[Tineri campioni] "Liceenii Rock'n'Write", cu Petruț Dinu

Sentimente amestecate, ca de obicei, la început de școală. Pe străzi miroase a flori, educația noilor generații este gata să înceapă un nou capitol. Evoluăm, societatea viețuiește, popii sfințesc catedre. S-a sunat de intrare, oameni buni! Ochii părinților se umezesc de bucurie că, după o vară frumoasă, ăia mici devin, din nou, responsabilitatea altcuiva, vreme de 6-7 ore pe zi.

Am făcut un intro mai cinic, pentru că așa suntem noi adulții, cinici și proști, însă un paragraf este suficient. Interviul cu Petruț Dinu este orice altceva decât cinic. Are 18 ani și un CV plin de premii și acolade la olimpiadele de istorie, lectură, filozofie și limba română. Este, cum se spune printre adulții sus-menționați, un băiat cu potențial.

Petruț scrie proză și poezie, iar poeți precum Simona Popescu și Răzvan Țupa i-au dat premiul întâi pentru poezie, la Festivalului de Arte pentru Liceeni „LicArt”. Poezia câștigătoare s-a numit ”Mihai” și o găsiți mai jos. Este, de asemenea, membru fondator al cenaclului literar „AntePortas” și membru al cenaclului literar „Viziuni”.

Continuăm seria despre tinerii campioni cu un tânăr scriitor.

O comună din Buzău

Am 18 ani și trăiesc într-o recunoștință și fericire greu de imaginat. Recunoscător pentru toate lucrurile pe care le-am primit și pentru tot ce mi se întâmplă zi de zi. Fericit pentru că am învățat să fiu recunoscător. Recunoscător pentru fericirea mea. Și tot așa, și tot așa...

M-am născut într-o lume verde, unde toți oamenii se cunosc între ei, se bucură unul lângă altul și plâng unul pe umărul celuilalt. Acest univers, care îmi aduce aminte tot timpul de spațiul mioritic al lui Blaga, se numește Siriu, o comună din județul Buzău și locul pe care eu îl numesc acasă.

În prezent învăț la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” Buzău, care anul acesta împlinește 150 de ani. 

Istorie și altele

În școala generală am descoperit adevăratele mele pasiuni prin profesori deosebiți: doamna dirigintă Veronica Bulf mi-a dezvăluit tainele pline de semnificații ale limbii și literaturii române, iar doamna profesoară Doina Balaban mi-a trezit interesul pentru istorie.

La liceu m-am îndreptat către profilul uman, specializarea științe sociale, cea care se potrivește cel mai mult personalității mele. Am fost fascinat încă din primele ore de lecția despre Big Bang a domnului Dănuț Solcan, de istorie (care cuprindea formule imense de fizică!)

În clasa a IX-a m-am calificat la etapa națională a Olimpiadei de Istorie, care s-a ținut în acel an la Oradea. Cred cu tărie că am reușit să fac performanță pentru că anii nu au fost totul, nu am memorat informații și nume pe care apoi le-am aruncat pe foaie fără nicio legătură între ele.

Am învățat despre marile culturi ale omenirii, despre filosofie, științe, religii, literatură și mentalități, între care am creat întotdeauna conexiuni. A scrie un eseu la istorie înseamnă a ști să prezinți informațiile pe care le deții cât mai atrăgător, fără să te îndepărtezi de subiect, dar lăsându-ți farmecul personal în lucrare.

Un rezultat important

O să-mi ofer libertatea de a îngloba toate reușitele din anul școlar 2016-2017 (clasa a XI-a) în unul singur. Anul a început prosper cu Premiul I și medalia de aur la Concursul Național cu Participare Internațională „Ion Barbu – Dan Barbilian”, secțiunea literatură, organizat la Călărași.

Au urmat apoi etapele pe școală, locale și județene la olimpiadele „Lectura ca Abilitate de Viață” (OLAV), Limba și Literatura Română (OLLR) și Istorie, iar la finalul acestora, am reușit să mă calific la trei naționale.

Au urmat un maraton în viteză accelerată și o pregătire serioasă, dar toată munca (făcută, de altfel, cu plăcere) a dat roade, căci la finalul celor 10 zile de competiție, m-am întors acasă cu două Premii II (OLAV și OLLR) și două Premii Speciale (Istorie).

Cred că toate reprezintă de fapt călătoria pe care am parcurs-o anul acesta, la finalul căreia m-am regăsit mai bogat sufletește și cu mai mulți prieteni, depășindu-mi limitele. Am devenit ceea ce mi-am dorit de mult timp să devin: un om care se întrece pe sine mereu.

Antrenamentul

Pregătirea pentru olimpiade este o adevărată provocare în care ai nevoie de voință, ambiție și gândire calculată. Fiecare materie presupune un alt fel de exercițiu al minții, astfel încât trebuie să dezvolți, așa cum spunea Napoleon, un mare dulap mental în care să depozitezi în rafturi informații dintr-un anumit domeniu.

Olimpiada de Lectură presupune să înțelegi mecanismele textelor literare, nonliterare și multimodale, Olimpiada de Limba și Literatura Română presupune un vast orizont cultural, iar Olimpiada de Istorie are în vedere cunoașterea unei materii de bază și utilizarea ei în diverse subiecte și eseuri.

Pentru mine, cheia reușitei a fost ca, după ce am acumulat pe rând informații în aceste trei rafturi, să le deschid pe toate odată și să fac din ele unul singur. Contopindu-le, am folosit informații de la istorie (dar și de la psihologie, sociologie, chiar și fizică sau chimie!) pentru eseurile de la română sau lectură. Am dezvoltat astfel un mod de a gândi interdisciplinar, care mă definește în prezent, oriunde aș fi.

Activitate literară

Scrisul este unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. În mare parte, și cel mai misterios, pentru că nu reușesc să înțeleg pe deplin cum funcționează tot acest proces care implică noțiuni abstracte precum inspirația, ideea, forma, trăirea, muzicalitatea etc. Scriu așa cum respir: din obișnuință și pentru că nu aș putea trăi altfel.

Cât despre începuturile scrisului, este o poveste interesantă. Încă de mic am simțit că ideile mă vizitează. Era câte un moment de liniște, în care materia din jurul meu parcă adormea și hop!, venea ideea și mă cuprindea pe dinăuntru ca o lumină clară. 

Am început să scriu din joacă și am încercat tot timpul să păstrez dimensiunea aceasta ludică în ceea ce aștern pe hârtie. Îmi amintesc că m-am trezit dintr-o dată rostind versuri cu rimă așa cum îți dai seama că fredonezi o melodie după vreo câteva secunde după ce ai început.

Le-am scris apoi pe calculator și, legându-le, au apărut primele mele poezii. Asta se întâmpla pe la vârsta de 8-9 ani. Lucrurile au evoluat și a apărut în viața mea, inevitabil, lectura. Eram clasa a V-a când am citit pe nerăsuflate „Zece negri mititei” de Agatha Christie, iar atunci s-a sădit în mintea mea dorința de crea și eu o capodoperă. Sau dacă nu-mi iese, măcar să încerc.

Am continuat să scriu atât poezie, cât și proză. Dintr-o parte a scrierilor mele, au ieșit două romane: „Dragoste dincolo de nori” și „Fiori” (un roman-basm și un roman-poem, cum îmi place să le numesc), iar de curând un volum de poezii cu titlul „În pieptul umbrei”, publicat chiar anul acesta.

Premiile obținute

Într-adevăr, am bucuria de a mă mândri cu un palmares bogat cantitativ și calitativ. Cu toate acestea, o voi spune fără falsă modestie: premiile reprezintă pentru mine doar un reper.

Sunt recunoscător pentru toate căci mi-au confirmat că ceea ce scriu este apreciat de personalități cu experiență în domeniu (Silviu Angelescu, Alex Ștefănescu, Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Răzvan Țupa, Daniel Cristea Enache – sunt doar câțiva dintre cei de la care am primit un feedback pozitiv).

Adevărata răsplată o constituie însă mesajele primite de la cititori prin care îmi mărturisesc cât de mult îi influențează ceea ce scriu. O mai mare mulțumire nu cred că există. 

Cel mai important premiu este cel obținut în cadrul Festivalului de Arte pentru Liceeni „LicArt”, unde poezia „mihai” a obținut locul întâi după evaluarea juriului format din poeții Simona Popescu, Răzvan Țupa, Radu Vancu și criticul Paul Cernat.

nu am sărit niciodată de la zece metri în râu.
era mihai care făcea asta în fiecare zi de vară,
copiii de noi îl aplaudam, el zâmbea
și uita pentru o clipă de bătaia de seară.

mic, uimit, înfricoșat eram de saltul lui
atunci când priveam cum îl aruncă
cerul, cu un braț nevăzut, spre noi
ca pe o pasăre cu o aripă ruptă.

pe mihai l-a călcat o mașină,
mi-a spus mie bătrâna din drum,
lejeră cu o mână la gură și una la sân
,,l-a prins sub roți, iar acum…”

privesc zidul înalt de piatră,
de pe care mihai sărea în fiecare zi de vară,
întrebându-mă dacă acum, în moarte,
îl mai așteaptă cineva să-l bată spre seară.

De ce este important? Pentru că a reprezentat un nivel nou, pentru că nu mă așteptam să fie aleasă poezia mea și pentru că toată experiența a avut ceva din forța unei revelații: m-a ajutat să-mi dau seama că succesul poate fi extrem de dăunător unui scriitor (sau unui artist în general) dacă nu știe să-și tempereze orgoliul. Așa cum spune Radu Herjeu, organizatorul Festivalului, fără caracter, un artist își pierde atât de mult din valoare!

Scriitori preferați

Dintre scriitorii români contemporani îmi plac foarte mult Simona Popescu, Ana Barton, Chris Simion și Doina Ioanid, iar dintre cei străini m-au influențat (îi scriu în ordine cronologică pe măsura ce le-am citit cărțile): Agatha Christie, Suzanne Collins, Elif Shafak, James Joyce, Oscar Wilde, J.D. Salinger, Franz Kafka, Ernest Hemingway, Jonathan Safran Foer, George Orwell, Gabriel Garcia Marquez și Evgheni Vodolazkin. Vă recomand cu toată căldura să-i citiți – sunt extraordinari.

Planuri după liceu

Momentan, sunt deschise două variante după terminarea liceului: fie cariera de profesor (mă văd predând în mediul universitar), fie o carieră în drept. Dar cum noi nu știm niciodată ce planuri ne rezervă Dumnezeu, mai aștept, curios și nerăbdător, să văd ce semne îmi apar în cale.