Nu cu surle si trambite, nu cu mesaje scoase parca din conserve pozitive, nu cu sfaturi inutile. Dar, mai ales, nu cu ceea ce cred adultii ca ar trebui sa impresioneze adolescentii. E greu sa mimezi limba unei generatii pentru a ajunge la ea. Asa ca cei de la Fundatia Friends for Friends si Avon au dat la o parte toate astea si s-au dus direct la cei cu care voiau sa vorbeasca. Au ales 10 dintre ei pentru a vorbi cu alti 1500, din 80 de orase ale tarii. Si asa a iesit In a Relationship, o cercetare in care "Generatia Nevorbita are cuvantul"
Au aflat, in primul rand, ca in epoca comunicarii instant, adolescentii din Romania nu au cu cine sa vorbeasca. Este, de altfel, unul din lucrurile care au surprins-o pe Karin Budrugeac, Project Manager Fundatia Friends for Friends.
Ea povesteste, alaturi de Alexandra Maier, specialist CSR Avon si patru liceeni care s-au ocupat de cercetare, Andreea Dumitrescu, Andreea Mardare, Lena Vasile si Stefan Bostinaru, despre tineri, ceea ce ii sperie sau inspira. Despre relatiile dintre ei, despre violenta si ceea ce adultii nu vad sau nu pot intelege.
Karin Budrugeac, Project Manager Fundatia Friends for Friends
AVON a venit spre noi pentru a continua proiectul lor de constientizare a violentei domestice printre liceeni, „Licee albastre”. Bun. Cum sa mergem spre adolescenti pe tema asta sensibila? Ne-am zis ca trebuie s-o apucam altfel, nu sa mergem spre ei cu surle si trambite cu mesaje pozitive despre relatii, venite de la noi, si pe care ei le-ar ignora cu patos.
Ideea
Punctul de pornire: sa pornim o conversatie deschisa cu ei si sa construim impreuna proiectul. Am facut o echipa mixta si consistenta, cu o medie de varsta sub 25 de ani: echipa FFFF pe implementare, impreuna cu Vlad Tausance, care a gandit strategia, o liceana pe partea de social media si comunicare – Roxana Caia, o ilustratoare talentata care n-a terminat liceul demult pentru comunicarea vizuala – Livia Falcaru si suport din partea agentiei Friends \ TBWA pe grafica si naming.
Pentru maparea propriu zisa a situatiei am mers la sigur: am angajat 10 liceeni. Impreuna cu ei am pus pe masa problemele in relatiile la liceu si am pornit ce s-a dovedit a fi o cercetare nationala: ei au propagat un chestionar online printre prieteni, colegi, retelele lor de voluntariat, s.a., care a ajuns la mai bine de 1.100 de liceeni din toata tara.
Asa am aflat, pe surse, cum le sunt relatiile, care sunt punctele lor sensibile, de ce au nevoie si cum se raporteaza la comportamente abuzive. Rezultatele cercetarii le gasesti aici.
A fost un pariu castigat, as zice, pentru ca ne-am dat seama ca fix conversatia cu ei e cheia, asta ne-au spus-o si cei 10 cercetatori dar am primit ca feedback si la chestionare, multi ne-au multumim, efectiv, ca-i intrebam de sanatate.
A functionat faptul ca nu am venit noi de pe pozitiile noastre de adulti sa le spunem cum ar trebui sa se comporte, ci doar le-am oferit cadrul necesar sa isi analizeze singuri comportamentele si sa gaseasca solutiile ca sa aiba relatii in care sa se simta puternici, respectati, in siguranta, si in care sa fie insisi, mai ales.
O fata stiu ca ne-a zis „Sunt lucruri pe care le-am verbalizat in sfarsit fata de mine insami si mi s-a facut o oarecare ordine in ganduri”.
Echipa de la Friends \ TBWA a venit cu numele In a Relationship si cu grafica. „In a Relationship” pentru ca, dupa cum am constatat, nu prea mai putem vorbi de relatii online vs. relatii offline, teritoriile astea sunt mult mai amestecate la adolescenti ca sa le mai putem delimita.
Se cunosc online, isi traiesc dragostea in mare parte (si) acolo, si asta ridica multe probleme pe care toti cei care nu am avut social media in adolescenta nu le-am avut. Daca in liceu mie una mi-era frica de pilda sa nu-mi ia cineva jurnalul din geanta si sa citeasca din el, acum iti poti da seama cu mail, facebook, whatsapp, snapchat cat de fragila ti-e intimitatea de fapt.
Cea mai grea parte
Greu ne-a fost in primul rand sa-i alegem pe cei 10, din 270 de aplicatii. Am facut un shortlist de 35, apoi de 20, apoi am dat telefoane si am ajuns cu greu la 10.
Am cautat liceeni care sa aiba o retea atat offline cat si online, sa fie populari, sa fie activi, sa fie implicati in voluntariate si proiecte pentru liceeni, sa aiba orizontul deschis. Influenceri intre 16 si 19 ani, adica, pe numele lor de pe tricou: Stefan Bostinaru (Ramnicu Valcea), Andreea Dumitrescu (Bucuresti), Andreea Mardare (Negresti, Vaslui), Diana Motoc (Bistrita), Bianca Murzea (Bucuresti), Ana-Maria Pirianu (Craiova), Diana Smeu (Bacau), Andrei Gabriel Stupu (Bucuresti), Ioana Vartolomei (Iasi) si Lena Vasile (Galati). Partea cea mai dificila si mai frumoasa, pentru mine, a fost lucrul cu ei.
Dificila pentru ca sunt 10 si a trebuit sa lucram in mare parte la distanta, frumoasa pentru ca sunt super smart si reactivi si au cumva o calitate de citizens of the world care a lipsit generatiei mele de pilda la liceu, si care cred ca-i face sa fie mult mai deschisi catre lume si sa aiba mult mai mare incredere in propriile forte, pentru ca nu mai au atatea limitari auto-impuse sau preluate de la parinti/profesori.
Ne-am intalnit cu toata echipa inainte sa inceapa luna lor de lucru aici la noi la Fundatie si sambata aia de brainstorming cu ei a fost una dintre cele mai misto zile de munca pe care am avut-o ever.
Surprize
Nu a fost nimic din cale afara de surprinzator. Cred ca nu ne asteptam sa fie asa reactive orasele mici si medii din Romania la inscrierile pentru posturile de cercetatori (am avut 270 de inscrieri din 80 de localitati din toata tara) si nici sa-i gasim atat de deschisi sa vorbeasca pe tema asta. In doua luni si un pic, am ajuns la 1.500 de adolescenti care s-au deschis pe tema relatiilor si a violentei, parca nu e putin lucru.
Scopul
La FFFF am stat ceva pana sa gasim motto-ul ala care sa ne reprezinte, si deocamdata juram pe empowering creative people.
Asta incercam sa facem in toate proiectele noastre, sa cream instrumente creative ca sa ajutam oamenii sa se deblocheze, sau sa se auto-depaseasca, sa le reuseasca proiectele in care cred. Sa schimbam un pic lumea.
Asa si aici, cu liceenii. Nu le putem schimba noi lumea, le putem da doar instrumentele cu care sa si-o schimbe singuri. Am facut o cercetare, am aflat ca isi doresc sa fie respectati si ascultati. Le-am raspuns #aicuvantul si o sa facem tot posibilul sa le oferim parghiile potrivite, sa-i aducem in dialog, nu numai intre ei, dar si cu profesorii si cu parintii lor. Sa cream punti de comunicare. Sa vorbim despre violenta, despre relatii, despre respectul pentru viata/spatiul/emotiile celuilalt.
Si voi ne ajutati sa facem asta, scriind despre proiect. Asta incercam de fapt sa incurajam si prin bursele Superscrieri pe care le dam, tot impreuna cu Avon, pe tema violenta domestica. Ca sa fim coerenti, anul asta o sa le ducem tot in zona violentei in relatiile dintre tineri.
Avem nevoie de jurnalisti sa trateze ca lumea problema asta, poate asa ridicam un semnal de alarma si-n randurile parintilor, care nu-si dau seama intotdeauna ce modele de relatii transmit mai departe.
Concluzii
M-au socat cei care au scris „nu am vorbit niciodata cu nimeni despre asta pana acum”, raspunzand la un chestionar online despre relatii. Mi-am dat seama ca de fapt asa e, cu cine sa vorbesti? Cu prietenii iti ia ceva timp sa ajungi la un nivel de incredere la care sa poti sa faci schimb de vulnerabilitati.
In liceu lucrurile se schimba prea repede deseori ca sa poti spune nu doar „m-am combinat si e super” ci si „la prima intalnire mi-a pus mana pe sani si nu am stiut cum sa-i spun ca ma facea sa ma simt inconfortabil”.
Cu parintii ti-e jena un pic sa vorbesti despre aspecte intime, chiar si in cazurile fericite in care si ei ar fi deschisi sa vorbeasca despre asta. La fel si cu profesorii, care functioneaza drept parinti-surogat, uneori. Este foarte usor sa te simti pierdut si singur, sa nu stii in cine poti avea incredere.
Si nu stiu daca m-a socat, dar sigur m-a durut faptul ca o treime dintre adolescentii carora iubitii/iubitele le-au citit fara voia lor mesajele personale nu au fost deranjati de asta, pentru ca li se pare ca e o dovada de dragoste sa te pui cu totul si cu totul pe tava intr-o relatie de dragoste, sa nu ai „nimic de ascuns”.
O fi si dragoste, dar e una care poate aluneca intr-o relatie abuziva pe care nu o poti parasi pentru ca nu ti-a zis nimeni ca nu e ok ca viata ta sa fie controlat/a de persoana pe care o iubesti. Mieux vaut prevenir que guerir, ca sa termin si c-un cliseu.
Alexandra Maier, specialist CSR Avon
InaRelationship a pornit de fapt de la o temere. Derulam de cativa ani proiectul Licee Albastre, in cadrul caruia discutam cu liceenii despre relatii sanatoase, insa de la ultima editie aparuse temerea ca formatul proiectului si continutul nu mai sunt adaptate tanarului de azi.
De aceea, ne-am indreptat spre prietenii creativi de la Fundatia Friends for Friends care au venit cu abordarea InaRelationship si ne bucuram ca am reusit sa o implementam, chiar daca discutiile au inceput in 2015.
Ce te-a surprins
Pe de-o parte, deschiderea cu care ne-au raspuns tinerii care au completat chestionarul initial (cel pe baza caruia alegeam cercetatorii), multitudinea de activitati extra-curiculare si pasiuni pe care le au.
Recunosc insa, m-a surprins in mod special maturitatea celor 10 liceeni cercetatori. Spre exemplu, la trainingul initial in care alaturi de Vlad Tausance discutau despre ce inseamna insight, cum noi cautam astfel de insight-uri prin cercetare, au avut un exercitiu de tip „5 Why’s” prin care cautau cauzele pentru care exista violenta in cuplurile de adolescenti. Intr-o jumatate de ora au identificat cauze profunde pe care le auzi in general doar in discutiile cu specialistii din domeniu.
De ce s-a implicat Avon intr-o astfel de cauza
Cauzele sociale AVON sunt parte din ADN-ul brandului si raspund la doua dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta femeile: violenta domestica si cancerul la san. Acum 9 ani am lansat Campania Respectului stiind ca e de datoria noastra sa vorbim cu aceeasi deschidere cu care abordam frumusetea si despre rani pe care niciun machiaj nu le-ar putea acoperi: ranile violentei in familie.
Fenomenul violentei domestice, desi de multe ori ignorat in Romania, este unul de o gravitate extrema: autoritatile estimeaza ca la fiecare 30 de secunde o romanca e victima unui abuz in familie. Venim in sprijinul victimelor sustinand centre de adapost, contribuim la popularizarea cauzei, insa credem ca putem preveni violenta doar atunci cand vorbim cu tinerii adolescenti care acum incep o relatie si care pot deveni adulti non-violenti, desi e posibil ca in jurul lor sa fi avut un alt model.
Riscuri
Cred ca vorbim de astfel de riscuri doar atunci cand implicarea sociala e tratata ca un trend. In momentul in care initiativa sociala se inscrie in specificul business-ului si raspunde concret la o problema reala din comunitate, rezultatele nu pot fi altfel decat pozitive.
Pe de alta parte, implicarea beneficiarilor directi (in cazul nostru, adolescentii) in creionarea si desfasurarea proiectului este un pas major, insa trebuie sa fim constienti ca vom putea avea un impact mult mai mare doar atunci cand acestei colaborari i se va alatura si o autoritate publica.
Din punctul meu de vedere, aspectele esentiale sunt legate de utilitatea pe care o aduce proiectul in comunitate si consecventa.
Un astfel de proiect nu poate genera rezultate daca este o initiativa izolata, are nevoie de timp si resurse sa se dezvolte. De asemenea, ca in cazul oricarui alt proiect social pe care il derulam, e important sa angrenam cat mai multe din resursele interne ale organizatiei. Spre exemplu, in acest moment, o buna parte din directorii de vanzari AVON din toata tara prezinta rezultatele cercetarii in randul parintilor si dascalilor din echipele lor.
Jurnalul de bord al liceenilor-cercetatori
Cum au reusit cei 10 adolescenti sa vorbeasca cu colegii despre astfel de subiecte sensibile, ce i-a surprins, care a fost cea mai grea parte? Patru dintre ei povestesc mai jos despre experienta lor.
Andreea Dumitrescu, Bucuresti
O luna incarcata, atat fizic, cat si emotional. Zic fizic pentru ca a trebuit sa fug de la liceu acasa, sa trimit mesaje, sa dau telefoane, sa iau legatura cu multi oameni cu care nu credeam ca o sa mai vorbesc, sa le povestesc prietenilor despre proiect si sa ma sincronizez cu ei in asa fel incat sa le pot lua un interviu. Spun emotional, pentru ca am avut ocazia sa aud povesti pe care nu le cunosteam, de la prieteni apropiati. Aceasta luna m-a apropiat mai mult de oameni, m-a lasat sa ii vad intr-o alta lumina, m-a facut sa ii inteleg, sa simpatizez si sa le ofer un sprijin, oricat de mic. M-a scos din zona mea de confort.
Hopuri
Cea mai dificila parte a fost sa fiu persoana potrivita pentru a lasa oamenii sa se deschida in fata mea. Sa fiu omul in fata caruia ei sa se poata deschida, fara sa se simta constransi, judecati sau cobai. Dupa interviuri, mi-a fost greu sa nu arat ca am fost afectata de conversatia cu ei. Am incercat sa fiu cat de impartiala posibil. Mi-a fost frica sa nu par insistenta, sa para ca am ceva de castigat din urma povestilor lor.
S-a intamplat sa primesc mesaje de genul „am o problema cu chestionarul tau”. Moment in care eu ma panicam, crezand ca nu o sa poata sa completeze formularul din motive personale sau de confidentalitate. „Eu nu citesc”. Din fericire, problema cu cititul e mai des intalnita decat violenta in cuplu.
Interviurile
Initial, am dat chestionarul prietenilor apropiati, cei care stiam ca o sa fie incantati de ideea proiectului. Am continuat cu cunostiinte din liceu, care stiu ca, in general, sunt deschisi la subiecte de genul. Cativa m-au si ajutat, dand chestionarul mai departe colegilor lor, urmarind instructiunile mele.
Cea mai mare majoritate au fost deschisi la completarea chestionarului, in special fetele. La baieti am intampinat probleme, fie nu citeau, fie nu mai avusesera o prietena, fie nu ii interesa subiectul. Cu ei a trebuit sa fac mai multa munca de convingere.
Pentru interviuri am apelat la prietenii mei mai apropiati, mai deschisi la subiecte de genul, sau pe care ii suspectam ca au experiente de povestit. In final, ce s-a inregistrat nu a fost un interviu, ci o discutie foarte interesanta, in opinia mea. Mi-a luat mai mult timp sa ma gandesc la persoanele potrivite pentru interviu, care s-ar putea deschide, decat realizarea interviurilor in sine. Nu toate au acceptat, din motive personale, si am inteles, le-am respectat decizia, nu am insistat. A trebuit sa gasesc timp pentru interviuri, sa ma sincronizez cu ei, sa compromit planuri, sa reprogramez interviuri, s.a.
Reactii
Diriginta mea a fost placut surprinsa de ideea proiectului si abordarea sa. M-a sustinut si cred ca e putin mandra de implicarea mea in cadrul lui. O profesoara si-a dat ochiii peste cap cand a auzit cu ce imi ocup o parte din timpul liber. A ras, „pff cum adica cercetator? Pai ca sa fii cercetator trebuie sa termini o facultate in domeniu, cum sa faca adolescentii asa ceva?” In rest, am mai primit afirmatii de genul „era si timpul”, „uite, despre asta nu s-a vorbit pana acum”, „respect, bafta”,„am completat, sper sa fie de folos”.
AHA-uri:
Nu mai vad violenta ca ceva foarte agresiv, rar intalnit, ci ca ceva mult mai subtil, intim, dar de o amploare si gravitate mai mare. Violenta in randul cuplurilor de adolescenti este trecuta cu vederea pentru ca nu este prevalenta, pentru ca nu suntem maturi, pentru ca nu suntem inca „oameni adevarati”, pentru ca suntem subestimati.
Violenta, intr-un mod ciudat, aduce oamenii mai aproape. Cand rupe o relatie, creeaza una noua, mai puternica, cu oamenii de sprijin.
Andreea Mardare, Negresti (jud. Vaslui)
Am avut de invatat cate ceva nou de la fiecare tanar cu care am luat contact, dar am si intampinat anumite dificultati pe care am reusit sa le rezolv intr-un timp record.
Mi-a placut faptul ca de la saptamana la saptamana cercetarea devenea din ce in ce mai interesanta, fiindca aveam un etalon (interviuri, situatii deja stiute) cu care puteam compara actiunile ce vor urma atat din punct de vedere cantitativ, dar mai ales din punct de vedere calitativ.
Hopuri
Cred ca partea cea mai dificila a fost mobilizarea baietilor in ceea ce priveste chestionarele online. Baietii au fost si inca vor ramane destul de reticenti in ceea ce priveste deschiderea lor la o astfel de initiativa (nu toti, insa majoritatea prefera sa isi tina in sufletelul lor opiniile si descrierile siropoase ale relatiei perfecte).
Ceea ce m-a surprins considerabil este ca in urma interviurilor, baietii sunt veriga aia care nu se rupe nici de-al naibii intr-o relatie. Ei fac primul pas si opteaza pentru relatiile serioase si de lunga durata, insa o fac intr-un stil secretos, pe care, se pare, ca nu sunt gata sa il impartaseasca.
Pentru a rezolva aceasta dilema, mi-am luat o ora si le-am explicat ce si cum, de ce imi trebuie, de ce nu il dau la tv, de ce sa nu se panicheze, etc.
Pentru ca nu multi tineri se bucura aici la noi de o atenta ascultare a ceea ce se petrecere in viata lor sentimentala, m-am simtit mai mult decat bucuroasa sa pot sa le ofer sansa de a se exprima si de a-si impartasi trairile fericite sau mai putin fericite.
Cu totii am simtit ca aceste discutii erau ceva ce lipseau din viata noastra monotona si ca ele ar fi trebuit sa aiba deja loc cu cineva de incredere.
Reactii
Profesorii mei au aflat de aceasta intiativa (de la mine), au fost foarte incantati si chiar mi-au dat posibilitatea de a ma adresa tinerilor sa ia parte la aceasta cercetare in orele dumnealor. Au parut interesati de ceea ce se petrece.
Am aflat in primul rand ca in cazul observarii unui act de violenta, baietii s-ar implica, indiferent de circumstante, insa fetele au un sistem de selectie in ceea ce priveste acest lucru (daca le sunt prietene/prieteni, ar interveni ; daca nu, nu).
De altfel, am stabilit cu ai mei tineri ca solutia pe termen lung ce ar putea inlatura violenta este procesul de intelegere si cunoastere al valorilor morale si universale ale unei relatii sanatoase. Aducerea la cunostiinta a unui cod moral al relatiei ar putea impedica persoanele sa fie violente si sa recurga la o solutie diplomatica.
Tinerii nostri nu stiu sa se iubeasca pe ei, nu aleg sa isi respecte integritatea si renunta usor, usor la valorile ce ii definesc pentru a face pe plac persoanei iubite.
Concluzii
Acum pot sa spun ca sunt mai treaza in fata acestui fenomen si sunt dispusa sa deschid si altor tineri ochii. Desi multi dintre invervievatii mei mi-au spus pe un ton relativ relaxat ca au fost martori in fata cazurilor de violenta in cuplu, am simtit frica din vocea lor, care se refera la degradarea relatiilor in timp.
Am inteles faptul ca este absolut necesar sa primim o educatie stricta in ceea ce priveste iubirea fata de propria persoana, astfel incat sa evitam deteriorarea eului in timp, dar si batjocorirea acestuia.
Am retinut ca ar fi mai mult decat necesar un cod universal al relatiei, si de ce nu, mai multe promovari de modele pozitive de relatii. Am aflat ca, daca tinerii ar fi expusi la modele autentice de relatii, ei ar fi tentati sa isi doreasca ceva mai mult si implicit mai bun si sa inlature raul mai usor.
Lena Vasile, Galati
Nu ma asteptam sa aflu de nevoia asta permanenta de a te dezvolta si de a invata despre viata prin intermediul unei alte persoane cu care ai si o legatura sentimentala pe langa cea psihica si spirituala. Impresia mea generala este ca merita sa stai sa analizezi persoanele si modul in care acestea se dezvolta.
Hopuri
Cel mai dificil a fost sa gasesc baieti dispusi sa completeze formulare. Aparent nu sunt atat de incantati sa vorbeasca despre relatii sau sunt prea lenesi sa scrie cateva raspunsuri.
Initial mi-am rugat prietenii de clasa si colegii, apoi am trimis mesaje oamenilor cu care mai colaborasem in liceu, pe care ii stiam bine din priviri sau care imi dadeau in general like-uri pe retelele de socializare. Fetele au fost super deschise.
Cu toata lumea am stabilit intalniri in locuri dragute din oras. In general am intrebat prieteni, cunostinte sau oameni de care stiam ca vor fi deschisi. Interviurile in general durau in jur de 2 ore si redactarea lor 1-2 ore.
Reactii
Toate feedback-urile au fost pozitive cu 2-3 mici exceptii la unii baieti care sustineau ca relatiile prin care au trecut sunt doar treaba lor. Singurul profesor care a stiut a fost profesoara mea de romana, care m-a indemnat sa ma inscriu in proiect.
Concluzii
Barfele si zvonurile afecteaza foarte mult viata unei persoane din timpul relatiei sau dupa despartire. Nu trebuie sa dai oamenilor explicatii fata de actiunile tale, dar cu siguranta trebuie sa dai persoanei cu care esti implicat intr-o relatie, fapt care nu se intampla dintr-o anumita frica de pierdere a persoanei respective.
Din pacate foarte multe fete se ataseaza de baieti nepotriviti care au tendinta, probabil din cauza varstei, de a se juca cu ele, fapt ce duce mai apoi la rani sentimentale si probleme de incredere in sine. Fetele de liceu au tendinta sa caute protectie si iubire in baieti mult mai mari din liceu sau chiar care sunt la facultate.
Acum pot sa spun ca inteleg ca si manipularea este o forma de violenta. Increderea asta oarba intr-o persoana care te face mai mult sa suferi, nu neaparat fizic, ci la nivel psihic si spiritual, poate aduce multe frustrari ce in unele cazuri duc la probleme de incredere, subapreciere si depresie.
Stefan Bostinaru, Ramnicu Valcea
Obstacolul cel mai mare a fost timpul. Am fost intr-o continua alergare. Am avut o perioada foarte solicitanta. Cum am depasit momentul? prioritizarea actiunilor si structurarea timpului de lucru vs. personal.
Oamenii mai apropiati au aflat personal de proiect, le-am prezentat de la A-Z in ce consta proiectul, ca ulterior sa ii rog sa ma ajute prin opinia lor. Bineinteles ca am vorbit cu multi in mediul online (Facebook, Whatsapp), dar am mers pe acelasi principiu: i-am salutat, si am inceput o conversatie (in functie de prietenia dintre noi doi), ca apoi sa le prezint chestionarul si sa port o conversatie pe tema lui.
Reactii
Nu am facut valva, nu am vrut sa fie un fenomen: a aflat doar cine trebuia sa afle. Patru profesori au aflat: dirigintele meu, care a aflat in timpul unei discutii libere in timpul orei de dirigentie (feedback-ul lui a fost un „felicitari” sec, formal, spus din politete), profesoara mea de matematica, care este consilier educativ in scoala, care m-a promovat prin scoala (asta m-a ajutat) si inca doi profesori mai apropiati, care m-au felicitat, incurajat, ridicandu-mi moralul.
Adolescentii cu care am vorbit au spus ca a fost un „chestionar amuzant, dragut, dar prea scurt, pe care l-ar mai completa o data”. Majoritatea au trimis chestionarul mai departe.
Concluzii
Tinerii sunt contra violentei si incearca, cat de mult sa o evite; multi nu au o opinie buna si nu vad beneficiile violentei de orice fel. Dar intervine mediul in care traiesti si felul de om care esti.
O sa zic sincer si poate putin dur, dar realist: cei peste 40-50 ani, care sunt victime ale violentei, sunt o cauza pierduta. Personal, as face cursuri de dezvoltare personala pentru cei din medii defavorizate, cu conditii reduse, care provin din familii unde violenta domestica e la ordinea de zi.
