Expoziția “Un nou trend de lifestyle” de la Galeria Subterană din Timișoara s-a încheiat

Expoziția “Un nou trend de lifestyle” de la Galeria Subterană din Timișoara s-a încheiat

Timp de 2 săptămâni, expoziţia curatoriată de Mihaela Ion, la Galeria Subterană din Timişoara, “Un nou trend de lifestyle” a putut fi vizitată de publicul larg. Bijuteriile realizate de Angela Ciobanu, tablourile lemn pe lemn create de Liliana Stoica şi mobilierul de esenţă tare gândit de Ciprian Manda au transformat Galeria Subterană într-un spaţiu de consum de cultură destinat unui nou trend de lifestyle, dedicat celor care apreciază produsele de autor.

Curatoarea Mihaela Ion declară

Produsele de autor, fie ele bijuterii, tablouri sau mobilier au spart bariera convenţionalului şi îşi au loc în galerii de artă, muzee şi spaţii special create consumului de industrie creativă şi cultură. Această expoziţie exact acest lucru a prezentat, că locul produselor de autor este în galerii de artă şi, pentru a fi prezentate cu acest statut categoriilor de public au nevoie de un curator capabil să le prezinte corespunzător”.

Expoziţia a fost gândită ca un drum între lumini şi umbre, materiale şi tehnici vechi reinterpretate prin tehnici noi. Bijuteriile de lux create de Angela Ciobanu şi-au găsit locul în felinare, tablourile cu o cromatică vibrantă ale Lilianei Stoica s-au potrivit în cele cinci încaperi ale Galeriei Subterane, iar mobilierul realizat de Ciprian Manda a prezentat o alternativă pentru scaunele, taburetele, şi poliţele banale.

Publicul a fost fascinat de expoziţie şi de conceptul curatorial fapt demonstrat şi de multele texte realizate în cartea expoziţiei. Proiectul “Un nou trend de lifestyle” susţine producţia de produse 100% româneşti, uneori de inspiraţie din patrimoniul tradiţional autohton, cu promovarea conceptelor propuse de artiştii expozanţi Liliana Stoica, Ciprian Manda şi Angela Ciobanu. Momentul ales pentru această expoziţie este de asemenea foarte important, actulamente suntem în faţa unei tendinţe generale pentru deschiderea către noi pieţe emergente de artă şi design, a descoperirii unor noi valori naţionale şi adoptarea produselor de autor ca  bunuri de natură (inter)naţională.  

Parteneri media: AGERPRES, Modernism.ro, Revista din lemn, The Institute, Radio România Cultural, Hotnews, IQads, SMARK, Artivist, Casa mea, Casa Lux, Casa şi grădina, Asociaţia Operatorilor Culturali din România, Alist magazine, Magmob, Fundaţia Calea Victoriei, Bookblog, Radio Timişoara, Ziarul Actualitatea, Timişoara Azi, AroundTimişoara, Pagini de Cultură, Evenimente Bănăţene, Timiş Plus, Timisoreni.ro, inoras.ro, umblat.ro, feeder.ro.

Expoziţia Un nou trend de lifestyle este realizată de Revista Atelierul în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş.

Foto credit: Daliana Iacobescu

Avantajul acestui proiect este acela ca este un eveniment creat de Asociaţia Atelierul de Creaţie (www.revista-atelierul.ro) asociaţie  cu experienţă în domeniu, de peste 7 ani, care promovează în mod constant industria creativă şi cultură românească la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional.Revista Atelierul (www.revista-atelierul.ro), principalul proiect al Asociaţiei Atelierul de Creaţie, este o platformă activă de promovare online şi offline a industriilor creative şi culturale din România şi din străinătate. Revista Atelierul s-a poziţionat de la data fondării, în 2010, ca fiind un promotor activ al produselor de autor şi de designer și a apărut în momentul în care cultura designerilor şi a creatorilor de obiecte unicat a început să ia amploare în România şi a devenit tot mai necesară o structură în cadrul căreia creatorii şi designerii de produs, de idei să se poată regăsi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related