploare de la an la an şi în România. Pentru diminuarea bullyingului, încă din faza de început, Asociaţia Părinţilor Isteţi in parteneriat cu Itsy Bitsy FM lansează la început de an şcolar proiectul "Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3, Bucureşti", finanţat de Primăria Sectorului 3, Bucureşti.
Campania de conştientizare şi prevenire a bullyingului vine ca urmare la semnalele de alarmă pe care le trag copiii, din ce în ce mai des, cu privire la aceste agresiuni la care sunt supuşi zilnic în grădiniţe, şcoli sau on-line, fără a simţi că primesc susţinerea de care au nevoie de la adulţi.
În 2016, sesizările legate de fenomenul bullying în România au crescut cu 25% faţă de anul precedent (conform Asociaţiei Telefonul Copilului). Formele în care s-a manifestat fenomenul bullying au fost: insulte, jigniri, porecle, sarcasm (42,98%), loviri, îmbrânciri (38,58%) şi intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social (18,44%). Cei reclamaţi ca fiind bullies / agresori au fost, în proporţie de peste 97%, tot copii.
"Este firesc ca toţi copiii să aibă emoţii, dar uneori ei sunt copleşiţi de furie, frustrare, tristete şi neştiind să recunoască sau să îşi gestioneze aceste trăiri au tendinţa de a reactiona agresiv.", explică Adriana Mitu, trainer de dezvoltare emoţională a copiilor.
La nivel internaţional, în programele de prevenire a bullying-ului, copiii învaţă să recunoască din timp ce anume le provoacă emoţii intense şi să îşi controleze reacţiile. Un copil care invaţă de mic să îşi cunoască emoţiile şi să fie empatic va fi cu siguranţă mai puţin predispus la a fi agresor sau victimă la grădiniţă / şcoală sau pe internet si va avea performante mai mari pe orice plan.
Proiectul "Gradinite fara bullying in Sectorul 3, Bucureşti" invită cadrele didactice să realizeze şi să folosească zilnic un EMOMETRU, instrument de cunoastere în grup a emoţiilor. Această practică zilnică la clasă va ajuta la dezvoltarea emoţională a copiilor, dar şi la crearea unui mediu şcolar mai benefic educaţiei.
"E important ca cei mici să înţeleagă că fiecare emoţie este folositoare, dar că intensitatea ei ar putea fi uneori prea greu de suportat. Atunci, ca şi când ai avea o oală pe foc, e posibil ca ea să dea pe afară, sub formă de comportamente. Copiii pot fi îndrumaţi să semnaleze adultului când “oala începe să fiarbă”, ca în loc să dea în foc, cei din jur să-i ajute cu o vorbă caldă, o privire încurajatoare, o atingere uşoară sau o îmbrăţişare, astfel încât să scadă intensitatea emoţiei.", spune psihoterapeuta Vistiana Long.
Proiectul "Grădiniţe fără Bullying în Sectorul 3, Bucureşti" deschide seria unor proiecte de prevenire a bullyingului în rândul copiilor de toate vârstele, iniţiate de Itsy Bitsy FM si Asociaţia Părinţilor Isteţi împreună cu susţinători din societatea civilă şi autorităţi, care vor aduce o schimbare de impact în conștientizarea nevoilor emoționale ale copilului, care generează comportament de tip bullying, contribuind astfel la o mai bună sănătate emoţională a copiilor.