Livrăm Emoții, o inițiativă de comunicare a trăirilor autentice, stârnită de FAN Courier și susținută de DoR

Livrăm Emoții, o inițiativă de comunicare a trăirilor autentice, stârnită de FAN Courier și susținută de DoR

Am pornit de la un brief pentru o machetă de presă pe coperta 4 a publicației “DoR (Decât o Revistă)” și am ajuns la o campanie complexă care se va desfășura pe perioada întregului an și care implică o mulțime de oameni: destinatari și expeditori, prieteni vechi și prieteni pe care nu i-am cunoscut încă.

În loc să folosim spațiul media pentru a transmite un mesaj clasic de publicitate, l-am oferit oamenilor din jurul nostru pentru a-și spune poveștile și ne-am angajat să le ducem mai departe, să străbatem România în lung și în lat sau de ce nu, să ajungem peste mări și țări. Oriunde s-ar afla expeditorul, cu plăcere.

DoR e un jurnal de povești adevărate, așa că am vrut să contribuim și noi cu scrisori adevărate. Pentru că ne facem prea rar timp să ne reconectăm cu cei cărora avem atâtea să le spunem, am provocat trei oameni să aleagă o persoană importantă din viața lor și să-i scrie sincer, simplu, cu drag.

Mesajele de suflet merită transmise într-o formă specială. De aceea, am pus trei povești pe coperta 4 a revistei cu numărul 27 și vom mai pune cu fiecare ediție altele, pe tot tot parcursul anului.

Vei descoperi, poate, că DoR-ul tău arată altfel față de DoR-ul prietenului. Asta pentru că anul acesta, fiecare ediție va avea mai multe coperte 4, una pentru fiecare mesaj transmis. 

"Am vrut să arătăm că nu livrăm doar colete. Livrăm și gânduri, amintiri frumoase, emoții. Iar de data aceasta, livrăm mesaje care vor ajunge la destinație nu ca SMS, nici ca mail sau altă notificare, ci ca o revistă."
Roxana Magopeț (Director Marketing FAN Courier).

"Scopul jurnalismului din DoR e să ne apropie și să ne ajute să înțelegem mai bine lumea în care trăim. FAN Courier crede în puterea acestor povești și de aceea le și livrează de câțiva ani abonaților noștri din toată țara. Ne bucurăm că, alături de Marks, am transformat inclusiv relația noastră de parteneriat într-o poveste ce merită împărtășită."
Cristian Lupșa (Editor DoR).

Prima poveste pe care o spunem vine din partea lui Tedy Necula și merge către George Baltă, fostul rugbist care acum 10 ani a rămas paralizat în urma unui accident pe stadion. Tedy a regizat un video inspirațional cu George despre povestea lui de viață și tot ce a reușit să realizeze în ciuda provăcărilor. Acum participă la maratoane, se dă cu parapanta și îi motivează și pe alții să meargă mai departe.

 

Pe Tedy l-am invitat să transmită primul mesaj, iar el a ales să îi trimită lui George link-ul edit-ului final. Apoi am decis că povestea prieteniei lor merită să fie văzută de o lume întreagă și l-am rugat pe Tedy să o filmeze.

 

Celelalte două mesaje sunt scrise de Raisa Beicu și Electric Brother, ambele pentru destinatari aflați la mare distanță, dar aproape de sufletul lor. Raisa i-a scris autorului preferat, americanul Jonathan Franzen, și i-a vorbit despre modul în care lucrările lui au influențat-o. Revista, alături de mesajul tradus în engleză, au pornit deja spre domnul Franzen. Așteptăm să ne spună Raisa dacă îi va răspunde.

 

Cristian Ștefănescu, sau Electric Brother așa cum îl știm cu toții, l-a ales pe Norzeatic și l-a invitat la lansarea videoclipului său în cinema. Putea să o facă pe chat sau printr-un telefon, dar parcă mai frumos e să-ți inviți prietenul și colaboratul printr-o revistă. Pentru asta, trimitem DoR-ul tocmai în Japonia.

Cele trei mesaje de suflet pot fi citite în noul număr DoR, livrat de FAN Courier, curierul oficial al revistei.

Making of: Povestea din spatele povestii "Livram emotii"

"Noua campanie FAN Courier este un mindset sănătos pentru departamentele de marketing, primul pas: stop thinking about yourself. Nimănui nu-i pasă de tine, oamenii vorbesc despre branduri pentru că acele branduri spun ceva despre personalitatea lor, este despre ei, nu despre logo-ul tău. Pasul 2: în loc să te gândești la spațiul media ca la un buget ce atinge o audiență, gândește-te că ai oportunitatea să ajungi într-un spațiu de întâlnire și de conversație. Pasul 3: ai încredere în oameni, ei sunt cei care te-au ajutat să îți păstrezi poziția de lider. Ce preferi? Să ajungi la 4500 de oameni (tirajul revistei) care întorc pagina atunci când ajung la ‘reclama ta’ sau să ajungi la 15 oameni (numărul celor pe care îi vom provoca să trimită un mesaj pe coperta 4) care înțeleg cu adevărat inițiativa ta? Știu, 15 de oameni nu este un număr care arată bine pe un slide de prezentare, dar este numărul care contează. “Livrăm emoții” este o campanie cu - earned media - valoros."
Mia Munteanu (Client Service Director, Marks).

 

Echipa participanta:

Roxana Magopeț, Director Marketing FAN Courier
Mia Munteanu, Client Service Director
Sabina Stănciucu, Copywriter
Evelin Bundur, Ilustrator
Dan Hagiu, DTP
Tedy Necula, Regizor & Sorin Gociu, DOP
Cristian Lupșa, DoR

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related