[Pauza de poezie] Doina Ioanid: Să scoatem poezia de pe raft, s-o aducem în cetate, chiar în calea oamenilor

[Pauza de poezie] Doina Ioanid: Să scoatem poezia de pe raft, s-o aducem în cetate, chiar în calea oamenilor

Am avut această idee ciudată la IQads să facem loc în viețile noastre aglomerate și feedurile pline de știri apocaliptice și mintea ocupată cu mailuri și to do-uri pentru o pauză de poezie. Și să întrebăm poeții din România: ce s-a schimbat? Unde e poezia acum, cine îi sunt cititorii, care sunt formele ei noi, cât s-a lăsat cucerită de internet? 

Doina Ioanid spune că poezia nu este deloc pe cale de dispariție. Din contră. S-au schimbat, însă, câteva lucruri importante:

Mizerabilismul crunt s-a temperat, a apărut acea poezie tranzitivă care tinde spre zero expresivitate sau acea poezie necreativă și continuă să apară cărți de poezie de o expresivitate foarte personală.

Doina scrie poezie din adolescență. A debutat individual în 2000, cu Duduca de marțipan, și apoi drumul a fost lin: E vremea să porți cercei (2001), Cartea  burților și a singurătății (2003), Poeme de trecere (2005), Ritmuri de îmblînzit aricioaica (2010), Cusături (2014) și, mai nou, Cele mai mici proze.

E loc pentru poezie, spune ea. Doar că ar trebui scoasă uneori de pe raft, pentru a se întâlni cu oamenii. 

 

Poezia în 2017

Mi-e greu să spun ce anume s-a schimbat. E un peisaj în mișcare. Cred că e o poezie variată, de la cea așa-zis minimalistă, la poeme în proză, la poeme cu jocuri de limbaj sau la o poezie socială sau neagră sau la cea voit inexpresivă. Dar asta e o generalitate, iar pe mine mă interesează vocile personale.

Cît despre cititorii ei, cred că încă există și pot fi atrași și alții. În mod cert. Cît privește receptarea din partea cititorilor, asta-i mai greu de contorizat. Poate pe canalele de socializare e mai ușor.

Prezența scriitorilor în societate este vizibilă. Sînt tîrguri, festivaluri, lansări de cărți, diverse evenimente, cluburi de lectură, unde oamenii vin. Mai sînt și ceva emisiuni la radio și televiziune. Sînt și dezbateri publice, cu implicații sociale.

Dar această vizibilitate rămîne într-un anumit cerc, nu se poate compara cu vizibilitatea vedetelor de cinema, de televiziune sau cu a fotbaliștilor și tenismenilor.

Despre poemele mele, aș spune că există nuanțe și tonuri diferite de la un volum la altul, după cum și temele, poveștile și felul de a le trece poetic variază. E și normal să fie așa, odată cu trecerea prin lume și prin viață, care aduce experiențe, perspective și lecturi variate.

 

Primele poezii

Cînd am început să scriu eram adolescentă și scriam ca o adolescentă, cu efuziuni sentimentale, cam à la Magda Isanos, cu influențe din Arghezi sau Bacovia sau Baudelaire.

Cu vremea, cu lecturi, cu participări la cenaclul Litere, condus de Mircea Cărtărescu, cu discuții cu prietenii sau cu fostul mea soț, Mihai Ignat, drumul spre poezie s-a conturat mai bine.

Dar el a fost însoțit de un travaliu interior, de o căutare a mea, de un parcurs intim, care a durat destul de mult, dacă mă gîndesc că primul volum individual a fost în 2000, cu Duduca de marțipan.

Drumul a fost destul de lin, am avut receptare bună, lecturi. Volumele au venit apoi de la sine: E vremea să porți cercei (2001), Cartea  burților și a singurătății (2003), Poeme de trecere (2005), Ritmuri de îmblînzit aricioaica (2010), Cusături (2014) și, mai nou, Cele mai mici proze. Toate aceste volume au ținut în primul rînd ritmul cu un traseu interior, dar și cu o perspectivă asupra lumii, care, firește, s-a modificat și ea de la un volum la altul, fără ca asta să facă vreun deserviciu vreunui volum anterior al meu.

Volumele au fost, de altfel, percepute ca mici romane ale unei deveniri feminine și ale diverselor raportări personale la lume. Ele creează un univers personal bine conturat, o voce inconfundabilă, după cum au remarcat mulți critici. Apoi au urmat traducerile în alte limbi, participările la festivalurile din alte țări, care au fost o binevenită confirmare și în afară. Am avut cronici în reviste precum Quinzaine littéraire sau La Nouvelle Quinzaine Littéraire sau Magazine littéraire. Am fost nominalizată la Premiul liceenilor din Franța, Le Prix des Découvreurs. Am avut parte de un feedback bun. În plus, turneele de lecturi m-au ajutat să descopăr alte peisaje poetice. Ca și traducerile făcute de mine din alte limbi.

 

Prima carte publicată

Prima carte individuală a fost Duduca de marțipan. Am fost evident foarte fericită. Lucrasem mult la carte. Trimisesem prin poștă, la concursul „Prima verba“, de la Univers, chiar înainte de data limită. Cînd am aflat că am cîștigat, a fost o eliberare (îi dădeam cărții drumul în lume), apoi a fost fericire de a vedea cartea tipărită, obiectul în sine. Dar era și o ușoară uimire și o treptată obișnuință de a se vorbi despre mine. A trebuit să mă obișnuiesc și cu cititul în fața publicului. A fost în același timp ca și cînd m-aș fi văzut și din exterior, oglindită de alții.

 

Poezia e pe cale de dispariție sau trăim în cele mai creative vremuri?

Eu cred că poezia nu-i deloc pe cale de dispariție. Apar cărți dintre cele mai diverse. În ce mă privește, mă simt foarte confortabil pe axa poeziei.

N-aș putea să spun clar ce dispare și ce apare. Cred că mizerabilismul crunt s-a temperat, a apărut acea poezie tranzitivă care tinde spre zero expresivitate sau acea poezie necreativă și continuă să apară cărți de poezie de o expresivitate foarte personală.

 

Poeții și locul lor

Poeții sînt văzuți ca o minoritate. Dar ei au locul lor, publicul lor. Și eu cred că perspectivele și sensibilitățile, limbajele poetice aduse de ei sînt perceptibile, chiar dacă în cercuri restrînse.

Sigur că lucrurile stau altfel față de cum era înainte. Trăim alte vremuri, ofertele culturale sînt tot mai diverse. Uneori tinde să predomine aspectul material sau comercial. Poate ar trebui să învățăm de la alții cum să aducem mai mult public pentru poezie.

 

Poezia, dincolo de cărți

Desigur, se poate găsi poezie în graffiti, în reclame etc. Și e foarte bine, dar sînt doar frînturi, unele chiar efemere. Există, însă, o poezie nouă, vizuală, o poezie grafică. Există video-poemuri. Dincolo de cărți, poezia o poți găsi și în filme, și pe stradă sau într-un peisaj. Totul e să știi să asculți și să vezi.

 

Forme noi

Am încercat performance-uri. Unul l-am făcut la Sibiu, în 2007, cu fusta de poeme, altul l-am făcut la Bienala de poezie de la Liège, în 2012, altul de curînd, cu un fel de poezie cîntată. Pe Facebook/online nu scriu poezie. Întîlnirea cu publicul e întodeauna o bucurie și, cu vremea, am ajuns să mă simt la largul meu.

 

A schimbat online-ul lumea poeziei?

Cred că da, există o influență a online-ului, deși nu tot ce se scrie online este și bun. Dar sînt bloguri, site-uri bune de poezie sau despre poezie mi care și promovează poezia. Pe mine nu m-au influențat direct, dar m-am bucurat să descopăr, printre altele, de exemplu, site-ul Poet Hunter sau cel al Poetry Foundation sau site-uri ale unor festivaluri importante.

 

Poezia contemporană din România

Poezia contemporană din România este efervescentă, variată. Personal, mie îmi plac multe lucruri. Nu prea îmi place poezia exhibiționisră, după cum nu-mi place nici cea ternă sau necreativă. În rest, criteriul valoric după care mă ghidez este cel al vibrației poetice.

 

Firul comun 

Nu aș vrea să vorbesc de un fir comun. Sînt poate lucruri în comun ale poeților români contemporani. Și de fapt e bine că nu există un fir comun, că e o poezie radiantă, nu uniliniară.

 

Vibe-ul militant

E bine să existe acest vibe militant artistic. E bine ca el să nu pice prea mult în discursul social-politic sau ideologic, ci să fie făcut cu alt tip de expresie, cel poetic, altfel se dublează ineficient un discurs. Plus că limbajul poetic are atuurile lui, e mai percutant decît un discurs social sau politic.

Arta a avut întodeauna un mesaj, mai exhibat sau mai subtil. Important este să existe acea undă și vibrație poetică, o imagistică sugestivă. Sigur, se poate răcni și ca la megafon, dar ce sens ar avea? Cît despre arta pentru artă, pe mine nu mă prea încîntă. Dar nu cred că sînt printre poeții contemporani paranasieni sau calofili înveterați.

 

Cum pot artiștii să își facă simțită prezența mai bine în societate?

Să scoatem poezia de pe raft, s-o aducem în cetate, chiar în calea oamenilor. Asta nu înseamnă să neglijăm lectura personală.

De exemplu, Michaël Vandebril (poet belgian de expresie neerlandeză și director al festivalului Felix Poetry) mi-a vorbit (am și văzut) despre cum poezia e scoasă în stradă, scrisă pe ziduri, pusă pe pungile de la brutărie sau agățată de clanțele ușilor. Ea iese și în cafenele. Pentru asta, orașul investește sume importante.

În alte locuri e expusă pe autobuze sau în metrouri și vagoanle de metrou (Bruxelles, Varșovia sau Paris). Se fac festivaluri mari, precum Poetry International Festival de la Rotterdam sau Poetry Parnassus de la Londra, unde un public obișnuit cu poezia vine în număr mare.

Se fac spectacole, performance-uri în cele mai neobișnuite locuri. De exemplu, la Pas de Calais, un fost abator a fost transformat într-un centru cultural, cu cafenea, ceinărie, săli de spectacole, librărie și un loc de lectură, cu internet.

Cred că și la noi ar trebui să se găsească modalități de a atrage un public larg. Evident, trebuie investiție materială, financiară, trebuie promovare și discernnămînt. În plus, în Belgia, mai nou, există un jurnal care le oferă poeților șansa de a se exprima poetic despre diversele aspecte și probleme ale societății.

 

Promovare

Există promovare din partea editurilor. Dar cred că ea ar trebui intensificată. În rest, prin festivaluri, lecturi în cluburi, poezia devine mai vizibilă. În ce mă privește, eu nu fac decît să dăruiesc volume de poeme. Mai mult m-au promovat alții, de la critici, poeți, traducători, profesori, editori și programatori de festivaluri.

 

Proiecte artistice, mix de artă și publicitate

Depinde de proiect. Nu-mi plac lucrurile forțate sau făcute doar pentru a epata.

 

Cine citește poezie în 2017

Cred că se citește poezie în diverse cercuri, de la poeți și traducători, la profesori, studenți și elevi și alte categorii socio-profesionale din lumea artelor și nu numai. Acum, nu știu în ce proporție. De unit îi unește chiar ea, poezia, precum și dorința de a vedea lumea altfel decît printr-un reportaj sau discurs de orice fel.

 

Primele poezii citite

Primele poezii cred că au fost ale lui Arghezi și Bacovia.

 

O recomandare pentru cei care citesc puțină poezie (sau deloc)

N-aș vrea să recomand un poet sau un anumit gen de poezie, fiindcă s-ar putea restrînge aria. Le-aș recomanda să intre în librării, să ia o carte de pe raft, să citească din ea. În Occident și în America există astfel de locuri. Iei un ceai, o cafea, citești, apoi te hotărăști dacă-ți place și cumperi. Sigur, mai există și bibliotecile.

 

Un poet pentru publicitarii din Romania

După cum am spus, mi-e greu să recomand unul singur. Să citească poezie. Să se mai orienteze și după reomandările unor reviste. Dar mai ales să pună mîna pe o carte de poezie și s-o scoată din raft. Le-aș recomanda să vină și la lecturi. De ce? Fie numai și de dragul de a descoperi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related