Prin 2007, Adrian Georgescu a fost nominalizat de catre Romania Libera la titlul de Ziaristulul Sportiv al Anului. Premiile ”Ioan Chirila” erau pe la primele editii, iar Adrian, care tocmai devenise freelancer, a castigat. Nu se astepta, era un outsider care-si vedea lungul nasului, dar a castigat.
Discursul de invingator a fost destul de stangaci, dar doua zile mai tarziu s-a revansat dand de baut la vreo 15 oameni care-l urmareau si incurajau constant in subsolul articolelor sale de pe blog, in comentarii.
De-atunci, Adrian a scris sute de articole despre carti, muzica, filme, destinatii de vacanta si asa mai departe. A scris si un volum de povestiri, unde ”umorul existential”, cum il numeste el, te face sa te hlizesti si sa-ti pui intrebari la tot pasul. Iar recent, a publicat primul sau roman, ”Exitus”. Unde umorul este inlocuit de insingurare si durere.
A durat aproape cinci ani, pentru ca atat timp si-a cerut cartea. N-am stiut de la inceput ce si cum va fi, iar cea mai buna dovada este ca, initial, romanul trebuia sa fie unul despre batranete.
Timpul pierdut
In apararea mea, pot spune doar ca sunt, asemenea majoritatii celor din generatia mea ajunsi in presa, inginer. Am terminat Facultatea de Instalatii din Bucuresti in 1995. Asemenea tuturor facultatilor, era una care te invata lucruri din care, peste ani, nu aveai sa ramai cu nimic.
De la epurarea apei pana la matematicile speciale, de la rezistenta materialelor pana la automatizarile panourilor de comanda - care, daca n-ai citit, a fost lucrarea mea de diploma -, toate au fost timp pierdut, pentru ca am fost o generatie care a irosit extrem de mult timp incercand sa scape de efectele imbecilitatii numite comunism, dar care, lucru foarte bun, tocmai ca urmare a acestei disimulari si readaptari continue, a stiut sa improvizeze mereu.
Iar presa, indiferent de domeniu, despre asta a fost: despre redarea realitatii celei mai apropiate cu putinta de adevar.
Premiile Ioan Chirila
Am fost, acum vreo zece ani, Ziaristul Sportiv al anului la Gala Premiilor Ioan Chirila. Singurul ziar care m-a nominalizat atunci la categoria asta a fost Romania Libera. Mi-a parut bine, gandindu-ma ca astfel mai pot trimite juriului inca trei texte, diferite de editorialele pe care le trimisesem pentrucategoria respectiva, pe care sa le citeasca.
Nu ma gandeam ca voi castiga, pentru ca de-abia devenisem freelancer si ziceam ca n-avea nimeni interes sa premieze un independent. Dar am castigat.
Unul dintre aceste texte era o poveste scrisa la persoana intai, facuta dupa un interviu din doua sesiuni, in doua nopti consecutive, cu o atleta romana stabilita in State, Adriana Pirtea, care pierduse pe ultima suta de metri Maratonul din Chicago.
Am stat multe ore de vorba pe Messenger pentru a putea scrie textul acela - se numea "Alearga, Adriana!" - si dupa aceea, a fost amanat de la aparitie vreo doua saptamani. Ca urmare, l-am trimis unui alt cotidian cu care colaboram si a aparut a doua zi. Piata libera :)
Relatia cu bloggingul
E o relatie libera. Scriu doar ce-mi place, cand imi place. Filme, carti, muzica, texte de opinie, recomandari de vacante. Probleme de sah, daca gasesc. Sau de logica. Voi incepe si niste concursuri de compozitie, caci am senzatia ca oamenii comunica mult mai usor si mai placut atunci cand se joaca. E un reflex pe care, din pacate, il tocim pe masura ce crestem.
Imi place sa stiu cat mai multe. Am invatat si editarea video, tot de la un prieten, pentru ca realmente e ceva misto, relaxant si permite mult loc de joaca.
Despre umor
Umorul e deseori confundat cu neseriozitatea, din pacate. Multe lucruri importante si profunde se spun insa la adapostul rostirii in gluma. Dupa mine, simtul umorului e crucial, mai ales pentru cineva care scrie.
N-am cunoscut inca pe cineva care sa aiba umor si caruia sa nu-i mearga mintea, lucru normal, de altfel, pentru ca umorul este exact acea calitate care iti permite sa vezi lucrurile mereu altfel. Daca vezi oul de sub gaina, inseamna ca ai facut deja primul pas spre literatura: ti-ai procurat subiectul.
Literatura + sport
Presa sportiva din anii '90 era foarte literara: ziarele aveau formate mari, existau multe reportaje, textele erau lungi si cititorii nu dobandisera inca acest deficit de atentie care ne-a transformat pe toti in niste "domni Goe". Erau timpul si mediul excelente pentru a-ti face mana.
In "Cateva sfarsituri de lume" am vrut cam acelasi lucru: sa-mi fac mana, prin cateva povestiri postapocaliptice scrise intr-un stil pe care l-as defini drept "umor existential".
”Exitus”
Am facut trecerea de la proza scurta la roman pentru ca se impunea. Nu dai viata cu adevarat unei lumi decat daca duci personajul sau personajele undeva departe in viata. E mult mai greu decat in cazul unor povestiri, pentru ca sunt reguli si constructia se face altfel. E ca si cum tu ai sti sa jonglezi cu trei portocale si, in timp ce o faci, cineva iti mai arunca trei.
A durat aproape cinci ani, pentru ca atat timp si-a cerut cartea. N-am stiut de la inceput ce si cum va fi, iar cea mai buna dovada este ca, initial, romanul trebuia sa fie unul despre batranete si trebuia sa fie mult mai apropiat de o distopie.
Apoi, in timp ce-mi construiam in minte personajul - care este un insingurat cronic, aparent un psihopat, care sa aiba comportamentul unui psihopat, dar care sa aiba o viata tumultuoasa interioara -, mi-am spus ca asa ajungi din anumite motive, deci se cere infatisat un background, copilaria, adolescenta, cum a ajuns el asa.
Apoi, am vrut sa-l duc la un fel de grad zero al vietii, la o nastere lipsita de orice promisiuni si la o copilarie lipsita de orice sansa. Adica conditia de orfan, traiul intr-o morga, langa un cimitir, singuratatea, observarea oamenilor vii de la distanta si a celor morti de aproape.
Tot scriind la aceste parti, au inceput sa-mi placa atat de mult, incat partea de batranete aproape ca a disparut, cartea devenise cam lunga, asa ca am pastrat ceva si pentru viitor.
Tabieturi de scriitor
Dupa ce m-am lasat de fumat, singurul tabiet a ramas muzica. Mereu curge ceva pe langa mine, de obicei jazz. In rest, scriu oriunde: la birou, in parc, in autobuz (raspunsurile acestea le scriu intr-un autobuz, intre Timisoara si Alba Iulia).
Ar trebui sa scriu dimineata, la prima ora, cand imaginatia zboara si mintea merge ceas, dar ajung mereu sa scriu noaptea.
Publicarea romanului
Prima carte a aparut la Humanitas, a doua le-am propus-o celor de la Polirom. Urmatoarea nu stiu unde va fi. Cred ca am luat aceasta atitudine de la muzicienii de jazz, care canta in multe formule de-a lungul vietii, care merg inainte schimband cate ceva, de cate ori lucrurile devin prea confortabile.
Procesul de editare a fost foarte placut, si pentru ca s-a suprapus peste sentimentul de "hei! am terminat". Editorul, doamna sau domnisoara Lucia Popovici, mi-a trimis o lista de probleme, am zis " Sarut mana, asa e, corectam".
Apoi a venit corectorul, domnul Adrian Botez, care a gasit alte probleme, la care nu m-as fi gandit niciodata - de pilda, ca un pistol si un revolver sunt arme diferite.
Promovarea
All guns blazing. Eu cred ca trebuie sa mearga scriitorul spre public, mai ales in aceste vremuri. De aceea, le-am spus celor de la Polirom ca voi merge oriunde e nevoie de mine. Absolut oriunde.
Pana acum, am avut lansari in Bucuresti, Timisoara, se anunta in Brasov si Sibiu. E o posibilitate de lansare in Barlad, iau trenul, prezint cartea si ma intorc cu trenul. Dar trebuie sa planifice si sa organizeze editura, caci ea are drept de vanzare a cartii.
Obiective de vanzari
Nu stiu. Obiectivul meu, din punct de vedere comercial, e sa se imprime cel de-al doilea tiraj, primul fiind de 1.000. Obiectivul profesional a fost atins scriind: am devenit mai bun.
Ce urmeaza?
Lucrez la mai multe in paralel. S-ar putea sa fie un volum de povestiri sau o carte de fictiune imbinata cu elemente de fantasy si aventura.
Top 3 scriitori
Faulkner, cu "Absalom, Absalom". Cormac McCarthy, cu "Meridianul sangelui". Mircea Horia Simionescu, mai ales cu cartile din ciclul "Ingeniosul bine temperat". Radu Cosasu cu orice. Leonida Neamtu, cu "Aventura si contraaventura", dar si cu altele.
Top 3 bloggeri
Razvan Exarhu, Simona Tache, Toma Nicolau.
