Să știți că fotbalul s-a schimbat mult, nu mai e cum era pe vremuri. Acum câteva decenii, numai bărbații aveau acces la sportul ăsta (că doar ei mergeau pe stadioane). Și numai bărbații îl jucau (că femeile erau nevoite să gătească 3 feluri de mâncare).
Dacă stăm bine să ne gândim, istoria ne-a jucat o farsă cât nasul lui Ibrahimovic de mare. Ar fi trebuit să fie taman invers: bărbații la cratiță, că și-așa ne alintăm noi că cei mai mari bucătari ai lumii sunt congenari de-myffai noștri, iar femeile, care au o acuitate și o pasiune mult superioare nouă, să privească și vorbească despre fotbal. Ce ziceți de asta?
Andreea Cioboată este una din acele fete care știu fotbal mai bine decât mulți băieți. Pentru că a sparge semințe și a comenta cu berea-n bot e una, iar a scrie, a merge pe stadioane, a produce conținut video și a discuta cu oamenii de fotbal este cu totul altceva. Are și Andreea un defect, însă: ooof, ține cu Rapidul. Dar na, nu le poți avea pe toate.
Vorbim cu ea chiar acum, mai ales despre”Ruj pe Bară”, un vlog simpatic în care Andreea vorbește ba singură, ba cu Luțac (da, ăla de la GSP), ba cu Rică Răducanu, și așa mai departe. Hai că-i bine. A mai scris despre fotbal pe Eu sunt 12, o platforma de comunicare ce ține de Bergenbier, precum și la Mircea Meșter pe blog, despre Liga Campionilor.
În rest, Andreea are background de publicitar. Next Advertising a luat-o de mică și a școlit-o. Să vedem ce-a ieșit.
Despre Andreea
Născută și crescută în Drumul Taberei, elevă la liceul Gheorghe Lazăr, convinsă că o să chiulesc cum făcea Băjenaru în “Cișmigiu et Comp”. N-am făcut asta, din păcate. Apoi, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitate.
Am început să fac cronici de meci prin anul 2 de facultate, iar la începutul anului 3 am întrerupt povestea fotbalistică și m-am angajat la Next Advertising. Mă bucur enorm că acolo a fost primul meu job stabil, pentru că m-am format profesional printre niște oameni de la care am învățat multe.
Despre cum am ajuns să lucrez la Next v-am povestit cu o altă ocazie. Am stat acolo 2 ani, apoi “m-am transferat” la First Content Studio, unde am lucrat în campania “Eu sunt 12”, lucru de care sunt foarte mândră. Acum ”joc” pe postul de Social Media Manager la United Media.
Folbalu' și FIFA
Fotbalul a fost laitmotiv în familia mea. De la străbunica și bunicul din partea mamei, care erau rapidiști, până la tata, care e stelist. Tata m-a dus pe stadion pentru prima oară, când eram prin clasa a șaptea. Am fost la Steaua-Neman Grodno, un 0-0 trist în Ghencea, în Cupa Uefa. Deși s-a jucat slab, mi-a plăcut mult atmosfera de pe stadion.
Pe atunci, steliștii umpleau tribunele și cântau frumos. Și m-am întors acolo, și am rămas pentru mulți ani, apoi am trecut la Rapid și o să dedic acestui moment un episod în vlog, pentru că lumea poate învăța ceva din povestea mea.
Urmăresc fotbal, în primul rând. În special Premier League și mai ales meciurile jucate de Arsenal. Dar mă uit și la tenis, handbal și Formula 1. Sunetul ăla de motor e terapeutic. Iar de jucat, am jucat baschet și a trebuit să renunț la el, din păcate. Am încercat să joc și fotbal, dar am jucat slab și nu m-am mai dus :)) Am jucat puțin si FIFA.
Vlogăreala
Am început cu blogul “Ruj pe bară”, pentru că cel mai mult îmi place să scriu despre fotbal. De vlog m-am apucat după ce am ieșit într-o zi pe Lipscani cu Alex Tunaru, de la Next (de la el am învățat să jonglez în Social Media).
El mi-a dat ideea și era atât de entuziasmat de ce aș putea face în vlog, că parcă m-a activat. Și peste puțin timp, am plecat la un meci, la Giurgiu, la Astra Giurgiu- CSU Craiova și am zis să încerc să filmez câte ceva. Și așa a iesit primul episod, cu umbre pe pereți și lumină portocalie. Haha.
Numele “Ruj pe bară” e împrumutat de la blog. De fapt, eu văd blogul și vlogul ca pe un singur proiect. Și până să găsesc numele blogului mi-am chinuit un pic mintea. Câteva luni.
Voiam să găsesc ceva care să sugereze feminitate, dar să dea și un indiciu legat de fotbal. Într-o zi, când mă duceam la job la Next și țin minte că treceam prin fața magazinului Unirea, mi-au venit în cap cuvintele “Ruj pe bare”.Așa, de nicăieri. Într-un final, “Ruj pe bară” mi s-a parut mai ok. Concluzia e că uite cum îți apar răspunsurile de care ai nevoie fix atunci când nu ești atât de înverșunat să le găsești.
Echipa Rujului
Am lângă mine o echipă de prieteni buni, cărora le mulțumesc mult. Anca și Florin mă ajută cu filmarea indoor și editarea clipurilor. Filmările le facem cu un aparat împrumutat de la Tudor.
Când nu avem aparatul acasă, ne descurcăm cu telefonul mobil. Așa am făcut in episodul cu Luțac. Tot cu telefonul mă filmez sau mă filmează fratele meu, Cosmin, sau Agatha, când plec prin deplasări.
La fel, mai am prieteni de la care împrumut tricouri pentru filmare. De exemplu, tricoul cu Keseru era chiar cel purtat de el în meciul cu Danemarca, l-am ”furat” de la un fost coleg de la First Content, căruia i-l oferise Claudiu. Dar l-am anunțat pe Claudiu că îl folosesc ca să fac ceva frumos :) Cu informațiile, glumițele și research-ul mă descurc singură momentan. Mai ales că glumițele îmi vin fără să depun prea mult efort.
Episodul cu Luțac
Cu Luțac mă știu din anul I de facultate. Am fost la multe meciuri împreună și am și lucrat amândoi la o emisiune, la Radio Gsp. Ne-am distrat mult atunci.
Țin minte că am fost odată la un meci cu el și eu aveam la gât o eșarfă cu print de leopard :)) Nu știu cum m-am gândit eu că e super să merg așa pe stadion. Cred că eu și Luțac am rămas prieteni buni, pentru că avem în comun auto-ironia și ne place să râdem mult. Și mai e și fotbalul, evident.
Așa că, în prietenia noastră, am imbinat elementele de mai sus. Și chiar dintr-o discutie în care râdeam de amintirile noastre despre fotbal am ajuns să zicem “Ce-ar fi dacă am face un episod pe tema asta pe Ruj pe bară?”. Au ieșit două episoade și mi-a mai și rămas material.
Invitați
Mi-aș dori mult să am invitați și de acum înainte. Suporteri, jurnaliști, oameni de marketing sportiv și, evident, fotbaliști și foști fotbaliști. Dacă încep să scriu nume, îmi va fi greu să mă opresc.
Am pe listă oameni dragi cu care am mai lucrat și pe care aș vrea să-i invit și în proiectul meu, cum ar fi Gabi Balint și Bogdan Stelea, Daniel Niculae și Cristi Săpunaru, Florin Andone și Claudiu Keșeru.
Și mai sunt oameni cu care nu m-am întâlnit pănă acum. Cum ar fi Gheorghe Hagi, mai ales că “Ruj pe bară” are ca motto un citat de-al lui “Viața e frumoasă, dar merită trăită”. Și nu e pus la mișto, e ceva în care chiar cred.
Viața e frumoasă, dar noi nu o trăim cu adevărat. Fiind mereu cu ochii în telefon sau încercând să părem pe Facebook ceea ce nu suntem sau fiind mereu interesați de ce face cel de lângă noi.
E discuție lungă. Revenind, o provocare ar fi să îl am ca invitat pe Marius Șumudică. Cred ca ar iesi ceva de povestit nepoților, peste ani. A, și mai sunt Messi, Zlatan și Cristiano Ronaldo (am semi-glumit).
Publicul
Analizând insight-urile paginii de Facebook “Ruj pe bară”, publicul core e compus din bărbați de 25-34 de ani, urmați de cei de 18-24. Pasionați de fotbal, evident.
Pentru că am încercat să îmi promovez pagina folosindu-mă de conținutul pe care îl postam, așa că cei care au ajuns pe pagina mea, au ajuns pentru că le place fotbalul. Sau pentru că au văzut numele și s-au gândit “Cum adică Ruj pe bară, ce nume mai e și ăsta?”
Mai am de lucrat la targetul feminin. Mi-aș dori mult să strâng o comunitate și să promovez poveștile frumoase ale femeilor care merg pe stadioane. Și chiar să ajungem să ne și întâlnim la un fotbal pe sintetic.
Am multe idei și sper să le și pun în practică la un moment dat. Cât despre înjurături, am primit una singură, căreia i-am făcut printscreen și am denumit-o “prima înjurătură”. Mă așteptam să apară și altele, dar se pare că a doua încă n-a venit.
În schimb, primesc mesaje de încurajare. Chiar azi mi-a scris un tip “Ce pasiune nebună ai!” :) Dar cel mai mult mă emoționează mesajele primite de la femei. O tipă mi-a zis la un moment dat că îmi dorește să fiu următorul Ioan Chirilă. O alta mi-a scris că mă admiră pentru curaj. E frumos tare sentimentul pe care îl am când le citesc mesajele :)
Asadar, nu prea mă lovesc de discriminare. Sau poate că nu o mai resimt cum făceam la început, acum mai mulți ani, când am început eu să mă duc la meciuri și să scriu despre fotbal.
Atunci mă supăram, acum mi se pare că mi-aș pune singură o piedică, dacă aș sta să mă gândesc la prejudecătile unora dintre bărbați. Mi-am făcut două păreri: 1. Că eu știu fotbal și văd fotbalul în felul meu și că materialele pe care le fac au esență. Asta contează cel mai mult pentru mine, că transmit ceva mai mult decât simple informații sau analize despre meciuri. 2. Că n-ai cum să mulțumești toți oamenii, deci discriminare și prejudecăți vor fi mereu, important e ca eu să-mi văd de drumul meu.
Provocarea cea mai mare e să nu mă ia valul. Să am răbdare și să nu pun prea multă presiune pe mine, în dorința de a face lucrurile perfecte :)
Și mai sunt niste mini-provocări, cum ar fi lipsa somnului uneori sau faptul că de-abia acum învăț să editez și să reglez sunetul unui clip. Dar îmi place mult ce fac și fix după cea mai multă muncă, de filmat și pregătit clipul, mă simt, paradoxal, foarte odihnită și fresh. Ăsta e un semn că proiectul e ceva ce mă reprezintă și îmi face bine.
Promovarea proiectului
Pentru primul clip am făcut o campanie de Reach pe Facebook, în urmatoarele două am băgat bani în Facebook, dar și în YouTube pre-roll. Nu vă gândiți la mulți bani. Nici nu vreau să abuzez de paid reach, satisfacția e mult mai mare când se duce conținutul organic.
Așa s-a întâmplat cu clipul cu nea Rică. Dar cel mai mare boom l-am avut cu clipul postat prin noiembrie, cu Hagi, care vorbea despre cum nu mai avem decari în fotbalul românesc și că acum se joacă “lungă și p-a doua”.
Am pus video-ul și mi-am spus părerea despre ce vorbea Hagi. Și a fost nebunie, nu mi-a venit să cred. Am avut reach de peste 1 milion fără să investesc în postare. Lumea a empatizat cu ce zicea Hagi și cu ce am scris eu.
După vreo două zile, am dat un boost și am ajuns la 3 500 000 people reached, dintre care 3 000 000 veniți organic. Deci, Hagi m-a ajutat enorm în proiectul meu. Când o să-l întâlnesc, o să-i mulțumesc.
Cel mai bun episod de până acum
Din punct de vedere tehnic, al doilea mi-a ieșit mai bine, cel după meciul României cu Danemarca. E mai profi filmarea. După topic, cred că cel cu Luțac a fost reușit, pentru că am fost chiar amuzanți (cred eu). Iar după feeling, episodul extra cu nea Rică Răducanu a fost pe locul 1. Îmi tremurau picioarele de emoții.
Recomandări
O sa fiu sinceră, nu pot să zic că urmaresc un vlogger în mod special. BRomania mi se pare autentic, iar Mariciu, de exemplu, mi se pare ambițios. Să faci câte un vlog pe zi nu e așa simplu.
Și îmi mai plac Vio și Costel, mă uit la “Comedianți pe drumuri”. Mi se pare tare cum găsesc niște insight-uri din comportamentul oamenilor, e foarte deșteaptă treabă filmată de ei.
În afară, ma uit aproape zilnic pe canalul de YouTube al celor de la Arsenal și pe cel făcut de niște fani de-ai echipei: ArsenalFanTV.
Ce va fi va fi. Panuri de monetizare?
Înainte de planul de monetizare e planul de stabilizare. Să devin un pic mai constantă, să îmi fac logo, să stabilesc o zi în care să postez, etc.
Apoi, în viitor, dacă vor apărea oferte de colaborare cu diferite branduri sau site-uri de sport, nu aș zice nu. Asta dacă mi se par proiectele potrivite pentru ce vreau eu să transmit oamenilor.
Alte proiecte
E și normal să zic despre Eu sunt 12. În vremea asta, în care stadioanele din România sunt din ce în ce mai goale, proiectul încearcă să le dea motive oamenilor să nu renunțe la fotbal.
Mai e site-ul MyFootball.ro, unde puteți citi povești despre fotbalul internațional. Și, nu în ultimul rând, vă mai zic un proiect în care mă bucur că am ajuns: “Faza pe gazon”, a lui Mircea Meșter.
M-a convocat Mircea să fac cronica unui meci pe mirceamester.ro și mi-am ales Real Madrid-Bayern Munchen, meciul din UCL, terminat 4-2 după prelungiri. Când am pus ultimul punct din cronică, mă simțeam de parcă dădusem și eu gol și ridicasem lumea de pe Bernabeu în picioare.
