Edenred dezvăluie o nouă identitate vizuală globală

Edenred dezvăluie o nouă identitate vizuală globală

Liderul mondial în soluții tranzacționale pentru companii, angajați și comercianți își redefinește toate soluțiile din cele 42 de țări în care activează sub brandul Edenred.

Edenred, cea mai mare companie emitentă de carduri și tichete preplătite pentru companii și organizatii, a finalizat în luna iunie un proces amplu de rebranding și a dezvăluit noua sa identitate globală, unificându-și produsele și soluțiile sub umbrela unui brand unitar și solid, care aduce zilnic valoare pentru angajați, companii, organizații și comercianți parteneri.

 

Bertrand Dumazy (Președinte și Chief Executive Officer al Edenred) a declarat: "Lansarea noii noastre identități vizuale este o etapă importantă în transformarea Edenred. Tranziția Grupului către un ecosistem integral digitalizat ne-a determinat să creăm o nouă identitate de brand, puternică, semnificativă și unitară".

 

Cele 250 de produse și servicii dezvoltate de Grupul Edenred, inclusiv produsul cheie, tichetul de masă Ticket Restaurant, au primit o nouă imagine și o nouă identitate vizuală.

1.500.000 de angajați, 35.000 de companii, 200.000 de specialiști în HR și finanțe, 60.000 de comercianți parteneri în România, alături de 43 de milioane de angajați, 750.000 de companii și organizații și 1.4 milioane de comercianți din 42 de țări, vor descoperi o nouă imagine a tichetelor, cardurilor și soluțiilor Edenred.

Dana Sîntejudean (Director General Adjunct al Edenred România) spune:
"Edenred România a construit în ultimii ani soluții moderne pentru companii, în special în sfera beneficiilor extrasalariale și a administrării cheltuielilor de afaceri. Acum este timpul să ne reinventăm și să inovam în felul în care sprijinim noile moduri de lucru ale companiilor, angajaților și comercianților. Noua noastră identitate vizuală, culorile vibrante și stilul modern de comunicare se aliniază atmosferei de efervescență și dinamism care marchează tranziția companiei noastre către un viitor digital".

 

Noua semnătură globală « We connect, you win » reflectă transformarea Edenred într-o companie digitalizată, care construiește rețele și conexiuni prin care toți cei implicați au de câștigat : angajații au o putere de cumpărare sporită, companiile își optimizează costurile, iar comercianții obțin venituri suplimentare. Universul grafic Edenred a fost reactualizat în întregime iar noul logo Edenred va figura de acum pe toate soluțiile Grupului, respectiv carduri, aplicații mobile, platforme online sau tichete emise pe suport hârtie.

Folosind bulina roșie, care a fost semnul vizual distinctiv al companiei încă de la lansarea produsului Ticket Restaurant în anii 1960, noul logo-ul Edenred înglobează toate atributele noului brand: simplu, digital, universal, îndrăzneț și conectat.

"Trecerea Grupului către un univers digital ne-a condus spre crearea unui nou brand mai puternic, vibrant și modern. Business-ul nostru evoluează foarte rapid, am pornit de la beneficiile extra-salariale, iar acum ne concentrăm asupra soluțiilor care țin de mobilitate, am fost o companie B2B, iar în prezent am devenit B2B2C, și, nu în ultimul rând, facem tranziția de la tichete de masă pe suport de hârtie, către un business digital. Așadar, într-un viitor digital, identitatea noastră trebuie să țină pasul, pentru a putea spune noua poveste Edenred", spune Andreea Meiroșu (Marketing and Communications Manager Edenred România).

 

Cele peste 3.000 de mărci de soluții pe care Edenred le avea în portofoliu generau dificultăți în gestiune și în elaborarea ofertelor comerciale, lăsând pe planul doi brandul Edenred.

"Obiectivul proiectului de rebranding este să evidențiem brandul Edenred, să-l poziționam mai clar în mintea clienților și să construim o ofertă comercială coerentă", a adăugat Andreea Meiroșu.

 

Edenred este liderul mondial în soluții de tranzacții pentru companii, angajați și comercianți. Fie că sunt derulate prin card, aplicații mobile, platforme online sau tichete, toate aceste soluții înseamnă putere de cumpărare crescută pentru angajați, costuri optimizate pentru companii și venituri mai mari pentru comercianții afiliați. Portofoliul Edenred este construit în jurul a trei linii de business: beneficii pentru angajați, soluții pentru flote și mobilitate, și soluții complementare (plăți corporate, soluții de incentivare li recompensare și programe publice sociale).

Listată la bursa Euronext Paris, Edenred activează în 42 de țări, având aproape 8.000 de angajați. În 2016, volumul tranzacțiilor asigurate de Edenred s-a ridicat la aproape 20 miliarde euro, din care 70% au fost derulate prin card, dispozitive mobile sau online.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Sectiune

Dictionar



Branded


Related