O felie subțirică din cultura românească este ocupată de benzile desenate. E subțire ca însăși demnitatea lui Faye Dunaway în aceste zile, dar e acolo și își face loc cu coatele. Nu cu mult timp în urmă, ne-am jucat și noi măruntul rol în a ridica industria de comics, printr-o serie de materiale intitulată Cu BD-urile în mână.
La vremea respectivă, Timotei Drob (coordonatorul SEFEU Coop și invitatul nostru de astăzi) ne-a scăpat printre degete. Iar cum nouă ne place să reparăm orice greșeală sau nedreptate comisă, iată-ne întorși la el.
SEFEU este o organizaţie care se ingrijeşte de comicsu românesc anti-cocojambo, anti-laBouche, anti-UAP, anti-extraterestru, dar şi de susţinerea transmediatică a geniului lui Florin Salam prin intermediul comicsului alternativ cu injurături supurante.
Ce să înțelegem din descrierea lor? Că oamenii nu se iau foarte în serios, iar asta e bine, zicem noi.
Dar SEFEU este, de fapt, o colecție de comicsuri strânse de la oameni talentați și mai puțin talentați, adunate, din când în când, într-o carte. Timotei & team au scos până acum 13 numere. Și nu sunt superstițioși, vor continua, ci mai degrabă ”mulţumiţi, chiar miraţi, că am reuşit să scoatem 13 numere în condiţiile date. Asta e o performanţă.”
În spatele SEFEU-ului
Nu e nimic în spate, SEFEU are numai faţă - este o entitate eminamente publică. Pentru oamenii care citesc interviul, eu mă numesc Timotei, sunt managerul spiritual al chestiei ăsteia care este SEFEU: adică parţial editură, parţial biserică (cult e un termen mai potrivit, mai modest poate), parţial cooperativă de anarhişti stânga+dreapta, avem şi o felie destul destul de babană de acceleraţionişti duşi cu capul, desenatori de week-end, dar şi câţiva artişti pe bune...(e şocant, ştiu).
Ideea SEFEU-lui, de la bază, este să adune şi să convingă oameni care nu au avut şi încă nu au nici o treabă cu comicsul să facă comicsuri. Ideea sună stupid, poate pentru că e stupidă, nu ştiu. Acest plan nobil a eşuat aproape la fiecare număr, aşa că mai mereu am fost nevoiţi să apelăm la artişti/ilustratori/copiatori să ne mai umple paginile
Primele amintiri cu desenul
Vreu să le cer iertare celor câteva duzini de membri ai Cenaclului nostru (criteriile sunt simple - dacă ai trimis măcar o pagină, eşti membru), pentru că o să continui de pe o poziţie pur subiectivă. Eu însă fiind conştient de această subiectivitate, devin propriul meu concept, un punct de vedere obiectiv, multiplicat şi multiplicabil, cu care toţi aceşti buni prieteni ai mei vor putea fără îndoială să se identifice.
Nu mai ştiu de primele, că nu am o memorie aşa bună, dar ţin minte când m-au impresionat nişte comicsuri cu Transformerşi vândute pe la tarabe, aduse de la unguri. Deci erau în maghiară şi nu înţelegeam nimic din bule, dar roboţii ăia mi se păreau atunci apogeul artei (cred că eram în clasa a patra).
Tot în perioada aia, un tip de la şcoală a venit să se dea mare cu nişte benzi de la francezi, cred că era un volum din Metabarons, pictat frumos şi plin de explozii, eviscerări şi mutilări - o sci-fi opera foarte frumos colorată. Concluzia este că nu prea se găseau în anii 90 benzi traduse în română - dar se poate învăţa ceva şi bazându-ne doar pe cadre în succesiune.
Când ai început culesull?
Prin 2008-2009. Nu mai ştiu exact de ce am început fanzinul, dar cred că unul din motivele principale a fost un raţionament clasic românesc, de genul: "de ce nu avem şi noi o chestie din asta?".
Bine, ideea e să îţi pui o asemenea întrebare cu convingerea clară şi oarbă că eşti efectiv unul dintre singurii oameni care s-a gândit la aşa ceva - chiar dacă în realitate s-ar putea să fii doar prost informat sau chiar ignorant. Plin de ignoranţi sau efectiv anti-profesionist, fanzinul trebuia să existe pentru că o astfel de publicaţie (zero buget) era un mod foarte interesant de exprimare pentru oameni care se aflau, aşa, pe la 20 de ani.
Fanzinele pot fi despre orice subiect, dar comicsurile păreau atunci cea mai bună idee - au şi text şi imagine, ca să nu se plictisească lumea. În plus, foarte important era să "producem" fanzinul tipărit - partea asta cred că are legătură cu o puternică fetişizare a cărţii răsfoibile (prezentă şi în ritualul legării manuale a colilor multiplicate la copiator).
Momente importante
Nu ştiu, asta e o întrebare destul de grea. SEFEU a fost încă de la primul număr o întreprindere complet derutantă şi aleator răspunzătoare pentru sine. Există zero responsabilitate, oamenii vin şi pleacă ca într-un bordel ieftin cu vomă pe covor, disperarea blazată continuă să atârne dintr-un colţ al tavanului ca Batman, şi singurul motiv pentru care nu a implodat până acum este din cauză că efectiv nimănui nu îi pasă cu adevărat de ce se întâmplă.
Amuzant în situaţia asta e că ea reflectă în Cenaclul nostru deplorabil, la un nivel ceva mai paranoic, starea generală a benzii desenate româneşti - mereu în derivă, mereu pe marginea prăpasitiei, la limita falimentului moral.
Cred că toţi suntem mulţumiţi, chiar miraţi, că am reuşit să scoatem 13 numere în condiţiile date. Asta e o performanţă. Am încercat în primul rând să aducem pe lume un obiect, ceva pipăibil, dar şi un conţinut un pic mai dubios pentru oamenii care sunt dispuşi să consume bandă desenată în general.
Eu am fost implicat în toată harababura fără întrerupere, şi m-am asigurat în mod constant că pot să îmi asigur condiţiile optime pentru a sabota în moduri din ce în ce mai creative adunătura noastră de activişti, numită alternativ Cenaclu sau Cooperativă.
SEFEU înseamnă circ stângist, propria noastră existenţă este în sine o satiră a stângii, un fel de caricatură de oameni implicaţi politic dar care ştiu totul de pe youtube, pentru că nu au avut răbdare să se informeze sistematic din cărţi.
Informarea sistematică este şi ea o capcană ceva mai perversă (nu relativizez morala, ca să ştiţi), dar luând în calcul că mediul nostru de exprimare este banda desenată, nu văd ce rost ar avea să fim serioşi.
Stilul
Pentru că suntem foarte "liberali", orice lucru poate fi interpretat ca bandă desenată. Iniţial am ajuns la concluzia asta nu printr-un demers teoretic, ci din cauză că nu reuşeam să convingem oamenii să ne trimită bandă. Aşa că ne-am adaptat şi i-am înştiinţat că pot să trimită orice.
În momentul acela s-au scandalizat ei, şi au început să ne critice pentru că nu păstrăm identitatea SEFEU-lui ca fanzin de bandă desenată. În fine, sinteza problemei este că majoritatea oamenilor din România se chinuie foarte tare să scoată din ei bandă desenată - noi am încercat să îi motivăm cu prestigiul nostru aproape inexistent, dar de cele mai multe ori am eşuat (asta e o constantă pentru noi).
În legătură cu tipurile de poveste cel mai des prezente în paginile SEFEU, cred că domină YA, mindfuck, heta-uma (poate doar prima). După cum am explicat deja, tipul de conţinut al fanzinelor noastre a fost mai mult determinat de ce contribuţii am primit, şi nu de o direcţie editorială - pentru că nu am avut ce să triem.
Astfel, o persoană care ar răsfoi în ordine cronologică fanzinele, ar avea în faţa sa o succesiune de publicaţii cu o calitate a conţinutului puternic variabilă, inconsecventă - dar vorbim de un conţinut ferm ancorat într-o doză sănătoasă de prost gust.
Timp alocat proiectului
Cu câţiva ani în urmă lucram zilnic la chestii care să apară în fanzin, şi când se strângeau destul de multe componente ne apucam să facem o paginare. Am avut câteva numere pentru care am făcut workshopuri, unele dintre ele chiar cu oameni total lipsiţi de orice pricepere sau înclinaţie către desen, găsiţi prin baruri.
Numerele acestea s-au apropiat cel mai mult de "produsul" nostru ideal, de un fanzin paradoxal, desenat de oameni care nu ştiu să deseneze. Se poate să greşesc, dar aceste numere sunt cele mai slabe numere ale seriei SEFEU. Sunt cel mai lipsite de sens.
Ce vreau să zic e că existenţa lor este în sine lipsită de sens, dar totuşi le-am publicat (nu mai ştiu de ce), aşa că există. Pe de-altă parte, în urma workshopurilor cu câteva găşti de artişti am obţinut tone de conţinut foarte fain, din care am compus câteva SEFEUri de care pot să zic că suntem cu toţii mega mândri.
Această experienţă ne-a confirmat că ipoteza de la care noi am pornit s-a dovedit a fi total contrară lumii reale. Păstrând proporţiile, am reuşit să clonăm în domeniul benzii desenate un experiment criptosocialist, dar eşecul experimentului nostru cu fanzine desenate de oameni total necalificaţi nu ne-a clintit nici măcar un milimetru convingerea că aceasta este calea de urmat în domeniul fanzinelor de bandă desenată. Astfel ne-am re-confirmat pentru a nu-ştiu-câta oară că suntem stângişti adevăraţi.
Toate astea sunt acum de domeniul trecutului. Depăşind faza pe care am explicat-o un pic mai sus, în prezent fanzinele SEFEU sunt curatoriate minimal. Alegem persoane pe care le vrem în paginile noastre şi apoi le facem o invitaţie să participe cu o bandă desenată (sau cu ce înţeleg ei prin bandă desenată).
Un alt punct de fugă după care ne orientăm perspectiva fanzinelor ce va să vină este portenţialul de masivitate al cărţii - adică am decis să nu scoatem nimic sub 300 de pagini. Acest criteriu va asigura o prezenţă corporală decisivă fanzinului, o masă de manevră pentru cititor şi nu în ultimul rând impresia înşelătoare de prosperitate a benzii desenate româneşti (fără PR nu avansăm).
Banda în Romania.
Nu ştiu dacă se prezintă prea bine. Industrial, HAC e în continuare pe metereze, dar LEX şi EAT (care traduceau marveluri şi batmanuri şi spaidărmeni) au dat faliment(sau au intrat în insolvenţă, nu mă pricep), chiar acum câteva luni.
Deci piaţa este în continuare varză, adică nu avem cerere. Oferta s-a diversificat în ultimii ani - şi asta era una dintre teorii, că o ofertă mai bogată va aduce după sine mai mulţi cumpărători - însă minunea relansării benzii desenate în România nu s-a adeverit. Au fost câteva relansări din astea de la căderea lui Ceauşescu şi până în ziua de azi - dar se pare că masele nu au auzit de ele.
Editurile de carte nu vor să se bage în benzi desenate, cred că fac afaceri bune deocamdată cu cărţile alea pentru copii vândute la supra-preţ (excepţii în 2016: Aici, Sosirea, Balada Mării Sărate etc.). Dodo Niţă este bun la chestiile astea, trece în revistă ce apare în fiecare an pe blogul lui (nu sunt de acord cu topurile).
Eu zic că o variantă de luat în calcul ar fi ca statul să subvenţioneze publicarea de autori români de bandă, pe o direcţie din asta lacrimogenă, cum că şi banda desenată face parte din cultura română şi are potenţialul să aducă ceva unic şi valoros în cultură, plus că are calităţi propagandistice indisputabile (la un preţ de producţie relativ mic).
Chiar dacă banda desenată este constant marginală în România, cred că azi este marginală într-un fel mai bun decât acum zece ani. În continuare, în România nu prea există soluţii pentru oameni tineri care vor să se apuce de banda desenată, şi asta e una din problemele majore. Cultura de masă românească încă nu vrea să primească înapoi banda desenată, aşa că scena va continua să se axeze pe cărţi de autor, fanzine, kickstartăre.
Legat de "afară", dacă luăm culturile care au o obsesie pentru bandă desenată (SUA, Franţa etc.) nu avem ce să comparăm. România e o ţară în care banda desenată nu e cine ştie ce lucru (pe engleză se zice "it's not a thing").
Nu e singura ţară din lume în care oamenii nu prea se omoară după bandă desenată, e doar un fapt simplu. Cred că un dezavantaj specific României e că nu prea se citesc cărţi în general, fenomen care se răsfrânge şi asupra benzilor desenate, care sunt cărţi.
Trenduri
Cititorii de aici citesc mare parte din ce citesc de afară. Pentru că nu mai e mare lucru să ştii să citeşti în engleză şi pentru că oferta este foarte variată, foarte la îndemână(digital heaven).
Trendurile cele mai puternice în domeniu sunt trenduri venite din afară. HAC, Prâslea şi alte benzi desenate de la noi bazate pe basme resuscitate face parte din trendul ăsta global de fantasy, care la noi a marşat destul de puternic pe o variantă indigenă de fantasy. În multe cazuri, oamenii citesc benzi desenate care sunt făcute pe post de material publicitar, sau conţinut de suport pentru jocuri, seriale, filme etc.
În ce priveşte tipurile de oameni pasionaţi de bandă desenată, avem tipul cu gusturi totale(comics, bd, manga), unii cu bias occidental(citesc orice dar nu manga), otacii care citesc numai manga-uri, fanii franco-belgienişti(majoritatea mai la vârsta a doua), tinerii care citesc numa chestii cu super-eroi(comicsu' american), tinerii care citesc numai comicsuri cu pretenţii (echivalentul "intelectualilor" în misiune), oamenii care citesc benzi desenate româneşti din patriotism(dar numai dacă au ceva gimmick patriotic în ele), oameni care citesc benzi desenate numai dacă le împrumută de la cineva, etc.
Sincer, nu ştiu dacă a existat vreun trend românesc în materie de benzi desenate, de când mă uit eu prin ele. S-au încercat o grămadă de chestii, în anii '90 era la modă sci-fiul, acum e la modă fantasy-ul - dar nu cred că au fost trenduri propriu-zise, nu există scară.
Dacă apatia şi sarcasmul dezinteresat pot fi considerate un trend în banda desenată, atunci s-ar putea să avem unul.
Provocări
Am zis că un desenator de comicsuri are probleme mai ales în punctul în care vrea să se apuce de asta, pentru că nu are de unde să pornească - nu prea sunt cititori, deci nu prea sunt edituri comerciale specializate - în momentul de faţă e practic aberant să vrei să desenezi comics full-time în România(adică pentru piaţa din România).
Aşa că se creează o buclă malefică de feed-back în care e greu ca autorii să progreseze dacă nu pot să facă asta full-time, şi nu ajungi să ai autori full-time pentru că autorii nu pot să progreseze.
Dar nimeni nu îl opreşte pe autorul aspirant să îşi caute de lucru în afară. Nu este un tip de job la care trebuie să fii opt ore pe zi la birou - se poate lucra de acasă pe piaţa americană, franceză, cu oricine. E drept, cel mai sigur drum este să te specializezi pentru o anumită piaţă, şi în cadrul acelei pieţe să te specializezi pe un anumit gen de poveşti.
Chestia asta s-ar putea să îţi transforme munca de desenator în ceva foarte plictisitor, dar fiecare trebuie să se decidă ce vrea să facă cu viaţa lui. Aspirantul trebuie să ia în calcul că piaţa este foarte competitivă, deci o să aibă nevoie de multă răbdare şi determinare ca să intre. În general, trebuie să desenezi foarte bine şi să te uiţi la multe filme ca să înveţi regie (şi banda se construieşte tot cu regie).
În condiţiile date, soluţia pentru tinerii autori de bandă desenată este să se orienteze către pieţele mari despre care am vorbit şi să deseneze acolo. În afară de editurile tradiţionale, pot încerca să facă pitchuri pentru Image sau să caute edituri mai underground, dacă acestea sunt pe gusturl lor. Pot la fel de bine să înceapă un webcomic, pentru că publicarea pe internet este aproape de gratis, şi o idee bună îi poate duce la nivelul următor.
BD-urile ca forma de comunicare
Cred că agenţiile folosesc benzi desenate când vor să împingă un produs destinat copiilor, pentru că există clişeul ăsta puternic în România, că "benzile desenate sunt pentru copii". Nu zic că nu ar fi eficiente ca reclame pentru şcolari, dar cred că potenţialul comicsului este irosit prin această înţelegere îngustă a mediului.
Promo
Din nou, cred că există două faze ale SEFEU-lui - prima în care uram pe toată lumea şi eram foarte supăraţi - atunci cea mai bună promovare era zero promovare. Cu cât ştiau mai puţini oameni despre noi, cu atât mai bine - ne simţeam foarte underground, chiar dacă putem să spunem că banda desenată românească este underground în mare parte.
Deci noi ne gândeam că suntem undergroundu' undergroundului, şi încercam din răsputeri să devenim alcoolici, pentru că şi asta părea o chestie tipică undergroundului.
În etapa doi, pentru că aproape nimeni nu a devenit alcoolic, am descoperit social media şi ne-am dat seama că am putea chiar să avem "fani". La vremea primelor SEFEURI nu era aproape nimeni pe facebook, lumea încă socializa pe hi5 şi myspace.
Varianta "hard" a fost întotdeauna distractivă, puteam să ne promovăm pe cale orală(strigat la oameni), cu flyere, la convenţii de otaci sau prin campanii ratate de paste-up etc. În prezent postăm chestii pe pagina de facebook şi nu ne facem griji prea mari despre chestia asta.
La un moment dat s-a dus unul dintre noi pe PROTV la emisiunea lui Buhnici şi ne-am făcut reclamă masivă atunci, cred că am luat sute de interactiuni în numai câteva ore (e mult raporat la medie, credeţi-mă). Ca să închei, această a doua etapă nu mai este atât de ideologic condiţionată, aşa că nu ne rămâne decât să ne relaxăm şi să interacţionăm cu oamenii care ne urmăresc pe net în ritmul în care avem chef şi/sau timp.
Nu vă mere site-ul
Dacă te referi la sefeu.ro/sefeu.com, legat de drepturile pentru acest site are loc o telenovelă de culise care a degenerat în ultima perioadă într-un circ mizerabil de cea mai joasă calitate morală. În momentul în care a fost cumpărat domeniul nu au existat condiţii clare şi nici nu a fost formulată o înţelegere între părţile interesate, aşa că site-ul ăsta s-ar putea să rămână în aer penru mult timp de-acum încolo.
SEFEU este pe net şi la adresa comixuri.ro unde publicăm recenzii de bandă desenată, interviuri cu autori şi unde sunt anunţate chestii care apar în paralel cu fanzinele noastre. Cine e interesat poate să răfoiască acolo toate fanzinele şi revistele în format digital, să scormonească prin blogroll-ul legat de banda desenată sau să comenteze indignat în subsolul articolelor noastre pline de exagerări şi teorii aiuritoare(unele părţi sunt în engleză, dar nu mai avem colaboratori de limbi străine în prezent).
Preferințe
Trebuie să recunosc că pe locul unu sunt obligat moral să îl pun pe Puiu Manu. Nu vreau să creadă lumea că e o glumă, pentru că eu am fost unul dintre cei mai mari critici ai faptului că sunt publicaţi şi re-publicaţi bătrânii în locul autorilor tineri şi necunoscuţi (dar să ştiţi că şi eu am mulţi prieteni bătrâni, nu discriminez, şi tocmai de aceea vreau să se oprească favorizarea exagerată a autorilor bătrâni în cadrul acestei peseudo-industrii a benzii desenate de la noi).
Când am cumpărat ediţia republicată a "Trei luni de vacanţă în trecut", o bandă desenată a lui Manu, mi-am dat seama că toată teoria mea despre desenul său îngălat şi fuşerit fusese eronată. Eu crezusem iniţial că Manu de astăzi nu mai poate desena ca lumea pentru că este bătrân, dar în comicsu' ăsta din anii '70 am întâlnit exact acelaşi stil de desen.
Atunci am realizat că Puiu Manu este la fel de metodic în lipsa sa interes şi profesionalism(la nivel de desen) precum am încercat noi să fim în paginile fanzinelor noastre. Mi-am dat seama că "Trei luni de vacanţă în trecut" este ontologic echivalentă cu SEFEU: o bandă desenată făcută cu mijloace primitive, cu letraj ilizibil, o poveste încâlcită şi aberantă - pe scurt o bandă desenată care te roagă să nu o citeşti.
O astfel de bandă desenată este perfectă pentru fanzinul SEFEU, şi mă bucur că acum pot să îi aduc un omagiu lui Puiu Manu în calitate de maestru spiritual al stilului nostru. Alţi autori faini de la noi la care mă gândesc fix în momentul ăsta(majoritatea mă detestă deja pentru că îmi place să scriu recenzii negative despre comicsurile lor, chiar dacă îmi plac): Albin Stănescu, Grăjdeanu, Ileana şi Maria Surducan, Tamba, V&V Mihăescu, Vazelina(cred că ea e mai mult designer grafic, dar face relativ multă bandă desenată şi cantitatea e un plus), Moldovan(e preferatul meu dintre toţi cei care au desenat HAC) şi alţii la care o să mă gândesc mai târziu.
Dintre autorii străini, îmi plac mult japonezii care bagă mult(Tezuka, Go Nagai, Katsuhiro Otomo, Ryoichi Ikegami), care bagă horror(Ito, Umezu, Kago, Oku, Miura), îmi plac americanii ăia moşi (Kirby, Romita Sr), evident Moebius...
3 BD-uri preferate
"Crossed" de Garth Ennis, "Lost Girls" de Alan Moore, "Crying Freeman" de Kazuo Koike&Ryoichi Ikegami (plus un bonus pentru cunoscători: "Casa Howhard" de Roberto Baldazzini).
Planuri
Cel mai comod plan, pe care îl implementăm "as we speak", este de a ne creşte audienţa din social media postând glume tâmpite care sunt în acelaşi timp angajate în dezbateri publice cu încărcătură socială. În viitor, vom continua să muncim pentru rafinarea prostului gust.
În ce priveşte fanzinele propriu-zise, vom contiuna să publicăm cărţi cu conţinut nou, într-o nouă formă care depăşeşte principiile editoriale(sau lipsa lor) pe care s-au bazat numerele vechi din SEFEU.
Începând cu "Tone de Aur", am deviat către o formă de expresie trash-chic, pe când SEFEU-rile originale erau o formă de trash fără conştiinţă-de-sine. SEFEU o să îşi păstreze şi pe viitor misiunea de a publica tiraje mici, poveşti cât mai ciudate(a.k.a. slabe) şi artă marginală, dar toate acestea vor fi împachetate şi tipărite pe hârtie de peste 80g/m2.
Previziuni
Ca să rezum ce cred pe subiectul ăsta, pariul meu e că viitorul o să fie o combinaţie de direcţii active în prezent şi care vor avansa foarte încet, dar vor avansa. O să fie în continuare autori profesionişti care vor lucra aproape exclusiv pentru pieţele dezvoltate, iar unii dintre ei vor publica sporadic câte un album în România.
Vor fi cărţi sau benzi desenate pentru copii, pentru că piaţa de carte pentru copii are infrastructură şi pentru că banda este legată în mintea românilor de copilărie. Editurile vor traduce din când în când romane grafice de prestigiu, singurele care au o speranţă să se vândă cât de cât.
Cred că traducerile din comicsuri americane o să ia o pauză pentru un timp. Desenatorii care au potenţial să facă bandă desenată o să lucreze în continuare în publicitate, la fel cum mulţi scriitori trăiesc azi în publicitate. Rămân ca şi până acum mult-umblatele căi instituţionale şi "banii publici" din care se pot atrage fonduri pentru publicarea de benzi desenate, dacă autorii sunt dispuşi să îşi bată capul cu birocraţia(şi dacă au conţinut care se conformează "moralei publice"). Eu aş zice că toate astea sunt oportunităţi, chiar dacă nu atât pentru dezvoltarea domeniului, cât mai degrabă pentru dezvoltarea individuală a unora dintre autori.
