[Un brand pentru Bucuresti] Raluca Feher: Cel mai putin este o metropola. Cel mai mult este un sat dintr-un univers distopic, o constructie de MadMax crescut stramb

Lume, lume, Bucurestiul isi cauta, oficial, logo. Primaria Bucuresti a si lansat un concurs in sensul asta, cu un brief vag, un target lasat in grija imaginatiei si un juriu necunoscut inca. Un lucru e sigur, insa: puteti sa va inscrieti pana pe 20 aprilie. Si se ofera 50.000 de lei pentru gasitor.

Noi am mers mai departe si am vrut sa vedem cum s-ar putea contura un brand al orasului. Care este imaginea lui acum, formata organic, pe ce directii ar putea fi construita si ce parere au creativii din Bucuresti despre initiativa publicitara a autoritatilor locale. 

Raluca Feher a venit in Bucuresti in 1997, iar din 2014 s-a mutat la Brasov, de unde face naveta saptamanal.

Sunt o baba. Si Bucurestiul meu secret este cel al tineretii mele, dar oamenii aia au imbatranit, au plecat din tara. Nu mai au chef de dimineti cu ciorba de burta.

Cum l-ar vinde? Si cui? Pai s-ar folosi de doi clesti: backpackerii, pe care i-ar aduce aici cu cluburi, nightlife, bere si mancare ieftina, teatru experimental, concerte si povesti cu vampiri moderni, si pensionarii straini si educati, care platesc pentru experiente exotice cum ar fi intalnirea cu Yeti al comunismului romanesc.

Despre concursul primariei, spune asa: un brief facut la coafor.

Initiativa Primariei

Mi-a scris Cosmin Pojoranu acum citeva zile sa-mi spuna despre initiativa primariei. Remarcase faptul ca nu s-a solicitat un concept, ci direct un logo. Ceea ce inseamna ca ori avem niste lautari care se ocupa de "vanzarea" Bucurestiului, ori niste baieti destepti care au vrut sa bifeze o activitate si, eventual, ca in cazul ANAF de acum niste ani, sa plateasca o datorie de 50.000 de lei unor nenici care i-au batut la poker.

Inclin sa cred ca e o cioaca de Voluntari, a doua varianta.

Brieful e facut la coafor. Fata, zi si mie ce sa scriu aici ca sa ii dau bani lui baiatu asta care are o agentie de publicitate.

Pai sefa, scrie sa faca asa: sa faca un desen in culori vii, care sa aiba legatura cu traditiile Bucurestiului (hm, rahatul de caine de pe trotuar, traficul gatuit de la Lujerului, locatari cocalari), sa poata fi scalat...

Ce fai?

Scalat. Sa isi pastreze proprietatile cind e facut mic sau cind e marit. Sa arate frumos atunci cind pui linga orice cuvant, Bucuresti iarna, Bucuresti timp liber, Bucuresti noaptea ca hotii, Bucuresti unde esti.

Cui vrem sa vindem Bucurestiul? Cine e targetul asta? Cu ce ajunge el aici? Citi bani are in buzunar? Ce asteptari are el si ce am eu sa-i ofer? Vreau sa fac bani, vreau notorietate, vreau sa cladesc heritage? Asta nu e important atunci cind ai un logo colorat pe antetul hartiei de la primarie si pe un outdoor platit la un cumatru, fix vis a vis de biroul tau.

Identitatea Bucurestiului

Bucurestiul este o saorma cu de toate. Este un oras nervos, nepoliticos, ne-educat, murdar, cocalar, dar cu o smechereala de jucator de alba-neagra. E vrajitor fara sa fie fermecator.

Cind sa il plangi de mila, ca nu a avut noroc saracutul, jap, iti pune mana pe buci si realizezi ca e nesimtit.

Seful unei banci, belgian, mi-a spus acum vreo 10 ani ca Bucurestiul este un sat, ca urla ruralitatea in el. Si asta se vede in chinuiala noastra, a astora de stam in capitala, sa ascundem tarania prin glantz, prin hainute si evenimente hipsteresti (aia de sunt hipsteri), prin cocalarisme si evenimente cocalaresti cu multi bani (aia de sunt la primarie).

Majoritatea locuitorilor lui sunt la a doua generatie incaltata. Sunt oameni din Baragan, veniti la oras sa lucreze in fabrici si uzine. Satul nu a iesit din ei.

Poate asta ar trebui sa spuna Bucurestiul ca este, daca ar fi onest, cel mai mare sat din lume, cu gaini, porci, cai si capre crescute in oras. Si asta nu e o metafora. Eu am stat 9 ani la Iancului si peste drum, pe cladirea unei alimentari, un cioban urban avea o micro-stana cu 5 oi. Jur. Am si poze.

Cum ai vinde Bucurestiul

Depinde cui ar trebui sa-l vand, care este obiectivul meu.

Daca as vrea sa fac bani, sa misc ceva pe termen scurt as merge pe doua directii, tip cleste.

Pe o falca a clestelui sunt tinerii, backpackerii, pe care ii aduc cu cluburi, nightlife, bere si mancare ieftina, teatru experimental, concerte si povesti cu vampiri moderni.

Pe cealalta falca a clestelui as pune cetatenii cu bani, pensionarii americani, oameni educati care au vazut tot ce se putea vedea, printul Charles gen, indivizi care platesc pentru experiente exotice cum ar fi: intalnirea cu Yeti al comunismului romanesc, cina cu Gelu Voican Voiculescu sau cu Petre Roman sau cu procurorul Voinea.

Sau o zi petrecuta impreuna cu un arhitect care sa explice de ce Bucurestiul are una din cele mai importante mosteniri arhitectonice Bauhaus din Europa.

As face un muzeu al comunismului romanesc, unul original, care sa nu respecte matrita celorlalte muzee comuniste din fostele tari socialiste asa cum nici comunismul nostru nu a fost aidoma celui polonez sau maghiar.

Directia

Cum ziceam. Bucurestiul este o saorma. Este cu de toate. Cel mai putin este o metropola. Cel mai mult este un sat dintr-un univers distopic, o constructie de MadMax crescut stramb dar in uratenia lui avand un oarecare sarm.

Este un soi de incapere dintr-un film de fratii Marx, in care au intrat atat de multi oameni incat nu mai vezi tablourile de pe pereti, mobilierul, lustra sau zugraveala.

Ceea ce inseamna ca as vinde Bucurestiul prin oameni. Hahalere, betivi, bagabonti, hipsteri, anarhisti, cantareti de metrou, chelneri, taximetristi, gunoieri, florarese. Avem de toti, nu avem de toate. As porni deci de la oameni.

Cum as implementa-o nu o sa spun aici. Costa. Astept sa ma caute Primaria la adresa [email protected] sa le spun restul.

Sloganul

Asta cu sloganu e prea mult pentru mine. Habar nu am strigaturi si nu cred ca ar trebui sa aiba doar o strigatura ci 4000 din care sa poti sa iti alegi.

Eu sunt un mare fan al ingeniozitatii lui Dan Diaconescu. Mi se pare ca nimeni nu a reusit sa fabuleze atat de sincer ca el. Viitorul presedinte al Romaniei este probabil cea mai buna descriere a unui candidat la presedintie care desi spune o enormitate, nu poate fi contrazis. Ai fost matale in viitor sa spui ca nu va fi Dan Diaconescu viitorul presedinte al Romaniei?

Revenind, OTV avea sloganul asta: pentru ca nici nu stii ce pierzi.

Mi se pare extrem de potrivit pentru Bucuresti. Este o promisiune atat de vaga incat devine incredibil de atractiva.

Puncte tari

In Rio se fac ture in favele. Sunt o gramada de nebuni care vor sa vada cum traiesc oamenii in favele. As face tururi in Ferentari, cel mai periculos cartier din Bucuresti.

In Medelin se fac tururi care te duc pe urmele lui Pablo Escobar. Aici l-am avea pe Nicolae Ceausescu. As lua pe sus turistul si i-as spune povestea Casei Poporului dar nu cea mormaita de un functionar plictisit care iti vorbeste despre numarul de caramizi si becuri folosite in Casa. Ci povesti cu oameni mutati din Uranus, cu rudele arhitectei Petrescu, etc. I-as duce la mormantul lui Ceausescu, i-as arata poze turistului cu orasul cum era in 40 si cum a fost terfelit de urbanismul planificatorilor orbi din PCR.

As face muzeul comunismului de care ziceam mai sus si muzeul ...nu mai zic pina nu inregistrez la OSIM chestiunea si mai vorbim dupa.

In Bucuresti, daca nu ai 22 de ani si nu te faci praf cu bere de 2 euro, nu prea ai ce sa faci. Nu sunt puncte de atractie, cele citeva muzee nu sunt prea excelent administrate. In ciuda expozitiilor valoroase (uneori), nu auzi de ele, nu au explicatii in engleza, unele nu au explicatii deloc. Habar nu am cine sunt curatorii dar personalul ala de sta prin sali sunt niste doamne filatoare cu priviri rele si niste domni sudori prost dispusi care te urmaresc ingrijorati.

Dar iar am ajuns la ce nu merge in Bucuresti

Sa ne intoarcem la chestiunile interesante. Delta Vacaresti, in mijlocul orasului o Delta. Cred ca numai in Nairobi mai ai asa ceva.

Si m-as folosi de oameni. Daca mergi la Lacrimi si Sfinti, e Dinescu. Poate iti spune cum de-a pus mana pe casoiul de la Dunare si pe podgorie. Daca mergi la ..na ca am uitat cum se cheama, e o bomba pe bulevardul 6 martie (fost 6 martie, cred ca acum ii zice Elisabeta), undeva vis a vis de libraria Humanitas Cismigiu, unde cinta Laceanu, Ion Laceanu, omul cu cimpoiul. Daca mergi la Control, dai peste toata lumea smechera din oras. Betivii batrani, astia de la Guerilla si socialistii sunt la fostu PNT sau la Dianei 4. Si tot asa, si tot asa.

Cum s-ar putea diferentia Bucurestiul 

Recunoscind ca este ceea ce este. Un sat, cu tarani urbanizati acum 3 minute. Neincercand sa para ceea ce nu este, micul Paris e un mit. Acum este marele Voluntari.

De cand locuiesti in Bucuresti

Am venit in 1997. Din noiembrie 2014 m-am intors in Brasov dar fac saptaminal naveta la Bucuresti.

Ce iti place, ce nu iti place

Imi displace tafna, nervozitatea, impostura, chelnerii si taximetristii odiosi, transpirati, hoti. Jegul din spatiile verzi. Soselele proaste, traficul infect, pitipoancele, kioscurile oribile, gardurile din jurul unor spatii parasite unde poporu arunca gunoi, pisicile stalcite de masini, rahatul de caine pe trotuar.

Si cel mai tare urasc indolenta, jemenficheimul, merge si asa.

Nu merge fratiorilor si asa, de ce sa mearga si asa cind nu trebuie sa mearga asa.

Imi plac prietenii mei si imi plac citeva locuri de care m-am atasat tot din cauza oamenilor. Vezi Chez Toni, cel mai bun restaurant libanez din oras unde e o placere sa mergi sa stai la taclale cu Antoine.

Te-ai gandit vreodata sa te muti?

Oooooohohohoho. M-am gandit vreodata sa ramin in Bucuresti? Nu.

Acum, cu protestele din ianuarie, cind parea ca lumea si-a revenit din paralizia mentala de care suferea, mi-am pus problema ca e nevoie de mine cumva aici, ca fac ceva important. Ca nu pot sa plec-asa cum imi propusesem dupa alegerile din decembrie 2016.

Bucurestiul tau secret

Cred ca este un Bucuresti care nu mai exista. Bucurestiul chefurilor din 97, al spritzurilor de la HB, carciuma numita Grande Maguy (sper ca am nimerit numele) unde o vulpe alerga de nebuna printre picioarele chefliilor care jucau ping-pong, Bucurestiul lui Big Mamou si Sarpele Roz unde mergeam cu Toni Dohotariu.

Bucurestiul de La Motoare si cel al lui Hard&Heavy, cel al restaurantului Cina, imediat dupa ce a fost deschis de olandezu de la Amsterdam si Bucurestiul stradutelor de pe linga piata Galati, plina de carciumioare haioase de unde se auzea Manu Chao.

Sunt o baba. Si Bucurestiul meu secret este cel al tineretii mele, dar oamenii aia au imbatranit, au plecat din tara. Nu mai au chef de dimineti cu ciorba de burta. Si cred ca nici mancarea de la Shorley nu mai e ce trebuie.