[Pauza de poezie] Alex Văsieș: Decât blocat de structuri, mai bine un semi-marginal care își face distracția pentru câțiva oameni

Cel mai probabil voia sa impresioneze vreo fată, așa că pe la 16-17 ani Alex Văsieș a început cu niște pastișe după Blaga, mixat cu faze misterioase din romanele polițiste de duzină. Din acest experiment, a rămas cu nevoia de a se exprima. Și a tot scris. A debutat în 2012, la 19 ani, cu Lovitura de cap, iar în 2016 a publicat Instalația. 

Apropo de aura exotică pe care o au în prezent poeții, combinată cu melancolia unei specii pe cale de dispariție, Alex spune că nu dispare nimic din poezie: Totul se păstrează și e reasimilat permanent, e o rețea foarte vie, cu subterane spectaculoase.

Celor care o cunosc puțin spre deloc, le recomandă poezia Dafne, de Andrei Doboș. Iar publicitarii din România au câteva versuri la final, care se explică singure. 

Primele poezii

Am început să scriu prin clasa a X-a, deci când aveam în jur de 16-17 ani. Nu aș putea spune precis când sau cum s-a declanșat, cel mai probabil vrând să impresionez o fată – am început cu niște pastișe după Blaga, mixat cu faze misterioase din romanele polițiste de duzină pe care le împrumutam de la Biblioteca Județeană din Bistrița și din care reușeam să consum câte 2-3 pe săptămână.

Apoi, întâmplător, am intrat la un eveniment care se ținea la sinagoga din oraș (aici țin minte precis că era vorba de o lectură de poezie contemporană a lui Claudiu Komartin împreună cu Gabriel Daliș) și am început să mă raportez tot mai serios la ce scriau poeții tineri și la ce se întâmpla în zonă, pentru că simțeam că era acolo un spațiu care mi se potrivea și în care m-aș fi putut exprima. Mă gândesc acum: de ce nevoia asta de a mă exprima? Chiar nu știu.

Și așa, ușor-ușor, cred că au început să se transforme și textele mele – atât prin lecturi, cât și  prin câteva întâlniri cu poeți contemporani (cărora, se știu ei, le mulțumesc pentru disponibilitate și support).

Din punctul ăsta, e destul de simplu: iei un premiu la un festival, te cheamă cineva la o lectură, îți apar textele într-o revistă și te trezești că apare și numele tău alături de cele ale altor tineri poeți considerați promițători și promovați, cu o generozitate surprinzătoare, de către cei care fac oarecum parte din establishment, dacă există așa ceva în poezia contemporană.

Prima carte publicată

Sincer să fiu, m-am bucurat să văd că există ceva (în cazul ăsta o carte) pe care apare numele meu, dar care cumva nu mai ținea de mine, odată ce fusese publicată și lansată.

După două-trei săptămâni am început să mă obișnuiesc cu ideea și să nu mi se mai pară cine știe ce – e, la urma urmei, vorba despre una din miile pentru care nu știi sigur dacă merită să se taie sau nu copacii.

Dar, all in all, pentru un băiat de 19 ani, cât aveam atunci, a fost o bucurie, mai ales pentru că prin asta simțeam că îmi justific prezența în anumite medii, că e altfel să mă întâlnesc chiar și cu poeții de vârsta mea și să mă apropii de ei. Ceea ce acum mi se pare o exagerare. Cred că ne-am fi putut apropia la fel de bine și fără cărți publicate, de exemplu mergând împreună la o petrecere sau cu mașina într-un trip la țară.

Poezia e pe cale de dispariție sau trăim în cele mai creative vremuri?

Referitor la cele două tabere, mi-e greu să cred că i-aș putea convinge pe cei din prima că nu au dreptate. E la fel ca tabăra celor convinși că tinerii nu mai citesc, deși îi văd prin metrouri, autobuze, trenuri cu cărți în mâini sau cu telefoane, scrollând din text în text.

De dispărut nu dispare nimic din poezie, totul se păstrează și e reasimilat permanent, e o rețea foarte vie, cu subterane spectaculoase. Iar de apărut, apar tot timpul, cel puțin pentru mine, surprize și revelații bruște, care mă conving să fiu încă atent la fenomenul ăsta.

Poeții și locul lor

E adevărat că poetul nu mai are, poate, în societatea de azi, un rol foarte vizibil, dar mi se pare mai bine așa. Decât blocat de structuri, mai bine un semi-marginal care își face distracția pentru câțiva oameni care se apropie de el fără așteptări sau constrângeri.

Poezia dincolo de cărți

Cred și eu că există forme de poezie peste tot și că trebuie doar să fii puțin atent și relaxat ca să o observi. Personal, dincolo de cărți, mă interesează în mod special cum pot comunica artele vizuale, muzica, sau chiar arhitectura cu discursul literar, în sens larg, și cu cel poetic, în particular.

Forme noi

Nu scriu poezii pe Facebook, poate eventual mai dau un share la câte o poezie care îmi place, dar destul de rar, iar la tot ceea se întâmplă în online nu aș zice că mă raportez ca la o interacțiune cu publicul, asta și pentru că publicul de poezie e, în sine, restrâns și nișat.

Mă gândesc mai degrabă că poate există câțiva oameni care sunt curioși să vadă ce mai postez pe diferite rețele, dar că asta nu are legătură cu faptul că eu aș fi poet. De aceea prefer mai bine să le dau muzică frumoasă decât poezii.

Cum a schimbat online-ul lumea poeziei

Online-ul a schimbat radical lumea poeziei. De la accesibilitatea la informație fără precedent, până la facilitarea interacțiunii, nu atât cu publicul, cât a scriitorilor cu scriitorii.

Faptul că au existat, și încă mai există, forme de cenacluri literare online, faptul că primești constant recomandări și feed-back de la oameni în care ai încredere sau pe care îi admiri dpdv literar, pe mine, cel puțin, m-a ajutat și încă mă ajută enorm.

Poezia contemporană din România

Părerea mea e că, cel puțin în ceea ce privește poezia românească, ne aflăm într-un moment foarte bun. De la poeții douămiiști (dintre care i-aș menționa aici pe Claudiu Komartin, Dan Coman, Ștefan Manasia sau Dan Sociu, cu părerea de rău că îi exlud pe mulți alții care ar merita să fie enumerați), până la tineri poeți nedebutați și care merită toată atenția (Mihnea Bâlici, Mircea Andrei Florea sau Teona Galgoțiu), trecând prin Vlad Moldovan, Cosmina Moroșan, Andrei Dosa, Radu Nițescu sau Vlad Drăgoi, oricine e interesat îi poate căuta pe cei numiți, iar de aici să meargă mai departe pe alte link-uri, pentru a se convinge că discursurile sunt atât de variate și de specifice încât orice cititor – fie el un inițiat sau nu în poezia contemporană – poate găsi ceva care să îi placă.

Firul comun

Se tot vorbește că poezia românească contemporană (mai ales a celor cumva neîncadrați încă într-un curent sau un spațiu de influență, spre deosebire de discursurile etichetate deja drept expresioniste sau mizerabiliste etc.) s-ar afla într-o zonă asimilabilă ba postumanismului, ba unei noi ipostaze formaliste.

Pentru mine, cum am zis și mai sus, există atâtea variante și formule, încât nu m-aș hazarda să fac încadrări sau să caut neapărat un singur fir descriptiv. Cred că există afinități literare și extra-literare, care pot fi observate citind poezia românească publicată cam după 2000 încoace.

Vibe-ul militant

Sincer, nu mă situez nicicum în toată dezbaterea. Prefer să citesc eseuri sau studii pe teme socio-politice, decât poezii militante. Dar poate e doar o fază, iar peste cinci-zece ani o să zic exact invers.

Promovare

Eu nu mă prea promovez, mi se pare că nu e treaba mea. I-aș promova, în schimb, pe alții, cu cea mai mare plăcere.

Mix de artă și publicitate (Ca aici)

Nu am participat și nici nu știam de proiectul ăsta, mulțumesc că mi l-ați arătat. Cred că aș participa și eu. Cât despre condiții, nu cer foarte multe, câteva sute de euro și să simt că proiectul meu e potențat de noul context.

Cine citește poezie în 2017

Nu știu cum să răspund la aceste întrebări fără să fiu puțin patetic. În 2017, poezia e citită de câțiva oameni – nu foarte mulți, aș îndrăzni să spun că în proporție de 60-70% se și cunosc ei între ei – pe care îi unește poate sentimentul că fiecare întâlnire și discuție despre poezie e clandestină și într-o oarecare măsură stranie pentru că reușește, la fel ca muzica, la fel ca alcoolul, să apropie niște oameni care altfel ar trece unii pe lângă alții fără să se observe.

Primele poezii citite

Mi-e greu să trimit punctual la o poezie sau alta, așa că o să dau mai degrabă niște nume de autori. Cum am spus și la întrebarea 1, a fost important să-l citesc sau să-l aud citind pe Claudiu Komartin, apoi pe Dan Coman, Dan Sociu, Ștefan Manasia, dar și, dintre străini, lecturi mai clasice gen Pessoa, Eliot, Ginsberg sau Elizabeth Bishop.

Pentru cei care citesc puțină poezie (sau deloc)

Vă recomand poezia Dafne, de Andrei Doboș. Poate fi citită, împreună cu Aforisme și sfaturi, de același autor, aici.

O recomandare pentru publicitari

Nu doar publicitarii, dar mai ales ei, ar trebui să îl citească pe Andrei Dósa. Vă las mai jos o poezie de el, care argumentează în locul meu de ce:

the markets are earning while the winds keep turning

ur face so disco

nasul pudrat

gene dungate ca șosetele elevelor

sclipici pe pomeți

două fructe din pixeli răcoroși

în adâncul frunții

două statuete oscar

contopite în sărut

ce visezi ce visezi

că vântul se schimbă

risipește smogul

orașului nostru

lumină galbenă intermitentă

noaptea nu-i nimeni

în intersecții