[Bunele maniere online] O minune de la Veronica Soare: Cum să renunți la răutăți pe Facebook

A aterizat târziu pe Facebook. S-a adaptat în etape. Și, cu ajutorul lor, a ajuns într-un loc bun. Prezenta in online a făcut-o mai empatică. A renuntat la rautati. De altfel, Veronica Soare face minuni. (Și vorbește despre ele, la radio.) Era normal să ii reuseasca unele si pe internet.

Daca am rafuieli le pot rezolva in privat. Cred ca am devenit mai empatica, mai interesata nu de valurile de la suprafata, ci de miscarile dinauntru.

Cea mai mare impolitete 

Cred ca e legata de interior, cred ca dincolo de cuvintele folosite are legatura cu faptul ca inainte de le scrie nu ne gandim la ele, mai ales in dialog raspundem grabit si suntem uneori intr-o impolitete definita de lipsa de delicatete.

Cu adevarat nepoliticos e insa faptul ca in online pare ca nu credem decat in parerea noastra, nu suntem dispusi sa admitem punctul de vedere al celuilalt, mai ales in discutii aprinse, privesc - de la distanta de cativa ani – inutilitatea acestor discutii, energia risipita inutil pentru ca la final partile implicate sa iasa din discutie cu parerile intacte, nervii praf si eventual si un unfriend.

Ah, da, asta mi se mai pare lipsit de politete, dincolo de copilarie, sa ii dai Unfriend unui om cu care altminteri te intovaraseai virtual, doar pentru ca are alta parere decat tine sau pentru ca ti se pare ca te-a lovit, cu accent pe ti se pare.

Ca atunci cand eram la gradinita, imi luam jucariile si plecam in alta gasca. Atunci eram simpatici, acum putem fi usor penibili.

Greseli de eticheta 

Nu stiu sa iti raspund la intrebare, ca pana acum nu mi-a reprosat nimeni nimic concret, iar eu sunt impacata cu mine, cu felul meu de a fi si in online. Fac tot ce pot, incerc mereu sa fiu delicata, am eu ceva cu asta, ma lupt sa fiu mereu delicata cu mine si cu ceilalti.

Ca uneori ei vad lucrurile in felul lor, din pricina filtrelor lor, asta nu e lupta mea. Uite, mi s-a reprosat ca sunt neatenta.

Sa iti explic situatia. Postasem ceva, o doamna a sosit imediat in comentarii si a dus tandretea cuvintelor mele in alt registru, ma rog, nu vreau sa intru in detalii, ideea e ca eram de fapt pe acelasi mal, ii impartaseam opinia - dura, dar ea nu avea loc acolo, mai ales ca urma sa iste alte discutii si nu asta era sensul, era o deturnare fara rost si i-am spus exact aceste cuvinte: Draga mea, as vrea sa incheiem aceasta discutie inainte ca ea sa inceapa, fiindca stim amandoua unde poate duce si e fara rost.

Cateva ore mai tarziu vine in privat fiica doamnei, care (fara sa fi vazut comentariul mamei sau al meu, caci doamna a sters comentariul ei si cu asta si pe-al meu) imi spune ca sunt neatenta, ca nu asa se vorbeste, ca mama ei tinea la mine. Apoi am vazut ca imi daduse unfriend.

Si m-a necajit nu asta, caci esti liber sa pleci daca doresti sa pleci, am incetat demult sa ma supar pe subiect, ci faptul ca ea ma acuza fara sa fi citit ambele parti si, din perspectiva mamei, faptul ca ea a spus ca “a tinut la mine”.

Adica eu, cand tin la cineva, nu reactionez asa. Eu, daca iubesc oamenii, incerc sa ii inteleg, sa clarific, sa le spun ce ma doare. Nu plec asa, imi iau jucariile si am tupeu, pana la urma, sa spun ca am tinut la tine. Adica daca pleci cu atata usurinta cel putin nu indrazni sa spui ca ai tinut la cineva.

Ca sa rezum, deci, reprosurile astea nu au gasit ecou in mine, ca sunt bazate pe o lipsa de empatie fata de celalalt. Eu stiu exact cum sunt, deci reprosurile trebuie sa aiba temei ca sa poata avea continuare.

Ghidul personal

Hmmm. Pana la urma liniile care ne ghideaza sunt aceleasi in toate mediile. Salut frumos, te intreb ce mai faci, iti scriu toate celelalte pe care le mai am de spus.

Incolo, revin la ideea de a fi mai atenti la cuvintele scrise, caci ele nu contin intonatia noastra si pot fi descifrate altfel decat ne dorim. N-as adauga reguli, as face doar apel la bun simt. Sau simtul bun. :)

Formule de salut

Ah, pai sunt relevante si foarte importante. Eu ma folosesc de ele cu nesat, in functie de destinatar. Dar eu sunt in general foarte calda, nu stiu sa comunic… oficial, daca vrei, mi-a si zis cineva la un moment dat, abia ne cunoscusem, eram la primul mail si era in sfera profesionala, dar asa sunt eu, prietenoasa, mi-a si zis interlocutorul ca i-a placut familiaritatea mea.

Eu pun din sufletul meu in tot ce fac si tot ce scriu, inclusiv un sms. Si scriu ca si cum as vorbi, atat de mult sper ca asa se si citesc vorbele mele. In ce privesc formulele, imi place mie sa ma despart de oameni cu o imbratisoare. :)

Schimbari

A disparut tihna. Cand scriam scrisori, bunaoara, ne gandeam de doua ori inainte de a aseza cuvintele, acum le tastam repede, la o adica stergem urgent daca ni se pare ceva gresit. Numai ca in formula asta greseala uneori e perfida, se strecoara prin fisurile grabei noastre si nu o vedem. Suntem prea grabiti.

Conversatii cu necunoscuti

In functie de necunoscut, dar in general pe Facebook. Mie imi place Facebook, cred ca e un loc bun daca stim sa il folosim cum trebuie. Iar eu am invatat. Mai scriu si pe mail, dar asta cred ca e doar fiindca – daca de exemplu nu sunt prietena pe FB cu necunoscutul – ma tem ca mesajul va ateriza in Others si va fi descoperit dupa o mie de ani. :)

Dar dincolo de vorbele scrise, daca e o situatie in care am si numarul de telefon al persoanei si am de ales, imi place sa sun. Imi place sa stabesc asa o prima conexiune cu un necunoscut, imi place caldura unei conversatii telefonice. Bonjour, eu sunt Veronica Soare si… 

Fobia vorbitului la telefon

Ei, uite ca nu mi-am dat seama ca e un fenomen, in general mie nu mi se intampla sa nu raspund, fiindca stiu ca la capatul celalalt poate fi Universul cu o idee geniala, dar mi se intampla sa nu ma gasesti la telefon fiindca daca scriu sau sunt intr-o intalnire sau inregistrez un audiobook am telefonul pe silent. Asa s-a nascut legenda conform careia Veronicai mai bine ii scrii direct pe Facebook.

Noile simboluri

Eiiiii, da. Da. Aici e iar delicat. E un subiect care ma intereseaza, cred ca daca as fi studenta la Sociologie as dezvolta mult, mi-as face licenta pe asta. :)

Stii care e problema, cu Seen, de exemplu? Ca in timpul asta de cand exista trebuia deja sa ne dresam sa nu ne mai bata inima asa de tare, adica am inteles la inceput, ca era nou, dar eu intre timp am invatat ca oamenii pur si simplu pot sa nu raspunda pe moment.

Iti dau exemplu din perspectiva mea: imi scrii, sunt in zbor spre o intalnire si ploua, sunt intr-o intalnire si celalalt s-a dus sa mai comande o cafea, ragaz doar sav ad daca mai mailuri, nu sa le raspund, sunt ocupata cu ceva, oricare ar fi scenariul ideea e ca vad mesajul tau.

Aici am doua optiuni – sa il citesc, sa ma gandesc la el, dar sa nu iti raspund in clipa asta pentru ca pur si simplu nu pot, ceea ce sigur te face pe tine sa o iei razna, haha, been there, done that, fie sa aleg sa nu citesc mesajul, tu sa ma vezi Active now si, sa te enervezi oricum, dar eu nu ti-l citesc fiindca stiu ca nu iti pot raspunde acum si mai bine il las acolo pentru cand pot.

E foarte, foarte tricky asta. Ca nu vrem sa pricepem ca daca ne scriem si nu ne raspundem instant nu e lipsa de politete, ca uneori suntem prinsi, ca facem tot ce putem, ca unele zile sau perioade sunt pur si simplu ametitoare si nu apucam.

Mie mi se intampla in unele zile, daca lipsesc mai mult din online, sa nu razbesc cu raspunsul. Da, sa imi scrii de doua ori si sa nu raspund asta poate insemna ceva. Dar noi repede sarim cu gandurile rele, independent de contextual celuilalt, mi se pare ca ne asteptam ca celelalt sa fie mereu acolo. Eu am in jurul meu si oameni care mi-au reprosat ca nu le-am raspuns imediat si multi din aceia care ma inteleg.

In ce privesc codurile mele, cred ca singurul la care ma pot gandi acum e ca folosesc multe smiley faces, varianta simpla. :) Multe propozitii ale mele se incheie asa, ca si cum vreau ca celalalt sa stie ca am scris zambind. Uite, imi vine sa pun si acum inca unul. :)

Cat de des iti verifici telefonul

N-am numarat, dar sigur e des. Eu exist acolo, n-o numesc dependenta, pur si simplu munca mea e in mare parte acolo. Si dincolo de munca la mine pe Facebook, de exemplu, e foarte liniste si bine, am o multime de oameni faini in preajma, sunt mereu acolo pentru ei si ei pentru mine, sunt prietenii mari nascute acolo, minuni.ro si toate evenimentele mele de strangere de fonduri sunt cu oamenii de-acolo, cum sa zic, eu ii datorez mult acestei platforme, eu nu vreau sa fug de ea, nu am de ce sa ma detoxific de iubire.

La mine e fain, e cu poezie, cu oameni de bine, uneori cu ironii. Am eliminat doar hatereala si rautatile, stiu ca ele exista, dar am ales sa le ignor si sa traiesc in bula mea de bine. Tot ce mi-am cerut la un moment dat e sa citesc linista ore, daca am o zi din aia in care vreau sa ma las prada lecturii, fara sa simt nevoia sa mai si intru pe Facebook. Uneori am si reusit. :)

Efecte

Eu am aterizat tarziu pe Facebook si inca si mai tarziu am inceput sa devin ceea ce sunt, dar cred ca dincolo de toate am devenit si mai atenta la comunicarea cu ceilalti, la ceilalti in general.

Si, uite, parca am devenit mai empatica. Adica la inceput mai postam rautati inutile, pana acum vreo trei ani, interactiunile mele nefericite cu unii sau altii, de exemplu, oameni sau branduri, complet inutil faceam asta, pana cand am inteles fineturi, ca interactiunile cu ceilalti au sens dublu, ca celalalt nu e unic responsabil de interactiunea nefasta, ca poate si eu am facut ceva.

Ca daca am rafuieli le pot rezolva in privat. Cred ca am devenit mai empatica, mai interesata nu de valurile de la suprafata, ci de miscarile dinauntru.

Brandurile si eticheta nescrisa

Pana la urma brandurile sunt oameni, in spatele unui brand e un copywriter sau o echipa de oameni. Uneori pot sa jur ca textul a trecut prin multe filtre pana la a fi postat.

Ca ideea principala a fost misto, dar i-a fost rapita stralucirea. As avea aici cateva observatii de facut, dar ele sunt specifice, nu generalizez, in ansamblu sunt legate de tonul vocii lor, uneori prea oficial, ca si cum nu niste oameni imi scriu, ci niste roboti, alteori prea prietenos, multe branduri insa au gasit echilibrul, semn ca sunt oameni foarte buni in spate, unii care scriu si ceilalti care ii lasa sa scrie si au incredere in ei.