Vi s-a întâmplat recent să stați în sufragerie, marți la amiază să zicem, și să vorbiți cu prietenii despre MySpace, epopei porno și bani de întreținere? Hai, mă, cum nu? Dar despre vreo gagică mișto, model de profesie, care locuiește în California și vă propune să faceți o chestie împreună, dacă tot stați degeaba? Hmmm, nici? Ok, whatever.
Îl avem în continuare pe Răzvan Corneci. Care în Generală își făcea cu ochiul cu diriga. Te duceai de drag la școală pe vremea lui, vedeți bine, chiar și la minus 20. Dar divagăm, iar asta e specialitatea lui Răzvan.
Deci digresiunea, ăsta ar fi unul din skilluri. Are și altele: actoria, umorul, ilustrația, vrăjeala, cuvântul scris, vorba lungă. Are și brandul lui de haine - îi zice Beetle Juice. Nu, stați așa. Ceva cu BJ *wink*. Bad Jubies! Așa, aia e. Poveste interesantă și aici, nu luăm la amănunt că are cin s-o facă mai jos.
Bun, ce altceva ar mai fi de spus despre acest om fără niciun Dumnezeu, care-i pune pe Mălăele și Trump în aceeași oală și-apoi se râde ca un smintit? A, da. Sartrowski. Las link, că-i treabă. Și nu, numele nu-i vreun calambur simpatic cu Sartre și Bukowski la baza, așa cum credeam. Ar fi fost prea simplu, iar actorii scriitori, cu talent la ilustratie si propriul brand de haine în portofoliu nu sunt simpli.
Actorie, actorie, dar cum?
Păi, cred că a venit puțin de la sine, pentru că nu prea îmi făceam patul și nu prea stăteam pe acasă și mie asta îmi spunea că poate ar trebui să nu îmi iau un job cu foarte multă responsabilitate și cumva, a fi actor părea un out destul de okay cam de la orice.
Nimeni nu se așteaptă la foarte multe de la tine și, gen, dacă îmbătrânești destul și cei mai buni din generația ta mor, ai șansa să faci spectacole de capul tău și să dai biletele pe super mulți bani și lumea vine, chiar vine să te vadă, doar pentru că încă faci asta, ești, gen, un muzeu cu un singur exponat.
Mie mi-ar fi plăcut să fac muzică, de fapt, pentru că ce e mișto acolo e că la sfârșit tot te aplaudă lumea și te fluieră, dar te fluieră pe tine, nu pe Hamlet, știi? E puțin mai okay. Te mai și strigă pe nume.
Dar nu eram cel mai bun baterist din lume și nu știam să citesc portative și era deja aprilie și în timp ce stăteam la coadă la 3B în Arad, acolo, Alexandra Tarce m-a întrebat dacă nu vreau să dau și eu la Teatru, că aș fi fost ok la asta. Ea sigur ține minte altfel povestea, dar e așa cum zic eu. Atunci am decis. Apoi am intrat primul la facultate și am zis uăăă, dă-te-așa, am un viitor. Am avut cinci ani.
Totuși, film sau teatru?
Film. Conține foarte multe mijloace implicite de expresie și se dovedește mai tot timpul mult mai potent decât teatrul în a conecta cu publicul și a transmite emoție, dacă despre asta e vorba, dar noi știm de la Brecht că nu doar despre asta e vorba. Contrar așteptărilor. Scuze, dar trebuie să arăt că am citit cărți, în caz că citește fata aia interviul.
Din punctul meu de vedere, teatrul nu poate supraviețui decât dacă își contrazice limitările sau le folosește deschis, într-un joc al convenției, dacă reușește să contrazică registrul textului prin reprezentare, dacă își admite că publicul are acum altă definiție a spectacolului și așa mai departe, și așa mai departe, e super plictisitooor.
Teatrul e plictisitor, dumnezeule, e atât de plictisitor. Și, ați văzut spectacole din-alea în care se împrumută din lumea circului, pentru că drama clovnului, acrobatul trist, Picasso și din-astea? Un borcan de miere.
Dar Tim Roth e super okay.
Roluri preferate? Sky is the limit
O să arunc așa, nume, fără să dau referințe, pentru că am început tura în bar și nu știu dacă sunt pornite camerele. Danton, Salieri, dar ar trebui să mai aștept patruzeci de ani, nu știu, Manole, din Meșterul Manole al lui Blaga, și știu că sună kitchos dar, când te gândești că Blaga e pe bancnota de două sute de lei, cred că lucrurile se văd altfel, nu? Okay.
Pe film, mi-ar fi plăcut Don Draper, dar mă pufnește și pe mine râsul, poate ceva cu un bărbat muncit care își duce crucea și știe că nu e un om okay dar nu poate rezista pornirilor sale vicioase.
A, băiatul din filmele alea cu Before-fenomenele-naturii. Ce filme bune. Sau ceva la Tarantino, cu mult text, pentru că îmi place să vorbesc ca și cum lucrurile ar fi foarte grave, dar la cum îl știm, probabil m-ar lăsa să îmi zic textul și în timpul monologului meu de cel mai bun actor în rol secundar ar da pan și zoom pe tipul care ascultă și mi-ar înghiți puțin momentul dar, hei, film-ceva-ceva-echipă. N-ar fi vina lui Tim Roth.
Creativitate și-un pic de porn
Lucrurile au pornit de la text. Scriam poezie când eram copil pentru că nu știam ce să zic oamenilor cu sâni și bilețelele păreau să își cam facă treaba în filme, apoi am încercat să scriu niște short stories dar n-am făcut mulțumit decât un coș de gunoi și, oricum, mi-am dat seama că poate aș fi okay la asta abia când, după ce am scris o epopee pornografică în versuri care a circulat prin toată clasa de a aflat și diriginta și mi-a confiscat caietul și tot și m-a adus în biroul ei să îmi spună că versurile nu sunt rele, doar subiectul e puțin nepotrivit și din-astea, mi-a făcut cu ochiul. Mi-a făcut cu ochiul. Eu eram doar un copil, dar știam ce se joacă acolo.
Apoi am făcut niște muzică cu niște băieți dar ne-a lăsat motorul și apoi teatru dar chestii și apoi m-am făcut server not found check wifi și apoi barman și apoi am început să ilustrez pentru posibile tatuaje, să pun acolo ceva la caption, și apoi oamenii au început să creadă că știu ce fac și au dat double-tap și s-au tatuat de la mine și din-astea și iată.
Nu, sartrowski nu are de-a face cu Sartre, pentru că mi-aș fura singur căciula. Nici cu Bukowski, pentru că și eu și Mădălina Craiu credem că Allen Ginsberg e mai bun. În poloneză e o vorbă care zice ‘Pe povestitor nu-l poate face mincinos decât cine ascultă, nu cine povestește’, iar la ascultător se zice jintro, la mincinos – sartrow. Am mai pus un ski la urmă, că pârtie și iată. Jintro Sartrowski. E multă metaforă aici, sper că se vede.
Oricum, nu e mare lucru, să fim serioși. Adică, tot ce diferă e tehnica la aceste diferite discipline creative. Adică, pentru a atinge excelența, trebuie să exersezi fie ureche, fie degete, fie corp, vocabular, ochi, întotdeauna imaginație.
Dar dacă vii din muzică în teatru, vei avea deja un ritm foarte isteț. Dacă mergi cu toate astea la cuvântul scris, vei avea oralitate, ritm, noțiuni instinctive de prozodie și o fonetică intuitivă foarte, foarte isteață, și din-astea. Fonetica e, e, e, e ceva la care nu se gândește nimeni cu adevărat, dar e poate mai importantă decât întreaga paletă semantică a cuvântului și aș vorbi puțin despre asta dar sunt în bar și camerele.
Adică, ce vreau să zic e că nu e cine știe ce treabă să dai ture prin arte, e ca și cum te-ai apuca de un joc pe calculator și ți-ai tot cumpăra expansion packs. Cam asta. Cam așa ceva.
Horațiu și cu Donald
Majoritatea oamenilor care mă inspiră sunt muzicieni și au povești din-alea de rags to riches. La Femme, gen, care au câte un turneu anual în Americi și sunt francezi și fac un electro care e departe de Daft Punk sau Air, știi ce zic? E electro-surf. În Franța!!1 Și care sunt sigur că sunt cu vreo doi ani mai mici decât mine, ftw.
Sau Arctic Monkeys, care sunt primul band to ever make it via the online, cu un cont de MySpace. Adică, știu că Alex Turner a devenit insuportabil acum și din-astea, dar dacă o trupă devine internațional faimoasă cu un cont de MySpace, pfu, nu știu ce să zic, îi respecți până la a doua venire.
Mai e Kevin Barnes, fondatorul of Montreal, care își capitalizează propria tristețe overtly, și asta mi-a sunat foarte dramatic mie. Și e și cam cel mai blunt poet pe care l-am citit. Mai era simpatic Bob Dylan când vorbea cu jurnaliștii pe la douăzeci de ani, și care arăta că nici măcar nu trebuie să fii simpatic ca să fii plăcut.
Nick Cave, care a arătat că nu trebuie să știi să cânți și nici să fii foarte arătos ca să fii un rockstar, sau ceva, Michelle Obama, care e un orator de excepție, Donald Trump, care e de departe cel mai remarcabil, uhm, lucru-eveniment-chestie a existenței mele de până acum dar, pfu, hai să nu facem asta aici și, desigur, Horațiu Mălăele. Ahahhahhhahahaahahahaahahahhaah. Aaaaaaaaaaaaaaahahhahhahahahaaahaah.
Bad Jubies Apparel
Păi, mi-a scris pe Instagram o tipă din Los Angeles, actriță și model, și mi-a zis că desenele mele ar arăta grozav pe tricouri și eu m-am dus apoi cu banii de întreținere pe șase luni la un print-shop și am scos cincizeci de tricouri și am pus poze cu ele pe Facebook.
Lumea a crezut că știu ce fac, eu am improvizat pe drum și iată. Cam asta e. Cam asta e povestea. Mda. Dar, dacă ajută, pot să zic că, gen, am copilărit în sărăcie și că întotdeauna mă uitam în vitrinele Adidas și îmi șopteam într-o engleză stricată ‘uan dei uan dei’ și mama îmi zicea ‘n-avem, fiule’ și că tatăl meu era marinar și plin de tatuaje și niciodată acasă și violent rău și prafuri în baie și că am apucat-o pe calea lui din nevoia de a fi respectat de o figură paternă degradată și că mi-am risipit tinerețea dând bătaia și apoi luând-o de la alții și că în tot acest timp am desenat pe unde am apucat și graffiti și apoi am cunoscut o fată grozavă și ea avea un iubit bogat și el era manager la Adidas în Berlin și ea mă iubea dar eu eram vai-vai și ea avea nevoie de un bărbat, nu așa, de un golan și eu am zis ‘stap. inăf’ și am spus nu drogurilor și mi-am pus arta pe haine pentru că, gen, strada e viața mea, dar e parte din trecut, dar m-a făcut cine sunt azi și din-astea. Dacă ajută. Poate ajută, nu știu.
Echipa
Am pornit totul însoțit de Paula Anușka, best friend and make-up artist, dar am avut un moment Yoko Ono și am splituit. Am făcut cam tot ce era de făcut la început, de la furnizori, la marketing. Partea mea preferată e să fac copy-ul, dar nici la shooting-uri nu mă plâng. Dar și ilustrație, da, nu, nu e un pretext, doamne ferește, e viața mea.
În orice caz, curând mi-am dat seama că nu mai am timp să nici măcar day job așa că am cerut ajutor și acum suntem trei în chestia asta. Avem două mari departamente, Creație și Risk Management. Era și Client Service pe listă, dar suntem atât de proști la asta, încât a intrat sub Risk Management sută la sută.
E cel mai probabil din cauză că Edi are o viață foarte dezorganizată, dar el reușește mereu să peticească ce strică și clienții îl plac, chiar dacă nu l-au văzut niciodată, pentru că el crede că putem vorbi cu ‘gen’ pe internet și câteodată are dreptate dar, Edi, Edi Nilă, dacă citești asta, te rog, fă ceva cu binge-urile alea pentru că chiar te placem, gen.
E, desigur Elena, care e, gen, imaginea Bad Jubies since forever și Bad Jubies Model of the Year, care a avut suficientă încredere în chestia asta ca să facă endorsement, pfu.
Apoi mai e Raluca, Raluca Pisică, și ăsta nici măcar nu e un pseudonim. Ea e mână dreaptă și Assistent Manager și din-astea și, nu știu cum să zic exact, le facem cam toți pe toate. Edi răspunde la mesaje și își bate joc de comenzi, Raluca ne mai ancorează în realitate și ne spune că poate ar fi okay să nu mai comandăm haine de la furnizori din banii de întreținere. Ce vreau să zic e, doamna Daria, dacă citiți asta, să știți că nu plătesc întreținerea pentru că investesc într-un vis. Poate patru.
Raluca a terminat filosofie și e super drinking buddy și o fire destul de calculată și angajată încât să îi respecți orice sfat, iar Edi Nilă e un băiat super okay, a terminat antropologie și suntem siguri că e isteț, super siguri. De obicei nu vine la întâlniri, dar când strică ceva, reușește să facă treabă de patru ori mai bună chiar când pui mâna pe telefon să îl iei cu ‘Uăi’. Eu nu l-am mai văzut de două săptămâni, cred că e în Botoșani acum, nu știu, e ca și cum n-ar fi. Dar e okay. În general ne super distrăm.
BJ. Adică numele ăsta dubios cu bad jibbie jubbie sau...
A, păi l-am furat puțin. Am văzut și eu Adventure Time vara trecută, mi-a schimbat puțin viața și am zis că ce tribut mai bun aș putea să-i aduc decât să numesc acest nou brand după titlul unui episod mediocru din serie și să fac ca primul rezultat pe google a ‘Bad Jubies’ să fie de-aicea, din București.
E al doilea acum, e fckn al doilea, wuttt! Plus că abrevierea e BJ Apparel, am fost foarte mulțumit de mine când mi-am dat seama de asta vreo două săptămâni mai târziu. Amirite? Amiriteee?
Business, deci
A, e sută la sută capriciu, nu vă lăsați păcăliți, doar că l-am așezat pe o structură de business. Dar e sută la sută capriciu. Bine, ideea e că vrem să trăim din asta și să dăm mare expand și să luăm ilustratori colaboratori și să avem site și fiecare să aibă colecția lui și apoi să facem totul internațional.
E obositor de multe ori, pentru că anumite lucruri nu se ridică de la sine, dar avem câteva cascadorii de marketing în plan, plus una care implică risc mortal și din-astea, plus o grămadă de alte produse noi. Chiloți. Chiloți Bad Jubies. Sau căciuli. Să vedem ce zice și Raluca.
Tu, Răzvan, ești un artist, deci cum...
Haha, a zis artist. Păi, nu prea poți să mergi la dineuri și să strângi mâini și să zici, hei, știi, eu ilustrez, uite cartea mea de vizită, stau pe Magheru, te aștept la cafea. Nu poți să faci asta. Postezi pe Facebook și cam asta e. Și Instagram.
Și ții minte că ești distracție de scroll, termen de valabilitate o oră. Nu știu care e rețeta potrivită de autopromovare. Nu știu, bănuiesc că totul prinde consistență atunci când îți apare numele în discuții i-re-le, în bucătărie. Dar mai departe nu știu despre ce e vorba în emisiune, eu sunt un simplu ilustrator, gen.
