Viata este grea, stim. Dar si mai greu este sa gasesti un mod nou de a spune lucruri vechi sau cunoscute. Alexandra Balan a reusit sa faca asta in animatia pentru School of Life, gasind o noua perspectiva de a privi viata de cuplu. Un film de 3 minute care a fost realizat in 3 luni. Multi nu banuiesc ca in spatele unui short animat de cateva minute sau secunde stau luni de munca si mii de desene.
La inceput, Alexandra Balan anima pe hartie, in modul clasic, dar a renuntat inainte de a fi ingropata in foi. Acum foloseste calculatorul, dar schitele si ideile initiale le face intotdeauna, de mana.
Este animator si ilustrator, lucreaza la Lupus Film, in Marea Britanie si a studiat ilustratie si graphic design la Coventry University.
Ne povesteste mai jos despre colaborarea la Ethel and Ernest, drumul ei spre desen, frustrarile si neintelegerile meseriei, invataturile adunate in scoala si cat de mult i-ar placea sa faca animatii inspirate din folclorul romanesc.
Inceputul
Nu-mi amintesc sa nu fi desenat vreodata. Desenam de placere. Dintotdeauna.
Desenele de la 3 ani
Sunt asa de fascinante. Stau toate ascunse sub pat intr-un dosar cu sina, foarte bine intretinute. Sunt pline de imaginatie si de emotie. Cred ca imi era mult mai usor sa ma exprim prin desen decat prin vorbe inca depe atunci.
Animatia, de la 15 ani
S-a intamplat cam din greseala. Am vrut sa fac un flipbook cadou unui prieten si am copiat niste cadre de pe internet.
Apoi am inceput sa citesc din ce in ce mai mult pe subiect si cand am dat de cartea lui Richard Williams - Animator's Survival Kit. Atunci m-am indragosit de tot de animatie.
Coventry University
Am ajuns printr-un centru de consiliere educationala. Am ales Coventry University pentru ca mai auzisem de cativa cunoscuti din Ploiesti care s-au dus acolo si au avut succes. Si, pe deasupra, era singura universitate care avea un curs combinatie intre Graphic Design si Ilustratie.
Cand am intrat la facultate credeam ca o sa ma axez mai mult pe Graphic Design, dar un trimestru de animatie m-a convis ca asta e ce vreau sa fac de fapt.
Cel mai important lucru pe care m-a invatat a fost sa nu fiu surprinsa de nimic si sa iau fiecare provocare ca atare. Sa fac un efort sa inteleg cum invat si cum muncesc. Si sa imi continui in mod consistent munca pentru a-mi indeplini scopurile.
Mi-am dat seama ca aveam mai multa nevoie de practica efectiva de animatie. Profesorii mei m-au incurajat sa fac un master. Asa ca m-am mutat la Londra si am intrat la colegiul Central Saint Martins (parte a University of Arts London). De acolo s-au deschis multe portite catre clientii si proiectele la care lucrez acum.
Colaborarea la Ethel and Ernest
La Ethel & Ernest am lucrat 3 sau 4 luni. Eu eram ceea ce se numeste "inbetweener". Adica, animatorul senior imi oferea cadrele cheie ("keyframes") ale unei actiuni si eu trebuia sa desenez toate celelalte cadre aflate intre aceste keyframes. Astfel se produce iluzia de miscare.
De exemplu, daca un personaj isi ridica mana, cele 2 cadre cheie sunt atunci cand are mana lipita de corp si atunci cand este ridicata cel mai sus. Toate celelalte cadre ("inbetweens") trebuie sa le desenez eu.
Cel mai dificil lucru la Ethel & Ernest a fost repectarea designului personajelor. Fiecare personaj avea propria lui foaie de model ("model sheet"), unde era desenat din toate unghiurile. Noi, ca inbetweeners, trebuia sa fim extrem de meticulosi si atenti la toate detaliile. Fiecare nas, mana, unghie, chiar si nasturii si cutele hainelor trebuia sa arate la fel ca pe foaia de model in fiecare cadru.
Animatia pentru The School of Life
Profesorii de la Master ne trimit mereu oportunitati pentru noi joburi. Asa s-a intamplat si cu School of Life. Mi-am dorit dintotdeauna sa fac o animatie pentru ei. Am sarit in sus de bucurie cand m-au angajat!
Am lucrat la el 3 luni in total. School of Life mi-au dat voice-over-ul si eu am animat dupa el. Ideile mi-au venit din mers, apoi le-am tot slefuit pana cand au devenit filmuletul final.
M-a intrigat faptul ca foarte multa lume tinea dezbateri in comentarii, mai ales pentru ca tema filmuletului era una foarte sensibila.
Comentariile care mi-au placut cel mai mult erau acelea in care lumea se mira: "Cum poate o roscata asa frumoasa sa ajunga cu un pitic cu barba?" sau "De ce arata barbatul ca un bebelus cu barba?" sau "Ma mira cum de nu s-a cuplat fata cu regizorul". Astea au fost cele mai simpatice.
Tabieturile si muza
Lucrez dupa cum cer circumstantele (si clientii).
Schitele si ideile initiale le fac intotdeauna de mana. Folosesc computerul doar pentru finisaj si pentru animatia propriu-zisa. (La inceput animam si pe hartie, the old fashioned way, dar mi-am dat seama foarte repede ca nu am cum sa continui sa acumulez atat de multe hartii!)
Inspiratia nu vine cand vreau eu. Vine cand vrea ea. Eu stau rabdatoare precum pescarul si pescuiesc ce musca :)
Munca in Marea Britanie
Intr-un fel ma bucur ca am avut experienta facultatii in UK inainte sa incep sa lucrez aici. Facultatea m-a ajutat sa ma integrez cat de cat rapid cu modul de viata de aici.
Cu toate astea, in fiecare zi rasare cate un lucru, o reactie, o problema care ma lasa debusolata. Am invatat sa nu ma mai surprinda nimic si sa ma adaptez la orice situatie.
Ce nu se stie despre animatii
Da, problema timpului este una cu care ma intalnesc mereu. Oamenii in general nu au habar cat de mult dureaza sa faci o animatie. Mai ales de unul singur.
Am intalnit multi clienti care vor personaje super elaborate, vor sa fie animatia terminata saptamana viitoare si vor sa fie si ieftin. Cand incep sa le explic ca nu se poate, multi se feresc de ideea de animatie.
E pacat, dar pe de alta parte, am devenit un mult mai bun negociator din cauza acestor probleme.
Animatiile romanesti
Hmm... Am o parere complexa despre acest subiect. De fapt, pentru lucrarea mea de licenta am abordat exact acest subiect, facand comparatie cu animatia in UK. O puteti citi aici.
Exista niste filme minunate in istoria animatiei romanesti (Maria Mirabela, filmuletele lui Gopo), dar din pacate nu s-a format o scoala specializata pentru animatie. Acest lucru a facut ca animatia de dupa '89 sa fie foarte rasfirata, cu foarte multi creatori independenti si cateva studiouri cu o durata de viata foarte scurta.
Potentialul este urias si piata este relativ goala, se pot face proiecte super daca s-ar administra corect resursele.
Am un deosebit respect pentru Matei Branea si Paul Muresan care fac lucruri minunate in mod independent.
Si nu pot sa nu mentionez festivalul Anim'est si toate eforturile depuse de organizatori pentru a scoate animatia in prim plan.
Am auzit ca UNATC a initiat un curs de master in animatie anul trecut. Cine stie, poate iese ceva... :)
Relatia cu publicitatea
Sincer, nu s-a intamplat inca sa am clienti din advertising. Mi-ar placea foarte mult.
Reclamele sunt un mediu minunat pentru animatie. Scurt si la obiect. Si daca pui si un pic de umor, publicul iti va tine minte produsul mult mai bine.
Frustrari de animator
Uuf, sunt multe! Cred ca cel mai mult ma frustreaza cat de mult dureaza.
Imi vine in minte un citat al unui animator de la Disney, care spunea: "Sa faci desene animate e ca si cum ai spune un banc azi, dar publicul rade abia peste un an."
Cam asa e situatia. Am o multime de idei pe care as vrea sa le animez, dar trebuie sa dau factor comun si sa le aleg pe cele mai bune. Altfel, nu ar merita efortul si timpul necesar.
Planuri si proiecte
Mi-ar placea sa am timp pentru proiecte personale. De cand am absolvit de la master, am animat numai pentru altcineva, niciodata pentru mine.
Am o dorinta arzatoare sa fac desene animate dupa basmele romanesti. Sunt o fantana de creativitate! Unele imagini sunt facute pentru animatie! Si ar fi un mod excelent de a mentine vie imaginatia colectiva a folclorului romanesc.
