Pornit acum 12 ani de Alexandru Ion si Andreea Borțun, Ideo Ideis a ajuns la a XII-a ediție. Acum ceva timp aflam despre ideea și începuturile festivalului, iar acum facem un follow-up bazat pe evoluția evenimentului care a pus Alexandria pe harta culturală a României, ajungând de la 700 la 6.000 de spectatori în 2016.
În urmă cu vreo 3 ani, festivalul și-a schimbat un pic focusul, mizând mai puțin pe ideea de competiție și mai mult pe învățare. De atunci, jurații au devenit mentori, iar festivalul a început să primească ulterior câte-o temă anuală, reflectată în toate activitățile și secțiunile festivalului (ateliere pentru tineri, proiecții, Masterclass-uri și conferințe).
Cu tot cu temele, au venit și campaniile de comunicare. Anul trecut, Ideo Ideis a abordat în campania de comunicare conceptul de empatie. În 2017, campania prezintă o serie de șapte clipuri-testimoniale, în care oameni precum Alina Gavrilă-Borțun, Alex Tocilescu, Vlad Levente Viski, Psihotrop și Cristian Lupșa vor răspunde din experiențe proprii întrebării "Pe tine cine te minte?".
Andreea Borțun, Lavinia Cioacă (co-director) și Karin Budrugeac (PR), la doar trei săptămâni distanță de festival, au lăsat pregătirile puțin deoparte și s-au apucat să ne zică ce și cum.
Evoluția festivalul în ultimii ani
Lavinia: Ideo are trei direcții de implicare - educație, artă și cultură și social - și două scopuri principale: revitalizarea teatrală și culturală a comunității care-l găzduiește și oferirea unui proces de educație alternativă pentru tinerii participanți.
Am ajuns să avem o imagine foarte clară a poziționării lui abia după câteva ediții bune. Până în 2009 structura lui era cea clasică pentru un festival de teatru de adolescenți: spectacolele de teatru tânăr, spectacole invitate și ateliere de actorie. Odată cu ediția 5 însă, în 2010, ne-au devenit foarte evidente mizele lui reale, cele două scopuri de care vorbeam mai devreme.
Așa că am început un proces de redefinire a structurii lui, adăugând treptat secțiuni dedicate și comunității și participanților. În prezent, vorbim de 14 ateliere pentru tineri, grupate pe domeniile actorie, film, fotografie, muzică&ritm, dans și scriere creativă, de secțiuni precum Cinemateca Târzie (proiecții cu cele mai renumite lungmetraje românești recente și Q&A cu echipele filmelor), Masterclass-uri și Seara Povestitorilor în care invităm profesioniști din domenii foarte diverse cu scopul de a cultiva un concept de mentorat benefic pentru adolescenți.
Tipul ăsta de întâlniri, cu modele de succes, indiferent de domeniu, sunt foarte utile și de impact pentru ei, căci mulți nu aleg neapărat o carieră artistică după terminarea liceului. De aici și ideea de a le oferi un context de învățare cât mai eterogen. Nu în ultimul rând, vorbim despre proiecții în aer liber, spectacole de stradă și concerte dedicate comunității.
Legat de schimbările de structură și poziționare ale festivalului, acum 3 ani am renunțat la competiție și am transformat juriul într-o echipă de mentori care oferă îndrumare trupelor. Ideea de competiție nu este deloc în spiritul festivalului, cum nu este nici tipul de legitimitate oferită de premii precum „Cel mai bun actor” când ai 16 ani.
De la a 9-a ediție, fiecărei trupe i-a fost desemnat unul din mentorii Marius Manole, Medeea Marinescu, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Dorina Chiriac, Șerban Pavlu, Ofelia Popii, Pavel Bartoș. La finalul festivalului fiecare trupă primește o experiență care constă într-o oportunitate pentru ei ca grup (ex: participare cu spectacolul la FITS sau FestCo).
Publicul festivalului
Lavinia: Prima ediție a adus un public de circa 700 de spectatori, spectatori ce au continuat să vină și la edițiile ulterioare. În 2016 numărul acestora a crescut la peste 6.000.
De la ediția din 2011 principala sala de spectacole a devenit neîncăpătoare. Cele mai recente trei ediții ale festivalului au adus în Alexandria peste 60 de spectacole invitate de pe scenele profesioniste din București și din țară.
Sunt câteva exemple foarte relevante legate de impactul pe care l-a avut Ideo în comunitate: deschiderea primului Cafe-Teatru din Alexandria în 2013 în incinta restaurantului Conciato (unul din hot-spoturile festivalului), demararea procesului de reabilitare a Casei de Cultură pentru a fi redată scopului ei inițial - acela de sală de spectacole -, precum și inițierea unui proiect ambițios - un centru cultural multifuncțional pentru tineri în locul fostului cinema Patria (nefuncțional de peste 20 de ani).
Legat de evoluția numărului de participanți, a crescut atât numărul lor (în prezent peste 200), cât și numărul de trupe de teatru înscrise în preselecția pentru secțiunea ”Spectacole de teatru tânăr” - de la 10 trupe la prima ediție, la 40 la ultimele ediții. Extinderea pe orizontală, numerică, cuprinde și extinderea echipei, la ultimele ediții fiind implicați în organizarea festivalului peste 150 de tineri, majoritatea liceeni din comunitate.
Highlight-urile ediției din 2017
Lavinia: Nu am anunțat încă programul, dar vă pot spune că unul din spectacolele invitate are un concept inedit. ”Un stejar”, în regia lui Bobi Pricop de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, vorbește despre felul în care un spectacol de teatru se naște și trăiește în mintea spectatorului, ”demersul scenic fiind doar agentul provocator de gânduri, emoţii și senzații” (Bobi Pricop).
Unul dintre cei doi actori care vor juca în spectacol acceptă provocarea de a se afla la prima întâlnire cu textul chiar în timpul reprezentației, în faţa publicului. Actorul invitat urcă pe scenă alături de Mircea Postelnicu, fără să fi citit înainte textul sau să fi văzut spectacolul. Printre actorii care au acceptat provocarea până acum se numără Claudiu Bleonţ, Anamaria Marica, Paul Chiribuță și Ana Ciontea, iar la Ideo Ideis actorul invitat este unul din cei mai trainici prieteni ai festivalului, actorul Marcel Iureș.
Mircea, btw, e unul din liceenii care au pornit festivalul în 2006 și ne-a rămas alături mulți ani în organizare. Iată că la ediția 12 va juca pe scena mare a festivalului alături de unul din cei mai renumiți actori români. Mircea va fi prezent la festival și în calitate de trainer la atelierele de actorie, dar și ca reprezentant al echipei filmului "Ana, mon Amour", unde joacă alături de Diana Cavaliotti, rol principal.
Asocierea festivalului cu o temă
Andreea: La ediția XI s-a produs un soi de switch. A fost un punct de turnură important atât pentru echipă, cât și pentru festival. Probabil că am trecut printr-o reinventare și cred ca asta a dus la decizia de a fi mai specifici și unitari, nu doar în comunicare, ci și în felul în care festivalul le vorbește adolescenților.
Am înțeles importanța unui proces de educație alternativă care să funcționeze ciclic. Ne-am imaginat că orice secțiune din festival ar putea să funcționeze ca element al unui puzzle care își propune să exploreze același lucru, dar din unghiuri și folosind instrumente complet diferite.
Prima temă abordată
Andreea: În contextul unei realități sociale globale din ce în ce mai intolerante, în care tendința de a rămâne confortabili în micile noastre universuri și tributari micilor noastre adevăruri pare să producă evenimente dezastruoase în lume, uneori de o violență aproape de neimaginat, Ideo Ideis și-a propus să chestioneze mecanismele afective care ar putea să ne aducă mai aproape unii de ceilalți și să combată ignoranța - prin cunoaștere și exercițiu empatic.
Ediția din 2016 a adus în prim plan empatia, în variile sale contexte de manifestare: de la cum funcționează ea în școli, în mediul activist sau în viața unui scriitor, până la cum își găsește locul în artă - atât în procesul de concepere cât și în modul în care ea se raportează la public.
Ideo Ideis promovează deja de câțiva ani un spirit axat pe dorința de cunoaștere, într-un context în care singura competiție este cea cu tine însuți. Tema și-a făcut loc în mai toate secțiunile festivalului: Seara Povestitorilor (speakeri: Adrian Ghenie, Roxana Marin, Florin Lăzărescu), Masterclassuri (invitați: Dragoș Bucur, Mimi Brănescu), Atelierele de teatru tânăr și Atelierele de Măiestrie (Dans, Muzică&Ritm, Film, Fotografie, Scriere Creativă).
Spoturile „Facem și noi niște empatie?” au propus o provocare dublă: aceea de a ne exersa empatia atât pe un personaj foarte empatic, cât și pe unul care nu pare să aibă această însușire. În cele 3 spoturi ale campaniei joacă șase foști participanți ai IDEO IDEIS, care sunt actualmente studenți sau absolvenți ai facultății de teatru, secția de actorie.
Tema de anul ăsta
Karin: Anul trecut, tema cu empatia era încă destul de legată de teatru, dacă ne gândim că face parte din exercițiile pe care trebuie să le facă un actor pentru a intra într-un rol și a comunica cu alte personaje.
Am vrut ca la a 12-a ediție să ne îndepărtăm un pic de zona asta, să ne ducem mai departe pe educație alternativă. Ori cred că fiecare dintre noi am simțit că ne-ar fi ajutat să ne fi dezvoltat simțul critic mai devreme, să-l fi exersat de la școală. Și atunci am zis bun, simț critic, gândește cu capul tău, autonomie. Cum facem să fie asta sexy pentru publicul nostru adolescent?
„Pe tine cine te minte?” ne-am gândit că e o întrebare pe care ne-ar fi plăcut să ne-o pună și nouă cineva când eram (mai) mici, dar e și o întrebare pe care acum, de fapt, am vrea s-o punem părinților sau bunicilor noștri, pentru că fake news. Deci e universală și e puternică, și poate să scoată lucruri din oameni. A fost cumva natural să gândim campania video ca pe o serie de testimoniale, pentru că experiențele reale ale altora au mereu șansa să te-nvețe ceva.
Ideea a fost să avem o gașcă de oameni mișto, pe care îi admirăm și ca oameni și pentru munca pe care o fac și care să ne povestească din propria lor experiență când s-au confruntat cu minciuni/dezinformări/mituri, de unde au venit ele, cum i-au afectat, ce sfaturi ar da unor adolescenți să fie mai cu capul pe umeri.
Ne-am gândit ca ei să aibă legătură cu arta, cultura, sau educația, dar să fie și niște comunicatori, care să înțeleagă cât de important este mesajul pe care îl transmiți unor adolescenți în formare. Și apoi am început să căutăm printre prieteni și cunoștințe. Sunt mulți oameni care fit the description, noi ne-am oprit la 14, care am avut norocul să și poată veni în intervalul propus de noi. Și la toți eram curioși s-aflăm ce au pătimit în adolescență :)
Roman Tolici, unul dintre cei mai buni pictori contemporani de la noi, care ne-a cucerit cu povestea despre biserica dezafectată plină de semințe de floarea soarelui și de găinaț de porumbei din copilăria lui, împreună cu Alina Gavrilă-Borțun, care este, pe lângă un director de creație de legendă, și parte din echipa Romanian Design Week, cel mai important showcase de design contemporan din țară.
Alex Tocilescu, care este copywriter și probabil putem zice influencer, dacă ne uităm la câte like-uri are, dar și un scriitor foarte bun, cu Svetlana Cârstean, care are o voce extraordinară, atât în poezie cât și în proiectele în care se implică - face în momentul de față Intersecțiile de miercuri, moment de întâlnire pentru oameni de cultură, dar și un atelier de lectură și scriere pentru copii (împreună cu Ana-Maria Sandu).
Cristian Neagoe, un om cu un fler unic pe proiecte culturale și tăticul la Street Delivery, cu Vlad Levente Viski, activist pe drepturile LGBTQ+ care a înființat MozaiQ acum doi ani și deja a reușit să ducă mai departe modelul și să coaguleze comunitățile LGBTQ+ și din alte orașe din țară, ca Iașiul sau Clujul.
Cristian Lupșa, fondator al Decât o Revistă și unul dintre pilierii jurnalismului independent de azi de la noi cu Oana Giurgiu, care e parte dintre organizatorii de la TIFF dar și o regizoare de film documentar absolut minunată.
Vlad Tăușance, care e unul din cei mai smart oameni de la noi pe tot ce ține de comunicare și strategie și care e omul care va găsi mereu cele mai mișto experiențe de învățare (o știu pe pielea mea), cu Elena Calistru, fondatoare Funky Citizens, adică parte din acea echipă de oameni care muncește enorm ca să ne ajute pe noi toți ceilalți să fim cetățeni mai buni și să ne știm drepturile.
Psihotrop, un rapper care abia a dat BAC-ul, are deja o tonă de fani pe care îi ține aproape dar știe să le pună și probleme - cum a fost despre programa de la BAC, de exemplu. Dorina Chiriac și Marius Manole sunt doi dintre cei mai mișto actori români, punct. Iar Adi Bulboacă e poate cel mai sufletist fotograf pe care îl știm, face cele mai bune fotografii de teatru din țară și probabil și cele mai bune fotografii din tren. :) Aceștia trei sunt alături de Ideo Ideis de ani de zile.
Obiective și așteptări
Karin: Pe lângă spot-ul campaniei (teaserul) și cele 7 videouri cu testimoniale (din care sunt publicate deocamdată trei - Dorina & Adi, Neagoe & Viski și Roman & Alina Gavrilă), vom avea și o serie de articole despre mituri, dezinformări și povești personale despre asta în presă.
A apărut deja un articol în Dissolved Magazine, o revistă online făcută de oameni la 20 și de ani, o să apară și pe Scena9, care are un public un pic mai matur. E foarte interesant de văzut cum se schimbă - sau nu - minciunile între generații. Roman Tolici și Alina Gavrilă vorbesc de pildă despre cum au fost crescuți cu ideea că e rău să crezi în Dumnezeu, iar acum ne aflăm într-un context în care, când a fost scoasă religia ca materie obligatorie, BOR-ul a făcut presiuni în toată țara ca părinții să-și înscrie totuși copiii la ora de religie.
Dorina Chiriac și Adi Bulboacă, între care e o diferență de 15 ani, au vorbit de aceleași probleme pe care le-au resimțit din plin la școală și care par să nu se fi schimbat mult în timp, și anume o pasare a responsabilității educației de către părinți profesorilor și un sistem de învățământ care se gândește prea puțin la elev.
Situație care se regăsește de fapt și azi, pentru că Dorina are o fiică la școală și este unul din acei părinți considerat „o oaie neagră” pentru că se implică în educația copilului, când „profesorii au întotdeauna dreptate”. Fix genul ăsta de discuții am vrut să iscăm, și asta așteptăm și de la publicul care va lua contact cu campania, pentru că doar vorbind și dezbătând status quo-uri am putea să le demitizăm.
De la filmări
Karin: Am filmat toate cele 7 videouri în două dup-amieze, în sala de teatru de la Apollo111. Ne-am gândit de la început să-i chemăm doi câte doi, ca să existe un dialog între respondenți. Asta făcea parte din propunerea noastră cu această campanie: să deschidem discuții.
Cel mai dificil a fost să match-uim intervalele orare pentru cei 14, toți oameni foarte ocupați, așa că inevitabil au intervenit mici schimbări, și de oameni și de duo-uri. Svetlana, de exemplu, care se întorcea din țară abia marți dup-amiaza și era programată pentru ultimul interviu, a aflat abia când a ajuns la Apollo că o să-l aibă co-echipier pe Alex Tocilescu, pentru că se modificaseră între timp niște ore. S-au bucurat foarte mult de întâmplare, iar toată dezbaterea lor live despre Facebook probabil c-o vom și publica undeva, pentru că merită citită integral.
Am vrut să scoatem 7 filmulețe scurte, de cam 3 minute, deci au picat foarte multe la montaj din jumătatea de oră (uneori 45 de minute) petrecută cu invitații noștri. Dar asta e, ne-am adaptat cum am putut la consumul fast forward, ne-am bucurat că teaserul am reușit să fie doar de un minut :)
Echipa campaniei și colaboratorii de cursă lungă
Karin: Bogdan Theodor Olteanu e director de creație la Ideo Ideis de câțiva ani, iar eu sunt PR de 2. Dar totul la festivalul ăsta se face în echipă, așa că la filmări am fost patru din echipă, Bogdan pe regie, eu pe moderare, Adi Bulboacă D.O.P și Lavinia Cioacă, care e co-director al festivalului, să le închege pe toate.
De montaj și sunet s-a ocupat Roxana Bain, și de make-up Ayfer Cadir, am vrut să fim profi, s-avem tot ce ne trebuie, ca la un talk show adevărat.