Vreme de 11 ani, Laura Leonte a fost publicitar de Romania: peste cinci ani Copywriter la Leo Burnett, doi ani, adunat, de Creative Director la Bridge Communication si apoi la Grey G2, peste patru ani Senior Copywriter la Publicis. In iulie 2016, a plecat de tot din agentii. Apropo, mai avem doua experiente similare: Carmen Sterian si Mihaela Muresan.
O vreme, a facut freelancing, mai mult ca sa-si aminteasca de ce a renuntat la publicitate. Acum a ramas la lucru pro-bono pentru cateva proiecte cu componenta sociala. Dar cel care a luat locul de full-time job e Cosanzeana, o intreprindere sociala cu sediul in Aninoasa. Fac seturi de cusut pe placaj perforat.
Ne zicea ea mai multe despre procesul care a dus-o la despartirea de rolul de publicitar si ochelarii de consumator pe care incearca sa ii recupereze acum, dar si despre satifactia lucrului. Poftiti material bun de introspectie:
Faptul ca lucram 3 saptamani pe un proiect care sucomba fara prea multe explicatii sau ca lucram un an pe un proiect care nu se mai facea sau ca primeam 30 de revizii pe un copy de flyer ajunsese sa ma sufoce. Am renuntat dintr-o criza existentiala.
Si ceva pentru juniori:
Fight for your Art – echipa e foarte importanta. Chiar e ca o casatorie. Vaneaza-l si fa tot ce poti ca sa il aduci in echipa ta.
Bilant dupa 11 ani de publicitate
Clienti, zeci. Am luat cateva premii in primii ani, dupa care doar m-am chinuit sa iau premii.
Cel mai mare premiu pe care l-am luat a fost Bronz la Euro Effie pentru campania Tide – Pentru Supermame. A fost primul Euro Effie castigat de o agentie din Romania.
Trei lectii importante
Faptul ca invatam ceva in fiecare zi a fost una dintre cele mai tari parti ale muncii in publicitate. O sa mentionez trei lectii importante, mi se pare mai importanta concluzia decat momentele care au generat-o, mai ales ca ele nu au fost singulare.
- Ca sa meriti atentia cuiva, trebuie ori sa le dai o informatie utila, ori sa il distrezi. Altfel esti noise.
- Cand comunici esti in competitie cu tot (mai ales online), nu doar cu competittorii tai – esti in competitie cu tot ce e pe Instagram, cu Netflix, cu filmuletele cu pisici, cu prietenii publicului tau.
- E bine sa te exprimi in asa fel incat sa inteleaga si un copil de clasa a 7-a. De multe ori ai impresia ca unele lucruri sunt usor de inteles pentru ca tu ai fost mai expus la ele.
O campanie-motiv de mandrie
Looking back, campania cea mai profi pe care am facut-o (si cu rezultate foarte bune pentru client) este Tide – Pentru Supermame. Intr-un an, produsul si-a marit cota de piata cu 8%. Campania a fost adaptata worldwide – scripturile facute pentru Romania au fost refilmate cuvant cu cuvant, scena cu scena, cu actori asiatici, africani sau sud-americani. A fost huge! Apoi a urmat criza. Am lucrat cu o echipa foarte profi, cum inca mai gaseai in 2007 – strategi, accounti, clienti care erau cu adevarat in aceeasi barca (cum se zice in agentie).
A fost foarte greu, pentru ca la fiecare nou proiect asteptarile erau imense, dar am dus doi ani contul asta si am simtit ca aportul meu a contat. N-as vrea sa reiau pasii de lucru, era un proces laborios. PPM-urile de exemplu durau opt ore. Dar clientul nu venea la filmari. Fata de campania asta, restul a jucat in little league.
Mai e un proiectel care imi e tare drag - Artifica, un app selfpromo facut in 2015 de Craciun. Am artifica aia comunista pe mobil.
Schimbarile provocate – in agentie sau in piata
Daca simteam ca sunt atat de importanta, as fi ramas in publicitate.
De la agentii la freelancing: o motivatie
Cantitatea enorma de timp pierdut. Am si eu o varsta. Faptul ca lucram 3 saptamani pe un proiect care sucomba fara prea multe explicatii sau ca lucram un an pe un proiect care nu se mai facea sau ca primeam 30 de revizii pe un copy de flyer ajunsese sa ma sufoce. Am renuntat dintr-o criza existentiala.
Cum se simte schimbarea
E imensa. Simt ca prin tot ceea ce fac construiesc. Aveam nevoie de asta. Daca lucrez o zi, construiesc ceva de o zi. Daca lucrez o luna, am construit ceva de 20-30 de ori mai mare. Totul se aduna. Ma trezesc cu energie dimineata. Simt din plin sezonul si extrasezonul, desi abia am inceput. Simt cat de greu se fac banii. Desi am in fata riscuri mult mai mari, sunt mai putin stresata. Desi am salariul de 4 ori mai mic, sunt mai happy.
Imi dau seama ca poate fi mirajul inceputului, dar voi lucra ca sa il mentin. Asta e ideea.
Actualii clienti si parteneri
Am facut putin freelance in vara, cat sa imi aduc aminte de ce am renuntat.
Pentru anul asta mi-am propus sa lucrez gratis pe proiecte cu sens, in echipa cu oameni profi. Am nevoie de macar un an de Purgatoriu.
Sunt consilier pro bono pe zona de comunicare intr-un proiect care se adreseaza oamenilor care sufera de vulnerabilitati depresive. Dincolo de Umbra se numeste. Si mai sunt voluntar la Code4Romania. Imi place sa lucrez cu oamenii aia, e o energie foarte frumoasa in proiectele si conversatiile de acolo. Mi-as dori sa am mai mult timp sa le ofer.
Proiectul Cosanzeana
Povestea e foarte lunga si incepe din mai multe directii. In telefon am tot timpul multe liste. Una din ele este cu idei de business. In 2015, am avut un burnout nasol in martie si mi-am dat seama ca antreprenoriatul e singura mea scapare. Dar nu orice, ceva cu sens, ceva care sa imi dea satisfactie, in care sa ma bag cu totul si din care sa imi iau energia.
Cosanzeana s-a numit pana aproape in ultimul moment Norica si zacea in telefon si in mintea mea pana cand, la o nunta, Mihaela Vasilescu - o castigatoare Fabricat in Tara lui Andrei – mi-a povestit ce se intampla si ce se doreste cu acest proiect. Suna prea bine ca sa fie adevarat. Imi trecuse de atatea ori pe la urechi numele Fabricat in Tara lui Andrei si nu as fi crezut ca cineva in tara noastra isi poate propune un proiect de asemenea anvergura – sa trainuiesti 35 de antreprenori cu 35 de idei si sa si finantezi 10 dintre aceste idei de afaceri dupa care sa ii si tii de mana un an ca sa isi puna businessul pe picioare. All my lovin’ catre OMV Petrom si fundatia Nesst.
Atunci am si aflat de notiunea de intreprindere sociala. Pentru mine venea ca un bonus lucrul asta. Am crescut la tara pana la 8 ani si am ramas taranca in simtiri. Gandul ca as putea sa fac ceva pentru oamenii din zona aia, mi-a gatuit vocea la primul interviu pe care l-am avut cu comisia. Si venea manusa pe nevoile mele de a ma simti un om folositor pe pamantul asta.
Mai e si povestea despre cum am ajuns la seturi de cusut pe placaj perforat. Acum 5-6 ani, suferind de abstract si neimplinire la job, mi-am gasit niste hobby-uri terapeutice – desenul, lucrul manual. Aveam tot felul de proiecte.
In primul an de Martisor al fetitei mele mi-am dorit sa facem noi martisoarele. Eram in perioada broderii – cusut si niste discuri de lemn pe care sa cosi mi s-a parut o idee buna din doua motive – poate fi cusut si de un copil de patru ani si arata bine oricat de prost ai coase, pentru ca lemnul e un material foarte misto. Am pus-o pe sora-mea (care e arhitect si lucreaza cu studiouri de productie) sa mi le faca. Inainte de Martisor am cusut toti, era ca un fel de lego pe cusut, ca nu se mai terminau modelel pe care le puteai face pe gaurelele alea. Am facut si un Flappy Bird (era la moda pe vremea aia). Chiar astea sunt primele discuri:
Hai ca nu vreau sa o lungesc. Dupa chestia asta au fost patru momente vitale in viata ideii:
- reactia educatoarelor – s-au uitat pe toate partile la ele si au zis ca ar fi o idee buna de facut in scoli si gradinite, ca nu prea se mai fac activitati cu adevarat practice (era o gradinita de stat)
- un cuvant zis si explicat de sora mea care era deja antreprenor – scaleaza – aici a aparut ideea kiturilor creative
- nunta lui Gabe unde am cunoscut-o pe Miki de la Atelier Simplus
- ziua in care am castigat finantarea de la Fabricat in Tara lui Andrei
Ma minunez mereu ca dupa 11 ani de aruncat 90% din idei la cos in fiecare zi, o idee a rezistat 5 ani si a adunat in jur sprijinul necesar care sa o ajute sa prinda viata. Ma umple de bucurie chestia asta!
Masura implicarii
E full-time job. Ma implic cu totul. Si sunt foarte multe. Am in cap sa deleg, sa deleg, dar pana atunci le cam fac pe toate.
In prima faza vreau sa imi formez o echipa in Aninoasa care sa se ocupe de productie. Putin mai mult decat sa se ocupe, sa isi asume partea asta. Imi caut in oamenii de acolo niste parteneri. In felul asta eu ma pot ocupa de marketing si vanzari. Dar pana atunci fac si contabilitate si vanzari si comunicare si achizitii si cutiute la greu.
Echipa
Am doua echipe – una la Bucuresti si una la Aninoasa.
La Bucuresti, au contat foarte mult oamenii cu care am construit brandul Cosanzeana. E o responsabilitate mare sa o reinvii pe printesa basmelor romanesti. Sunt grijulie cu misiunea asta.
Incep cu Ina German – sora mea – care m-a ajutat cu proiectarea si productia, gasirea dimensiunii perfecte a gaurilor si spatiilor dintre ele si multe altele. Cu Loreta Isac am colaborat pe partea de brand identity si packaging. Am si cateva colaborari cu designeri, in plan fiind si mai multe. Ar mai fi Radu Mircea, programatorul cu care pun la punct site-ul.
Echipa de la Aninoasa incepe sa se formeze. Am acolo sufletul atelierului – Nicoleta Dinu – care are 28 de ani, trei copii si o energie extraordinara. Echipa de colaboratori se mareste pe saptamana ce trece pe partea de slefuit si cusut – oameni din sat si copiii care se afla la „Centrul de Tranzit A...casa” de acolo. Se leaga foarte frumos lucrurile.
Mai sunt niste oameni care pur si simplu ma tin de mana de cand am pornit in calatoria Cosanzeana – echipa Nesst. Oameni buni, credeti-ma ca mi-a luat timp sa ma obisnuiesc cu ideea ca cineva ma ajuta. Am gasit la Nesst o cantitate enorma de bun-simt, profesionalism, empatie si deschidere. Vreau sa o mentionez subliniat pe Betty Varga care are grija de Cosanzeana ca si cum ar fi a ei. Le multumesc din suflet pentru sustinere. Acum ca am intrat la lista de multumiri simt ca uit oameni, dar inchei aici, ca sa nu va plictisesc. Pe scurt, Cosanzeana este cu oameni pentru oameni. Echipa e mult mai mare decat atat.
Pasii de lucru de pana acum
E foarte mult de zis aici. Inca nu consider ca l-am pus pe picioare. Sunt constienta ca rata de succes a IMM-urilor este de 5%, deci raman precauta.
Ma ajuta foarte multe experientele anterioare, toate – si faptul ca am facut ASE-ul si faptul ca am trait de pe o zi pe alta cantand pe strada o perioada si anii de publicitate si cei cativa ani de management si cam tot ce am facut pana acum.
Status Compulsive Drawer
Compulsive Drawer e nelinistit pentru ca se desfasoara la un nivel mult sub potential. E un proiect pe care am ales sa il pastrez ca hobby – the no pressure project.
In mod surprinzator primesc comenzi de desenat pe Etsy. Nu multe, dar suficiente cat sa ma pastreze aproape de hartie si liner. Planul e sa nu am niciun plan cu el. Sa fac ce imi vine :)
Cum se vede acum publicitatea
Acum o vad numai la televizor. Incerc sa imi recuperez ochelarii de consumator si imi dau seama ca in fata televizorului/laptopului imi plac cu totul alte reclame decat imi placeau din postura de publicitar.
Doua bune: oamenii, frate! un vast tezaur de talent in publicitatea romaneasca - si ceva universal - tool-uri cu care sa faci chestii foarte creative foarte ieftin.
Doua rele: democratizarea feedback-ului – doi lucreaza si zece isi dau cu parerea despre cum lucrurile ar trebui sa fie altfel – si lipsa de respect fata de timpul si viata angajatilor. Lucru despre care e foarte greu sa vorbesti cand esti inauntru, ca na... cine isi doreste un angajat care se vaita?
Trei sfaturi pentru Laura-junior
- Fight for your Art – echipa e foarte importanta. Chiar e ca o casatorie. Vaneaza-l si fa tot ce poti ca sa il aduci in echipa ta.
- Nu trece ideea? Make it a personal project!
- Fa ce faci cat poti de bine in fiecare minut!
Planuri pentru 2017
Mai, 2017 e primul an pentru care nu mi-am notat rezolutii de anul nou. Prea le-am facut pe toate in 2016! M-am lasat chiar si de fumat. Dar am ceva planuri. Am dat cateva hinturi in ce am povestit mai sus.
Principalul e sa duc mai departe ce am inceput in 2016.
