![[Complexele publicitarilor] Andrei Cucoaneș: Suntem o industrie dependentă de defectele și complexele pe care le are](https://media.iqads.ro/2017/07/cucoanes-cover-850.jpg)
Andrei Cucoaneș, Creative Director V8, a intrat în publicitate, deși se pregătise pentru cu totul altceva. Făcea user interface design pentru o firmă de software când a fost convertit. Ajuns acolo, s-a simțit ca un impostor.
Eram un maestru ninja al eschivei, o umbră
Asta nu l-a oprit. Din contră, superputerea lui a fost să transforme toate complexele care îl atacau în ceva din care să învețe și care să îl ajute pe mai departe.
Așa că Andrei adaugă la lista complexelor colegilor care s-au confesat până acum și câteva gif-uri relevante pentru creativii din România.
Complexul Keeping up with the Kardashians
Am intrat în publicitate cum a făcut marea parte a publicitarilor, adică după ce mă pregătisem pentru cu totul altă treabă. Primii publicitari pe care i-am cunoscut m-au și convertit. Un naiv, ce să fac.
Făceam user interface design pentru o firmă de software, iar oamenii ăștia au început să vorbească cu atâta entuziasm despre ce fac și cum fac, încât m-au făcut să-mi doresc să sap ca să aflu mai multe. Am început să citesc lucruri, să vorbesc cu oameni, să urmăresc diferite site-uri și, o lună mai târziu, aplicam la prima agenție.
Ajuns acolo m-am simțit ca un mare impostor. Toți oamenii vorbeau de campanii, de agenții, de oamenii din alte agenții. Nu știam nimic. Eram ăla pe care îl apucau toate atunci când începea câte o discuție despre industrie: eram un maestru ninja al eschivei, o umbră.
Toate astea m-au făcut să-mi dezvolt un sănătos complex - sănătos pentru că din momentul ăla am început să citesc, ascult, observ tot ce ”mișca” prin jurul meu. Mult mai târziu mi-am dat seama că multe dintre acele discuții erau doar un fel de ”Keeping up with the Kardashians”.
Complexul de trecut prin viață
Cred că fiecare complex de care sunt conștient l-am întors cumva în favoarea mea sau, cel puțin, l-am înțeles destul de mult cât să nu devină și distructiv pentru mine.
În principal, clasicul complex de inferioritate a fost declanșat tot timpul de oamenii pe care îi consideram mai deștepți ca mine, DOH! Din fericire, oamenii ăia chiar erau mai deștepți, iar de aici am avut numai de învățat.
The dark side of it vine atunci când suntem conștienți de complexe, dar le lăsăm să ne definească. Nu… de cele mai multe ori nu părem niște tipi/tipe cool pentru că-l avem pe acel #miserupe, ci mai degrabă ajungem în delăsare și mediocritate.
Acest complex de bătrânețe, de trecut prin viață, de ”m-am bătut cu ea, da’ nu mai am chef” este complexul pe care nu-l aveau oamenii de care ziceam mai sus. Le aveau și ei pe ale lor, dar în niciun moment nu am simțit asta de la ei. Poate că o făceau conștient, știind că cineva îi urmărește și că ar putea deraia entuziasmul tinerilor aspiranți. Eu vreau să cred totuși că le plăcea ce făceau și că fiecare complex era luat ca o provocare, fie pentru a-l depăși, fie pentru a-i ține… vigilenți.
Ești ceea ce muncești
”Un publicitar intră într-un bar și barmanu’ nu-l cunoaște.”
Da, știu, networking-ul este parte din treaba asta, dar e cam trist când ne bagă shot-urile sub masă vorbind despre munca altora… zic.
Văd tot mai mulți oameni noi intrați în industrie, ceea ce mă bucură. Oameni intrați ca mulți dintre cei vechi, în unele cazuri din domenii nici măcar adiacente publicității.
Problema este că aspiră la un soi de faimă pentru care nu sunt pregătiți să și muncească. Dacă înainte aveam aceste resurse de informație și inspirație vii, acum avem ultra-mega-giga-tone de informație pe internet pe care mult prea puțini o accesează. <Ce fel de ”Game of Thrones” ești> în schimb, nu trece neobservat pe lângă nimeni. (Tyrion Lannister – e posibil să nu mor sezonul ăsta.)
Dacă cineva s-ar apuca să facă o analiză detaliată a lucrurilor care ies din ”mâna” unui publicitar, sunt sigur că ar putea face un atlas al complexelor publicitare. (Dacă face cineva asta, i want to be on it).
Ceea ce facem la birou ne descrie în exterior, ca agenție, ca grup, ca indivizi. Complexele alea constructive, care ne fac ”neproști”, vor diferenția de fiecare dată un proiect și-l vor scoate din mediocritate. Lumea va vorbi, iar ego-ul va crește ”organic”, fără ”boost post”.
N-aș putea face o listă de bune și rele. Totul se rezumă la percepție și la cum își negociază fiecare prioritățile, dar cu siguranță în rezultatul final se reflectă nuanța pe care o alege.
Complexul hipsterului
Într-un tablou în care apar politicieni, fotbaliști, vedete și publicitari, s-ar putea să fim cei care se potrivesc cel mai bine pe conceptul de hipster. Cred că s-a cam ofilit de ceva vreme dezbaterea pe acest termen și nu prea mai înseamnă nimic dacă ești sau nu considerat hipster.
A rămas un tag generic pentru o pătură mult prea variată de oameni, atribuită tot în funcție de percepția fiecăruia. Ne place să vorbim despre hipsteri. Orice subiect controversat se va transforma într-o discuție delicioasă. Faptul că există glume și asocieri cu acest termen atunci când vine vorba de publicitari nu face decât să-l transforme într-un complex.
Glumele astea au un insight bun de multe ori, iar asta nu face decât să-mi spună că sunt făcute tot de oamenii din industrie, pentru alți oameni din industrie. E un complex atât al celui care face glumele, cât al celui care se regăsește în ele.
Mi se pare un mecanism sănătos de reality check, departe de a fi folclor. E un mod bun prin care oamenii își manifestă percepția asupra industriei. Mai departe de amuzament, conține și urme de adevăr, bun sau rău, da' e un mod prin care internetul ne zice că existăm și ne arată modul în care ne percepe.
Cu siguranță doza de adevăr este egală cu părerile personale. Suntem o industrie dependentă de defectele și complexele pe care le are.
We are broken, but that can be a good thing.
