[Complexele publicitarilor] Raluca Feher: Cand m-am angajat in publicitate stiam ca sunt mai buna decat toti, absolut toti colegii mei

Pe unii i-a apucat cu strangeri de burta cand au auzit ca venim la ei in inbox cu tema asta. Altii s-au aratat intrigati. Sau amuzati. Cu cateva angoase am descins si noi in conturarea ei, va spunem deschis. Si poate tocmai de aceea a stat prin folderele interne ale IQads mai bine de un an. Se vor lasa publicitarii romani expusi la introspectie in public? Se vor uita ei in oglinda si ne vor spune ce vor vedea? Isi vor mangaia cu sinceritate complexele si le vor arata si celorlalti?

Raluca Feher nu s-a lasat deconspirata cu vreo emotie la purtator cand i-am propus acest itinerariu psihologic, ci a intrebat asa cum face ea de obicei, chit ca o intrebam despre de gay in reclame, branza, Bucuresti, fericire, politica sau chestii financiare grele:

Cand?

Marti, am zis noi. Si chiar azi ne-a raspuns. Cu bisturiul. Operatia pe publicitatea romaneasca a scos la iveala urmatoarele:

1. Publicitarii sunt un soi de fotbalisti ai meseriilor liberale din Romania.
2. Multi indivizi care populeaza satul creativ sunt niste analfabeti functionali camuflati in artisti.
3. La suprafata toata lumea ramane intr-o ciorbita de civilitate. Dedesubtul mesei se da la gioale, se barfeste, se suduie. 

Este doar un top 3. Cu restul va puteti delecta singuri:

Complexe cu care te-ai luptat in publicitate

Maica-mea m-a antrenat din burta sa fiu un monstru al competitivitatii. Sunt un pechinez crescut in concursuri de frumusete. Ca atare, odata iesita din adolescenta si intrata in campul muncii, am invatat cum e sa traiesti cu teasta prinsa intre cele doua talgere: complexele de superioritate pe partea dreapta si cele de inferioritate pe stanga.

Pe de-o parte toti erau prosti, imbecili, lenti, puturosi. Pe de alta parte aceleasi persoane erau norocoase, adulate, respectate, influente, cum mama dracului fac sa fie ascultati si io, care sunt de 89 de ori mai desteapta decat ei, nu reusesc?

Cand m-am angajat in publicitate stiam ca sunt mai buna decat toti, absolut toti colegii mei. Dar, nu-i asa, trebuia sa ii suport pe toti sefuletii inepti, toate colegele bagaboande, toti managerii descurcareti din sistem.

Eram isterizata de orbirea clientului care nu lua ideea mea. Aduceam toate problemele de la serviciu in pat, innebuneam pe oricine era la masa cu povesti despre cretinismul marketingului care nu intelege cat sunt de geniala. M-am intalnit de curand cu o amica, m-a felicitat. Mi-a zis: bai, tu stii cat de nebuna erai acum 8 ani? Mi-ai vorbit vreo 2 ore despre publicitate, despre cutarelu si cutarica de mi-am zis: saraca, uite in ce hal e asta. Dar acum pari mai bine. Bravo!!!

E drept ca mai am si acum rabufniri, dar in 79% din cazuri primesc cu liniste deciziile clientului. Singura suferinta ramane cea financiara. Dar ma pot convinge ca totul este spre binele meu si, daca nu a fost sa fie sa iau un client, el este cel care va pierde.

Deh, complexele de superioritate nu dispar atat de usor.

Aportul industriei

Este o lume extrem de superficiala. Multi indivizi care populeaza satul creativ sunt niste analfabeti functionali camuflati in artisti. Traiesc din reviste, site-uri de specialitate si referinte culturale hipsteresti. N-au auzit de Vonnegut. Nici de Naum sau Baricco. Dar atata timp cat pot sa dea 7 dume si sa mimeze inteligenta, totul e minunat.

Daca mi s-a intamplat ceva de cand lucrez in publicitate, este sa mi se erecteze si mai zdravan complexele de superioritate.

Conditia publicitarului roman

Ca in politica. Omul slab, fricos, nesigur este cel mai agresiv. Cel mai frecvent lucru este acoperirea incompetentei cu tupeu. Si netarmurita fatarnicie. La suprafata toata lumea ramane intr-o ciorbita de civilitate.

Dedesubtul mesei se da la gioale, se barfeste, se suduie. Am colegi care zambesc mieros cand ma vad dar cand am tras usa scot prastia cu rahat si tintesc de pe geam, feriti de draperie, sa cred ca e porumbelu' cel care s-a gainatat pe mine.

Evolutia complexelor

Uite asta este o intrebare la care pot sa raspund fericita cu Habar Nu Am. Publicitarul roman ca animal de feisbuc care isi pozeaza picioarele, mustatile sau pisicile se comporta dupa chipul si asemanarea poporului.

Nu stiu daca a evoluat asa, dar ce vad acum sunt niste indivizi manati de ambitii nemasurate, incercand sa arda etape si sa castige 3.000 de euro dupa 6 luni de cand s-au angajat prospaturi in agentie. Sunt impostori, degraba varsatorii de sange, se uita ca niste cotofene numai dupa sclipiciuri.

Stiu ca sun ca o baba d-aia care taie mingile cazute la ea in curte, dar nu cred ca generatia mea, a astora de 40-45 de ani, eram la fel de neloiali si tupeisti. Si sigur multora dintre noi, desi competitivi, le putea sa bage in ei steroizi ca atletii redegistii. Astia de acum nu au rusine.

Complexe specifice publicitarului roman

Complexele de superioritate pe care le vezi fluturate la majoritatea celor care lucreaza in publicitate vin din doua lucruri:

1. Banii.

2. Modelele industriei

Publicitarii sunt un soi de fotbalisti ai meseriilor liberale din Romania. Castiga multi bani relativ usor. Ceea ce te face sa te crezi superior celorlalti fosti colegi de facultate sau liceu care s-au dus la corporatie, trebuie sa isi puna camasa si au o singura vinere pe luna cand pot sa o arda si ei casual.

Banii au atras tot soiul de aventurieri, fosti chelneri, rock-staruri, poeti, multi ingineri, un numar important de securisti. Odata intrat in sistem, rotitele se invart si salariul creste, creste. Vii la 3 la birou si pleci la 1 dimineata, ai masa de ping-pong si canapea sa tragi un pui de somn, se fac petreceri cu bagabonteala, cum sa nu ti-o iei in cap si sa crezi ca filmuletul de 30 de secunde pe care l-ai facut a schimbat fata planetei?

Acum ajungem la punctul 2.

Modelele. Superstarurile publicitatii de la inceputul anilor 2000 numara printre ei cativa indivizi gaunosi, fanfaroni, excesiv de preocupati de imaginea lor. D-astia care iau cu 9 maini si dau cu un deget, dar iti scot pe nas ca tocmai ti-au dat cu degetul lor ala bun.

Cu un astfel de model de impostura, normal ca multi dintre astia tineri au crescut cu un "scopul scuza mijloacele" mereu la indemana, daca nu iau eu contul si banii aia, o sa ii ia altul, mai bine deci sa ii iau eu.

E plina piata de indivizi lipsiti de orice urma de etica, cetateni care ar vinde alcool la gravide si tigari la cancerosi spunandu-le ca moartea e doar o noua etapa a vietii. Dupa politica, publicitatea mi se pare cel mai infestat domeniu profesional.

Efecte

Sunt cativa oameni care au creat branduri adevarate, puternice. Restul sunt circarii. Revin cu comparatia cu politica. Am ajuns sa ii regretam pe ministrii Conventiei, am ajuns sa-l regretam pe Nastase, a existat un moment acum foarte putin timp cand oamenii au zis: nu am cum sa nu tin cu Ponta. Cam asta se intampla si in publicitate.

Aia de dinainte par mai putin cotcari ca astia de acum.

Complexele de superioritate grefate pe o persoana cu o educatie firava, venita dintr-o cultura a descurcaroseniei, combinate cu tupeu duc la omul nou din publicitate. E ceva distructiv pentru ca nu exista substanta, doar o amagire frumos colorata.

Cum au ajuns creativii sa faca parte din folclor, alaturi de hipsteri

Eu stiu multi nehipsteri. Dar sunt mai mosi, sunt d-astia care s-au retras intr-un birou de manager, nu mai baga la piciuri cot la cot cu lupii tineri.

Dar cum s-a lipit hipsterul de oamenii din publicitate mi se pare evident. E vorba de gusturimuzicale-hainite-carciumi-locuridemerslamare promovate de baetii din publicitate cu bani si cu barbi si fete imbracate vintage si tunse cu ciobu'.

O uniformitate a stilului contrazisa de clamata creativitate. Cred ca poti sa spui, atunci cand intri intr-un bar, cati lucreaza in publicitate doar vazand ce tipuri de sirete au la pantofi si in ce carcase isi tin smartphonurile.

Cum va priviti si cum sunteti priviti

Nu stiu ce sa raspund. Acum 8 ani, 96% dintre prietenii mei lucrau in publicitate. Acum as zice ca maxim 30%. Si sunt prietena cu astia 30% tocmai pentru ca nu sufera de bolile descrise mai sus. Sunt oameni care citesc, care au vieti bogate, care nu sunt turnati in formele impuse de industrie.