[Strategul si juniorii] Corina Anghel (Propaganda) si multele ore din Gara de Nord, “hartuind” cu un milion de intrebari bietii oameni care asteptau trenurile

Chiar de la inceput, Corina Anghel, Strategic Planning Director Propaganda, stia cam despre ce este vorba aici: nu se astepta sa stea pe puf, asteptand Ideea. Din contra, dupa cum se vede din titlu, ideea vine dupa research (de unde a si facut trecerea la strategie), multe discutii cu oamenii si focus-grupuri. E mai greu sa intri la strategie, explica ea, pentru ca sunt mai putine locuri intr-o agentie pentru departamentul acesta - in comparatie cu creatia sau accountii.

Continuam, deci, cu povesti cu talc de la seniorii din domeniu despre juniorii lor. Corina spune asa:

In cat timp se formeaza un strateg? Intr-o zi. Si-apoi in inca una si inca una si tot asa. E un cliseu sa zic ca inveti cat lucrezi, dar asta e adevarul. 

Inceputurile

Am inceput in Propaganda, unde sunt si azi. Inainte lucrasem in research, deci a fost o trecere lina. Stiam deja ce inseamna munca de strateg, nu ma asteptam sa stau pe un puf intr-o cladire cool asteptand sa-mi vina o idee buna, asa cum credeau multi ca se intampla in publicitate.

Petreceam multe ore pe peroanele Garii de Nord (care era aproape de sediul nostru), “hartuind” cu un milion de intrebari bietii oameni care asteptau trenurile.

Dar imi placea mai mult decat in sala de focus-grup, oamenii erau mai putin “compusi”, erau luati ca din oala si era mai usor sa scoti de la ei ce credeau de fapt despre diverse lucruri. Si eram incantata ca tot eu ma joc mai departe cu informatiile alea, in research le faci pachet si le dai altcuiva.

Pentru un om ca mine, pentru care este o cruzime sa zici “Stii ce? Err, lasa, nimic…”, strategia a fost jobul perfect. Curiozitatea n-a omorat pisica, a facut-o strateg. Descoperirea atator lucruri despre oameni mi se parea cea mai fascinanta parte a jobului.

Am avut norocul sa invat de la oameni extraordinari, foarte buni la ce faceau si foarte buni pedagogi, in special de la Simina Leotescu, pentru care “Head of Strategy” insemna mentorat si invatat prin exemplul propriu. Asta cultiva un bun simt al profesiei, un entuziasm si un spirit de echipa care te ajuta mult sa cresti si sa privesti munca la 2 noaptea la o prezentare ca un “vreau sa NE iasa bine” in loc de “trebuie sa fac si asta”…

Cum era privit strategul?

La momentul ala strategia abia incepea sa-si castige un loc al ei, lumea incet-incet devenea constienta ca nu e un moft sau un “nice to have”, ci o necesitate. Dar lucrurile erau in continuare destul de amestecate, ce se astepta de la strategie si pana unde mergea rolul ei inca se negocia.

Azi sunt departamente de strategie in multe agentii, ceea ce e foarte bine, rolul strategului a prins contur si e acum considerat clar si necesar.

Recunosc insa ca mi-a placut intotdeauna sa privesc conturul asta ca pe ceva mobil, care se adapteaza la proiect, si nu ca pe o linie care separa clar joburile (din punctul A pana in punctul B se ocupa strategia, apoi din B pana in C e la creatie si asa mai departe).

Iar, pentru un junior, cred ca a lucra in stransa legatura cu creatia e cel mai bun lucru, pentru ca, pe langa tot ce tine de strategie, invata cum poate sa ajute sau sa inspire mai mult creativii.

Sa pasesti in strategie

E mai dificil sa intri in strategie, da. Asa cum e mai dificil sa intri la o facultate care are 50 de locuri versus la una care are 300. E nevoie de mai putini strategi intr-o agentie decat accounti sau creativi.

Dar cine vrea neaparat asta, reuseste. Sau ajunge acolo chiar fara sa incerce, pentru ca vad altii ca i se potriveste.  

Deci luam juniori?

Am avut juniori veniti direct din facultate, din CS si chiar din creatie. Unii erau deja in agentie si au schimbat departamentul, altii au venit recomandati de prieteni.

Personalitati foarte diferite. Ce au avut comun a fost o inclinatie mai mare catre strategie decat catre altele si dorinta de a invata.

Trebuie sa-ti placa, altfel nu rezisti. Sa-ti placa sa vorbesti cu oamenii, sa afli ce gandesc si ce fac, sa iti poti expune punctul de vedere argumentat si convingator, sa nu te sperie rapoartele kilometrice de research sau volumul mare de munca, sa fii curios, sa ai bucuria aia de copil a descoperirii si, foarte important, capacitatea de a analiza lucrurile in context si de a alege cea mai buna cale din cele posibile.

Entuziasm in ciuda oboselii. Chef si placere sa citesti cartile destepte ale domeniului. Bun simt, responsabilitate si spirit de echipa. Intuitie si curaj. No pressure.

Cat priveste backgroundul - cand am inceput sa lucrez ca strateg, in department eram 3 juniori: eu, care veneam din research si facusem Comunicare, un coleg care terminase Politehnica si o colega “evadata” din Medicina. Background-ul e, sincer, irelevant.

Cum se creste un junior. Pedagogie vs. furat meserie

Procesul cred ca se poate rezuma in 3 cuvinte: teorie, exemple, exercitiu.

Orice om proaspat intrat intr-un domeniu are nevoie de niste cunostinte de baza, nu cred ca poti sa “furi” de la inceput, pentru simplul fapt ca habar n-ai CE sa furi, trebuie macar sa inveti ce e de furat. Daca trebuie sa faci si asta singur, devine prea derutant si frustrant si toata energia se duce in a face un pic de lumina in lucruri. Apoi da, depinde de fiecare sa invete observand ce si cum fac altii si exersand.

Ce e greu e sa gasesti echilibrul intre ghidaj si “lasat liber” care il ajuta pe un junior sa invete (si de la tine, dar si singur), sa devina curajos, responsabil si increzator.

Elemente-cheie

In cat timp se formeaza un strateg? Intr-o zi. Si-apoi in inca una si inca una si tot asa. E un cliseu sa zic ca inveti cat lucrezi, dar asta e adevarul. Mai ales intr-un domeniu ca publicitatea, in care lucrezi cu atatea industrii si in care sunt lucruri care se schimba de la un an la altul. Principiile de baza se invata repede, insa exercitiul si capacitatea de a te adapta la schimbari sunt cele care conteaza cel mai mult in “formare”.

Sunt multe lucruri grele pentru un nou-venit: research-ul poate sa fie atos, contextele de business sunt complicate, e greu sa inveti cum sa pui intrebarile incat sa nu afli numai truisme de la consumatori, ci lucruri valoroase, sa faci diferenta intre cele doua, sa vezi o suta de modificari pe un brief pe care tu il credeai bun te demoralizeaza, un contraargument de la un coleg te paralizeaza, iar o prezentare in fata clientilor e Everestul insusi.

Toate astea devin mai usoare cu fiecare proiect, ramane insa cea care mi se pare cea mai mare provocare in lucrul cu juniorii: sa ii ajuti sa isi pastreze entuziasmul de la inceput. Mai ales ca publicitatea e toata numai “glam and fun” vazuta din afara, iar inauntru e foarte multa munca, oboseala, uneori dezamagiri, frustrari...

Cred ca acolo se face triajul, de fapt, raman cei care sunt facuti pentru asta si care sunt suficient de motivati.

Noile generatii

Nu stiu daca e reprezentativ pentru atat de multi incat sa pot spune “asa sunt generatiile noi”, dar cei cu care am interactionat eu sunt pozitivi, increzatori, vocali, mai siguri pe ei parca decat cei din generatia mea.

Isi asuma riscuri, iau in calcul o multime de optiuni si nu le e frica de esec – “nu merge asta, o sa incerc altceva”.

Sunt dornici sa invete, curiosi, interesati, insa mi se pare ca sunt mai putin dispusi la compromisuri (timp, bani etc.) – daca e bine sau rau vom vedea.