Tahaab Rais, unul dintre cei mai premiați strategi de publicitate din Orientul Mijlociu, vine în România

Tahaab Rais, unul dintre cei mai premiați strategi de publicitate din Orientul Mijlociu, vine în România

Tahaab Rais, unul dintre cei mai premiați strategi de publicitate din Orientul Mijlociu și membru al juriului de anul acesta de la Dubai Lynx, vine în România, fiind invitatul oficial al celei de-a treia ediții The Best of Lynx, organizată de Cannes Lions România. Evenimentul are loc pe 30 mai, începând cu ora 09:00 la Seneca Anticafe.

În calitate de strateg, Tahaab Rais oferă soluții de comunicare pentru unele dintre cele mai mari branduri internaționale, printre care MasterCard, Coca-Cola, Sony, HSBC, Unilever, L’Oreal, Ford, Nestle, J&J, Emirates NBD, Dubai Duty Free, Arla Foods, Harvey Nichols, Daman şi Microsoft.

Acesta va vorbi săptămâna viitoare la București despre puterea creativității de a oferi o perspectivă fresh brandurilor din FMCG, ajutându-le să obțină rezultate indiferent de complexitatea contextului în care activează.

Publicitarul este cel mai premiat strateg din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, acesta plasându-se pe locul 1 în topul directorilor de strategie, în The Directory Big Won Rankings 2015.

Tahaab Rais deține un palmares considerabil de soluţii strategice pentru o serie largă de branduri, propuneri care s-au dovedit creative şi eficiente, transformând mărci regionale în branduri globale. Pe lângă partea de strategie, acesta a mai dezvoltat și coordonat o serie de studii, precum experimente sociale şi modele entografice.

Rais este membru al The One Club, din cadrul APG UKS şi al Consiliului Tineretului al IAA Chapter din EAU.

Festivalul Internaţional de Creativitate Dubai Lynx este evenimentul principal din regiunea Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (MENA) pentru oamenii din industria publicității şi a comunicării, care are loc în fiecare an în luna martie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related