Restart dupa 8 ani de GMP. Andreea Nemens: "Mi-am dat seama ca nu mai sunt 100% cu sufletul acolo. Atunci, mi-am luat inima in dinti si am zis ca e mai cinstit pentru mine sa ma opresc"

Restart dupa 8 ani de GMP. Andreea Nemens: "Mi-am dat seama ca nu mai sunt 100% cu sufletul acolo. Atunci, mi-am luat inima in dinti si am zis ca e mai cinstit pentru mine sa ma opresc"

Publicitatea a intrat intr-o rutina a sigurantei, crede Andreea NemensSi parte din problema ar fi o mentalitate de care n-a fost nici ea straina. Anume, ca livrarea unui proiect e cel mai important element din ecuatie, cand de fapt oamenii trebuie sa fie pe primul loc. In cuvintele ei, Andreea a trecut, treptat, de la orientarea spre "a face" la cea de "a fi". Si, cum spune la incheierea celor 8 ani petrecuti in GMP Advertising, mai degraba isi aminteste oamenii decat proiectele misto duse la capat alaturi de ei.

Parcursul Andreei a inceput cu un job studentesc la receptia McCann, despre care a aflat mai tarziu ca era cea mai mare agentie de publicitate romaneasca. Dupa ce a cunoscut indeaproape CS-ul McCann, a trecut la Leo Burnett, apoi la 23 Communications si, in cele din urma, a pasit pragul GMP Advertising. Pornind de la titulatura Creative Suite, Andreea a urcat pana la conducerea agentiei, mai intai ca Director Executiv (perioada 2012-2016) si, ulterior, ca GM. Pana anul acesta:

"[...] mi-am dat seama ca nu mai sunt 100% cu sufletul acolo. Eu, cea care le spuneam colegilor mei despre cum trebuie sa fie aliniati in gand si fapta, sa nu se tradeze, sa urmeze sa faca lucrurile in care cred, eu ajunsesem sa nu le mai fac. Si, atunci, mi-am luat inima in dinti si am zis ca e mai cinstit pentru mine sa ma opresc".

Am luat la rand mai toate etapele, invataturile si deciziiile ei profesionale de pana acum, inclusiv nevoia unei pauze pentru a-si evalua viitorul in comunicare. Apropo, principalul regret de pana acum e ca nu si-a luat un job part-time in creatie: ca "sa ma lupt pentru ideile mele, sa le gandesc cap-coada, sa imi asum responsabilitatea pentru cum vor iesi".

 

Andreea si inceputurile in advertising

Am intrat intamplator si am ramas aproape 20 de ani. M-am angajat in facultate la receptia unei firme de publicitate, pentru un venit suplimentar si putina experienta pana termin facultatea. Apoi am aflat ca era cea mai mare firma de publicitate din Romania.

Am intrat fara asteptari, insa mi s-a confirmat destul de repede ca era mult mai bine decat sa fi urmat dupa facultate o cariera in presa romaneasca.

McCann era inca de atunci o agentie condusa de creativi. De la receptie, dupa cateva luni cand ajunsesem sa ii cunosc pe oameni, ma minunam ca incepusera sa plece din CS unii dintre cei mai seniori si vechi oameni - si nu intelegeam de ce Bogdan Enoiu ii lasa sa plece. Ulterior, am inteles ca singurul lider care isi pretuia oamenii si se lupta pentru statutul lor era Botan. Iata ca McCann are inca in creatie oameni de acum 20 de ani.

Pentru mine totul era frumos pentru ca era nou si pentru ca invatam lucruri in fiecare zi, lucram in paralel Nestle, Unilever si Mastercard, dar si proiecte sociale, am facut campanii antirasism sustinute de Romani CRISS, dar si pentru lupta anti SIDA a ONG-ului ARAS.

Am fost in McCann cand castiga Agentia Anului in Romania si la Portoroz. Si m-am mutat in Leo odata cu pariul lui Naumovici ca va castiga Agentia Anului 5 ani la rand, which he did, si am fost bucuroasa alaturi de ei urcand pe scena nu doar in Romania, ci si la Portoroz cand Leo castiga Agentia Anului.

Si apoi in 2009 m-am mutat in GMP; am urcat si aici de 2 ori pe scena la Portoroz castigand Agentia Independenta a Anului si an de an la Effie, ramanand cea mai premiata agentie independenta din Romania.

Am avut noroc sa fiu in agentiile cele mai bune care erau pe val si care aveau ambitii mari si am avut bucuria sa fiu de fiecare data parte din echipa care a celebrat succesul pentru care muncise.

 

Multinational vs. local

Si McCann si Leo erau, in vremea in care eu le-am cunoscut, agentii multinationale, dar unde inca se simtea spiritul antreprenorului local. Si peste tot unde este implicat antreprenorul, cel care a pornit businessul, exista un drive extraordinar si ceva din felul lui de a fi traieste in cultura agentiei.

Din perspectiva businessului, in GMP, spre deosebire de multinationale, noi nu am avut niciun ajutor exterior, retea care sa ne dea clienti si, deci, siguranta. Aici am luptat pentru fiecare cont si pentru fiecare proiect.

Cand am venit in GMP, agentia era pe locul 7-8 in piata in Admarket; la ultimul Admarket de acum 2 ani eram deja in TOP 3. Singura independenta intr-un top 3-5 de multinationale. Pentru GMP, este o performanta extraordinara sa fie in topul preferintelor clientilor cand vine vorba de agentiile cu care si-ar dori sa lucreze, pe care le vad cele mai creative, strategice din piata.

 

Anii GMP, inceputi cu statutul de Creative Suite

Am fost mereu indragostita de idei, de produsul creativ, de solutia creativa si asta m-a facut sa nu ma opresc niciodata la granita rolului de CS. M-a interesat sa inteleg bine consumatorul, sa validez abordarea strategica, sa caut cea mai buna solutie din perspectiva utilitatii, dar si sa mai caut sa aprob ori sa promovez acele solutii, idei laterale, care te scoteau din anonimat.

In acesti 8 ani, cele mai importante momente sunt legate de cum am reusit sa ii cunosc si sa ii inteleg pe cei din jurul meu. La inceput, credeam ca ce avem de livrat e singurul lucru important; ca acolo trebuie sa ne fie focusul si ca, indiferent de divergente de opinii si pareri, trebuie sa fim concentrati pe "a face".

In timp, am inteles ca totul este despre "a fi". Si daca esti prezent, viu, autentic, daca iti pasa, atunci vei si lucra cu tot ce ai avut tu mai bun de daruit. Daca il asculti pe celalalt si iti pasa despre nevoia lui, vei gasi si solutiile cele mai bune pentru a ajuta. Si in echipa din agentie, si in echipa pe care o faci cu un client.

Asta este cel mai important lucru pe care l-am castigat ca manager, sansa sa ma cunosc si sa ii pretuiesc mai mult pe oamenii din jurul meu. Cu care am si facut lucruri extraordinare, dar cand ma uit in urma, nu pe acelea mi le amintesc.

 

Realizarile din perioada de conducere a GMP

Cea mai mandra sunt ca am reusit sa am 5-6 ani o echipa de management foarte senioare si stabila, oameni talentati si foarte dedicati, care au crescut odata cu mine. Si sunt mandra ca am venit intr-un GMP mai mic si las un GMP mare, important, stabil, care poate castiga orice pitch important din piata, aruncand in lupta de fiecare data singura arma pe care o controlam - cea mai buna prezentare, livrata de cea mai implicata si dedicata echipa.

Am avut confirmarea ca suntem o echipa foarte buna cand prezentarea noastra intr-un pitch a impresionat un client strain, devansand cu mult prezentarile altor agentii mari care isi adusesera mult creier din retea ca sa castige.

Am primit rolul de a conduce agentia cu gandul ca trebuie sa dau consistenta si stabilitate succesului pe care incepusem sa il avem, iar asta insemna o echipa stabila, un model prin care sa abordam pitchurile, clientii. Am stiut ca nimic nu se poate construi peste noapte, ca trebuie sa ai rabdare si sa le dai oamenilor incredere.

In realitate, a fost greu, dar iau cu mine tot ce a fost mai frumos si tot ce m-a ajutat sa devin un om mai bun.

 

Anul in care ai fost General Manager

A fost un an care a trecut repede si un an in care mi-as fi dorit sa implementez mai mult din lucrurile pe care mi le-am imaginat cu echipa pe hartie.

 

Cum ai luat decizia de a parasi agentia?

Am decis sa plec cand mi-am dat seama ca nu mai sunt 100% cu sufletul acolo. Eu, cea care le spuneam colegilor mei despre cum trebuie sa fie aliniati in gand si fapta, sa nu se tradeze, sa urmeze sa faca lucrurile in care cred, eu ajunsesem sa nu le mai fac. Si, atunci, mi-am luat inima in dinti si am zis ca e mai cinstit pentru mine sa ma opresc.

Urmeaza o pauza de restart in care evaluez toate posibilitatile. Raman consultant de comunicare, indiferent de ce altceva voi mai face, pentru ca asta cred ca stiu sa fac bine si imi place. In ce rol, in echipa, cu ce oameni, cu ce alte noi responsabilitati, ramane sa decid.

 

Prioritatile industriei, astazi

Publicitatea de astazi nu mai iubeste la fel de mult ideile si nu mai indrazneste sa isi propuna sa ii cucereasca pe oameni.

Lucrurile s-au asezat intr-o zona safe, in care clientii isi doresc stabilitatea brandurilor si agentiile vor sa ii multumeasca pe clienti, uneori cu pretul renuntarii la rolul lor de consultant.

Cred ca agentiile sunt mult prea mult in zona de livrat si mai putin in zona de thinking; si, mai departe, vor castiga cele care vor investi in consultanta, in aprofundarea problemelor clientilor si vor pune resurse in zona asta. E infinit mai cinstit sa spui "nu" unui client fie pentru ca nu te pricepi, nu ai timp sau nu ai o viziune comuna, decat sa te ocupi de toti clientii la un nivel satisfacator.

Si mai cred ca top-level people de la client si din agentie trebuie sa fie mai implicati pe subiectul deciziilor strategice pentru brandurile pe care le pastoresc. E nevoie de decizii si ele nu pot fi asumate decat de cei mai seniori oameni, de oameni curajosi.

 

Ce ai fi facut diferit in toata perioada ta din advertising?

Cat am stat in publicitate, imi pare rau ca nu mi-am luat un job part-time in creatie, sa ma lupt pentru ideile mele, sa le gandesc cap-coada, sa imi asum responsabilitatea pentru cum vor iesi.

Daca as avea mintea de acum, as salva mult mai multa energie pe care am pus-o in conflicte marunte, in lucruri mai putin vitale si le-as investi in big dreams, projects, ideas si oameni.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Festivaluri

Sectiune



Branded


Related