[#GrowUp, versiunea reală] Dragoș Rusu construiește din The Attic o secvenţă de lume care nu ţine cont de graniţe. Îi zice Outernational

"Povestea festivalului nu e chiar obisnuita, s-a nascut in niste circumstante extraordinare", incepe Dragos Rusu (Editor-Sef la The Attic), intrebat de prima editie Outernational Days (OD), eveniment al carui Artistic Director este. Si sunt mai multe optiuni aici.

O data, se poate referi la organizarea-fulger si cele 4 saptamani in care a fost promovat evenimentul (fffff putin). Neobisnuit e si conceptul evenimentului: expunerea, prin concerte si lecture-uri, a unor muzici etnice "pierdute si regasite", care supravietuiesc in afara circuitului international, invitand astfel toate grupuletele sociale ale Bucurestiului sa se desparta definitiv de frica fata de ce-i diferit de ele. Iar ultima posibilitate ne aduce la regina Outernational - mama lui Dragos, unul dintre principalii sustinatori financiari ai primei editii, cu tot cu barfele din jurul vestii "socante" ca o mama si-ar putea dori sa faca un credit ca sa-si ajute fiul si ca el ar accepta acest ajutor.

Dar pana aici, avem de trecut prin peste 10 ani de cautat si pus muzica, concomitent cu sustinerea a doua proiecte editoriale pe zona de clubbing/electro, construite de Dragos alaturi de fratele lui, Andrei Rusu: beatfactor.ro si actualul The Attic.

Iar inainte de asta, facem cunostinta cu un baiat din Negresti, Vaslui, care la 14 ani facea tranzactii de casete prin discoteci cu "dealerii" de muzica ai vremii, pentru ca acasa il astepta o combina Sony cu doua boxe uriase.

Ca tot a zis cineva "tipare", uite despre ce vorbim acusi in seria #GrowUp. Despre cum e ok sa ai familie si dupa majorat, ca uite ce bine se intampla. Apropo, mama lui Dragos ne asteapta in iulie la Outernational Days 2 cu placinte.

Prolog

M-am nascut intr-un orasel de provincie din judetul Vaslui, pe nume Negresti - care acum cativa ani luase titlul de cel mai sarac oras din Romania. Sarac cum era, m-am simtit grozav acolo. Copilaria mi-am petrecut-o fie la bloc, fie la tara la bunici, jucand miuta cu tiganii, iar perioada adolescentina a fost un carusel de experiente de toate felurile.

Petreceri excesive in apartament pana noaptea tarziu, spre disperarea vecinilor. Descoperirea primelor carti ale lui Kafka, Dostoievski si Gogol. DJ la petrecerile scolii – asta ma scutea de mersul la orele de latina – si uneori la barul mamei. Preocupari pentru infiintarea unui post de radio pirat, inregistrarea si duplicarea de casete audio cu muzica romaneasca (hip-hop, manele, pop, disco) si "straina".

Dealerii de muzica ai Negrestiului

Muzica a fost mereu prin preajma, de cand eram foarte mic, la inceput printr-un pick-up pe curea la care am ascultat pentru prima oara Beatles, povesti, teatru radiofonic si Azur, iar mai apoi printr-un system audio Sony care arata ca din viitor, trimis cadou de taica-miu din Israel.

Aceasta "combina" - cu 2 boxe uriase, 3 CD-uri, radio FM digital si toate nebuniile de care nu auzisem pana atunci - mi-a schimbat viata. De pe la 14 ani, toata muzica a inceput sa sune altfel la mine acasa. Faceam ore intregi de auditii care sfarseau in petreceri.

Aveam un "dealer" de casete, un prieten mai mare, care aducea casete din Iasi si Bucuresti si le vindea DJilor de la discotecile din satele apropiate.

Mergeam adesea cu el, insotiti de alti cativa petrecareti, pe jos cate 3-4 km, vara, sau cu cate vreo masina iarna, care adesea ramanea fara motorina, iar odata ajunsi la discoteca cu pricina, ne strecuram printre bataile cu tacuri de biliard sau scanduri rupte din garduri, care se intamplau cel mai adesea ritualic in fata discotecii sau in apropiere, si ajungeam intr-un final la pupitrul de DJ, unde avea loc afacerea.

"Uite casetele, uite banii".

Pe langa casete (pe care le copiam acasa) ma alegeam si cu o bautura gratis. Ulterior, casetele s-au transformat in CD-uri, iar internetul ne-a deschis o lume la care nici nu visam vreodata, pe care nu o putusem concepe pana atunci.

La un moment dat, am cunoscut pe mIRC un tip din Bucuresti care ne-a trimis mai multe pachete cu CD-uri cu mixuri care mi-au deschis niste supape si simturi. Era toata perioada de glorie a progressive house-ului, cu petrecerile aferente despre care citeam pe Nights.ro, dar la care nu am ajuns, pana sa ma mut in Bucuresti la 18 ani, pentru a studia Jurnalism si Stiintele Comunicarii.

Accesul la muzica electronica, in Negresti, se limita la unele emisiuni de pe Viva TV, putinele ore petrecute pe internet si CD-urile primite din alte cateva terte surse. Procesul de descoperire a fost si este in continuare lent si sigur, asa cum trebuie sa fie.

Studentie in capitala

Primul meu job, cand am venit in Bucuresti a fost de project manager al Beatfactor.ro timp de 4 ani.

Site-ul a aparut dintr-o idee mai veche a mea si a fratelui meu Andrei, anume de a avea un website de muzica electronica, unde sa gasesti stiri, interviuri cu artisti, mixuri, informatii, un forum pentru comunitate (care a fost inghitit ulterior de Facebook). Initial site-ul a fost conceput in limba engleza, iar apoi am facut si o versiune in romana, iar pentru o vreme le-am administrat in paralel pe ambele.

Andrei era programator pe vremea aceea intr-o companie IT, Active Soft, care producea site-uri de toate felurile, le crestea si apoi le valorifica. Asa s-a ajuns ca seful lui sa descopere accidental versiunea in romana a Beatfactor si sa vrea sa-l cumpere.

Pentru noi a fost ca o racheta aceasta veste - nici nu ne puteam imagina ca cineva ar vrea sa dea bani pe asa ceva. Am vandut doar versiunea in limba romana, iar pe langa bani, eu am obtinut un job full time in cadrul companiei.

Beatfactor, alternativa de electro

In cadrul companiei respective, am avut resurse la indemana sa cresc site-ul, insa asa cum urma sa descopar si cum devenea aproape firesc, a inceput sa apara incet si sigur presiunea traficului, a crearii de continut care sa genereze trafic, a monetizarii investitiei facute.

Bani nu prea au iesit din site-ul ala niciodata, dar a avut mult continut (parte din el, epic, pentru vremea respectiva) si a fost sustinut de scena, a creat "ceea ce nu gaseai pe nights.ro". Au fost interviuri / discutii cu toti artistii din scena romaneasca de atunci, de la Arpiar la Adrian Eftimie, Gojira, Suie Paparude etc.

Site-ul a fost declarat ceva mai tarziu in cadrul premiilor anuale Nights.ro "cel mai bun website de cultura clubbing din Romania". Am realizat la un moment dat ca nu am unde sa il duc mai mult de atat, iar o directie prea comerciala nu o vedeam ca pe o optiune.

Au fost niste ani absolut grozavi acolo, care m-au invatat o groaza de lucruri. Big up celui mai tare prim sef pe care l-am avut!

Gig-uri de DJ

Pun muzica de aproximativ 10 ani, dar nu am fost niciodata un DJ propriu-zis, cu "acte", desi am avut cateva gig-uri memorabile. Nu m-am considerat vreodata acel gen de DJ care pozeaza drept ‘artist’, cu pagina pe Facebook, mix-uri promotionale si o cariera stralucitoare in fata. Sunt atat de multe tipuri de DJ incat am putea incepe sa colonizam si alte planete, dar DJ-ul, atunci cand e, trebuie sa fie in club, nu pe internet.

Poti crea niste momente unice ca DJ, poti construi o capsula a timpului in care cei prezenti acolo traiesc o experienta absolut unica, pe care nu au mai trait-o niciodata in trecut si nu o vor mai trai niciodata nici in viitor. Totul este acolo, in acel timp si acel spatiu.

Dragos prin 2010

Dragos la CTM in Berlin, 2017

Platforma The Attic

Nevoia de diversitate muzicala exploda strigent in capul meu, dupa diverse peregrinari prin cataloagele unor case de discuri ce lanseaza muzici pierdute, regasite, arhivate, din afara circuitului international, cu un aspect puternic etnic, pe de o parte, si o puternica expresie contemporana, pe de alta.

Am visat la un loc online, in care nu exista bariere de genuri muzicale, nu conteaza daca un album a fost lansat in '70 sau in 2016 (desi incercam pe cat posibil sa il plasam in timpul si spatiul lui), un loc in care descoperi muzica pe diferite cai, si care incearca sa scoata tot ce-i mai bun din muzica (sau ce consideram noi a fi bun si relevant), fie ca vorbim de jazz, psychedelic rock, afrobeat, muzica electronica, free improv, experimental, muzica sacra din Indonezia, cumbia, ambient, classic contemporary si multe altele.

Tot cu fratele meu, care locuia atunci in Norvegia, am dezvoltat proiectul. El a facut platforma online, iar eu impreuna cu mai multi colegi, cunostinte, amici si viitori prieteni am inceput sa populam site-ul cu interviuri cu diferiti muzicieni, articole de la festivaluri influente si relevante in materie de muzica, recenzii la albume pe care le consideram esentiale, o serie de aproape 100 de podcast-uri audio, stiri despre noi aparitii muzicale, etc.

Live din pod

Conceptul. „Impotriva prejudecatilor si a fricii”

Lucrurile au inceput cu o serie de evenimente dezvoltate cu echipa de la Control, in perioada cand eu lucram acolo. Cineva de acolo venise cu ideea de nume "Mondial", dar eu ramasesem la sintagma outernational, gasita intr-un text scris de Ion Dumitrescu, preluat si in The Attic.

The International sphere is self-sufficient. It lives out of its own production and consumption. [...] By contrast, the Outernational is always hidden, mazy. Today, one still has to invest a lot of effort and patience to accede to those regions, searching local YouTube channels or Trojan-infested download forums, for phone-recorded Kurdish or Azerbaijan weddings, or through a jungle of pop-up windows. [...]

Meteorites (outsiders) do occasionally breach the International market, but rarely is a whole Outernational scene or genre exposed.

De aici am ajuns la ideea Outernational Days, un festival mai neobisnuit, care sa aprofundeze conceptul outernational, care sa promoveze multiculturalismul autentic, prin reunirea unor muzici cu caracter etnic, dar contemporan.

M-a intrebat recent un prieten de ce fac un festival la care invit si formatii de manele, care au un public format din, citez, „mafioti, bisnitari si, in general, oameni dubiosi, de conditie sociala indoielnica“. Am inteles ca exista in continuare prejudecati, ca e mult mai simplu sa bagi totul intr-o categorie aleatorie decit sa-ti pui intrebari.

Manelele sunt, esential, Outernational. Manelele de la OD sunt relevante pentru istoria si esteticile contextuale ale acestui gen, dar si pentru istoria noastra culturala. In festival, maneaua este intoarsa pe toate fetele, discutata si interpretata de catre muzicieni din timpuri si zone culturale diverse.

Pestrit

Iar frica e de foarte multe feluri. Cea (indusa) fata de musulmani, de romi, de arabi, prejudecatile ca toti musulmanii sunt teroristi, tiganii sunt hoti, ura generala fata de evrei, dispretul europenilor vestici pentru cei estici, nevoia de suprematie a europeanului alb, ultra-modernizat si avansat, frica de a intra in categorii sociale din care nu vrei sa faci parte, nu cumva tu, ca rocker, sa fii confundat cu un manelist, s.a.m.d.

Totul condimentat cu niste homofobie, ca sa fie bine. Si, in general, frica de a nu supara cumva pe cineva, cu orice. Frica de a mai avea o opinie despre lumea asta.

Regina Outernational

Feedback-ul a fost ca e prea nisat, ca o sa pierdem bani, ca termenul outernational e necunoscut, la fel si artistii din line up.

Dar, cum am mai spus, trecerea de la Okay Temiz si Harry Tavitian la un performance live cu filme cu ritualuri de transa din Indonezia si Brazilia in background, urmat de un concert de manele al lui Dan Armeanca cu trupa, s-a facut mai lin decat te-ai astepta de la o multime de oameni proveniti din grupurile si grupuletele diferite ale Bucurestiului social.

Cel mai mare impediment a fost, evident, cel financiar. Intrucat prima editie a avut loc in circumstante absolut unice, una dintre putinele persoane care m-a sprijinit total, fara nicio urma de retinere, a fost mama, care a devenit inevitabil regina Outernational.

Au fost si barfeli de genul "cum e posibil sa-si puna mama sa faca un credit la banca pentru el si festivalul lui?" Si m-am intristat un pic sa descopar ca nu toti au sansa de a avea o super-mama care sa fie eroul tau si care sa creada in tine si sa te sustina pana-n panzele albe.

Asta face (probabil) un parinte responsabil, bun: ii da frau liber puiului sau, il lasa sa zboare, il incurajeaza sa faca ce-i place, il asculta si incearca sa-l inteleaga, isi adapteaza viziunea despre viata la viziunea lui, la nevoile lui, nu il tine intemnitat in vreo facultate imbecila in care sa-si piarda viata, spre a deveni apoi un robot social numai bun de plasat intr-o corporatie. Evident, lucrurile nu stau chiar asa, dar e si asta un scenariu. Asa ca nu uitati, mama e bine mersi si va asteapta cu placinte la festival :)

Si targetul? :)

Mediul urban, virste cuprinse intre 18 si 40 de ani, consumatori de cultura contemporana, cu venituri medii si mari, cu un nivel de educatie mediu spre ridicat, stil de viata activ, consum ridicat de media si interes pentru evenimente culturale, muzicale cu invitati din tara si din strainatate, gratie oportunitatii de socializare si de petrecere a timpului liber intr-o atmosfera placuta.

Tineret casual - StockPhotos.US

Studenti, freelanceri, cu ocupatii creative, corporate sau antreprenori, interesati de muzica, film, persoane care activeaza in domeniul etnografiei, cu precadere a etnomuzicologiei, personae care activeaza in domeniul stiintelor sociale, interesati de subculturi sau de minoritati. Principalele surse de informare: internetul, in special social media, radio (online si FM) si publicatii de proﬁl. Target: going-out, lifestyle si muzica.

La Outernational Days #1

Tot acolo, vedere spre public

Festivalul are capacitatea de a atrage audiente destul de diferite, pozitionate intr-o lupta culturala contextuala, cuantificabile doar intr-o oarecare masura.

Sunt sigur ca Bucurestiul e plin de oameni cu urechile si mintile deschise, interesati de diversitate. Pentru ca este un oras al contrastelor, devine foarte posibil ca ele sa se reflecte si in audienta festivalului.

Pe scurt, OD este un eveniment pentru toata lumea, pentru toate categoriile de virsta, toate clasele sociale, pentru elitisti si diletanti in egala masura, pentru curiosi, oameni bogati, sufleteste, dar si material, si pentru studenti fara bani.

Public venind spre OD #1

Public relaxandu-se la OD #1

Tweak-urile editiei a doua

Anul trecut am promovat tot festivalul intr-o luna. Anul asta ne-am apucat de treaba din timp, am castigat si un concurs de finantari de proiecte culturale lansat de catre AFCN (Administratia Fondului Cultural National). Vom atrage cu siguranta mai multi participanti decat anul trecut, si poate si mai multi straini, veniti din afara tarii pentru festival.

La capitolul promovare, am incercat si o campanie de crowdfunding care a fost un failure complet. Dar despre esecuri vom vorbi in-un spatiu special, despre care veti auzi in curand :)

De asemenea, lucram cu o echipa de arhitecti care ne ajuta la amenajarea gradinii Uranus. Incercam pe cat posibil sa inverzim si mai mult gradina, sa-i dam un tonus multicultural si sa o facem cat mai primitoare.

Anul acesta vom recicla deseurile cu o firma specializata.

Noptile de vineri, 7 iulie si sambata, 8 iulie, se vor intampla la The Ark, la doi pasi de gradina Uranus, fata de anul trecut cand au fost la Club Control.

Ce urmeaza

Pe parcursul celor doi ani si jumatate de cand a pornit The Attic, am avut sansa de a cunoaste o groaza de oameni absolut incredibili, din toate categoriile si de toate felurile. Site-ul a crescut in materie de calitate, insa nu are o constanta de continut pe care mi-as dori-o.

Urmeaza sa lansam un call for arms pentru editori colaboratori care doresc sa contribuie la revista. De altfel, planuim sa intram si in minunata lume a printului, despre care am auzit atat de multe lucruri, dar pe care nu am apucat niciodata sa o cunosc indeaproape asa cum mi-as fi dorit.

Ce-am invatat? Ca, orice ar fi, trebuie sa ai mintea deschisa, sa fii flexibil, sa poti jongla cu diferite contexte in cel mai natural mod posibil. Sa ai curajul de a-ti asuma riscuri, dar mai ales, esecuri.

Auzi din toate partile: fa facultate, angajeaza-te, intretine- te, ajuta-ti parintii, casatoreste-te, dupa care ai drum liber la copii; in ordinea asta. Mai e lumea asa simpla? Nu chiar, regulile s-au mai schimbat. Ti-am aratat un indragostit de muzica care reuneste lumi diferite alaturi de familie intr-o serie editoriala realizata alaturi de Mercedes-Benz Romania in cadrul campaniei #Grow Up.