Windex face tatii de fete sa verse o lacrima. Sau doua

Windex face tatii de fete sa verse o lacrima. Sau doua

Avertizam inca de la inceput, ca asa e fair-play: parintii mai sensibili ar face bine sa aiba niste servetele la indemana, caci sa lasa cu plansete. Sau poate nu, dar nu e vremea riscurilor inutile acum.

Nu te-ai astepta de la un brand de curatat sa te faca sa te gandesti la viata si la trecerea neinduplecata a timpului, dar iata ca Windex are alte planuri cu "The Story of Lucy".

Cele 3 minute ale spotului n-ar fi avut, probabil, impactul cautat daca nu s-ar fi derulat sub muzica lui Grace VanderWaal, fetita de 12 ani care, nu demult, i-a lasat cu gura cascata pe juratii de la America's Got Talent.

Relatia tata-fiica este una foarte speciala, asa ca nu e de mirare ca acest clip a strans aproape jumatate de milion de vizualizari pe YouTube in mai putin de o saptamana. Executia apartine celor de la Energy BBDO, care s-au gandit ca un geam curat intr-o maternitate poate face toata diferenta din lume.

Am patit-o cu totii, nu? Ti se naste copilul, apoi nepotul, dar parca ceva nu e in regula daca vezi urme de falange pe geamurile spitalului.

"A nascut aia mica, draga. Copilul e ok, dar amprentele alea de la etajul 2 mi-au stricat ziua; aproape ca nici n-am vrut sa-l iau in brate pe bebe".

Inainte sa clatinati din cap a lehamite la glumita de mai sus, nu uitati ca am facut-o pentru cei care au lacrimi in ochi si aveau nevoie de o fraza mai jucausa. “What’s between us, connects us" este mesajul de final al spotului Windex, iar virgula de acolo n-am pus-o noi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related