Agențiile de media MEC și Maxus au fuzionat la nivel global și devin astfel o nouă agenție de media, creare de conținut și tehnologie, cu venituri de peste un miliard de dolari, numită WAVEMAKER.
Noua agenție va livra soluții de comunicare ce vor integra media, dezvoltarea de conținut și tehnologia.
Noul brand creat, WAVEMAKER, poartă amprenta WPP și GroupM.
„Misiunea noastră este de a ne susține clienții să evolueze și să-și crească business-ul prin focusul nostru aproape obsesiv în a înțelege procesul de achiziție a consumatorilor.
Lucrăm intens la integrarea datelor și insight-urilor despre procesul de achiziție în [m]Platforms – tehnologia proprie GroupM, dezvoltată la nivel global și dedicată analizei de audiență. Noul brand și poziționarea Wavemaker reprezintă totodată o promisiune în acest sens.”, afirmă Tim Castree, CEO MEC și Wavemaker la nivel global.
“Wavemaker este noul brand al unei agenții globale cu o propunere extrem de puternică pentru clienți. Tim și echipa lui au întregul suport GroupM, atât la nivel de resurse, cât și de expertiză.”, declară Kelly Clark, CEO GroupM la nivel global.
Noul brand, alături de noua identitate vizuală, va fi adoptat local în fiecare țară pe măsură ce fuziunea va fi completă, întregul proces urmând a fi finalizat până în ianuarie 2018. Noua agenție Wavemaker va avea birouri în 90 de țări, cu peste 8500 de angajați.