Povesteam zilele trecute cu un prieten despre concertele la care am fost de-a lungul timpului. Despre topuri si despre anii '70 pe care noi nu i-am prins si ce pacat ca nu i-am prins. Prietenul asta al meu a plans la Gilmour in Viena, mie imi intrase ceva in ochi la Waters, in Bucuresti si asa mai departe. Doi oameni in toata firea, inconjurati de turci care fumau narghilea.
Si dintr-una intr-alta, scaldata-n bere proasta, discutia a ajuns la trupele rock care canta in deschiderea marilor show-uri ale lumii. Trupele astea sunt in general bune, adesea extraordinare, iar uneori sacrificate pe altarul grandioasei petreceri. Sonorizarea nu-i la fel ca-n punctul culminant al serii, luminile nu-s la fel, publicul nu-i la fel. Este, cum spuneam, o postura ingrata, dar stralucitoare chiar si asa.
