[Un brand pentru București] Bogdan Răileanu: Mă gândisem la un logo simplu cu BUCUREȘTI pe care să pun o muscă mare, frumoasă

Muscă, pentru că trăim aici cu toții, aceleași muște ne intră în case, hai să ieșim din situația de căcat în care se află orașul, spune Bogdan Răileanu, ‎Group Creative Director at GMP Advertising, trimițând la muscă lui Damien Hirst de pe coperta albumului lui Red Hot Chilli Peppers. Are și un sens bun, musca asta. Ea poate fi schimbată în fluture sau în albină de noile generații.

De altfel, copiii sunt firul comun al multelor chipuri pe care le are Bucureștiul, mai crede Bogdan. Bucureștiul bugetarilor, al corporatiștilor, al antreprenorilor, al pensionarilor, al taximetriștilor și al șoferilor de Uber, al paznicilor de farmacii, al galeriilor de artă, al jurnaliștilor, al doctorilor din spitale, al politicienilor, al boschetarilor, al câinilor fără stăpân, se unește în acest punct. 

Ăsta e singurul lucru care contează pentru viitorul acestui oraș. Asta e prioritatea. Iar redefinirea Bucureștiului ar trebui să fie făcută cu ochii la copii, la parcurile în care se joacă, la școlile în care învață, la numărul de mașini care stau pe străzi bară la bară ș.a.m.d.

Inițiativa primăriei

Concursul cu logo pentru București? Am râs prima oară când am auzit. E genul ăla de tichie de mărgăritar care îi lipsește chelului. Dar, pe urmă, m-am gândit că lucrurile pot începe chiar și de la un logo, cine știe.

Sunt unele orașe care trăiesc din brandul lor, deci se poate. Brieful e făcut de cineva din primărie, bănuiesc, că sună la fel de gol ca gropile din asfaltul capitalei noastre mereu plină de macarale (private în ultimii 20-25 de ani, dar cine nu ar construi un P+4+1 central zilele astea).

Identitatea Bucureștiului

Nu știu care e imaginea care s-a format organic pentru că eu nu am mai ieșit din casă de la proteste încoace și acolo în mod organic nu am văzut decât multă frustrare ieșită la suprafață.

Dar cred că sunt mai multe identități ale Bucureștiului în funcție de emisiunile TV și postările pe Facebook pe care le urmărește fiecare locuitor al orașului.

Pentru că orașul este făcut de oamenii care îl locuiesc. Există un București al pensionarilor. Pensionarii cu gratuitățile lor, cu sacoșele lor, cu rețetele lor, cu parcurile lor, cu băncuțele lor, cu pensiile, cu sărăcia lor, cu nostalgiile lor. Asta e o imagine și merită o șansă să iasă la suprafață. 

Există un București al corporatiștilor cu geamurile lor de sticlă și luminile aprinse pe unele etaje ale clădirii chiar și după doișpe noaptea, cu mașinile lor parcate pe trotuare, cu bicicletele lor pliabile, cu ratele lor la bănci, cu restaurantele la care merg, cu nemulțumirile lor, cu nepăsările lor, cu condiționările lor, cu dietele lor, cu cardurile lor, cu shoppingul lor. Și acest București ar merita o voce pe emblema orașului, nu?

Există apoi, un București al bugetarilor. Semănă cu corporatiștii, dar sunt o rasă diferită. Sunt bugetarii noștri dragi, cu mașinile lor în rate parcate pe trotuare, cu apartamentele lor în rate, cu nepăsările lor, cu condiționările lor, cu dietele lor, cu shoppingul lor, cu zâmbetele lor acre. Și ei merită un semn mic în logo-ul orașului.

Există un București al antreprenorilor. Sunt pestriți, nu seamănă unul cu celălalt, ticăloși sau onorabili, cinstiți sau hoți, empatici sau inumani, de succes sau în faliment, antreprenorii de București oferă o imagine a orașului, ei îl cunosc mai bine ca oricine și fac din orașul ăsta uneori mai mult decât ceea ce e: spectacole, festivaluri, cârciumi, localuri, rețete, burgeri, supe, cocktailuri, curve, bucătari, hoteluri, cafele, deserturi (enumerarea e pur aleatorie). Și ei, antreprenorii merită o bucățică de cer în stema orașului nostru drag.

Există un București al taximetriștilor și al șoferilor UBER.

Există un București al paznicilor de farmacii, al galeriilor de artă, al jurnaliștilor, al doctorilor din spitale, al politicienilor (oh, da!), al boschetarilor, al câinilor fără stăpân, al cartierelor defavorizate, al drogaților, al Dâmboviței. Toți merită câte o steluță pe steagul capitalei noastre dragi.

DAR, MAI EXISTĂ UN BUCUREȘTI, UN BUCUREȘTI CARE CONTEAZĂ, UN BUCUREȘTI RELEVANT, singurul relevant din punctul meu de vedere: Bucureștiul copiilor. (Toate categoriile enumerate mai devreme mai sus au copii, toți sunt conectați prin această valoare/stare)

Ăsta e singurul lucru care contează pentru viitorul acestui oraș. Asta e prioritatea. Iar redefinirea Bucureștiului ar trebui să fie făcută cu ochii la copii, la parcurile în care se joacă, la școlile în care învață, la numărul de mașini care stau pe străzi bară la bară ș.a.m.d.

Cum ai vinde tu Bucureștiul

Am iubit Bucureștiul încă din liceu, încă mai iubesc anumite zone din el, dar pe zi ce trece îl disprețuiesc în prea multe privințe, deci mi-ar fi greu să spun cum aș vinde Bucureștiul.

Inițial în hater-eala care m-a cuprins mă gândisem la un logo simplu cu BUCUREȘTI pe care să pun o muscă mare, frumoasă. Nici nu avea nevoie de slogan. Ca musca lui Damien Hirst de pe coperta albumului lui Red Hot Chilli Peppers. Trăim aici cu toții, aceleași muște ne intră în case, hai să ieșim din situația de căcat în care se află orașul. Pe urmă, copiii noștri vor schimba musca în molie sau fluture sau albină sau nu știu.

Dar acum nu știu sincer cum aș putea să vând Bucureștiul. Pentru că el trebuie cumpărat în primul rând de locuitorii lui, nu de cei care îl vizitează. Noi trebuie să credem în orașul ăsta, nu cei care trec pe aici sau primarii vremelnici și corupți care îl conduc.

Sloganul

Sloganul ar trebui să îi implice pe bucureșteni. Ar trebui să fie ceva incluziv și despre viitor și să deschidă o poveste. Orașul are multe povești de spus (și bune, și rele). Merită auzite.

Puncte tari

Natalitatea. În București se nasc mulți copii, viitorul pornește de aici. Diversitatea.

De când locuiești în București?

Locuiesc din 2001. Am stat la căminul studențesc, prin apartamentele prietenilor, prin chirii în diverse cartiere. Nu mi-am cumpărat apartament niciodată. Nu am proprietăți. La un moment dat mi-am dorit să îmi cumpăr o garsonieră. Acum nu mai vreau. Nu văd sensul.

Îmi imaginez dezastrul unui cutremur mare trăit într-un apartament din București. Scap nevătămat, dar nimic nu mai circulă în oraș și trebuie să trec printre ruinele acestui oraș, să aud urletele răniților prinși sub dărâmături, scene de groază. Le văd doar eu. Sper să rămână doar în capul meu.

Ce îți place, ce nu îți place

Îmi plac terasele de la Control și de la Green Hours, terasa La Motoare din anii 2000, Piața Domenii, Piața Obor (piețele de legume/fructe efectiv), cartierul Cotroceni. Nu îmi plac rahații de câine și mașinile care staționează cu motorul pornit.

Te-ai gândit vreodată să te muți?

Visez la asta. Nu știu cum s-o rezolv.

Bucureștiul tău secret

Bucureștiul meu secret nu mai există.