Puține lucruri pe lumea asta sunt mai dezgustătoare decât cruzimea față de animale. Sau uciderea lor fără noimă. ”Nu-ți face chip cioplit sau blăniță de nurcă” ar fi trebuit să sune porunca a doua a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, cunoscuta organizație PETA luptă încă de la începutul anilor 80 pentru drepturile acestor animale chinuite.
Dar când șmecheria bate mărinimia, chiar și PETA trebuie trasă zdravăn de ureche. Însă și aici părerile sunt împărțite, așa că iată povestea pe scurt.
Contractați de către PETA, se pare că niște oameni talentați la grafică video au făcut un filmuleț cu o pisică drăgălașă care este pusă să facă giumbușlucuri pentru stăpânul său. La un moment dat, pisica își dezamăgește publicul (format din același stăpân), așa că este luată la bătaie. Bătaie serioasă. Nu punem filmulețul, nu se cade. Cum spuneam, nu este real, ci făcut cu softuri deștepte, folosite ca să manipuleze.
Întrebarea care se impune este: e ok? E ok să folosești trucuri de genul ăsta, care mizează pe șoc și groază, ca să-ți atingi o țintă, de altfel, nobilă? Păcălești publicul, dar oroarea și revolta provocate pot duce la salvarea unor animale. Sau există și alte repercusiuni aici?
În defintiv, PETA este un acronim pentru ”People for the Ethical Treatment of Animals”. Cuvântul ”etic” ar trebui să le dea de gândit celor care se ocupă de PR-ul organizației, chit că promisiunea lor este față de animale, nu față de oameni.
PETA are la activ isprăvi de genul ăsta, care te fac să-ți pui mâna la gură și să clatini din cap, mai mult decât contrariat. În luna mai a anului trecut, o campanie care dorea să atragă atenția asupra produselor din piele de animal a șocat destule firi mai sensibile.
Un alt moment zbuciumat din istoria PETA este campania în care au comparat tragedia Holocaustului cu viețile scurte și nu prea ofertante ale animalelor pe care le mâncăm: porci, vite și păsări.
Iar în 2010, în Times Square din New York, au pus la cale un protest împotriva supermarketurilor care vând carne. ”Chewing and swallowing the skin and muscle of a murder victim."
Explicația PETA pentru utilizarea recurenta a acestui stil de tactici de comunicare este următoarea:
Vom face mereu lucruri extraordinare pentru ca lumea să afle de acest fenomen, al cruzimii față de animale. Pentru că am învățat din proprie experiență un lucru: presa, din păcate, nu consideră suferința animalelor îndeajuns de importantă pentru a-i acorda atenție. Uneori, este nevoie să zdruncinăm oamenii pentru a-i face să discute, să dezbată, să pună sub semnul întrebării status quo-ul și, evident, să facă ceva.
Așadar, încercăm să aducem acțiunilor noastre culoare și controversă, pentru a ne bucura de tiluri de presă în toată lumea. Scopul este unul singur: mesajul nostru de iubire față de animale să ajungă la cât mai mulți oameni. Această abordare s-a dovedit a fi foarte eficientă: în cele trei decade dc când PETA există, am crescut și am devenit cel mai mare grup de drepturi ale animalelor din țară [n. red. USA], cu peste 6,5 milioane de membri și susținători în toată lumea.
Cu informațiile în față, cu istoricul organizației și explicațiile sale, fiecare dintre noi își poate face o părere. Eterna întrebare, deci: e în stare scopul să scuze mijloacele sau nu?
