Cu suisuri si coborasuri, un art, un regizor si un compozitor tocmai au dus la bun sfarsit un proiect video de 15 minute. Acest "suisuri si coborasuri" ii apartine treimii ilustratoare a echipei, adica lui Octavian Catana, cel care ne-a zis "ok, ce vreti sa stiti?".
Si cum de obicei nu ne lasam rugati de doua ori, ne-am pus pe intrebat. Am primit raspunsuri satifsacatoare, de ce sa nu recunoastem? "MegaMirage" este, de fapt, o piesa scrisa si produsa de Fane Stelaru, ilustrata si montata de Octavian si regizata (e ok spus 'regizata'?) de Irina Slate.
Octavian a fost art la Ogilvy, iar acum este freelancer. Acest proiect video este universul oamenilor de paza din supermarketuri, din hypermarketuri, din gigamarketuri. Le dam buna ziua din joi in pasti si este pacat. Ascultati versurile, priviti imaginile si cititi interviul.
Ideea proiectului
Proiectul a inceput de la Fane Stelaru. El mi-a trimis piesa si mi s-a parut o poveste neobosnuita ce merita spusa si la nivel vizual. Stefan a venit cu aceasta idee in urma observatiilor asupra agentilor de paza din supermarketuri.
Acestia sunt Oameni Invizibili la care de cele mai multe ori nu ne gandim, uneori nici macar nu ii privim. Stefan da o noua perspectiva asupra lor, agentul nostru face parte din cei care scriu si poezii. Pe ascuns.
Mi-a spus ca ar vedea clipul ilustrat si am fost de acord 100%. Si aici a aparut ceea ce mi se pare ca e "disobedienta creativa". Ok, nu avem buget sa ne luam un ilustrator dar trebuie sa existe o alta cale. Eu stiam ca prisma are un preset care face aproximativ acelasi lucru si am inceput primul draft.
Asadar, mai intai a fost ideea piesei, apoi cea clipului. Noi incercam prin animatie sa sugeram mai mult decat sa aratam prin imagini ce se intampla cu agentul de paza. Dar si transformarea supermarketului, care duce catre suprarealism. Ne-am axat mai mult pe atmosfera si pe emotie decat pe a povesti pas cu pas ce se intampla in acel univers.
Resurse
Primul draft l-am avut in noiembrie. Lucrurile au luat viteza dupa 1 ianuarie de cand am devenit freelancer, dar atunci am intrat in partea grea a lucrurilor si anume, detaliile, fine tuning-ul. Patru luni a durat, dar am fi putut sa ne miscam mai repede daca am fi fost mai organizati in workflow.
A fost cu susuri si josuri. Primul draft a aparut din dorinta mea de a demonstra ca se poate altfel, ca poti sa spui povestea prin alte mijloace tehnice. Si primul draft a fost facut in modulul video de la photoshop si avea in total 13 cadre de 1 minut sa zic asa.
Pe aceasta cale - evitati modulul video PS pentru orice dureaza mai multe de 3 secunde :) Irina si Stefan s-au alaturat apoi. Si zic ca a fost cu urcusuri si coborasuri pentru ca au fost intalniri cu super chimie intre noi si au fost si momente in care ping pongul de "de ce"-uri din cauza viziunilor diferitea ne-a ocupat tot timpul si ne-a mancat nervii.
"Mega Mirage"
Am cautat un nume de referinta al unui supermarket comun tuturor. Inainte sa ajungem la aceasta varianta am mai luat in calcul si White Jaguar si Magic Star Security (care e un nume al unei agentii de paza).
Eu insistam pe White Jaguar, o referinta semi-obscura, un market pre-megaimagian non stop din zona Iancului care si-a dat ultima suflare acum vreo 3 ani. Dar initial era Magic Star Security.
Un headline pentru scurtmetraj
"Doriti punguta?".
Din timpul montajului
S-a intamplat la un moment dat ca in tot montajul sa uit sa pun pe mute una dintre scene. Si a intrat cu sunetul ambiental, ce ascultam atunci cand am filmat si eram intr-o perioada cand ma documentam pe Bendeac, sa vad daca e pe atat de rau pe cat spun oamenii. Si a inceput omul sa se maimutareasca in mijlocul piesei, peste piesa, dar nu a iesit din incinta asta.
Lansare la J'ai Bistrot
Oamenii au reactionat foarte bine, dar oricum lumea nu prea zice asa, in fata, ca esti de cacat. Astept hatereala de pe youtube sa vad daca are ceva pertinenta. Sunt sigur ca am facut greseli, si vreau sa stiu care sunt ele, ca asa invatam.
Am avut un Q&A dupa clip cu oamenii din sala si am explicat niste insight-uri dar cred ca trebuie vazut de mai multe ori pentru a intra in adancimea piesei. Dar all in all reactiile au fost foarte bune si suntem recunoscatori. Sustinearea oamenilor inseamna foarte mult. Singurul lucru care nu le-a placut oamenilor sau nu l-au inteles e cadrul negru :)) dar are si el un sens.
Festivaluri?
Cu siguranta. Am inscris "Mega Mirage" la doua festivaluri (faimoase) din Romania, dar mi se pare ca e destul de borderline ca tehnica de animatie din punctul lor de vedere. Eu as vrea totusi sa intram - pentru ca, in fond, este o animatie. In rest, mai cautam locuri in care sa ne inscriem, daca aveti recomandari nu ezitati sa ne ajutati ori in comment-uri ori mail direct.
Un scurt-metraj preferat?
Cand eram in facultate am vazut Daca aveti un minut... foarte bine cu Andi Vasluianu, si nu cred ca m-a mai bucurat ceva la fel de tare de atunci. Dar a si fost contactul meu cu lumea micro cinematografiei.
Dar sunt multe, multe lucruri frumoase de vazut. Recomand, de exemplu, Beauty of Mathematics.
Irinei ei i-a placut mult Marilena de la P7, iar Stefan ne recomanda Fallen Art.
Artisti preferati
Eu sunt absolut topit dupa fotografii minimaliste - cum ar fi cele ale lui Kim Holtermand. Stefan e inspirat de Vangelis si Irina de Jim Jarmusch.
Publicitatea. Rolul agentiilor
Nu cred ca au alt rol decat sa vanda. Oricum nu ele vand, de fapt, ci ajuta clientul sa vanda. Dar rolul lor e sa fie eficiente. Asta nu inseamna fac ceva rau. Dilema morala intervine cand alegi sa promovezi/vinzi ceva care stii ca e importriva principiilor tale. Insa aici e atat de nuantata problema incat am putea vorbi mult timp.
Dar ca raspuns: nu, nu au alt rol decat de a vinde. Insa rolul asta trebuie indeplinit nu numai prin furajarea publicului cu retete ce functioneaza garantat, ci si prin experimentare in afara focus groupurilor si prin impingerea creativitatii si standardelor societatii un pas mai in fata. Chiar daca rezultatul punctual si imediat nu sunt procentele estimate de vanzari.
Planuri pe mai departe
Eu vin din zona de print si publicatii. Acum ceva timp m-am certificat pe InDesign (Adobe Certified Expert) si as vrea sa ma recertific spre toamna si sa tin un curs de InDesign pentru oamenii din agentii. Pentru ca, pe cat de puternica este aplicatia, pe atat de necunsocuta si hate-uita este in agentii - mai ales in creatie.
Pe de alta parte, acum fac un curs de UX de care ma bucur cu fiecare lectie, ca e trecerea cunostintelor din print in web, doar ca mai inginereste - si asta e bine.
Impreuna, mai avem niste idei de clipuri, dar primul pas este sa ne organizam, pentru ca asta e lectia pe care am invatat-o de aici. Trebuie sa fim mai eficienti sa nu facem aceleasi lucruri de N ori. Pentru ca exista riscul sa devina frustrant si sa lasam alte detalii pe planul 2.