[Pauza de poezie] Livia Ștefan: Am avut, am și voi avea tot timpul mesaje sociale în poeme, mi se par inevitabile

Pentru noi, ceilalți, poezia e pauză. E un univers paralel, în care evadăm. Din interior, însă, se vede altfel. Poezia e mișcare constantă, spune Livia Ștefan. E peste tot. Tocmai de aceea, o caută în toate formele și mediile. Face parte din cei care mixează poezia cu muzica, de exemplu, și colaborează cu trupa Oedip Piaf, căutând stări alternative, scrie poeme plimbându-se pe Google Street View sau direct în online, aproape de cititori, fotografiază.

A publicat primul volum, re.volver, în 2012, iar în 2016 a apărut semnată de ea Lolita32. Unii spun că versurile ei sunt ”mânioase”, alții o numesc o ”poetă nervoasă”.

dar câtă vreme
n-ai un copil care
să te dea afară la bătrânețe
ca o flegmă rămasă în gât
ești la adăpost

câtă vreme
ești defect
ești la adăpost

(Din Patru pești, „Lolita 32”)

Livia crede că artiștii își pot face simțită mai  bine prezența în societate, invadând spațiul, cu toate resursele de care sunt capabili. Și că în România e nevoie de agenți literari și manageri, pentru că, deși poezia se schimbă și evoluează, la capitolul promovare, a rămas în urmă.

Primele poezii

Am început să scriu în generală - eternele compuneri. Şi, pentru că primeam numai 10 cu felicitări de la doamna învăţătoare, am început să primesc şi comenzi de la colegi.

Prima poezie am scris-o printr-a noua. O colegă de-ale mele a fost atât de mişcată şi emoţionată de ce-a citit, că s-a dus să mă toarne profei de română. Care m-a desfiinţat pe loc, în faţa întregii clase. A fost cel mai mişto cadou pe care un poet începător îl poate primi. Am scris constant după asta.

Prima carte publicata

re.volver, în 2012, la Casa de Pariuri Literare. Aveam emoţii dar eram şi foarte nemulţumită de mine şi de carte. Însă tot amânasem debutul şi m-am săturat la un moment dat de atâta autocritică şi am zis fie ce-o fi, hai să-i dăm drumul! Nu mă așteptam la nimic dar am primit reacții și ok și mai puțin ok, ceea ce a fost foarte bine.

Poezia e pe cale de dispariție sau trăim în cele mai creative vremuri?

Eu nu am crezut și nu voi putea vreodată să cred că poezia e pe cale de dispariție. E ca aerul. Mereu acolo, chiar dacă nu mereu conștientizăm că respirăm. Și poezia e, cred eu, mișcare constantă.

Evoluează și își modifică forma și conținutul în funcție de peisajul socio-cultural. Ceea ce e normal. Acum observ că a apărut o muzicalitate mai pregnantă și a reapărut rima. Ca și în modă, sunt cicluri care uneori revin.

Poeții și locul lor

Nu știu să răspund clar nici măcar pentru mine la întrebarea asta. Eu muncesc, îmi împart viaţa între necesarul 9to5 și celălalt program, neclar și haotic. Și mă surprinde mereu când cineva îmi spune "credeam că tu ești artista boemă, fără job, fără chirii și chestiile oamenilor normali".

Presupun că e o imagine care a rămas din perioada romantică și va mai rămâne. Ca o prejudecată aproape. Dar și pentru noi e esențial să ne întreţinem cumva.

Poezia, dincolo de cărți

Peste tot, poezia e peste tot. Și pentru că e mișcare constantă, da, se schimbă mereu. Și dacă te uiţi la peisajul ăsta e cam ca tabelul lui Mendeleev, la care va mai fi descoperit și adăugat câte un nou element chimic, între toate celelalte elemente existând interacțiuni sau respingeri.

Forme noi

Da, pentru că e cel mai amplu mediu de desfășurare a lucrurilor. Ajunge mult mai rapid în faţa oamenilor, asta e sigur.

A schimbat online-ul lumea poeziei?

Păi, e mai ușor cu documentarea, cu accesul la informaţii de tot felul. De exemplu, unele poeme le-am scris după ce m-am "plimbat" prin diverse orașe cu Google Street View, altele după ce am ascultat obsesiv piese abia descoperite, sau după ce am văzut filme de care habar n-aveam,  sau fotografii care mă bagă în diverse stări,  chiar și în urma unor articole care mă enervează și mă pun la treabă. Fără toate astea, cred că aș fi fost mai săracă.

Poezia contemporană din România

Ca fiecare peisaj generaţional. Au fost optzeciștii, douămiiștii, unii dintre ei s-au readaptat, alţii nu, acum sunt post-douămiiștii, sau cum i-or numi criticii.

Temele sunt altele, cenzura nu mai există de multă vreme, cum nu mai există nici furia de la începutul anilor 2000.

Sunt unii care explorează post-umanul. Și, pentru ca suntem câţiva care încercăm să completăm poemele cu diverse alte arte, cum ar fi muzica (eu colaborez foarte bine cu trupa Oedip Piaf și obţinem astfel pentru poezie și expresii și stări alternative, pe care ea singură nu le poate atinge), asta clar este o direcţie și, pe lângă asta,  sper să fie din ce în ce mai prezent și la noi fenomenul de slam poetry.

Firul comun

Cred că e vorba de ceva subtil, care ţine de peisajul socio-cultural și de identitatea istorică, deși nu părem chiar conștienţi de lucrul ăsta, însă traumele lăsate de comunism și neclarităţile democraţiei proaspăt obţinute, de exemplu, s-au făcut simţite în toată poezia noastră ca un background comun. Era inevitabil, nu aveam de ales.

Acum totul e cumva conectat la mediul online, asta e mașinăria ale cărei elemente, cum ar fi un limbaj specific, poate mai tehnicizat, sau o alienare datorată ei, astea sunt lucrurile care par prezente mai mult sau mai puţin în textele multora.

Vibe-ul militant

Vibe militant va fi tot timpul. Sunt sisteme necesare și lipsa lor sau proasta organizare a acestor sisteme afectează și manifestările artistice. Pentru că totul se schimbă sau pentru că totul ar trebui să se schimbe și, cum nu se schimbă într-un sens evolutiv pozitiv, te simţi obligat să reacţionezi.

Eu cred că am avut, am și voi avea tot timpul mesaje sociale în poeme, mi se par inevitabile, pentru că mereu reacţionez la mediul din jur, mediu care mă influențează în tot ce fac, în tot ce gândesc.

Și cred că, pentru mine cel puţin, e ca un fel de obligaţie să critic toate aspectele dăunătoare ale societăţii, să arăt cu degetul tot ce e negativ și stricat și toate efectele lucrurilor nocive sau traumatice pe care le suportăm.

Plus că eu cred că poezia e un conductor foarte bun pentru idei noi, că poate fi oferi răspunsuri și atitudini  împotriva prejudecăților, că e un mediu empatic, nu neapărat sensibil și/sau romantic.

Da,  poate uneori e un mediu oarecum violent sau prea sincer pentru oamenii care au învăţat să privească în altă parte când e ceva în neregulă, asta numesc eu poezie punkistă. Cum e și rappul, cum sunt grafittiurile lui Banksy, e un alt mediu în care cine are un mesaj de transmis îl transmite și aici mă situez.

Cum pot artiștii să își facă simțită prezența mai bine în societate?

Invadând toate spaţiile. Cu toate resursele de care sunt capabili.

Promovare

Stăm cam prost la capitolul promovare, nu ştiu din ce cauză, dar nu reuşim să ne vindem marfa. Avem nevoie de agenţi literari, de manageri, eu una cred foarte mult în lucrul ăsta. Ca toată lumea, mă promovez pe Facebook, dar îmi place mult de tot când sunt faţă în faţă cu publicul și ne hipnotizăm reciproc și facem transfer de energie. E un sentiment superb.

Proiecte artistice, mix de artă și publicitate

Nu am participat, dar aş participa. O condiţie ar fi ca, în anunţurile de angajare, companiile publicitare să nu mai menţioneze în anunţurile de angajare chestii de genul: "eşti poet? dacă da, nu aplica, nu vrem poeţi".

Cine citește poezie în 2017

Poeţii -poezia. Profesorii şi elevii - programa şcolară. Studenţii - examenele.  Rudele, apropiaţii şi prietenii (nu toţi) poeţilor - unii din curiozitate, alţii mai mult din obligaţie, alţii pentru că legături de sânge. În rest nu ştiu.

Primele poezii citite

Elena Farago - Căţeluşul şchiop, Gândăcelul. George Coşbuc - Mama. Şi toate eprigramele  şi poezioarele din singurul număr Urzica pe care îl aveam în casă.

O recomandare pentru cei care citesc puțină poezie (sau deloc)

Le-aș recomanda Bukowski pentru că e printre puţinii care fug de metafore și a scris despre viaţă, societate și individ simplu și sincer. O poezie deloc pretenţioasă/ preţioasă, nefardată, enervantă, vulgară, delicioasă. Le-ar face poftă de mai mult :)

Las aici o mostră:

8 count

from my bed
I watch
3 birds
on a telephone
wire.

one flies
off.
then
another.

one is left,
then
it too
is gone.

my typewriter is
tombstone
still.

and I am
reduced to bird
watching.

just thought I'd
let you
know,
fucker.

Un poet pentru publicitarii din Romania

Răspunsul e tot Bukowski. Pentru că, deși arogant, ca foarte mulţi publicitari, aroganța lui e de altă factură.

Iar publicitarii ar trebui să conștientizeze, de exemplu, că filosofia puterii nu are ce cauta intr-o reclamă la hârtia igienică, e o aberație și numai Bukowski e suficient de tâmpit să îţi arate adevărul ăsta.

Și că procesul creativ închistat în idei puerile care să mulțumească clientul e de fapt o atitudine greșită.

Stereotipurile și prejudecățile despre consumatori pot fi ușor contracarate prin educarea clientului. Lucru de care toate agențiile de publicitate se cam feresc.

Totul  înzorzonează excesiv într-o reclamă, când lucrurile ar putea fi mai simple, mai sincere. Și Bukowski ar mai putea funcționa ca paleativ împotriva frustrărilor acumulate de publicitari. Măcar atât :)