[#GrowUp, versiunea reală] Deconstrucția lui George Bonea. "În cei 2 ani cât am fost clovn la petreceri pentru copii, șefa a observat că-s amuzant și pentru adulți"

Imagineaza-ti ca ai de luat un interviu; vrei sa-ti iasa un soi de profil editorial detaliat, cursiv, frumos si ordonat, dar nu prea lung, ca sa citeasca lumea. Sa zicem ca il ai ca respondent pe un anume G.B.

Despre el ies la iveala urmatoarele (rabdare): a avut emisiuni la radio din studentie, in Bucuresti (Student FM) si Ploiesti (Radio Prahova), a publicat o carte (Miercuri10) despre Ionut, un baiat cu depresie si tendinte suicidale, scrisa asa bine, ca multi au zis ca e autobiografie (nu e). Doi ani a fost clovn si primul show de stand-up l-a tinut costumat in Scooby Doo. Acum e comediant in toata regula, iar vara strabate tara pe bicicleta de la un show la altul si doneaza banii din bilete unor fundatii pentru copii. A facut stand-up si la Romanii au Talent, s-a umplut de "fani", au mai plecat de pe capul lui cand au vazut ca are pareri. A fost redactor la Academia Catavencu datorita blogului tinut cu religiozitate (si astazi), caruia i-a adaugat, moderat, si niste vlogging. Scrie versuri si canta in trupa ska-reggae Just Another Lie. Iar de luni pana vineri/sambata/duminica, actualmente, e copy. Cireasa: e trecut si prin 3 luni de call-center (unde tinea sondaje telefonice cu voce de DJ - a lucrat in radio, poate ai uitat pan-am ajuns aici). 

Intrebi despre toate astea. Iti spune. Vorbeste despre stand-up ca viciu, despre "viata de artist" care implica stres, depresie si, uneori, carafe de vin primite-n cap. Iti spune ca "blogul e duhovnicul pe care nu l-am avut", dar si locul unde vrea sa-si invite la spovedit toti cei 3.552 prieteni de pe Facebook. Iti povesteste cum a dat foc patului parintesc in copilarie din cauza unei mingi de ping-pong.

Iti spune multe si frumoase, in 9 pagini de Word (TNR 12). Pe care trebuie sa le reduci in numele binelui comun al cititorilor. Bifat in bucket list: masacrul editorial al lui George Bonea, intamplat in decursul seriei de articole #GrowUp, unde l-am luat pentru ca nu trebuie sa se faca "om serios" niciodata, doar daca vrea.

Ce facea George cand tu te gandeai la Bac 

De mic imi doream sa fiu jurnalist. Prin clasa a XI-a tineam un blog unde scriam generalisme, lucruri despre politica, social, sport. Dar printr-a XII-a am inceput sa ma interesez serios despre cum sta treaba cu domeniul asta.

Am fost pe la o serie de mentorship-uri unde am cunoscut-o pe Maria Apostol, care, studenta fiind, mi-a spus ca la postul de radio patronat de Spiru Haret (Student FM pe atunci) se cauta oameni. M-am prezentat la cursurile lor, le-a placut de mine, le-a placut blogul meu, o perioada am avut o emisiune inregistrata si dupa cateva luni faceam matinalul cu un alt coleg.

De ce radio? Nu stiu. Si astazi imi place la nebunie si ma vad inapoi la radio, candva. Poate pentru ca la radio oamenii nu ma vad si-si fac o impresie doar ascultand vocea. Cica dupa voce par un tip cu muschi.

De la radio Bucuresti la radio Ploiesti 

La 20 de ani ma dorea cel mai bun radio local din tara. Le placea ce faceam la matinalul Student FM, erau incantati de clipurile si postarile de pe blog-ul personal (blogul o sa fie mereu un punct forte).

Pe atunci, Radio Prahova era cel mai bun local. De acolo se ajungea la ZU, Kiss, 21, Europa FM. Am considerat ca trebuie s-o fac, era un pas evident inainte, fiind un post de radio cu buget, o mai mare libertate editoriala si o baza mai mare de ascultatori.

George la Radio Prahova

Unde mai pui ca la varsta aia era si o aventura. Singur, oras nou, Ploiesti, lume noua. Nu prea-mi placea mie sa pun Connect-R si Puya, nu stiam ce sa zic despre ei (plecasem de la un radio cu AC/DC in heavy rotation si ocazional cate o piesa The Ramones), dar am ajuns repede sa fac matinalul si ma simteam minunat in fiecare dimineata cand ma trezeam la 5 si-mi faceam o cafea in garsoniera mea din Aleea Levantica.

Blog si vlog

Blogul e duhovnicul pe care nu l-am avut. E partidul care ma asculta si tine cont de cerintele mele. E perna in care urlu cand doare. Blogul (si implicit scrisul) mi-a fost mereu alaturi.

Cand m-am apucat de vlog nu stiam ca asa se numeste. Nici nu avea un nume. Erau doar oameni care se filmau si puneau clipuri pe Youtube. Imi placeau enorm cei de la Monty Python si incercam sa fac umor in stilul lor: 

Vlogul se numea „Cuvantul Meu TiVi”, pentru ca si blogul in perioada aia era cuvantulmeu.blogspot.com.

Pe atunci nu-l faceam de promovare. Nici nu ma gandeam la asta. Era doar amuzant sa scriu scenarii, sa montez clipurile si sa le postez. Dar apoi am facut o pauza foarte lunga de vlogging. Si daca nu faceam pauza aia, astazi, poate, eram si eu printre vloggarii vedete. Cine stie. Azi puteam face bani filmand tot ce fac si zic, devenind idolul pustilor. O, tu cruda soarta!

Inapoi la capitala. 3 luni call center, 2 ani clovn

M-am intors din pricina unor probleme financiare si vreo 3 luni am lucrat intr-un call center. Bani putini, dar ii sunam pe oameni cu tot felul de sondaje si le vorbeam ca la radio. E greu sa exemplific in scris, dar imagineaza-ti vocea unui DJ de radio care te intreaba cat de multumit esti de anvelopele Michelin. Parca luam dedicatii.

Dupa 3 luni aflu ca sora unei colege de facultate are o firma de clovni. Mi-a facut instructajul, am invatat sa fac sabiute si catei din baloane, m-am uitat pe net sa vad ce jocuri mai prind la copii si m-am dus la petreceri imbracat in Scooby Doo.

La inceput era obositor, ma trageau de coada (cat de ciudat suna asta), fugeau, tipau. In timp am invatat sa vorbesc pe limba lor. Si atunci am observat ca problema sunt parintii. Copilul e oglinda lui. Nu exista copil ingrozitor, ci parinte nedemn de un copil.

Ce tin minte? O sa sune stereotipic, dar o zic: am fost clovn la o petrecere intr-o vila somptuoasa din Pipera. 3 ore am fost chinuit de niste copii rasfatati si pretentiosi. D-aia cu limuzina ca si cumparata pentru majorat. 3 ore parintii lor n-au fost interesati daca-mi este sete, daca am nevoie la toaleta, daca e totul ok. Se uitau ca la teatru la interactiunea dintre mine si plozi, comentand de pe margine ca „ala de ce nu se joaca?”, „cu al meu de ce nu vorbesti?”, „sa-i faci sabiuta si lu' fii-miu!”. 3 ore asa.

Intr-un alt univers, intr-un apartament mic din Giulesti, doua camere, o familie cu venituri modeste si-a permis un clovn de ziua copilului lor, pentru o ora. Au venit copiii de pe scara blocului, fara mofturi, fara smartphone si cu chef de joaca. Am stat 3 ore sa ne jucam, dar si pentru ca n-au vrut sa ma lase sa plec fara sa mananc cu ei.

Cele mai bune poze pe care le-am gasit

Scooby Doo pentru adulti

In cei doi ani, sefa Daniela Simulescu, a observat ca-s amuzant si pentru adulti. Faceam tot felul de glume, poante, dume si radeau adultii. Am fost MC la cateva evenimente mari dedicate copiilor si acolo la fel. Asa ca ea mi-a zis „trebuie sa faci stand up”. Am zis ca, daca fac, o sa ma imbrac in Scooby Doo. Nu stiu de ce am avut aceasta idee proasta.

Mi-am scris, frumos, material de o ora. Cu subiect, predicat, poante. Cel putin asa credeam eu. Pe atunci era nebunia cu vouchere, asa ca show-ul meu a fost pe voucher. S-au vandut vreo 100. O sala plina pana la refuz cu oameni veniti sa vada amatorul-amatorilor. A iesit prost, evident. Nu stiam sa livrez glumele, nu-mi dadeam seama ca unele-s amuzante doar in scris si, nu stiu daca am mai spus, eram imbracat in Scooby Doo.

Uneori ma mai uit peste filmare ca sa-mi dau bice dupa o perioada proasta si sa-mi arat ca se poate mai rau. Nu stiu daca am vrut sa renunt. Stiu ca voiam sa fac mai bine, dar nici prea mult curaj nu mai aveam. Am asteptat.

Experienta stand-up

Intre timp, datorita blogului, am obtinut un post de redactor la Academia Catavencu, publicatia de suflet.

Mentionez aici ca blogul e duhovnicul pe care nu l-am avut. E partidul care ma asculta si tine cont de cerintele mele. E perna in care urlu cand doare. Blogul (si implicit scrisul) mi-a fost mereu alaturi.  Si in perioada respectiva scriam pe el cu religiozitate. 

Prin AC si o serie de interviuri l-am cunoscut pe Radu Isac, comediantul meu preferat din Romania. Sunt multi comedianti buni in Romania, ii stiti si voi, dar pe Radu l-am asezat mereu langa Carlin, Dylan Moran, Doug Stanhope si altii.

Radu avea o trupa cu alti baieti foarte talentati si din mila/din marinimie/din instinct a inceput sa ma bage in deschidere. La inceput 3 minute. Apoi 5. Apoi 7. Cand am ajuns la 10 minute eram in al 9-lea cer.

Nu mi-a zis niciodata sa tai din material, sa scot ceva, sa fac gluma X sau Y. Doar imi spunea sa fiu atent la public si alte lucruri subtile si de bun simt. A fost mentor, nu profesor. De la el am primit si primii bani din stand up. 50 de lei. Nu-i mai am.

La inceput a fost entuziasmant. Plecari dese, 3 show-uri pe seara in Bucuresti (era ceva pentru un incepator), faceam chiar si 200 de lei pe seara, dormeam prin hoteluri, beam. Viata de artist. Dar si stres. Show-uri anulate cand esti in tren spre Baia Mare, patroni tepari, spectatori oribili, oameni violenti (fizic si verbal), ori lipsa show-urilor, deci drama si depresie.

Comediant in habitat natural

S-au intamplat multe, dar mi-au placut toate. Mi-a placut si carafa de vin primita in cap, dar si „George, hai la noi la masa sa bem!”. Bine, carafa a durut putin.

N-a fost greu, n-a fost usor. E ca un drog. Iti place si-l faci. Cand nu-l mai faci ai sevraj. Se numeste „lipsa de atentie” si de asta sufera mai toti comediantii. Ca-s traume din copilarie la mijloc. Ce e normal in a spune tot ce te doare pe tine in fata unor straini? Mai ales aspecte din viata intima. E clar ca undeva s-a produs o extorsiune a burlanului. Dar cine mai e normal azi?

M-am maturizat in sensul ca am inceput sa inteleg la ce rad romanii (privind majoritatea de sus) si ca nu trebuie sa ma placa toata lumea. Si am evoluat citind. Sunt subiecte care ma pasioneaza (istoria, politica, sociologia, etologia – mai nou) si afland lucruri despre specia noastra ma distrez si cred ca-i pot distra si pe altii.

Scena de stand-up la noi

Plusuri: se poate face. Inca se deschid porti, oamenii vor sa vada astfel de show-uri, patronii sunt din ce in ce mai seriosi si profesionisti. Un plus personal e ca am intalnit oameni multi si dupa toti anii astia m-am ales cu 2 prieteni extraordinari. Unii s-au ales cu bani multi, eu cu doi prieteni. Vedem in timp cine-i mai castigat.

Minusuri: e o letargie suparatoare cand vine vorba de glume furate. Probabil si o lehamite, dar cand vedete ale stand up-ului fura/traduc glume din strainatate si nimeni nu spune nimic. Cel putin nu oamenii cu un cuvant greu in domeniu… te demoralizezi. Dar nu-i o noutate ca-s idealist.

Stai, c-am sarit peste Miercuri 10

M-am apucat s-o scriu pe la 21 de ani. Nu aveam o data de finalizare, nici nu cred ca-mi doream sa transform totul intr-o carte publicata. Era doar imaginatia mea acolo. Un fel de „daca eram altfel, nu cel de acum?”.

Am ales sa scriu despre depresie si suicid pentru ca… „altceva n-a fost” cum ar spune baietii de la B.U.G. Mafia. Cred ca in scris ma pot manifesta doar innegurat. Scrisul a fost mereu mai intim. 

Feedback-ul cititorilor a fost foarte bun de cele mai multe ori. Unii mi-au spus ca au plans, fiind oglinditi intr-o serie de intamplari. Apropiatii mi-au spus ca nu le vine sa creada ca eu am facut asa ceva, facand referire la pasaje din carte. E magulitor sa vad ca am fost atat de convingator in scris incat m-au confundat cu personajul principal.

Persoana care m-a incurajat sa public cartea si primul cititor, Olivia Vereha, a avut ideea de a o cupla cu deschiderea unui cabinet de terapie care, miercurea, sa ofere sedinte gratuite. Mi s-a parut extraordinar de potrivit si m-am bucurat ca s-a finalizat proiectul cu acel cabinet deschis, performanta la care au contribuit si banii stransi din vanzarea cartii.

Solist in Just Another Lie

In liceu si facultate am mai cantat intr-o serie de trupe, dar niciodata nu m-am simtit atat de implicat precum in Just Another Lie. Eu am aparut in trupa la un an dupa fondare, fiind nevoie de un alt solist. Colegilor le placeau versurile mele si am ramas. N-am rupt topurile, dar am avut succese care ne-au lasat un sentiment de satisfactie. Intr-o vara, in Vama, am auzit piesa noastra „Iar,ba” pe o terasa. Deci am lasat ceva in urma.

In prezent suntem intr-o pauza lunga. Am scos o piesa noua in primavara si probabil ne vom intoarce la muzica in momentul in care o sa simtim ca avem unde si pentru cine sa cantam ska-reggae cu influente de punk, dub si ce ne mai vine noua in sala de repetitii. Inca asteptam sa ne cheme Lady Gaga in deschidere.

Copy mai esti? Cum ti-e in publicitate? 

Copy mai sunt. Asta sunt de luni pana vineri si uneori in weekend-uri. In publicitate e ca-ntr-o reclama. Depinde de care parte a ecranului esti. E stresant daca lasi sa te atace orice, e minunat daca asta-ti doresti in viata.

Incerc sa-mi pastrez capul lucid, creativ, pentru ca-ntr-o agentie eram in punctul de a-mi pierde parul pe fond de stres. Atata timp cat mintea ma duce si mai exista originalitate sunt prezent la datorie.

Dincolo de enumerari

Nu se vad zilele cand stau degeaba. Pare ca-s genul care nu se plictiseste. Ba da. Ador sa ma plictisesc. De asemenea, imi place sa ma odihnesc. Asa ca refuz cu seninatate apelurile si mail-urile primite dupa o anumita ora, ori in weekend-uri.

Contextuala

Acum e timpul sa ma ocup de viata personala. Si nu pentru ca e „timpul biologic”, ci pentru ca nu m-a dus capul pana acum sa ma aplec si asupra acestui aspect. Am fost prea mult in cariera si facut de lucruri. 

 Cel mai dificil e cand relatia are de suferit din cauza programului incarcat, asa ca hop-ul e sa gasesc echilibrul perfect, ba chiar sa inclin balanta cu mult spre „timp cu ea”, nu „timp cu ala si ala pentru aia si ailalta”.

Despre tine si despre lume

Am invatat sa nu-mi para rau de nimic. Daca vreodata o intamplare trista nu avea loc, ori una vesela, azi nu eram aici si nu dadeam interviul asta. Cine stie unde eram, cu cine si de ce.

Eu probabil am sa ma mai schimb. Simt deja ca fac asta. Lumea o sa se schimbe si ea. Sper sa ne vedem la jumate si sa avem loc unul de celalalt.

Din toate pe care le-am facut, cel mai mult ma identific cu omul care sta descult pe iarba, in fata casei, bea ceai intr-o luni, la pranz, se aseaza la laptop sa scrie ceva, dar nu poate ca-l cheama copiii la fotbal. Voi decideti sub ce "latura" a mea merge povestea asta.

De printre planuri

Vara asta pedalez in a III-a editie de Bike Up Comedy. Incerc sa cooptez si alti colegi comedianti. Asa ca daca vara asta vreti un show cu mine in orasul vostru sa-mi spuneti ca sa-mi calculez distanta si opririle de hidratare. Banii de „benzina” si biletele se duc tot la copii 

Altfel, am inceput doua carti. Sunt la jumatate cu ele. Una e despre un vecin de cartier, un personaj pe care-l vedeam in fiecare zi de pe geamul apartamentului. Despre el mi-am facut tot felul de „filme”. Iar cealalta carte este un manifest de furie si dezgust la adresa unui lucru pe care-l fac, de care ma simt inconjurat si sufocat. E o spovedanie. Sper sa le termin cat de curand.

Multumesc celor enumerati si celor nementionati pentru sustinere, incurajari si sinceritate.

Nemultumit sunt ca n-am timp sa gatesc, asa cum promit mereu c-o sa fac.

Auzi din toate partile: fa facultate, angajeaza-te, intretine- te, casatoreste-te, dupa care ai drum liber la copii; in ordinea asta. Mai e lumea asa simpla? Parca nu, regulile s-au mai schimbat. Ti-am spus povestea unui comediant/DJ/scriitor/cantaret care nu sta locului decat daca vrea intr-o serie editoriala realizata alaturi de Mercedes-Benz Romania in cadrul campaniei #Grow Up. 

Printr-o suita de povesti de viata autentice, campania exploreaza ce inseamna, de fapt, succesul si maturizarea in viata reala.