![[#GrowUp, versiunea reală] “Stai să-mi trag sufletul și șosetele”. Andreea Dobrin Dinu, SUMMERKID-ul din Hamburg](https://media.iqads.ro/2017/05/collageandreea-cover-850.jpg)
Copilul cuminte asculta de parinti, copilul fericit se asculta si pe el. "Cuminte" si "fericit" nu se exclud neaparat; uneori sunt si sinonime, nu tot timpul. Printr-un soi de plutire automata, Andreea Dobrin Dinu a facut un liceu teoretic, caruia i-a urmat Administrarea Afacerilor la ASE. Asta dupa ce desenul o strigase raspicat deja o data, pe la 12-13 ani, dupa ce gimnastica ritmica si vioara ii ocupasera prea mult din timp, in loc de schite si culori.
Intr-o zi, copilul cuminte tocmai plecat de la cursuri mergea dinspre Romana la Universitate beat de fericire. Se intamplase o minune: proful de la cursul Managementul companiei virtuale (haha) i-a zis ca ar putea sa se intretina din grafica. Pana sa se apuce de invatat programe si sa inceapa lucrul ca graphic designer n-a fost mult.
Dar ceva lipsea; desenul ramas in background isi cerea drepturile. Asa ca Andreea s-a pregatit un an, a intrat la Arte, si-a dat demisia si a inceput sa faca ce voia de cand era copil. Au urmat mai multe expozitii, o mutare in Hamburg, infiintarea propriului studio de ilustratie (cu regandit contracte si clienti pierduti), coacerea unui nou limbaj vizual si joaca cu proiecte. Intre altele, SUMMERKID-ul din Hamburg si-a imaginat si campania vizuala de comunicare Art Safari 2017.
Dupa atatea increngaturi Andreea poate sa-si traga sufletul si sosetele (asta-i si titlul unei lucrari neterminate la care tine foarte mult) si sa deseneze linistita. Iar noi aratam spre ea in cadrul seriei editoriale #GrowUp si zicem ca, uite, copiii pot si ar trebui sa creasca in proprii lor termeni.
Copilul fascinat de imagini
Eram fascinata de imaginile din cartile pe care le aveam: poeziile Otiliei Cazimir, seria “Mos Barbuta”, Cenusareasa pe care o aveam ca pop-up book, povestile fratilor Grimm, povesti romanesti, copertile povestilor pe discuri, ilustratiile umoristice din almanahuri (oricat de invechit ar parea, mie imi placea si imi place in continuare genul ala de umor oarecum sec).
Aveam si o carte premiata prin anii ‘60 la Leipzig pentru ilustratie, “Cartea cu multe culori”. Nu stiu cum ajunsese o carte asa veche la noi in biblioteca. Si acum cand o rasfoiesc stiu exact cum ma faceau sa ma simt imaginile respective, cat de stranii mi se pareau.
Pe langa teleportarea instanta la senzatiile pure de atunci, sunt si lectii de grafica. Acum pot sa le privesc si gramatic, sa le descompun, sa inteleg ca nu era un tip de ilustratie mura-n gura, dar imi place si ca pot sa imi aduc aminte perfect starea aia in care totul era doar senzatie, reactie pura.
Apropos de asta, mi se pare amuzant ca ma puteam speria singura doar uitandu-ma in lumina la diapozitive cu Scufita Rosie, in dreptul ferestrei... si era cel mai tare film horror pentru mine.
Andreea mica, desenand
Desenam cu mama, era un mod al ei de a petrece timpul cu noi, cu mine si cu fratele meu. Desenam si singura. Toti copiii deseneaza si eu sunt convinsa ca toata lumea poate sa o faca si mai tarziu, dar uita de perioada asta cand nu existau niciun fel de bariere mentale.
Temele mele obsesive erau printesele, corabiile si femeia-cortina (un fel de scena cu ochi).
Un pic mai tarziu au venit peste noi reclamele anilor ‘90, multitudinea de canale, MTV, primul calculator, jocurile pe casete. Am absorbit totul ca un burete si ma jucam ore in sir desenand sloganuri alternative pentru sapunuri, spray-uri si tigari. Bizar, nu ? :)
Anything for a good hair day
Primele sageti catre desen
Desenul a fost singura activitate suplimentara pe care am ales-o singura pentru mine la 12 ani. Pana atunci facusem 6 ani de vioara si vreo 8 de gimnastica ritmica (mama ma lua cu ea la sala pentru ca nu avea cu cine sa ma lase; mirosul de mocheta pe care fetele faceau diagonale si poza Nadiei din vestiar sunt printre primele mele amintiri).
La primul crampei de independenta le-am spus parintilor ca nu mai vreau nici vioara, nici gimnastica si am inceput sa ma duc in weekend la niste cursuri de desen pentru copii.
Imi era foarte clar ca asta vreau sa fac, dar cand a venit vremea sa dau la liceu au decis, iar eu nu m-am opus suficient, ca un liceu de arta nici nu intra in discutie.
Din momentul acela am intrat intr-un fel de inertie in care nu m-am mai gandit deloc la desen, era asa o pluteala care m-a adus usor la Business Management, ASE, si nici nu puteam sa concep ca as mai putea iesi vreodata din calea deja trasata.
Time is on my side
Razvratirea si betia de dupa
Sansa mea a fost un curs de la ASE care ar fi trebuit sa fie despre site-uri, se chema foarte pompos “Managementul companiei virtuale” (toate cursurile de la Management incepeau cu “management”, cred ca puteau fi si cursuri de gatit la o adica). La primul curs au venit peste 100 de studenti, iar la sfarsit am terminat doar doi. Am simtit eu ca acolo ar putea fi o portita de a ma reintoarce la ceva cat de cat legat de grafica si am pus intrebarea care mi-a schimbat viata.
Cu foarte multa neincredere in mine, i-am aratat profesorului un desenache cu un extraterestru facut in ceva similar cu Photoshop si l-am intrebat: “Daca muncesc foarte mult si invat toate programele, credeti ca as putea trai din asta?” si el a zis “Da!”.
In seara aia am mers ca beata de la Romana la Universitate si ma gandeam ca tocmai s-a intamplat o minune, cel mai mare declic intern al meu de pana atunci, faptul ca pot in sfarsit sa fac ceva in care cred.
Ulterior am devenit prieteni si l-am intrebat daca chiar a crezut in mine; mi-a spus ca doar a incercat sa ma incurajeze. Bineinteles ca nu crezuse ceea ce spusese, eram o studenta la ASE care ii arata unui profesor de la ASE un desen cu extraterestri, nimic nu avea sens in tabloul asta, dar nu mai conta pentru ca eu eram deja pe un alt drum.
Just Be
Asa ca am inceput sa invat de una singura programele (asta e una, graphic design-ul e altceva, dar atunci la inceput nu imi puneam intrebari filosofice si i-am dat inainte). A fost si un context de liberalizare a acestei profesii datorita internetului, foarte multa lume facea asta fara sa aiba o facultate de profil.
Imi aduc aminte de perioada de glorie a site-urilor in Flash de exemplu, exista o naivitate fermecatoare dupa care aproape ca sunt un pic nostalgica, oamenii pur si simplu faceau tot ce le trecea prin cap, cam cum se faceau filmele mute in anii ‘20.
Pe tot parcursul urmatorilor ani am lucrat din postura de autodidact, fie ca angajata fie pe proiecte individuale, Interviuri nu prea au fost, lucrurile au decurs de la sine, insa stiu ca, odata, mi-a spus cineva ca fac design ca un barbat. A vrut sa fie un compliment si atunci eu l-am luat ca atare, dar acum imi dau seama ca era un comentariu complet deplasat.
Stadiul trei. Punct si de la cap
Clientii erau multumiti, financiar ajunsesem intr-o pozitie confortabila, dar imi devenea din ce in ce mai clar ca ceva din procesul asta nu era dus pana la capat -- ca, daca nu invat sa desenez, tradez cumva chiar profesia pe care o iubeam atat de mult. Lectia cu luatul de la zero o stiam deja, asa ca nu mi-a fost greu sa o repet.
M-am pregatit la desen un an de zile in paralel cu munca in agentie si spre surprinderea mea am intrat la Arte Grafice. Am renuntat fara sa clipesc la job pentru ca mi se parea o sansa unica si nesperata sa ma apropii de ceea ce am vrut dintotdeauna.
Am facut freelancing pentru a ma sustine, dar destul de haotic. Principala mea preocupare era facultatea.
Fragile
Nu aveam asteptari artistice, doar ma gandeam ca o sa fiu un graphic designer care o sa si deseneze, orice ar fi insemnat asta. Au urmat anii cei mai frumosi din relatia mea cu grafica, un proces mult mai nuantat, profund si plin de revelatii decat m-as fi gandit vreodata.
Am si avut norocul sa intalnesc oamenii potriviti si cumva toata experienta mea anterioara, asa inversata, mai degraba a catalizat niste rezultate, nu le-a stat impotriva. Lucrarea mea de licenta a trezit interesul unor oameni de la care a pornit si activitatea expozitionala. A fost ceva nou, dar nu este ceva la care ma gandesc ca la un scop in sine.
Spre Hamburg
In ultimul an de facultate in 2014 am fost plecata cu o bursa la Leipzig si mi-a placut atat de mult incat am decis ca vreau sa ma intorc in Germania. Am gasit atunci o liniste creatoare la care am vrut sa revin.
Optiunile pe care ni le-am pus in fata, eu si Andrei, sotul meu, au fost Berlin, Hamburg si Dusseldorf, pentru a putea avea amandoi oportunitati. S-a intamplat sa fie Hamburg cand el a obtinut un job la un start-up aici. Nu stiam aproape nimic despre oras inainte de a veni, asa ca supriza placuta a fost imensa. Suntem indragostiti de orasul asta.
One-woman show de ilustratie. Organizare
Planul aici era sa ma angajez, insa tipul de studio in care mi-as fi dorit sa continui un tip de grafica inceput la Arte insemna o firma mica cu maxim trei prieteni care se stiau din facultate si care nu aveau neaparat nevoie de inca cineva.
Si atunci m-am gandit “De ce nu as deveni eu un astfel de mic studio?”. Sigur, mi-a fost teribil de frica de necunoscut pentru ca existau o gramada de lucruri practice pe care nu le stiam, mai ales fiscale, si au urmat niste luni de nopti nedormite si intrebari existentiale, dar i-am dat inainte.
Killer Queen
Am regandit tot, de la contracte la preturi, motiv pentru care mi-am pierdut aproape toti clientii pe care ii aveam in momentul acela. Insa altii noi si-au facut aparitia din recomandari sau din eforturile mele de promovare.
Un alt detaliu este ca am reusit sa fiu acceptata de Kunstler Sozial Kasse, o institutie pentru artisti care, daca te accepta, se comporta ca un angajator si te ajuta cu 50% din contributiile sociale, desi tu lucrezi independent. E un suport organizatoric important care nu exista in Romania.
Dupa ce m-am mai linistit cu partea de “bucatarie” am ajuns in sfarsit la intrebarea cea mai interesanta: “Ce fel de grafica sa faca micul meu studio?”. Ilustratia, pe langa ca ma face fericita, ma plaseaza intr-o pozitie inversata fata de cea de pana acum: un client vine la mine mai ales pentru ca vrea ceea ce fac eu si mai putin pentru a face ceea ce vrea el.
Urmaresc sa fac cat mai multa grafica de autor. Nu am inca un flow constant in aceasta directie, dar este ceea ce mi-am propus sa promovez. Continui sa am si proiecte strict corporate, dar sper sa ajung sa le diminuez din ce in ce mai mult.
Limbaje vizuale. Copilul dintr-o vacanta de vara
Cand ma refer la limbajuri vizuale pe care imi place sa le inventez, sa ma invat eu pe mine sa le vorbesc si sa ma joc cu ele, ma refer la ceva strict estetic. Cel mai recent, inceput anul trecut, isi are radacinile in universul meu domestic, e foarte colorat, compozitional “mirator” si cu un oarecare umor (imi place mie sa cred).
Altfel, usuratatea asta de copil in vacanta e ceva prezent in desenele mele in general, e pur si simplu o stare catre care tind in permanenta, un fel de a vorbi grafic pe care mi-l doresc puternic, dar nu greoi.
Midnight Fridge Crusade
Din sectiunea What Ifs, capitolul branding
Proiectele. Cel mai complex
Cel mai complex proiect de pana acum s-a dovedit a fi Art Safari. La inceput parea un proiect mic, insa a crescut in complexitate si vizibilitate pe parcurs. A fost mai bine asa, pentru ca altfel poate m-as fi panicat inutil.
Art Safari 2017 - posters
Art Safari 2017 - OOH
Art Safari 2017 - banner
Cel mai drag
Cel mai drag de pana acum e unul personal si neterminat inca. Sper sa il finalizez intr-un proiect de carte anul acesta. Titlul provizoriu este “Stai sa-mi trag sufletul si sosetele”.
Cel mai “atipic”
Felul in care eu fac grafica s-a schimbat atat de mult de-a lungul timpului incat nu prea stiu la ce sa raportez acest “atipic”. Toata evolutia mea e atipica.
Clienti si promovare
In ultima vreme, sunt surprinsa sa am tot mai multi clienti din Romania, insa cei internationali sunt majoritari.
Incerc sa raspandesc cat mai mult munca mea intr-un mod coerent, dar sunt departe de disciplina pe care ar trebui sa o am, mai ales pe Facebook, Instagram si Tumblr. Proiectele lansate in regim propriu in care ii poti angrena si pe altii raman cea mai buna metoda de promovare si am ceva in plan in directia asta.
Mai presus insa de orice “tertipuri” de marketing, cred ca trebuie sa ai sinceritate in ceea ce comunici. Oamenii reactioneaza la asta.
Like Jay-Z and Beyonce
Unde ai fi fost astazi daca nu te-ai fi “intors”
Nu exista acel loc. Nu pot sa mi-l inchipui. S-ar fi intamplat ceva oricum.
Ce m-a surprins la mine a fost puterea unei decizii clare. Din momentul in care am zis ca fac ilustratie, asta chiar s-a si intamplat. Sunt oficial ilustrator din fix iunie 2016. Mai am multe de invatat, n-o sa termin niciodata si asta e perfect.
Te-ai hotarat sa nu cresti niciodata sau inca deliberezi?
:)
Mi-ar placea sa fie o hotarare a mea, dar schimbarea e inevitabila si doar timpul va spune daca e up or down.
Auzi din toate partile: fa o facultate, angajeaza-te, mai stai putin si casatoreste-te, dupa care ai drum liber la copii; totul in ordinea asta. Mai e lumea asa simpla? Nu chiar, regulile s-au mai schimbat. Ti-am spus povestea unui copil care s-a intors din drum intr-o serie editoriala realizata alaturi de Mercedes-Benz Romania in cadrul campaniei #Grow Up.
Printr-o suita de povesti de viata autentice, campania exploreaza ce inseamna, de fapt, succesul si maturizarea in viata reala.
