Și cum s-a complicat ea? În multe feluri. Întâi, nu s-a ținut doar de ilustrație, ci s-a apucat și de graphic design, packaging și typography. Cu toate astea pe cap, a trecut prin UNArte, Universitatea de Artă din Poznan Polonia și Institutul Superior de Arte Frumoase din Franța.
3 țări mai târziu, Maria Bilius o cauta pe a patra. Și a gasit-o. După ce-a terminat masterul, a preferat să facă un internship în Spania, la studioul de branding We Are Small. Un loc în care muncea mai mult de 8 ore pe zi, dar unde, preț de două ore, prânzea pe plajă sub palmier. După ce-a terminat un branding pentru o marcă de îngrășăminte pentru cultivarea marijuanei, s-a întors în țară (se terminase și contractul).
Cu ce s-a mai complicat Maria? Ne spune chiar ea, în cele ce urmează, într-o scurtă incursiune în procesul de lucru la două dintre cele mai importante proiecte ale ei: lucrarea de licență și cea de disertație. Pe rând, despre The Habits of an Unknown Painter, o carte despre relația la distanță dintre ea și Jules, un pictor din Elveția. Și UBIQUE, o carte și o instalație cinetică ce studiază typography-ul și realizează 4 tipuri de literă, prin asamblarea aceluiași modul. Deci v-am zis ca s-a complicat. Exact cum și cât, mai jos:
Cu studiile prin România, Polonia și Franța: parcurs și diferențe
Franța și Polonia au fost foarte diferite. Să nu mai zic față de UNArte. Prima oară am plecat în Polonia, la Poznan, unde aveau o universitate imensă, cu sute de ateliere pentru absolut tot ce vrei. Acolo am luat contact cu arta designului de ambalaj.
În Franța, lucrurile au stat cu totul altfel. Am mers la o școală mică, concentrată în majoritate pe performance art și instalație. Cert este că, față de școala de la București, în afară te învață cum să realizezi un proiect de la găsirea conceptului artistic (foarte important!), până la finalizarea lui (tehnici de print, materiale, prezentare etc).
Ca mentalitate, străinii sunt mult mai deschiși spre nou față de noi, mai puțină hatereală, mai multă susținere. Trebuie să recunosc că francezii mi-au plăcut cel mai mult. Foarte prietenoși și simpatici. Polonezii au frigul în sânge.
Am multe “dos and donts” pe o listă acumulată în acești ultimi 6 ani de studii pe care încerc să le respect, numărul unul fiind acela că, prezentarea contează cel mai mult la un proiect, iar o prezentare bună nu e chiar floare la ureche.
La GRAITEC ca GUI Designer
Eram în ultimul an de master, îmi finalizam lucrarea de disertație și într-o seară m-am apucat să aplic la câteva joburi. A doua zi am primit un telefon pentru interviu și cum era primul meu job cu program fix, am fost foarte entuziasmată.
După două săptămâni mi-am dat seama că nu o să rezist prea mult, mai ales că trebuia să termin proiectul început de altcineva, așa că am plecat după perioada de probă, după ce am finalizat proiectul lor și cu câteva zile înainte de examenul meu de disertație.
Am vrut totuși să am experiența de a lucra într-o corporație, iar acum știu să nu accept joburi la care nu aș lucra cu plăcere.
Internship la We Are Small în Spania
Din păcate, internshipul meu la Small s-a terminat în mai, după patru luni. După ce am încheiat cu masterul, am aplicat la Erasmus Placement. Targetul meu era Portugalia, pentru că este cald, frumos și se vorbește engleză, dar am ajuns în Spania, unde a trebuit rapid să învăț limba.
We are Small este un studio mic de branding din Alicante, cu 7 angajați: 5 creativi, 1 marketing specialist și tipa de la contabilitate/administrație/HR. Eu eram interesată de un studio fain, unde să lucrez pe proiecte de packaging design, iar pe ei i-am găsit pe packagingoftheworld.com.
M-au primit să îi ajut la un proiect de design de ambalaj pentru o companie de vopseluri profesionale, Tkrom, la care am lucrat în mare parte, însă am avut și proiecte de branding. Primul proiect a fost pentru o companie de gen marketing care se numește Sinaia, pentru că patronilor le place foarte mult orașul.
Biroul era situat între castel și plajă, pauzele de masă mi le luam pe nisip, sub palmieri și poate ai crede că spaniolii sunt leneși, dar lucram mai mult de 8 ore pe zi, cu 2 ore pauză de masă.
Prin martie-aprilie, șeful m-a chemat în birou să îmi spună că o să îmi dea primul meu proiect personal de branding, la care voi lucra singură, după care mă intreabă cum stau cu fumatul ierbii. Era un proiect pentru un magazin, un fel de IKEA cu produse agricole pentru creșterea ierbii (i502.es). Mi-au dat și space cookies la birou, pentru mai multă inspirație. Mi-ar fi plăcut, și mie, și lor, să fi stat mai mult în practică la ei, însă contractul era doar pentru patru luni.
Ramurile de lucru și freelancingul
Am început cu ilustrația, am studiat grafică și în liceu, și la facultate, dar întotdeauna am dorit să lucrez în publicitate, să îmbin ilustrația cu graphic designul, iar masterul l-am făcut în Graphic Design.
Pe ilustrație nu mă văd lucrând pentru clienți, cel putin nu în România. Am avut niște colaborări cu o editură prin facultate, puțin freelancing, dar prefer să îmi fac propriile proiecte.
Am început cu freelancingul de prin liceu, dar “for exposure” cum se spune. Am lucrat pe promisiuni, am luat multe țepe, dar am învățat din experiență. Nu mai țin minte care a fost primul proiect, dar prin anul doi de facultate, m-a contactat un anumit ilustrator cu care mai colaborasem la o editură, să îl ajut cu ilustrații pentru un atlas de păsări. Bani puțini, mult de lucru și ultimele două luni neplătite. Dar am avut și proiecte faine.
The Habits of an Unknown Painter
Este un proiect foarte drag mie, prin care mi-am definit stilul de ilustrație și la care am lucrat atât la desene, cât și la poveste. Regret că nu am reușit să o bag și în librării.
Este povestea reală dintre mine și un pictor din Elveția, cu care mă conversam pe facebook și a fost proiectul meu de Licență. Vorbeam cu Jules de vreun an și mă fascina. Eu mă chinuiam să găsesc un concept pentru proiectul meu final, lucram la ceva care nu îmi suna a fi ce trebuie și într-o zi, profesoara mea coordonatoare, Carmen Apetrei, mi-a sugerat să mă duc la Kiralina, librăria franceză, să frunzăresc benzile lor desenate.
Am stat la ei până m-au dat afară, am plecat cu două cărți și cu ideea de a scrie despre el. L-am întrebat ce părere are, dar a ripostat vehement ideii de a face o carte despre viața lui, însă nu m-am putut abține. Am lucrat 4 luni la desene, realizate în tuș negru și markere, pe coli de dimensiuni variabile, între A1 și A4. Le-am scanat, editat, pregătit documentul, asta după ce mi-am pus la punct textul.
Și cum îmi place foarte mult să ies din tipare, să fie cât mai original, mai atipic și neconvențional, am avut probleme la print, pentru că foloseam pagini de diferite dimensiuni. Am colaborat cu cei de la Hala de print, însă doar offset ar putea ieși așa cum mi-am dorit. Tentative de crowdfunding au fost, dar am renunțat.
Am scos circa 20 de exemplare care au ajuns în diferite locuri, fie date cadou, vândute sau șterpelite pe la diverse expoziții. Mai am unul singur, care nici acesta nu e al meu, pe care l-am împrumutat de la un prieten căruia i-l făcusem cadou de ziua lui, pentru a-l expune la Romanian Design Week în 2015, căci eram la studii în Franța și nu am putut să o reprintez.
Cu Jules am continuat să vorbesc vreo 3 ani jumate, până anul trecut când dragostea noastră platonică a luat subit sfârșit. Ba ne-am și cunoscut! Când am mers în Franța, am aterizat în Geneva și a venit să mă ia cu mașina de la aeroport. Am petrecut 2 ore prin oraș, mi-a prezentat centrul și i-am oferit un exemplar cadou. A fost revoltat când a auzit ce am făcut, dar i-a plăcut până la urmă și m-a iertat.
UBIQUE
UBIQUE a fost proiectul meu de master. La UNArte, dacă vrei să faci masterul în Comunicare vizuală, nu poți alege decât între a face un proiect de identitate vizuală, sistem de orientare sau tipografie. Vrei proiect de design de ambalaj? Nu se poate. Nu există cadru didactic specializat pe așa ceva, care ar putea să-ți fie coordonator.
Am ales tipografia, conceptul fiind modulul folosit în tipografie și design. Am gândit să realizez o instalație cinetică, modulară, cu proiecții de lumini care să creeze, prin proiecția umbrelor acestor module, diferite cuvinte si forme. Proiectul suna ,,wow” pe hârtie și în schițe, dar toată lumea îmi spunea că mă complic și că n-o să-mi iasă, așa că, am făcut și cartea proiectului, și un set de 4 tipuri de literă realizate prin asambarea aceluiaș modul, în diferite poziții.
Proiecția instalației și cartea le-am expus la Diploma 2016. Aveam și o aplicație Android de testare a fonturilor, care nu a mai văzut lumina tabletei însă. Cum ziceam că îmi place să mă complic, am avut un singur exemplar al cărții, pe care îl țin în bibliotecă și pe care l-am realizat cu greu și cu multă migală (Ateoretic ar trebui să-l las școlii ca material didactic; am vrut să mai scot măcar 3 exemplare, dar răspunsul celor de la print a fost “offset”).
Am colaborat cu cei de la Printis, cu care mai lucrasem și care au răbdare să mă ajute cu toate ideile mele greu de pus în print. La începutul fiecărui capitol, cartea are o coală de acetofan (n.r. folie transparentă) printat UV, care se suprapune cu pagina următoare.
Pentru brosare, a fi trebuit să schimb contentul în așa fel încât să pot folosi o coală dublă de acetofan care să se potrivească la fix cu următorul capitol, dar am zis că o să o leg cu termoclay. A trebuit să lipesc fiecare pagină cu dublu adeziv ca să țină lipiciul și pentru că o copertă din plexi era imposibil de făcut, așa cum voiam eu, am băgat-o într-o cutie de lemn.
La UBIQUE am lucrat doi ani de zile și am învățat că nu e bine să te complici.
Învățături din afara țării
Experiențele din afara țării m-au eliberat dintr-o cutie. Am învățat să fiu mai tolerantă, să încerc să înțeleg, să cunosc arta contemporană, să socializez mai bine, mai deschis, mai zâmbitor, optimist. Am învățat să refuz și să fiu mai pretențioasă. Toți suntem la fel ca oameni indiferent de țară însă într-adevăr, există un tipar al nației. Am mai învățat și franceză și spaniolă.
Încotro?
Am terminat cu internshipul iar acum îmi caut job în Madrid, pe branding/packaging și publicitate. Am în plan și un proiect de ilustrație despre experiența mea în Spania, viața de birou și cum e să trăiești într-un loc plin de palmieri și de soare. De data asta mă voi axa mai mult pe online și mai puțin pe print.
